►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Trofeul Super Bowl vine la București și cum puteți câștiga bilete la un meci NFL de top
Terasa Obor a vândut mici de 6,5 milioane de lei anul trecut »
Unul dintre motivele pentru care aștept implementare Qi2 pe telefoane este legat de ingeniozitatea accesoriilor pe care le face posibile un sistem de tip MagSafe.
Qi2, un nou standard de încărcare wireless a telefoanelor, va folosi magneți integrați în spatele telefoanelor pentru a alinia perfect încărcătorul cu smartphone-ul. Este o idee bazată pe MagSafe-ul de la Apple, companie care face parte din grupul de standardizare al încărcării wireless. Am scris aici mai multe detalii.
Magneții de pe spate deschid însă multe posibilități. Bateria de mai jos, un Anker MagGo 622, mi-a apărut recent într-o reclamă pe Instagram și nu pot să nu remarc ce accesoriu bun este datorită sistemului MagSafe și momentan disponibil doar pentru iPhone.
Bateria are și încărcare wireless, dar magneții fac posibil acest lucru atunci când bateria+telefonul sunt în buzunar sau într-o poșetă sau în buzunarul unui scaun de avion sau alte locuri. Eu am o baterie wireless Samsung pentru telefonul meu, dar în lipsa magneților care să o țină bine fixată de telefon, o pot folosi wireless doar când este pusă pe birou și nemișcată, cu telefonul peste ea. Viitorul Qi2 ar putea permite încărcarea și din mișcare.
Și dacă tot are magneți care țin telefonul fixat, bateria asta Anker are și un soi de picior flexibil pe care-l poți deschide și bateria devine practic un mic stand pentru telefon. Util pe birou. Sau poate nu musai util, dar oricum, ingenios și posibil datorită sistemului MagSafe.
(Bateria mi se pare foarte scumpă la 300 de lei pentru 5.000 mAh. Este bună ideea din spatele ei, dar nu la acel preț. Este doar un exemplu de ce posibilități deschide un magnet.)
Și mai sunt multe altele. De exemplu, pentru Tesla există niște suporți de telefon care se prind pe ecranul din centrul bordului. Suportul în sine folosește MagSafe pentru iPhone, ceea ce este o soluție minimalistă și chiar elegantă, pentru că nu include brațe arcuite pentru prinderea telefonului acolo, precum o versiune de Android.
Pentru gimbal-uri de telefon există niște adaptoare MagSafe. Deschizi stabilizatorul, pui telefonul magnetic în el și gata, este suficient pentru filmări “non-violente”. Bănuiesc că, dacă vrei să te filmezi făcând parkour cu el, ar fi bună o soluție mai solidă, dar pentru 95% dintre clienți un magnet va fi suficient.
Astfel de accesorii aștept să văd și pe Android, când Qi2 va fi implementat, probabil prin 2024. Sper că nu mai târziu.
« Trofeul Super Bowl vine la București și cum puteți câștiga bilete la un meci NFL de top
Terasa Obor a vândut mici de 6,5 milioane de lei anul trecut »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
17 comentarii
07/09/2023 la 11:56 AM
Eu sper sa faca un chinez destept o husa sau niste stickere cu magneti care sa adapteze telefoanele Qi1 la prinderea de pe Qi2. Nu va fi optim pentru incarcare, pentru ca ai o distanta suplimentara de ~1 mm, dar ar fi o varianta pentru cei care nu vor sa schimbe telefonul.
Sorin(Citează)
07/09/2023 la 1:56 PM
Exista deja!
Adrian Pipas(Citează)
07/09/2023 la 1:51 PM
Să ai ditamai ecranul în mașină și să mai pui și telefonul lângă în suport. Calumea Tesla.
Costin(Citează)
07/09/2023 la 2:02 PM
Asa mi s-a parut si mie, foarte urat sa mai atasezi si telefonul la ditamai ecranul.
