un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestorePC GarageFlipSecomAltex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

NVIDIA a anunțat DLSS 3.5, plus un remake de Half-Life 2 cu ray tracing și dialoguri generate de AI pentru NPC-uri

25 Aug 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

1 comentariu

Am mai așteptat o vreme ca să văd dacă mai apar ceva noutăți de la Gamescom de la NVIDIA, dar cele din titlu par a fi cele mai importante.

Le iau în ordine inversă pentru că, de fapt, introducerea de dialoguri generate prin inteligență artificială pentru personaje NPC (non-playable characters) mi se pare cea mai mare evoluție pentru jocurile viitorului. Adică știți cum este prin RPG-uri sau jocuri de acțiune: diversele personaje pe care le întâlniți nu au alte replici dincolo de a vă da un quest sau a vă întreba ce vreți să cumpărați, mereu cu aceeași replică. Iar după ce faceți quest-ul respectiv, personajul rămâne blocat în replica sa de mulțumiri.

Dacă v-ați jucat serios la viața voastră, sigur v-ați dus de sute de ori la diverse NPC-uri și ați dat click pe ele ca să vedeți dacă zic ceva nou, dacă au vreun quest de dat sau altceva pentru a avansa jocul. Și imediat ce încep cu replica pe care deja ați mai auzit-o de 5-6 ori, dați ESC și plecați mai departe, că e clar că nu-i nimic nou.

Intră AI-ul în joc. NPC-urile pot acum să aibă replici variate, generate dinamic. Este ca și cum ai vorbi cu ChatGPT, doar că NVIDIA folosește un alt “language model” și este foarte posibil ca replicile să fie generate local, în nucleele plăcilor video GeForce RTX. Programatorii, după cum arată clipul de mai jos, pot regla pentru fiecare personaj în parte cât de nervos, glumeț, politicos sau altceva să fie.

Mie mi se pare că, indiferent de reglaje, cel din clip își rostește replicile cu aceeași intonație. Este, însă, doar un început și oricum un pas imens în față de la “I sense a soul in search of answears” sau alte replici celebre auzite de mii de ori la rând. Probabil ulterior un alt AI va genera și voci diferite, iar altul se va ocupa de intonație.

DLSS 3.5

DLSS este tehnologia NVIDIA prin care un cadru este randat prin metoda clasică la rezoluție mică (să zicem Full HD) și apoi i se face upscaling la rezoluție mare (să zicem 4K). Algoritmul de upscaling este foarte performant, iar astfel jocurile rulează chiar și de 2-3 ori mai rapid decât dacă le-ai randa direct la rezoluție înaltă.

A existat DLSS 1, apoi o îmbunătățire a performanței prin DLSS 2. Generația DLSS 3 a adus și frame generation, adică algoritmul generează chiar cadre intermediare, ceea ce aducea un nou salt de performanță în jocurile care implementaseră așa ceva.

Acum vine DLSS 3.5. Aici schimbarea este la nivel de ray tracing, unde este folosit un algoritm de inteligență artificială pentru a face ceea ce NVIDIA numește Ray Reconstruction. Pe scurt, un AI care estimează mult mai bine razele de lumină și deci reflexiile și alte efecte vizuale din scenă pe upscaling pentru că a fost antrenat multă vreme pentru așa ceva.

Clipul de mai jos explică mult mai bine diferențele. Pe scurt, algoritmul AI înlocuiește multiple etape de denoising și obține rezultate vizuale mai bune.

Am o ușoară problemă cu numele pentru că de fapt este și un DLSS 2.5. Adică avem așa: DLSS 2 rulează pe orice placă NVIDIA RTX. DLSS 3 rulează doar pe plăci RTX 40. DLSS 3.5 rulează pe orice placă RTX, însă, dar poate fi combinat cu Frame Generation doar pe RTX 40.

În concluzie, dacă ai un RTX 30, poți spera la upscaling bun și ray reconstruction, dar fără generare de frame-uri prin algoritmi suplimentari.

HALF-LIFE 2 RTX

Jocul este refăcut de patru echipe de modderi grupate sub numele Orbifold Studios. Aceștia refac fiecare obiect din joc la rezoluție mare și adaugă ray tracing, DLSS, Reflex și alte tehnologii. Nu-i rea ideea.

La Gamescom au fost prezentat și diverse trailere de la jocuri viitoare, plus cel al filmului Rebel Moon. Despre jocuri nu știu ce să zic. Nu mi s-a părut nimic wow, ci multe jocuri de acțiune sau acțiune-RPG cu elemente de Elden Ring în ele. Mă mai gândesc dacă fac un articol separat despre ele.

asus s5507

    1 comentariu

  1. Cred sincer ca “AI-ul” pentru voice overs o sa ramana un concept interesant pe hartie si cam atat.

    1. Niciun voice actor respectabil nu-si va da vreodata acordul ca vocea sa ii fie folosita ca sample pentru generare de noi dialoguri folosind AI. Unu, pentru ca nu vrei sa ajungi in situatia in care sa te auzi rostind chestii pe care nu le-ai spus niciodata. Mai ales chestii problematice. Doi, e nevoie sa-ti dai acordul o singura data si apoi ca artist esti redundant pentru compania respectiva, in loc sa te cheme la noi sesiuni de inregistrari, vor folosi algoritmul.

    2. Daca jocul ajunge sa genereze dialog “unic” si dinamic (adica replicile pe care le aud eu sa fie total diferite de cele din sesiunea ta de joc) care n-a fost efectiv creat de un scriitor adevarat, devine extrem de greu sa controlezi ca ceea ce se spune nu este gresit sau problematic (vezi punctul 1) si din punct de vedere QA, devine foarte greu sau imposibil sa poti testa toate scenariile(asta daca e sa credem premisa dialogului generat local in nucleul GPU-ului, cum spui tu) in care NPC-ul respectiv deschide gura. Pare un cosmar de PR waiting to happen.

    Sunt convins ca unele companii vor incerca, ca le place mult sa foloseasca buzz words si sa imbratiseze repede toate trendurile supraevaluate (vezi jocurile cu tehnologie blockchain, NFT and all that non-sense) dar mi-e foarte greu sa cred ca va aparea efectiv un produs viabil pe piata care sa faca asta si sa se numeasca joc video.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus