Mulți oameni sunt nefericiți deși au o viață bună. Câteva idei practice despre cum să schimbi asta și să trăiești aliniat cu dorințele tale

Spuneți-mi dacă vă sună cunoscut următorul gen de problemă: știți oameni despre care se poate spune că au un job bine plătit, care trăiesc bine, dar sunt nefericiți, poate chiar în depresie. Poate sunteți chiar voi printre ei.

Nici măcar nu trebuie să fie un job bine plătit. Încercam doar să spun că problemele nu sunt legate de prezența sau lipsa banilor pentru o viață decentă, ci de alți factori.

Am auzit într-un interviu cu un psiholog o explicație bună pentru de ce atât de mulți oameni se simt nefericiți sau deprimați, iar pandemia, care a adus și o perioadă de introspecție și analiză a vieții personale, doar a exacerbat aceste trăiri în mulți oameni.

Pe scurt, mulți oameni nu fac ceea ce își doresc. Pare la mintea cocoșului că asta produce probleme, știu, dar hear me out, mie mi s-a părut o lecție de viață. De fapt, exprimarea a fost următoarea: trebuie să-ți trăiești viața aliniat cu valorile și cu dorințele tale din acel moment.

Asta înseamnă, în primul rând, să-ți dai seama ce anume îți aduce satisfacție în viață sau ce anume te face fericit — și apoi sfatul principal este să acționezi periodic în acea direcție.

Începi prin a pune pe hârtie ce ți-ai dori să faci mai mult și nu faci, iar aici mă refer la categoriile generale, de amploare, nu la elementele lor punctuale. Ca să zic din Agile, notezi întâi Epic-urile și apoi Task-urile.

Mi s-a părut mai ușor de înțeles cu exemple. Unii oameni spun că vor să călătorească mai des și undeva în subconștient faptul că nu o fac în ritmul dorit de ei le produce nefericire. OK, soluția este să îți notezi o listă de destinații pe care vrei să le vezi și să faci ceva în privința asta. “—Luna viitoare mergem 3 nopți pe Valea Siriului, peste încă o lună la Sibiu, iar la iarnă vreau un city-break în Viena“.

Alții ar putea descoperi din introspecția lor că se simt fericiți când se întâlnesc și se reconectează cu prietenii. OK, fă pași în direcția aceasta! În loc de “hai să bem cândva o bere” (probabil a treia cea mai des spusă minciună pe planetă), poți să faci acțiuni directe: “—Sâmbătă la ora 10 noi mergem la o cafea la Baristro, veniți și voi?” “—Hai să stabilim că ne vedem în prima vineri din fiecare lună!” “—Ne vedem toți șase poimâine seară la Hanu’ Berarilor“.

Este o diferență mică între “hai să bem o bere cândva” și “ne vedem poimâine seară la Hanu’ Berarilor”, dar o diferență importantă. Varianta din urmă are subiect și predicat sau, mai bine zis, are coordonate clare. Și cine vine din grup este binevenit, iar cui nu-i permite programul poate că va fi prezent data viitoare.

O idee foarte des rostită de oamenii din jurul meu este “vreau să mă distrez”. “—Vreau să simt că mă distrez cu banii câștigați după cât am muncit“. Eu sunt unul dintre cei care spun asta des. Pentru mine este foarte important să simt rodul muncii mele în fiecare zi. Sunt zile în care muncesc de la 8 la 20 și sunt leșinat de oboseală, dar refuz să mă culc fără să fac “ceva pentru mine”, cum zic eu. Asta poate însemna multe: să mă joc ceva o oră, să văd un film bun sau să beau un șpriț.

Acestea sunt însă momente triviale. Momente mai importante sunt altele, poate un concediu memorabil, poate când îmi cumpăr ceva la care visam de mult sau când avem parte de o experiență deosebită la un restaurant de top. Acestea sunt momentele care mă fac pe mine fericit și îmi justifică eforturile.

Într-un fel aplicam o metodă uzuală, dar fără să știu că fac asta. O făceam orbește. Mai bine organizat ar fi să faci o listă cu ce înseamnă pentru tine “să simt că trăiesc” și să le pui cu liniuță în programul de notițe: vreau să sar cu parașuta, vreau să urc la Babele, vreau să merg la două festivaluri mari in acest an, vreau să joc Baldur’s Gate 3, vreau să merg pe Camino. Și apoi să te zbați să le îndeplinești, să faci eforturi în acele direcții.

Practic, de foarte multe ori este vorba de a trece la acțiuni concrete. Pornești de la o dorință generică și poate mai greu de definit, o spargi în bucăți mici, concrete, realizabile, le faci treptat, vezi că se poate, capeți încredere pentru a continua cu următoarele din listă. Un lucru deștept spus în acel podcast era că trebuie periodic să faci ceva pentru planurile tale pentru a vedea cât de fericit te face asta și pentru a-ți da singur optimism și ambiție pentru viitor.

Acum, pentru foarte mulți oameni dificultatea este de a găsi timp pentru așa ceva.

(Fac o paranteză aici. Societatea modernă, cel puțin în bula aceasta de big city cu corporații, joburi cu denumiri în engleză și video call-uri puse într-un calendar foarte plin, vine cu o capcană. Capcana este că munca aceasta are un stil de a te prinde foarte tare acolo.

De multe ori totul pornește încă din școală. Părinții îți spun să înveți. Admiterea ia în calcul media generală. În facultate poate că tragi tare pentru a obține vreo bursă sau pentru a te remarca la laboratorul finanțat de o firmă unde speri să te angajezi după aceea.

Sau ok, nu tragi tare—dar după aceea oricum te angajezi la o corporație și apare apoi percepția că trebuie să tragi tare pentru the next level. Tragi pentru bonusul de final de an, pentru o bandă mai bună, pentru postul de senior, pentru a te lua șeful X în echipa lui, pentru a avansa pe orizontală sau verticală, pentru proiectul ăla care durează 2 ani și pare că va fi emblematic pentru cariera ta. Și apoi apare altul și altul și viața merge mai departe pe pilot automat.

Poate că acestea par SF-uri, dar știu oameni în astfel de situații. Am spus totul vag ca să nu pară că-i bârfesc fix pe ei. Când mi-a spus cineva ce ocupă un post extraordinar de bine plătit că nu și-a luat concediu de doi ani, eram like “wtf man, o săptămână cu familia se găsește oricând, doar nu dă faliment business-ul“.

Oamenii se concentrează pe carieră, bagă ore suplimentare (dacă au noroc, plătite), amână concediul ăla mult visat, amână un copil, amână să joace Elden Ring și multe altele. Își spun că la anul, dar mereu apare altceva. De asta visul multora este să-și ia un an sabatic; sunt atât de saturați încât simt că au nevoie de o pauză lungă de regăsire și realiniere.

Aici se încheie paranteza.)

Problema este că nu există vreun truc secret pentru a avea timp de lucrurile care-ți plac cu adevărat. Ziua are 24 de ore. Trebuie să găsești timpul necesar în aceste 24 de ore.

Majoritatea oamenilor cu astfel de probleme au redus deja la minim timpul alocat pentru somn, partener, Netflix și altele. Nu zic că, dacă dormiți 7 ore pe noapte, ar fi cazul să dormiți 6 ore și în ora aceea câștigată să vă jucați mai mult pe calculator. That’s silly, deja nu dormiți destul oricum.

Nu, se pare că singura metodă este de fapt găsirea unui nou echilibru în relația cu munca. Trebuie să renunțați acolo la ceva. Trebuie să zici “am tras tare până acum, îmi ajunge nivelul la care sunt, de acum voi găsi mai mult timp și pentru lucrurile care contează pentru mine în viață“.

Și da, uneori poate însemna să pierzi o promovare pentru că nu tragi la fel de tare precum colegul sau poate însemna că nu-ți mai crește salariul la anul. Asta, însă, n-ar trebui să fie o problemă. În fond, am plecat de la ideea de a trăi aliniat cu valorile și dorințele tale din acel moment și am stabilit că vrei și altceva de la viața ta, nu doar ceea ce făceai și până acum. Vrei un alt echilibru, o altă pondere a elementelor în cele 24 de ore și cele 12 luni.

Treaba aceasta cu “aliniat cu valorile” sună prea a discurs modern de coaching, nu? Este mai dificil de înțeles inițial decât “să-ți îndeplinești dorințele”. Cu toate acestea, mi se pare chiar mai simplu de explicat.

De exemplu, unii oameni vor ca munca lor să îmbunătățească într-un fel lumea în care trăiesc. OK, dă-ți demisia de la corporația de tutun și caută un job unde să simți că rezultatul final îmbunătățește viața oamenilor. Poate că salariul va fi cu 20-30% mai mic, dar dacă te descurci oricum și așa, iar la finalul zilei vei fi mai împlinit când pui capul pe pernă—păi nu asta contează mai mult?

Alții vor pur și simplu să le fie apreciată munca. Foarte bine! Găsește un post unde șeful și colegii sunt capabili să-ți transmită că îți apreciază munca sau poate un job unde vezi direct satisfacția pe fața clientului.

Apropo de asta, m-am gândit mereu că jobul de curier este unul în care nu vezi impactul muncii tale, deși dai ochii cu fiecare client în parte. Curierii lasă la ușă un pachet generic de carton reciclat și pleacă la următoarea livrare, după care îi freacă aplicația la cap că n-au făcut targetul zilnic. Sper însă că respectivii curieri realizează că multe dintre acele pachete sunt, de exemplu, jucării sau diverse cadouri. Sper că realizează și că livrarea făcută de ei a adus o bucurie mare pe fața unui copil sau unui adult. N-au de unde să afle acest lucru, dar îi asigur că se întâmplă.

Într-o zi chiar i-am spus unui curier care mi-a lăsat o cutie din aceasta generică “—Mulțumesc, este o tricicletă pentru fetiță, se va bucura mult că ați adus-o așa rapid” și am văzut cum i se luminează fața. A plecat zâmbind.

Nu toți oamenii simt nevoia aceasta de apreciere sau de a face o muncă ce îmbunătățește substanțial viața cuiva. Mulți intuiesc aprecierea în faptul că au salariu în continuare, mai ales în vremuri tulburi. Unii, însă, au această nevoie și chiar o pun în aplicare prin joburi în domeniile potrivite sau făcând voluntariat sau plecând 3 luni să construiască niște case într-o țară săracă.

Mi se pare admirabil, de altfel. Îi admir pe oamenii care fac astfel de lucruri și pe cei care au joburi care contribuie direct și palpabil la evoluția societății noastre în sus. Am fost mereu conștient că șoferii de autobuz care se trezesc la ora 5 ca să ducă oamenii la muncă începând cu ora 6, că medicii, profesorii, cultivatorii de cartofi și grâne, instalatorii care repară o avarie la rețeaua termică și mulți alții au un job mult mai crucial, mai semnificativ, mai meaningful pentru binele comun decât ceea ce fac eu.

Noroc că trăim vremuri când nu-i nevoie doar de mâncare acasă și soldați la graniță, ca în Evul Mediu.

More info: dacă vreo idee de mai sus vi s-a părut interesantă și ați rezonat cât de cât cu ea, ascultați acest podcast despre valori, ambiție, ce să faci când viața nu te mai satisface. Sunt explicate acolo de un profesor de la Harvard și pare că știe despre ce vorbește (este și pe YouTube, if that’s your thing). Sursa foto: Ozo.art