State of nwradu – ediția de septembrie 2023

The nwradu is tired. Pe de altă parte, tocmai ne luăm o mini-vacanță (culinară) de câteva zile, când sper să ne încărcăm bateriile.

Am simțit ultima lună ca pe una aglomerată. La un moment dat simțeam cum mă apropii de un burnout pentru că erau din nou zile una după alta în care doar munceam ceva, zi-lumină, și apoi doar leșinam de somn.

Din fericire n-am ajuns așa departe. A fost o perioadă mai scurtă de forțaj decât estimam inițial și apoi am revenit la un program normal. Am avut din nou timp liber și pentru mine, de relaxare, și l-am petrecut jucând Starfield și Armored Core 6. Nu vă închipuiți că am rupt-o pe joacă, poate am avut 1-2 ore pentru asta seara, dar mi-a plăcut și am simțit că mă și relaxez la finalul zilei.

Am fost invitați pe final de august la un botez la Bokaa, în Buftea. Frumos locul așa pe malul lacului, mâncare excelentă, băutură la fel. Mă uitam că în jur erau vile de lux, tot cu ponton și priveliște și prețuri foarte mari. Și totuși, culmea, nici o aplicația de livrat mâncare nu livrează acolo, deși ești chiar lângă București în zona de lux. Ciudat cum unele lucruri considerate deja banale în oraș lipsesc imediat în afara limitelor sale, deși zona este de lux! Foarte interesant și cum descoperirea aceasta m-a dezamăgit destul de tare; uneori te obișnuiești cu binele.

Mă gândesc să iau noul iPhone 15 Pro Max. Acum că are USB-C și zoom optic 5x a devenit un telefon foarte atrăgător și pentru mine. Mă gândeam să fac asta însă abia prin noiembrie, că lunile acestea am tot felul de cheltuieli mai mari și nu-i momentul de a băga 7.000 de lei într-un telefon. Culmea, este posibil să nu găsesc unul atunci. Anul trecut au fost probleme de stoc până prin ianuarie, iar în acest an vânzările sunt mult mai mari. Vedem ce-o fi.

Am refuzat câteva deplasări și evenimente. Majoritatea mi se par prea ample pentru ceea ce scot din ele, adică un articol despre vreo lansare nouă de produs sau serviciu. Interesul pentru așa ceva este tot mai mic și, chiar dacă pe mine mă pasionează subiectele respective și implicit sunt subiecte și pentru blog, pur și simplu nu pot justifica să investesc 8 ore într-un articol, când în acest timp poate aș putea face trei altele chiar mai bune.

Plecăm însă acum într-o mică vacanță, 3 nopți în Italia, cu o țintă specială: Modena. Avem rezervare la Osteria Francescana, ceva planificat de multe luni de zile. Sper să iasă totul bine.

M-am dat cu un astfel de buggy la TCS Racing. Plăcută experiența, face niște derapaje bune pe pământ atunci când o calci mai tare în curbe.

Am început demersurile de a vinde Jeep-ul. Sper să-l dăm rapid, că nu vreau să stau multă vreme cu vizualizări și “mă mai gândesc”.

Alice a împlinit ieri 2 ani (mulțumesc pentru urările de ieri!). Nu-mi vine să cred că au trecut doi ani, parcă ieri s-a născut cu toate acele complicații legate de un test fals pozitiv de covid. A fost greu. Am concluzionat cu Matilda acum, vorbind despre asta, că a fost greu, au fost toate acele perioade obositoare ba cu colici, ba cu nedormit și cu split nights, cu răceli și altele. Niciodată, însă, nu am regretat acest efort. Ne-a făcut viața mai bună și mai frumoasă în atât de multe moduri încât orice dificultate și noapte nedormită pălește imediat în comparație cu ce bucurie ne aduce în fiecare zi.

Este un sentiment minunat, apropo, să-i cânți “la mulți ani” copilului tău și să-l vezi cum se bucură că este centrul atenției și aplaudă și râde alături de tine. Este una dintre “micile bucurii care contează”.

Se schimbă în fiecare lună Alice. În ultima lună a dormit bine, dă semne că în curând va începe să adoarmă singură fără intervenția noastră. Au fost și câteva nopți în care s-a trezit, poate un vis urât, și am culcat-o noi legănând-o la loc.

La grădiniță se joacă tot mai frumos cu ceilalți copii. A început să numere până la 8 și să recunoască niște cifre, le vede pe câte un semn și țipă “cinci!” sau “trei!”. Este leșinată după avioane, stăm în balcon și ne uităm după ele pe cer și imediat le vede și ni le arată entuziasmată. Am dus-o și la Baza 90 să le vadă mai de aproape și i-a plăcut.

