Assassin’s Creed Mirage este o întoarcere la originile seriei, dar nu în totalitate

Ubisoft a promis că Assassin’s Creed Mirage va fi o întoarcere la stilul de joc de la începuturile seriei, o modificare cu potențialul de a revitaliza seria AC.

Ca scurtă recapitulare, primul Assassin’s Creed s-a lansat în 2007 ca un joc axat pe stealth, furișare, paznici eliminați strategic, lovit ținta și apoi dispărut în mulțime către următoarea misiune. De-a lungul lungii serii, jocul a pus treptat mult mai mult accent pe lupte de amploare. Sigur că puteai în continuare să te furișezi, dar la fel de bine puteai să ataci frontal un fort, să te lupți cu câte 5 inamici deodată și în principiu să nu-ți pese deloc de stealth.

Mirage a fost anunțat ca un joc care revine la principiile de la începuturile seriei. Și Ubisoft l-a dus în acea direcție — dar până la jumătate din drumul pe care eu speram să-l facă. Este un joc bun și, după câteva ore de joc am decis deja că îl voi juca până la capăt și voi face și o mare parte din quest-urile secundare pentru că îmi place lumea Bagdadului și stilul de joc.

Simt în același timp că Ubisoft s-a temut să schimb prea mult rețeta de gaming introdusă de ultimele 2-3 cele mai recente din serie, așa că a încercat să împace și capra și varza.

Assassin’s Creed Mirage: eMAG, Altex, Ubisoft, PlayStation.

CE ÎMI PLACE ÎN MIRAGE

Bagdad, orașul în care are loc majoritatea acțiunii din joc, este excelent creat în joc. Străzile sunt pline de oameni, iar atmosfera pare cea corectă, o îmbinare reușită între praful deșertic, palmierii și grădinile palatelor orașului, agitația unui mare oraș al lumii medievale și exotismul (cel puțin pentru noi) specific Orientului Mijlociu.

Dacă Origins, Odyssey și Valhalla aveau loc în principal în spații deschise, Mirage mută majoritatea acțiunii pe străzile orașului, exact ca primele jocuri din serie. Mie mi se pare că le-a ieșit excelent. Sunt o mulțime de străduțe cu aspect de labirint, iar toate se pretează pentru alergarea în stil parkour specifică seriei AC, traversarea orașului pe străzi și pe acoperișuri și sărind dintr-un loc în altul fiind la fel de plăcută precum a fost  la începutul seriei.

Orașul este, de asemenea, mare încât să nu fie plictisitor, dar nu atât de mare încât să nu reții niște trasee și zone din el, măcar pe unele mai importante, ca să înveți pe unde poți scăpa de paznici sau unde ești aproape de o piață importantă. Sunt sigur și că Bagdadul din joc arată cât s-a putut de apropiat de cel din realitatea secolului în care are loc jocul. Ubisoft a avut mereu grijă la acest aspect și toate orașele create de ei de-a lungul timpului, indiferent că vorbim de seria AC sau de Watch Dogs, au fost foarte fidele realității. Adăugați aici și muzică plăcută și accente arăbești locale și rezultă o lume care, repet, mie mi s-a părut excelent creată.

Mai mult, partea educațională este bine integrată în joc. Există un codex în care descoperi pe rând istoria Bagdadului și principalele sale clădiri și importanța lor, structura societății și a comerțului și a diverselor grupuri de interese care i-au creionat istoria. Mie mi s-a părut fascinantă în special pentru că știam mult mai puține despre ea decât despre Istanbul sau Roma sau Grecia Antică din alte jocuri AC, de exemplu. Am citit cu plăcere astfel de informații atunci când le descopeream prin joc.

Mirage urmărește aventurile lui Basim, care apare și în Valhalla, dar în acest joc este abia la începuturile sale ca asasin și îl vezi progresând de la un hoț de stradă la mare maestru al ordinului secret al asasinilor. Jocul se simte ca la începuturile seriei. Misiunile or fi ca în orice alt Assassin’s Creed (asasinează-l pe X, eliberează oamenii din fortul Y, fură obiectul din palatul Z), dar în mod evident Mirage vrea să le efectuezi prin stealth și finețe și planificând bine misiunea ta, nu cu brutalitatea unui asalt frontal.

Unele misiuni îți sugerează chiar din start că ar fi mai multe căi de a ajunge la obiectivul tău. Poți infiltra pe poarta din spate sau pe acoperișuri pentru a găsi direct paznicul care are cheia zonei în care trebuie să intri. Poți mitui niște negustori care să te ia cu ei în interiorul fortului atunci când livrează ei ceva acolo sau poți plăti mercenari pentru o diversiune în altă parte.

