►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
5 Sep 2023 ·
GÂNDURI ·
Iată ceva ce nu credeam că voi spune prea curând: am jucat online la Loto 6/49. Adică Loteria Română nu părea o instituție prea dornică de modernizare și asta și pentru că loteria în sine presupune o doză de tradiționalism.
Totuși, Loteria nu doar că a introdus POS-uri în majoritatea agențiilor sale, dar acum a dat drumul și posibilității de a juca online la 6/49, 5/40, Joker și Noroc. Mie îmi place ca de 3-4 ori pe an să mai pun câte o variantă atunci când este un premiu mare în joc (nu vreau să mă fac de râs câștigând un premiu mic, gen 200.000 de euro – joc doar când sunt milioane), dar de multe ori uitam să fac asta sau pur și simplu nu aveam agenții în drumul meu, motiv pentru care nici nu am câștigat vreodată acele milioane.
Și acum se poate juca online la loto. Adresa este joaca.loto.ro. Sistemul pare destul de bine pus la punct. M-a surprins lansarea pentru că în aprilie 2022 Loteria a anulat licitația pentru implementarea acestui sistem și nu credeam că va fi deci gata atât de repede o nouă procedură și implementarea ei.
Iată și cum funcționează. Trebuie să-ți faci cont, desigur. Pentru asta apeși pe Înregistrează-te pe site-ul respectiv și completezi acolo datele tale din buletin, inclusiv CNP și adresă. Vi se sugerează automat un username, dar îl puteți șterge și înlocui cu altul preferat de voi. De ce să fii MihaiToma2230 când poți avea BunnyFluff69, nu?
Și asta este tot, contul se face pe loc și este activ imediat, fără a fi nevoie de alte aprobări sau confirmări.
Odată logat în cont, îți apar butoane pentru jucat la cele trei mari jocuri din sistem. Interfața este destul de simplă, de exemplu îți apar ca pe un bilet normal de joc trei zone cu numere de la 1 la 49. Alegi ce numere vrei sau apeși Quick Pick pentru a le genera aleator.
La final ai opțiunea de a adăuga mai multe bilete, chiar și din celelalte jocuri. Apoi la final ți se calculează prețul total. Acolo am avut prima surpriză neplăcută, fiind taxat cu 0,5 lei pentru contravaloare bilet. Aveam impresia că în agenție plătești cei 0,5 lei pentru că folosești un bilet de hârtie și timpul omului de la ghișeu care îl scanează, dar online ce rost are această taxă? Pentru ce este ea?
Oricum, o variantă de 6/49 costă 7 + 0,5 lei. Trei variante costă 21+0,5 lei. Asta e viața.
Plata se face cu cardul prin procesatorul EuPlatesc.ro. Biletul îl primești apoi prin email:
În contul tău poți vedea istoric comenzi și istoric bilete. O altă problemă este că, dacă joci mereu aceleași numere, nu există opțiunea de a clona rapid un bilet anterior pentru extragerea din prezent, ci trebuie să alegi de la zero fiecare număr în parte. Tot prin contul tău există și opțiunea de a seta o sumă maximă pentru tranzacțiile lunare, opțiune despre care îmi spusese și o vânzătoare dintr-o agentie că există de mult, dar trebuia să faci o cerere în acest sens. Ține tot de motivul pentru care au început să ceară CNP-ul prin agenții.
Nu luați acest articol ca un îndemn de a juca la loto. Eu, de exemplu, cred că dau maxim 50 de lei pe an Loteriei, joc 1-2 variante și doar la premii foarte mari.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
30 comentarii
05/09/2023 la 6:35 AM
Unii influenceri ar zice că ești pe drumul cel bun
Vali(Citează)
05/09/2023 la 8:15 AM
Parca vad ca atunci cand cineva completeaza un bilet in online, un angajat al loteriei primeste comanda, ia un bilet fizic, pe care il completeaza cu numerele, isi noteaza intr-un registru fizic datele tale si apoi depune biletul ca si la agentie.