Acum stă la bunicii ei la Galați pentru o săptămână, cât suntem noi plecați. Azi am lăsat-o acolo și suntem pe drum spre București. Are acolo de toate. Cred că va fi mai degrabă o încercare pentru noi. De când s-a născut Alice, eu am lipsit doar două nopți de acasă. Matilda niciodată. Este prima oară când petrecem mai multe zile fără ea și vom vedea cum ne simțim și cum se simte și ea.

A făcut și 9 săptămâni neîntrerupte de grădiniță. A mai răcit uneori, dar pentru maxim 2-3 zile și niciodată cu febră. A mers totul neașteptat de bine la acest capitol.

Matilda face școala de șoferi. A mai avut o tentativă în anii trecuți, când a luat sala, a picat traseul, apoi a venit sarcina și n-a mai reîncercat. Acum a făcut din nou școala (direct pe mașină automată) cu un instructor mult mai bun și a luat vineri examenul teoretic. Vă spun în articolul viitor ce-a făcut la traseu, că este programată pe final de septembrie.

Împreună am fost nași de botez la un băiețel, la început de septembrie. O ceremonie frumoasă, urmată de o masă la fel de frumoasă. Este al doilea nostru fin (și tot la bloggeri și acesta…), deja începem să știm ce trebuie să facem la botez. În curând o să recităm Crezul din memorie…

Ne uităm la televizor la Castle, un serial polițist mai vechi. Îmi plac personajele, iar scenariul fiecărui caz este mai complex decât în alte seriale. Ne-am uitat și la Ahsoka și la Only Murders in the Building, dar acolo vine câte un episod pe săptămână și uneori mai uităm de ele.

Uitatul la Castle m-a făcut să-mi doresc să citesc și cărți polițiste. Să mai las SF-ul și fantasy-ul oleacă. Aș începe cu cele scrise de Connely, care a scris și seria cu Lincoln Lawyer, un alt serial Netflix bun. Înțeleg că are două serii de cărți, unele cu un personaj central polițist și altele cu avocatul din Lincoln, toate bine vândute. Mai sunt și alți autori celebri în domeniul crime fiction, mă atrage chiar și Raymond Chandler, un fel de tatăl lor. O să le caut prin Amazon sau Google Play Books.

Eu mă joc Starfield, care îmi place, este genul meu de joc. Are problemele lui (hărți proaste, loc puțin în inventar etc), dar nu ceva de netrecut. În schimb, are multe quest-uri secundare din care unele cu poveste bună, plus că pare o lume foarte mare, în care poți explora ce vrei tu. La un moment dat eram pe o planetă pustie, stil Luna noastră, un soare răsărea undeva în distanță, deasupra se vedea frumos Calea Lactee, eu și un crew member eram îmbrăcați în costume de astronauți și ne îndreptam spre niște ruine vechi. De când eram copil și visam nave spațiale și aventuri îmi doream astfel de scenarii.

Mai joc uneori și Armored Core 6 pe consolă. Este foarte bun jocul, are ceva din Elden Ring în el, mai exact boși dificili. Am stat blocat 4 zile la unul. Am repetat misiuni din urmă ca să fac bani pentru arme mai bune, am găsit o combinație potrivită de damage și manevrabilitate pentru mech-ul meu, am tot încercat până mi-am intrat în flow pentru acea luptă și, când i-am dat fatala, am simțit acea satisfacție plăcută pe care doar o dificultate mare și “dovedirea” ei ți-o poate aduce.

N-am văzut nici un film. Zero.

Nu cred că am mai încercat nici restaurante pe care să vi le recomand. Pe acasă am mai mâncat poke bowls, dar în ultima lună cel mai mult ne-am gătit noi, iar în oraș am ieșit mai degrabă la plimbare sau cafea. Am fost într-un weekend la Frudisiac și am prins și loc din prima, iar clătitele lor cu ricotta și fistic și fructe sunt la fel de bune ca întotdeauna.

Am făcut însă acasă în cuptor un covrig bavarez luat din Lidl (gama Alpenfest, luăm cu baxul covrigi congelați), l-am tăiat pe din două, am dat cu unt și cu salam de Sibiu (Agricola). Foarte bun, excelentă combinație chiar.

Am băut bere la noul Ground Zero din Piața Universității, dar am scris deja despre asta.