Majoritatea acestor alegeri nu schimbă totuși forma jocului, dar sunt un element plăcut de observat și pare că Mirage îți dă ocazia să alegi ce tip de acțiune ți se potrivește.

Au simplificat mult și partea de Inventory și de RPG a jocului, ca să zic așa. Ai o sabie și un pumnal. Le poți schimba, fiecare având diverse bonusuri. Și costumul tău are bonusul său. Per total, însă, aceste bonusuri nu contează atât de tare în gameplay și nu devin ceva după care să alergi constant pentru un +1 la skill, ci doar un element prin care din când în când să simți o progresie în joc și în evoluția personajului.

Ai și skill-uri, împărțite în trei categorii. Nu multe, nici puține, iar majoritatea sunt cele clasice pentru seria AC, precum tagging mai de departe la dușmani, falling damage mai mic etc. Inițial mi s-au părut prea multe, dar fac parte din a simți că personajul tău progresează și doar așa se poate implementa asta în joc. Altfel, dacă ești un jucător bun, nu ai fi avut un challenge adevărat în gameplay.

Sistemul de notorietate este prezent în joc și, pe măsură ce îți faci misiunile, devii tot mai căutat de autorități. Poți rezolva asta rupând postere cu tine de prin oraș sau mituind pe unul sau altul, dar o faci în timp ce ești alergat de paznici și parcurgi în viteză traseele găsite de tine de la o clădire la alta ca să scapi de ei. A fost un alt capitol la care m-am simțit ca în jocurile inițiale ale seriei, pe care le-am jucat cu mare plăcere și încântare la vremea lor.

A rămas în joc un număr rezonabil de quest-uri secundare. Mirage nu este genul de joc unde acestea să fie la tot pasul și 80% din joc să fie de fapt pe lângă firul său epic principal. Au pus în continuare quest-uri (contracte de escortare sau asasinare, furt de diverse artefacte etc) într-un număr potrivit, cât să ai totuși mai multe de făcut printr-un oraș așa bine construit. Mai vizitezi din când în când fierarul și croitorul pentru upgrade-uri, dar s-au dus vremurile când cumpărai tablouri sau case, când trimiteai hoți în alte misiuni sau când vindeai și cumpărai obiecte de diverse clase mai ceva ca în Diablo.

Și, în caz că nu era deja clar, grafica este foarte bună. Eu am jucat jocul pe Ultra High, iar benchmark-ul a dat un average fps de 90 și lowest 0,1% de 26 fps în 1440p pe un RTX 3080. Efectele vizuale sunt plăcute, texturile detaliate, fețele și gesturile și ochii personajelor par foarte realiste în cutscene-urile și dialogurile din joc (spre deosebire de Starfield, de exemplu, unde ceva pare mereu în neregulă pe la ochi și animațiile faciale nu sunt la fel de reușite).

CE NU ÎMI PLACE ÎN MIRAGE

Cum spuneam la început, Ubisoft a parcurs doar jumătate de drum în direcția gameplay-ului din primele 2 jocuri. Asta nu mi-a plăcut. Aș fi preferat să-l parcurgă pe tot.

De exemplu, am spus că jocul se întoarce puternic spre partea de stealth, care aduce satisfacție mai mare și terenul este clar gândit pentru așa ceva. Am mai spus și că uneori sunt mai multe căi de a ajunge la obiectivul tău. Asta este bine, dar în același timp, dacă obiectivul tău este în spatele unei uși încuiate, până la urmă acțiunea se reduce la a identifica paznicul care are cheia și de a i-o lua de acolo, chiar dacă ai vreo 2 trasee prin care să ajungi mai aproape de acesta.

Misiunile sunt, de asemenea, cele clasice din AC. Ai și un Investigation Board pe care vezi informațiile strânse despre identitatea secretă a fiecăruia dintre inamicii tăi din ordinul secret pe care vrei să-l distrugi, dar după un timp devin destul de repetitive. Pentru mine, faptul că Bagdadul este bine implementat în joc compensează asta, la fel și faptul că îmi place să descopăr cel mai bun traseu spre obiectivul meu și să elimin unul câte unul paznicii, fără să se dea alarma. Pentru oamenii care nu au această plăcere, însă, jocul ar putea părea repetitiv.