De aceea te taxeaza si acum cu 0.5 lei
Dacian(Citează)
05/09/2023 la 9:11 AM
Acum ca ai citit ce ai scris, chiar am vizualizat si eu procedura asta.
Niles(Citează)
05/09/2023 la 9:25 AM
Sigur nu lucrezi la Loto si stii exact procedura? Suna prea real ce zici acolo.
alex(Citează)
05/09/2023 la 2:55 PM
Si dubiosii de la CinemaCity te taxeaza suplimentare cu 1 sau 2 lei pentru biletele cumparate online. Si acolo este si mai aiurea, pentru ca la achizitia fizica nu platesti taxa respectiva.
Andrei G(Citează)
05/09/2023 la 4:08 PM
Sună prea tare asta! Nu m-ar mira să fie așa.
nwradu(Citează)
05/09/2023 la 7:27 PM
E reala. Chiar am observat chestia asta de multi ani, de cand au inceput sa fie disponibile biletele online la Cinema City. Si m-a mirat foarte tare, pentru ca nu inteleg logica acestui comision, in loc sa te incurajeze sa faci plata online, sa ai biletele in format electronic. Dispare interactiunea umana, protejezi natura, mai salvezi niste copaci, etc.
Florian(Citează)
05/09/2023 la 8:34 PM
Taxa asta cred ca este comisionul societatii comerciale care a creat platforma online si care se ocupa de ea in continuare.
Marius(Citează)
05/09/2023 la 9:43 AM
Am bagat deja de 2 ori, bineinteles ca fara succes. Parca e prea simplu acum (la asa sume, nici 3D secure nu “intra”) si e greu sa te abtii
mArS(Citează)
05/09/2023 la 9:45 AM
Un tutorial/diseminare cum sa pui bani la gambling nu este o forma de enabling al unei adictii, atata timp cat cel care il scrie joaca cumpatat. Word!
De altfel, unde gasesti minori sau colaterali altfel cu probleme care sa puna pe datele parintilor/altcuiva? Nicaieri
De unde se discuta sa se scoatza in afara oraselor, ca sa creasca distanta dintre parior si agentie, aparent o masura cu ceva efecte, e bine sa aflam ca (si cum anume) se poate pune acum la gambling din confortul casei :))
+Mi se pare fascinat ca Statul are o companie de jocuri de noroc, incluzand pacanele in agentii, dar nu detine si o fabrica de tigari, o retea de cazane de tuica sau plantatii de iarba. Treaba romaneasca, facuta pe jumatate…
Mihai(Citează)
05/09/2023 la 4:15 PM
Dacă Statul ar interzice absolut orice îți poate da o adicție sau îți poate face rău, ai fi revoltat că nu mai ai voie nici să ieși din casă, iar casa ar fi desigur în pădure, ca să nu-ți facă rău poluarea din oraș.
Unele lucruri din lume au deja o vechime și deci sunt dificil sau imposibil de interzis. Țigările sunt un exemplu bun. Dacă s-ar inventa astăzi, ar fi permise la vânzare, ar primi aprobare? Poate că nu. Dar s-au inventat de sute de ani, deci este mai dificil să schimbi ceva.
Acum nu știu câți sunt depedenți de Loterie. Mi se pare un sistem prea lent ca să dea dependență precum ruleta sau păcănelele, unde eliberarea de dopamină este imediată. Nu cred că ai the rush când joci luni o variantă pentru extragerea de joi. Dacă ai tu cifre despre Loterie, sunt interesat de ele.
nwradu(Citează)
05/09/2023 la 9:37 PM
Sigur, uite cifre aici, daca esti interesat
(Btw, Sunt curios daca or sa dispara pacanelele din agentiile loto, sau chiar agentiile, daca s-a votat astazi parca ceva lege cu scoaterea in afara oraselor. Ma rog, doar Senat deocamdata)
O gramada de cifre aici, si alte cifre cautand pe interneti
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8326295/
Sau aici
https://link.springer.com/article/10.1007/s11469-022-00793-2
Incluzand ce spui tu:
Most individuals from the general population consider that lotteries are harmless forms of gambling, probably because this way of game is very popular and has high social acceptability. Particularly, non-instantaneous lotteries are perceived as games with low (or null) addictive capacity, because the large waiting time between the bets and the gambling outcome/s (between hours and days) interferes with activating brain reward mechanisms (Ariyabuddhiphongs, 2011)…. However, other studies have found that lottery gambling can cause significant harm depending on how the multiple individual, contextual, and structural conditions are reflected in each participant, and that even lotteries only gambling could cause significant daily dysfunction (including worse psychological state and substance use).