Andrei G(Citează)
07/09/2023 la 1:55 PM
Nu stiu, #numazic, cand telefonul e in buzunar sau poseta etc, poate ca un cablu ar rezolva problema nealinierii perfecte intre telefon si baterie.
Dar sigur, poate ca e mai bine sa cumparam device-uri noi, ca sigur anul urmator nu vom fi nevoiti sa le inlocuim si pe alea, tot ca sa rezolvam o problema inexistenta :-))
Marean(Citează)
07/09/2023 la 3:38 PM
si tu acum…
GabrielG(Citează)
07/09/2023 la 5:12 PM
Baterie xiaomi fast charge 20k in rucsac (am 2) la vreo 70-80 lei (acum sunt mai scumpe cred), cu un cablu tras in fundul telefonului prin gaura existenta in rucsac cu avantajul ca pot folosi si telefonul cand se incarca vs o baterie wireless cu magneti, dupa care tre sa controbai prin rucsac ca sa vorbeac la telefon, apoi sa il pun la loc ca sa se incarce, de 5000 la 300 de lei. O sa iau 8 :rolleyes:
Baltha Zerus(Citează)
07/09/2023 la 9:14 PM
Păi tocmai aia e ideea cu magneții, să folosești telefonul în timp ce se încarcă; de-aia și are o capacitate mult mai mică, ca să nu te deranjeze prea tare când încarcă telefonul, să-l bagi în buzunar cu baterie cu tot. Adică e fix opusul scenariului menționat de tine, când nu vrei să cari o cărămidă în spate.
Nu numai că folosești telefonul, poți folosi și portul telefonului în același timp.
Nu prea înțeleg hate-ul și ironiile aici, e ca și la căștile wireless: comoditate pentru care plătești mai mult.
dam167(Citează)
08/09/2023 la 10:13 AM
Adica in loc sa car o caramida de baterie in ghiozdan, unde o car lejer ca e in ghiozdan, e mai bine sa mai adaug 300-500 de grame pe care le tin in mana ca sa se incarce telefonu cand vorbesc la el?
Daca tot imi dubleaza grosimea telefonului nu mai bine bagau de la inceput o baterie mai mare de grosimea aia si rezolvam problema?
lrpx(Citează)
08/09/2023 la 11:24 AM
Nu toată lumea are ghiozdan și da, unii vor ceva mai mic și mai ușor de cărat – de-aia există acel accesoriu, că sunt unii care vor așa ceva.
Majoritatea nu vrem un telefon de ori mai gros – parcă sunt destul de mari și de grele telefoanele, nu? De asta are magneți bateria aia, ca să poți să o iei cu tine doar când vrei sau ai nevoie. Nu înțeleg de ce trebuie să fie la modul absolut, ori e bun pentru toată lumea, ori nu e deloc.
dam167(Citează)
08/09/2023 la 1:45 PM
Daca nu vrei un telefon mai gros cum esti ok sa adaugi inca o baterie pe care sa o lipesti de spatele telefonului….nu faci telefonu mai gros cu ea?
Si ok nu ai ghizodan, atunci inseamna ca si bateria externa tot in buzunar sta. efectiv existau baterii externe de intrau in sloturile de card din portofel…
In plus, avand baterie externa mai introduci o verificare pe care tre sa o faci mereu, daca e incarcata bateria sau nu.
Eu asta zic, mai intai iti iau ceva (capacitatea bateriei) pentru design(telefon mai subtire) ca apoi sa reinventeze roata si sa iti dea o baterie externa pe care o lipesti pe spatele telefonului ce acu are baterie mai mica pentru ca au taiat din grosime…asta in timp ce an de an preturile la telefoane cresc si acu se mai adauga un “cost” pentru o baterie externa.
lrpx(Citează)
08/09/2023 la 4:51 PM
Bateria aia nu trebuie să o adaug tot timpul, doar dacă sau când am chef (eu unul nu folosesc deloc). Iar faptul că stă lipită de telefon cu magneți se adaugă la comoditate, că nu mai ai cablu.