Luptele sunt cam monotone. Zic că jocul este gândit pentru stealth și pentru că să te lupți deodată cu 3-4 inamici este destul de dificil, cum ar fi trebui să fie. Lupta în sine, însă, este destul de monotonă. Ai un atac normal și unul heavy, plus că poți para o lovitura normală și trebuie să te ferești de cele imparabile. În cele din urmă, lupta se rezumă la a apăsa ce trebuie, butonul de Dodge sau cel de Parry, atunci când lovește inamicul și apoi în a lovi tu între mișcările acestuia.

Veți spune că practic am rezumat orice luptă din jocuri gen Elden Ring, Jedi Survivor sau alt souls-like sau action-adventure. Da, dar de obicei în alte jocuri trebuie să îți variezi și stilul de luptă, să descoperi vulnerabilitațile fiecărui inamic, poate să te folosești de elemente din jur sau pur și simplu să te adaptezi la complexitatea mișcărilor inamicilor. Mirage, ca orice Assassin’s Creed dinainte, nu introduce inamici prea complecși dincolo de “unul are suliță și deci te poate ataca de la distanță” sau “unul are armură și trebuie să-l ataci pe la spate ca să-l înfrângi mai repede”.

Ah, nu mi-a plăcut nici că nu mai există opțiunea de “knock down” un dușman. Poți doar să asasinezi. Știu că acesta este numele jocului, dar parcă țin minte că alte jocuri îți dădeau opțiunea doar să faci inconștient un paznic, nu să-l și omori. Efectul este același, l-ai eliminat de acolo și trebuie să-i ascunzi corpul, dar eu nu țin musai să simt că sunt o mașină de ucis care omoară 30 de paznici de câte ori merge să fure o cheie sau o listă de nume.

De asta jocul este mult mai plăcut și palpitant când nu mergi ca berbecul la atac, ci încerci să rezolvi totul prin stealth, cum se întâmpla la începuturi.

Nu mi-a plăcut nici că au păstrat câteva elemente specifice seriei, dar care mie mi s-au părut mereu nerealiste și overpowered. Mă refer la vulturul tău, prin ai cărui ochi poți vedea totul de sus, poți marca inamicii, poți identifica țintele și, în general vorbind, îți rezolvă jumătate din dificultatea misiunii.

Este nerealist. Știu că vulturul (sau dronele cu același rol din Watch Dogs sau Far Cry) este parte din seria AC de poate prea multă vreme pentru a fi eliminat, dar mi-ar fi plăcut să văd acest curaj de la Ubisoft. Mi-ar fi plăcut să fii un om la nivelul străzii, pus în fața misiunii de a infiltra un palat sau o închisoare impunătoare și care desface pas cu pas dificultatea unei astfel de misiuni.

Ca să rezum de fapt această secțiune, cred că mi-ar fi plăcut ca Ubisoft să se ducă și mai în profunzime, să dea dovadă de și mai multă imaginație în a crea misiuni variate și memorabile. Seria de jocuri Hitman ar fi fost un model bun, de exemplu, iar dacă vreți jocuri care să vă permită o libertate foarte mare și o mulțime de variante de toate tipurile în a ajunge la ținta voastră, jucați Hitman 2 sau Hitman 3.

Mirage are, până la urmă, o mulțime de “forturi” cu arhitectură diferită, dar în care există mereu o mulțime finită de paznici care au trasee foarte simple de patrulare, ușor de identificat, ba chiar există mereu vreo 2-3 puncte ideale din care să începi misiunea astfel încât această să fie o înșiruire tot relativ simplă de asasinate strategice și furișat. Dacă ai experiență în astfel de jocuri, AC Mirage nu este deloc dificil și nu-ți oferă un challenge adevărat.

În ciuda acestor elemente de care mă plâng, pentru mine Mirage este un joc reușit. Balanța înclină spre joc bun. M-a atras din nou în serie. Îmi place mult atmosfera din Bagdad, îmi place și simplificarea jocului și întoarcerea la stealth și la gameplay-ul de la începutul seriei, iar asta contează mult și mă face să vreau să-l termin pe îndelete.

Se putea și mai bine? Sigur că da. Mirage aduce însă oricum suficiente schimbări în bine pentru a revitaliza formula care pentru fani poate devenise plictisitoare după ultimele 3 jocuri de mare amploare, iar pentru cei care Mirage va fi primul AC jucat, este o intrare chiar bună în universul jocului, având în vedere că nu te copleșește cu prea multe elemente secundare și mecanici de joc.

Assassin’s Creed Mirage: eMAG, Altex, Ubisoft, PlayStation.