Refeerinte sunt in articolele respective cate vrei
Mihai(Citează)
05/09/2023 la 9:58 AM
Merge de ceva timp să faci asta, în aplicația AmParcat. Parcă așa îi zice. Acum văd că au lansat și platformp web, nu e rău.
Adrian Bolocan(Citează)
05/09/2023 la 4:18 PM
Nu știu, nu folosesc.
nwradu(Citează)
05/09/2023 la 10:05 AM
“…pur și simplu nu aveam agenții în drumul meu, motiv pentru care nici nu am câștigat vreodată acele milioane.”
Motivul e complet altul. N-ai fi câștigat acele milioane pentru ca șansele de-a o face sunt infinit de mici. Ai mai multe șanse sa fii lovit de un fulger mergând pe strada decât sa câștigi la loto.
Banii dați pe bilete de loterie sunt pur și simplu bani aruncați.
Robert(Citează)
05/09/2023 la 4:09 PM
Știu, glumeam cu motivul.
nwradu(Citează)
06/09/2023 la 6:14 PM
Si de cînd cu bilele cu cip în ele si controlul electronic al porții, cîștigă numai cine trebuie.
Marinel(Citează)
05/09/2023 la 12:37 PM
Eu sunt curios ce ati face daca ati castiga niste milioane de euro? Ati alege sa nu mai munciti? Ati investi?
Alin(Citează)
05/09/2023 la 3:00 PM
Eu as incerca sa deschid o mica afacere, dar ceva in care sa investesc maxim 20% din suma castigata. Sunt constient ca ai nevoie de o oarecare experienta ca sa administrezi o afacere si nu as vrea sa risc sa pierd toti banii pentru ca am ales un domeniu neprofitabil (sau unde concurenta este foarte mare).
Andrei G(Citează)
05/09/2023 la 4:09 PM
Aș face de toate. Aș cumpăra o casă. M-aș distra cu o parte din bani. Aș investi o parte în ceva pentru viitor sau care să asigure un venit recurent. Depinde și de cifra totală, până la urmă.
nwradu(Citează)
15/09/2023 la 4:55 PM
Eu as lucra in continuare avand in vedere ca-mi place ceea ce fac si nici nu e foarte stresant. Mi-as cumpara un apartament ca nu m-ar mai interesa inflatia si nici calculul de rata la credit cand creste la fiecare simulare, mi-as schimba masina, i-as scoate la pensie pe ai mei si as calatori mai mult.
Nu stiu daca as investi neaparat in ceva ca nu-s cel mai mare antreprenor de pe planeta, mai degraba big spender, insa mi-as baga banii prin depozite/economii sa faca si niste puiuti.
PaulT(Citează)
05/09/2023 la 5:17 PM
Pe site-ul ING la sectiunea comisioane este aceasta mentiune, ptr care am evitat pana acum plata la POS-ul din locatiile loteriei.
Comision pentru plăți cu cardul (la POS/pe internet) de tip jocuri de noroc (gambling): 3.9 lei + 1.9%
Poate sa ma lamureasca cineva daca se aplica sau nu?