Nu ți-a luat nimeni nimic, acumulatorii au capacitate tot mai mare, telefoanele sunt mai mari și mai grele. Acumulatorii externi sunt de toate formele și mărimile, poți folosi ce vrei. Asta din articol stă lipită de telefon, atât. Dacă un produs nu e util n-o să-l cumpere nimeni și o să dispară de pe piață, nu trebuie să votăm aici că de fapt n-ar trebui să existe.
dam167(Citează)
08/09/2023 la 8:06 AM
am o idee geniala..
ce ziceti de telefoane cu baterii suficient de mari?
serios, chiar nu inteleg de ce as vrea sa umblu cu acumultori externi (fie cu magneti sau fara, cu cabluri sau fara, etc) in buzunar / poseta / ghiozdan..
cand pot sa aleg un telefon care nu termina bateria la jumatea zilei.
cat de des se intampla sa nu am acces la incarctorul de priza (si nici la cel de masina) macar o data la 2 zile?
sau de cate ori sa am nevoie de o functie atat de speciala pe un telefon incat ea sa consume muuulta energie din baterie?
eu sunt nemultumit de ceas ca rezista numai o zi si un sfert – o zi si jumate.. dar de el ma pot lipsi cu totul in caz de nu il pot incarca.
cum ar fi sa nu ma tina telefonul maca o zi intreaga?
voi cat de des / in ce situatii aveti nevoie de baterii suplimentare / externe?
john2381(Citează)
08/09/2023 la 8:22 AM
In calatorii sau in zilele in care plec dimineata de acasa si ma intorc mai tarziu de 7-8 seara.
Marean(Citează)
08/09/2023 la 10:12 AM
Autonomia și ecranul mare au fost motivele pentru care am luat iPhone 13 Pro Max – la mine ține bateria cam 2 zile de utilizare normală (ceva rețele sociale, apeluri, mesagerie, ascultat muzică streaming YT, BT, WiFi, date mobile, screen on time probabil pe la 7 h). Am siguranța că mă ține minim o zi, indiferent ce fac cu el, atâta că eu nu prea merg cu mașina, deci fără navigație. Ultima dată când am folosit asta la drumuri lungi l-am ținut la încărcat în mașină.
Într-adevăr telefonul ăsta m-a făcut să las acumulatorul extern acasă, că până atunci aveam și eu unul de 10 mii mai tot timpul cu mine. A, eu nu prea mă joc pe telefon și nu prea fac poze/video, poate contează și asta.
Nu cred că acumulatorii de acum pot avea o capacitate mult mai mare (de 3-4-5 ori mai mare), mai degrabă contează eficiența procesoarelor. Apple a dublat sau triplat autonomia doar din asta, așa că permen scurt și mediu aici văd eu soluția: ceva super eficient și suficient de puternic pentru task-uri uzuale – când am luat telefonul, aproape o oră de streaming de muzică prin 4G mi-a consumat 3-4 procente.
dam167(Citează)
08/09/2023 la 9:34 PM
Eu nu car bateria tot timpul cu mine, dar in vacanta o am permanent in rucsac, ca plecam niata si ne mai intoarcem noaptea. Am traseul de vizitat facut pe telefon, gmaps e pornit non stop, poze, filmulete samd.
Nu ma satisface nici o baterie de 5k, vreau sa am asigurate barem 2 incarcari, sa fie. + ca incarcarea wireless de pe baterii de obicei suge, vorbim de 10w vs fast charge de 20+w.
Personal nu gasesc nici cel mai mic motiv sa iau un powerbank la care sa ma bazez pe wireless charge in ideea ca il tin in mana cu tot cu powerbank. Si daca am doar borseta/gentuta de umar cu mine, nu un rucsac, are bateria de 20k loc in ea, mai degraba las portmoneul la hotel decat powerbankul.
Baltha Zerus(Citează)
08/09/2023 la 11:10 AM
Am rezolvat mai simplu, un Android cu acumulator amovibil, port unul de rezervă incarcat în buzunar, e cam cât o brichetă.
zgriptorul(Citează)