Dan(Citează)
05/09/2023 la 8:21 PM
Confirm ca mi s-a perceput aceasta taxa de catre Ing, dar in agentie la pos nu mi s-a aplicat taxa, depinde, poate de data cand a fost introdusa. Mi se pare aiurea, totusi, sa percepi aceasta taxa pentru plata unor bilete la Loteria Nationala…
Majoritatea bancilor cred ca o percep…
Marius(Citează)
05/09/2023 la 7:05 PM
Pe aplicația AmParcat.ro poți clona biletele jucate anteriori. Ce este ca plus față de varianta loteriei este că îți și marchează cu verde numerele câștigătoare de pe biletul tău, bineînțeles mai mult de 2 nu au vrut ei să vopsească😂. Mai încercăm.. Să se mai adune pot serios. 🤷♂️
Floare(Citează)
05/09/2023 la 8:30 PM
Este legala taxa pentru plata cu cardul catre site-uri de jocuri de noroc, in speta pentru achizitionarea de bilete de la Loteria Nationala? La pariuri inteleg, dar la Loteria Nationala este ok aplicarea acestei taxe?
Marius(Citează)
05/09/2023 la 9:01 PM
Ma bucur ca aflu de aceasta posibilitate, si eu joc tot de cateva ori pe an ca sa castig premiile alea mari si nici eu nu am agentie in drum, deci nu am castigat inca. Deci ai competitie.
Ps: pe revolut tot asa am comision mare daca joc la loto? Ca nu prea vreau sa platesc cu ing dupa ce am citit mai sus
Kat(Citează)
10/09/2023 la 3:19 PM
Ai ratat info cel mai important. Uimitor, nu vei juca la Loteria romana SA ci la un mandatar, pe numele lui TEC Software Solutions SRL. Nu ca n ar fi fost in stare sa faca ei direct asta, dar na, ce dulce ar fi o spaga asa grasa. Astept cu nerabdare primele acuze de frauda, de bilete inexistente, anulate si alte romanisme.
Cristi(Citează)
19/09/2023 la 5:33 PM
Update cu castigatorul de duminica:
“Astăzi, 19 septembrie, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I, obținut la tragerea suplimentară Loto 6/49 de duminică.
Premiul este în valoare de 13.829.095,20 de lei (peste 2,78 milioane de euro).
Câștigătorul din Calafat, în vârstă de 60 de ani, ne-a declarat că:
Perseverența este cheia succesului și că joacă constant la loto 6/49 de peste 20 de ani. Intotdeauna joacă o variantă simplă, pe care o completează cu aceleași numere, parte dintre acestea având semnificație personală.”
Deci se poate si cu aceleasi numere, rabdare sa ai. Am jucat cam 17 ani, tot asa aceleasi fara sa ratez o tragere, n-au iesit 😊
mArS(Citează)
19/09/2023 la 5:55 PM
Asta cu câștigul la 60 de ani îmi amintește de bancul cu moșul ce a câștigat la Loto și a zis că face de toți banii toalete publice.
Peredhil(Citează)
05/07/2024 la 9:38 AM
Buna ziua.
Ca si completari referitoare la diferite comisioane.
Am jucat de cateva ori prin intermediul partenerului joacaloto.ro. Toate bune si frumoase pana cand prin luna mai ma pomenesc cu un comision de 7,18 ron la un bilet de 17,50 Ron. Dupa multe mesaje catre partenerul respectiv (nu are telefon de contact), cu raspunsuri tarzii, acesta sustinea ca nu el comisioneaza, ci banca mea. Banca mea imi spune ca acel comision de percepe datorita bancii partenerului :))) Am fost pasat de colo-colo.
Acum cateva zile zic hai sa renunt la partener si sa joc direct prin loterie. Surpriza, am.fost taxat la aceeasi suma de 17,50 cu 10,23 Ron, deci mai mult ca la partener.
Am sesizat prin mesaj loteria dar am si sunat. La telefon mi s-a multumit ca am semnalat, se cunoaste situatia deoarece sunt multiple sesizari pe aceasta tema si se incearca rezolvarea. Insa pe mail am primit un raspuns opus, ca nu loteria comisioneaza ci banca mea.
Nici macar nu esti infornat ca esti comisionat la achizitia biletelor. Am ajuns deci in aceeasi situatie.
Mai astept un raapuns si apoi o sa fac o sesizare la OPC.
Nicolae(Citează)