►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
The nwradu had a good month. A fost o lună aglomerata în care s-au întâmplat multe lucruri și acum sunt și un pic stresat pentru că rămân în urmă cu ce am de făcut, dar per total a fost o lună bună. Și au mai crescut și bursele, dar despre asta în alt tip de articol.
Pe 16 iunie am plecat în concediu. Nu credeam niciodată că voi merge de două ori la rând la același hotel, nici măcar în aceeași stațiune, dar am mers tot la Reina del Mar în Bulgaria, ca și anul trecut. Matilda mi-a arătat și alte hoteluri (Therma Village, Aqua Palace, ceva așa), dar uitându-mă pe fotografii și review-uri și hartă tot Reina del Mar suna mai bine.
Ne-am dus un pic cu îndoială pentru că niște review-uri recent pe Google Maps erau dezastruoase, dar cred că de Paști încă nu operau la full speed. Noi am avut un sejur foarte bun. Ne-am dus și cu părinții în acest an, ai mei și ai Matildei, o cheltuială mare, dar Alice crește și nu știu câte ocazii vor avea bunicii să o vadă într-un concediu, așa că am profitat acum de asta.
A fost super. Primul drum lung cu Tesla a fost foarte plăcut. Hotelul s-a îmbunătățit un pic față de anul trecut. Mâncare era mai bună, preparatele mai diverse, miel și iepure în fiecare zi printre ele etc. Barul și cafeaua bune și ele. În rest, plaja și piscinele erau la fel, evident, iar Alice a mai crescut și s-a bucurat mai mult de toate pe acolo.
S-a și scumpit Reina del Mar. Anul trecut am dat 1.700 euro, acum 2.000 de euro și ar fi fost 3.000 de euro sejurul în aceeași perioadă ca anul trecut, ca să compar mere cu mere. S-a întâmplat însă peste tot asta, chiar citeam articole despre cum bate vântul în multe hoteluri din Bulgaria și Turcia din cauza prețurilor. Regnum Carya din Turcia, de exemplu, unde am fost prin 2015, costa acum 7.000 de euro pentru o săptămână, ceea ce este crazy rău de tot.
Aș reveni și la anul în Obzor. Alice va mai crește însă și poate găsim și altă destinație. Chiar de trei ori la rând în același loc deja sună prea de tot. Lumea este mare. Pun mai jos un clip făcut anul trecut cu hotelul. Acum în 2023, în săptămâna petrecută acolo, m-au oprit trei români prin hotel să-mi spună că au văzut clipul meu și asta i-a făcut să vină acolo. Pe mine asta m-a făcut să filmez încă un clip și în acest an, cu ce s-a mai schimbat prin Reina del Mar și cum arată o cameră de hotel și o vilă cu piscină:
2022:
2023:
Am mers acolo începând cu 16 iunie pentru că pe 10 iulie Matilda s-a întors la muncă. Au trecut rapid cei doi ani de concediu maternal (fără o lună, de fapt). Acum doi ani, când se pregătea de asta, ne gândeam că doi ani va fi o perioadă atât de lungă, că vom călători, că vom putea face diverse lucruri împreună, că poate dezvoltăm împreună sau poate doar ea ceva pe cont propriu. Bănuiesc că nu știam cât de mult timp consumă un copil. Nici măcar de călătorie n-a fost timp, Praga în aprilie acum fiind de fapt singurul nostru city-break.
Alice a continuat cu grădinița. În săptămâna dinainte de Bulgaria nu am dus-o la grădiniță ca să nu răcească iar și noi alături de ea și bine am făcut pentru că nu s-a întâmplat nimic pe acest plan. După Bulgaria am dus-o la grădiniță și din nou a răcit în prima săptămână, dar a fost ceva foarte ușor, vreo două zile de curs nasul și un pic de tuse.
Acum când scriu tocmai s-a încheiat o altă săptămână de mers la grădiniță și este prima în care nu răcește! 5 zile complete de mers acolo fără nici un efect secundar negativ!
Întrucât Matilda a început munca, pe Alice o lăsăm acum la grădi pe program complet, până la ora 18. Pare că-i place. Iese zâmbind de acolo, iar dimineața se duce singură în brațele educatoarelor. Mai primim uneori ziua fotografii cu ea jucându-se pe acolo, iar recent a dormit și 2 ore la prânz (de obicei doarme doar o oră, nu e obișnuită cu somn pe lumină și cu mulți copii în jur).
Ne-au spus și că mănâncă mult. Uneori îi dau supliment la prânz, dar în general nu poate mânca cineva un biscuite sau vreun fruct fără ca Alice să nu ceară și ea imediat unul. Vorbește mai mult, spune mai multe cuvinte, învață cu Da și Nu. Lui Dobby îi zice Bobi și am început și noi să-i spunem așa; săraca pisică probabil n-a fost de mult mai confuză de atât.
Tot apropo de Alice, am mai citit și noi niște sfaturi despre cum să vorbești cu copiii și cel mai important auzit în ultima vreme a fost unul despre cum să le obtii cooperarea prin motivare. De exemplu, să nu le spui “dacă nu te urci în cărucior, nu putem pleca din casă” sau “dacă nu mănânci tot, nu putem pleca la joacă”, ci mai degrabă “când te vei urca în cărucior, vom pleca din casă” și respectiv “când termini de mâncat, plecăm la joacă”. Noi ne regăseam perfect în primul caz de exprimare pentru că așa ne veneau natural cuvintele.
Problema este că oricum copiii nu înțeleg prea bine la vârsta asta conceptul de negație. Când le spui însă pe pozitiv cu “if this, than that”, cică le oferi autonomie și motivație. Mie mi se pare doar că înțeleg mai ușor condițiile în care se va desfășura o acțiune.
Pe 9 iunie am ridicat Tesla. Avem deja peste o mie de kilometri cu ea și merge excelent. Zilele trecute am lăsat-o aici la Palatul Copiilor la încărcat și mă uitam că am adăugat vreo 300 kilometri de autonomie reală în oraș cu fix 78 de lei, echivalentul unui consum de 4 litri de benzină la suta de kilometri în oraș. Nu că ar cumpăra cineva o electrică pentru economia de “carburant”, ci mai degrabă pentru cei 500 CP și tehnologia de la bord, dar mereu mă uimesc astfel de cifre.
Tesla a fost și subiectul principal al celor mai citite articole în ultimele 30 de zile. Cel mai cel citit a fost despre de ce nu investesc în Hidroelectrica la IPO, dar topul arată cam așa:
Articolul pe care l-am scris cu pasiune a fost însă cel intitulat România a făcut un ciclu complet al nepăsării. A fost un pic șocant să cercetez acele date. Habar nu aveam despre Cighid și ce s-a întâmplat acolo. Să mă uit la acele clipuri de pe YouTube acum că sunt și eu tatăl unui copil cam de aceeași vârstă este foarte dificil. Pentru unii oameni sper că există iadul și sunt acolo.
M-a mirat succesul articolului despre sticla termos de apă pe care mi-am cumpărat-o. Zic “succesul” în sensul că am văzut 20 de astfel de sticle comandate prin afiliere, semn că erau destui cititori care nu știau că au nevoie de așa ceva sau care nu știau ce să aleagă dintre sutele din magazine. Uneori experiență sau sfatul cuiva este binevenit. Am avut un singur feedback înapoi, cineva care mi-a spus că-i place mult sticla. Sper că le place tuturor.
(Am făcut 48 de lei din afiliere. Vreo 44 lei, după taxe.)
Am găsit o temă nouă pentru blog. Încă nu sunt decis 100% dacă să o cumpăr și să o implementez, dar îmi place și este posibil să fac asta.
Am acceptat și câteva campanii noi pe blog. Le veți vedea în perioada următoare. Au început să apară bilanțurile anuale la Registrul Comerțului. Sunt influenceri care din video sau Instagram am făcut anul trecut între 150.000 și 400.000 de euro, după caz sau pricepere. De fapt, printre cei cunoscuți cât de cât pe net 150.000 de euro este entry-level. Bravo lor, este o dovadă că sunt multe bugete în zona de new media.
Am și accceptat mult mai multe produse la test în ultima lună. Review-ul la Zenfone 10 este mai jos, voi face și unul text. Am testat un ceas Garmin Instinct 2X Solar și acum testez noul Epix, care-i vârful lor de gamă.
Tot în luna anterioară am filmat un clip cu Microsoft, o discuție cu specialistul lor în licențe de Windows despre licențe contrafăcute. Observam cu această ocazie cât am evoluat apropo de filmare. Țin minte că acum 3-4 ani mă înroșeam la față de emoție inclusiv atunci când filmam singur în propria sufragerie și puteam repeta de oricâte ori ar fi fost cazul. ce înseamnă, până la urmă, să tot faci un lucru și să capeți experiență și încredere în tine.
Nu știu ce să mă mai joc. Mă obișnuisem să mai joc ceva seara pe consolă, dar parcă nu-mi vine să mă apuc de nici un joc cu adevărat amplu și parcă nu găsesc nici unele micuțe. Probabil voi lua Final Fantasy 16, seria aceasta a fost mereu atrăgătoare pentru mine. Mă mai gândesc și la F1 2023.
Pe PC mă atrag tot felul de jocuri de strategie, de exemplu Panzer Corps 2, Company of Heroes 3, Midnight Suns și acum câteva zile s-a lansat chiar Jagged Alliance 3. Acum foarte mulți ani am jucat JA1 sau JA2, nici nu mai țin minte care era. Mă enervează că nu sunt disponibile și pentru MacOS.
Ne uităm la Secret Invasion pe Disney+. Nu-i rău. Pe Netflix vreau să văd o serie despre criminali în serie și crimele lor, dar Matilda nu vreau să se uite la așa ceva și deci nu prea am avut ocazia să-i dau Play. Ne mai uităm la Lincoln Lawyer, că au pus sezonul 2.
Am descoperit un podcast bun pe Spotify, cel al lui Mel Robbins. Am început și noi să aplicăm cei 5 pași din episodul despre organizare și decluttering în casă. Sunt multe alte episoade bune acolo pe diverse alte teme de interes pentru cam orice persoană, o să revin cu detalii.
S-a stricat espressorul. L-am demontat eu, are un furtun intern fisurat și ies picături de apă pe acolo, iar acele picături se scurg nefericit în niște contacte și declanșează un senzor care oprește boilerul. Problema este că atunci când curge apă cu presiune prin furtun iese chiar un pic jet de apă, subțire cât un fir de păr, dar de direcție necontrolabilă.
Am încercat să-l repar eu cu un manșon bine strâns peste furtunul original, dar nu te pui cu presiunea mare. L-am dus la un service. Nu aveau astfel de furtun (e din teflon). Îl duc acum la un al doilea service.
Singura băutură bună din ultima perioadă a fost un vin rose Grande Alberone. Este cel pe care Finestore l-a dat gratis la aniversarea magazinului. Am dat și eu o comandă atunci și am primit două astfel de sticle. Am desfăcut una. Este un rose excelent, voi mai cumpăra.
Am ieșit mai mult în oraș în această perioadă și de obicei cu prieteni. Am fost la Nomonym, o cafenea bună pe la Iancului. Știu că mi-ați recomandat-o și unii dintre voi, au și propria prăjitorie, mi-a plăcut cafeaua, dar cam micuț locul în interior.
O descoperire și mai bună a fost cafeneaua numită Baristro, care este aici aproape de noi la Parcul Carol, la 15 minute de mers pe jos. Arată bine în interior, cu design stil scandinav, și au și terasă afară. Cafeaua a fost foarte gustoasă, mai rar beau un cappuccino așa intens ca aromă. Am mâncat și ouă poșate și Matilda o buratina cu căpșune, am băut și un cocktail, a fost totul perfect. Cu siguranță revenim!
Pe 14 iunie m-am întâlnit cu prieteni și foști colegi de facultate la Grădina Floreasca. Frumoasă seara, m-am simțit foarte bine revăzând oameni pe care nu i-am văzut de ani de zile (unul dintre ei trăiește în Singapore). Frumos și acolo la grădină, mâncarea a fost bună, prețurile sunt decente pentru atmosferă, iar seara locul arată foarte frumos, este multă vegetație și o piscină mare în jurul căreia se stă.
Am mai fost la Hard Rock Cafe și a fost bun ca întotdeauna, deși porțiile de mâncare au fost atât de mari încât n-am mai putut să împărțim și un hot fudge brownie sundae sau cum se cheamă înghețata lor cu frișcă și negresă fierbinte. Data viitoare! Apropo, au niște oferte Happy Mondays bune, un aperitiv gratuit.
Am mâncat înghețată la Friddi, pe lângă Piața Romană. Pe cei de la Friddi i-am descoperit în 2020 la comandă cu livrare și mereu a fost excelentă înghețata lor, la nivel cu Moritz Eis, Velocita și alții de top din oraș. Poate chiar ar trebui să scriu un top al înghețatelor.
În altă seară am fost la băut la Hanul Berarilor de la Unirii. Am rămas uimit să descopăr terasa plină ochi într-o zi de miercuri. Până la urmă, asta înseamnă să ai bere rece, serviciu rapid, un meniu din care să ai ce alege ca să și mănânci ceva.
Și când zic serviciu rapid, de data asta ni s-a întâmplat așa: a venit ospătarul și am zis că vreau bere. Eram 5 la masă, așa că am început să zicem și chestii de genul “și eu vreau 2 mici, eu vreau un cârnat” etc. Noi 5 nu terminasem de comandat ospătarului când altă persoană deja mi-a adus berea cerută.
Comanda din tabletă s-a dus direct la bar, berea a fost turnată și adusă la masă în timp ce ospătarul nostru încă nota ce altceva mai dorim. Credeam că măcar trebuie să dea Submit sau ceva pe comandă înainte să se înregistreze mai departe, dar poate dăduse pe berea mea. Oricum, tare de tot.
Am mâncat într-o zi și un brunch excelent la Hygge Social Kitchen, pe Calea Victoriei. Anul acesta Calea Victoriei devine pietonală pe la ora 9, iar dimineața nu este mai nimeni pe acolo, așa că am prins loc la Hygge la terasă. Bună de tot mâncarea, voi reveni cu siguranță și acolo.
Nu prea știm însă ce să facem în aceste zile caniculare. Doar noi doi am fi ieșit seara undeva în oraș, stăteam la răcoare, mâncam ceva. Cu Alice, însă, trebuie să ieșim în timpul zilei, pe căldura cea mai mare, și nu prea avem sau nu știm unde să mergem la răcoare și totuși să aibă și ea ceva de făcut și un loc în care să zburde.
Nu am alt plan pentru perioada următoare decât să muncesc. Dacă Alice va fi un pic ocolită de răceli, va fi și mai bine. Cândva prin august avem câteva botezuri, vom fi chiar noi nași la încă un băiețel, dar mai este până atunci.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
15 comentarii
17/07/2023 la 8:35 AM
Tocmai am venit de la bulgari, pe langa Burgas, cam 400 eur/zi (luat in februarie, prin mai era deja 500/eur pe zi). Nu am comentarii negative, totul impecabil, personal amabil si instruit, mancare/bautura excelenta cu fineturi tip rechin, calamar, iepure, rata, crevet, 15 piscine mari si mici, tobogane, mare la 2 pasi, plaja curatata zilnic.
Sper sa traiesc sa vad si in romania asa ceva dar cam am dubii ca o sa fie curand.
Alta in schimb: in parcarea din fata (cam aglomerata ce-i drept dar era liber in afara gardului, zeci de locuri disponibile) erau 3 locuri de incarcare electrice. Zic INCARCARE pentru ca asta si era, scria ceva charging-only, vii-incarci-pleci, muti pe alt loc, sa incarce si altii. Eh, veneau romanii cu tesla&co si intepeneau acolo. Erau rugati, atentionati. Unii mutau dar altii nimic..aia la receptie zambind, romanul-curentat tare, un “da-i in :- mea” printre dinti si jap la bere. Asta e nivelul din pacate.
Add01(Citează)
17/07/2023 la 10:21 AM
Singura solutie aici este sa se impuna taxe pentru stationare pe locurile de incarcare pentru masini electrice.
Dupa ce s-a termniat de incarcat masina sa ia la dispozitie 15 minute sa te duci sa o muti si apoi sa inceapa taxarea cu 1-2 lei/minut.
Andrei G(Citează)
17/07/2023 la 11:09 AM
Bine că am citit aici de prețurile din Bulgaria, asta pune în perspectivă prețurile din insulele olandezilor.
Giani Mucea(Citează)
17/07/2023 la 9:09 AM
Eu imi fac revizia singur la espressor. Tot Lelit, Anita. Recent, i-am facut o revizie capitala cu schimbat pompa, valva OPV si furtunasele de care zici. Le-am comandat de pe un site italienesc (pompa de pe Amazon). Daca vrei si nu gasesti furtunasul, cred ca il mai am eu pe cel vechi. Eu le-am schimbat ca aveau depuneri de calcar pe ele, dar decalcifiate bine cred ca ies ok. Bine, mai safe e cu unul nou, dar pana iei unul, iti faci treaba.
Octav(Citează)
17/07/2023 la 9:40 AM
Nush daca tot la reina, dar stai linistit mai ai minim 2 ani de all inclusive.
Boris(Citează)
17/07/2023 la 10:56 AM
Eu am fost pe 1 iunie. Mancarea mult sub anul trecut. Personalul depasit complet de situatie.
Nicio piscina incalzita. Noroc ca a fost extrem de cald pentru acea data si te puteai balaci daca aveai un pic de curaj.
Restaurantul de la plaja inchis, asemenea si toaleta lui. Toti mergeau la toaleta de la pool bar care era infecta.
Probabil nu se asteptau la atat de multi oameni in perioada aia. Si probabil tu nu ai prins perioada aglomerata.
In sus a fost doar pretul, peste 80% mai mult ca anul anterior.
Cipper(Citează)
17/07/2023 la 11:04 AM
Degetele alea din poza cu sticla termos zici că-s generate cu AI-ul. :D
AI_core(Citează)
17/07/2023 la 11:52 AM
La Tesla Supercharger daca nu vii in 5m dupa ce se termina incarcarea platesti 5 lei/minut. Se aplica doar daca jumatate din statii sunt ocupate insa daca toate statiile sunt ocupate (cum mai nou se intampla des pe la noi) platesti dublu (10 lei/minut).
Radu(Citează)
17/07/2023 la 1:48 PM
Faine preturile la bulgari si turci, eu am fost o saptamana la noi, hotel 4 stele in padure, piscina interioara mare, mai mult libera in timpul saptamanii, jacuzzi mare afara. Bowling, biliard, ping pong, catarari, tras cu arcul, cascada la 20 min. Doar mic dejun inclus(excelent), in rest mancam din meniu, mancarea foarte buna. Total pt 4 nopti-5 zile: sub 3500 lei pt 2 aduldi si un copil(a avut canapea-pat in camera si nici nu cerusem), cu tot cu mesele din restaurant. Super conditii. Mai bine nu spun unde, ca nu vreau sa creasca pretul.
Andrei(Citează)
17/07/2023 la 4:12 PM
Andrei, si ti-a placut plaja, marea….a stai, ai fost “in padure”
Oricum ai platit mult pentru ca pe langa aia 5 zile * 2 mese pe zi (nici nu mai pun gustarile, bauturi) * 3 persoane = 1000-1500 RON + 3500 cazarea si micul dejun = 1k eur. Pe 4 nopti.
Radu a platit 2k probabil pe o 1 saptamana, si probabil la cel mai scump hotel de all inclusive din bulgaria. Dar da, nu ne spune hotrlul sa il tii tu secret.
Uite ca iti zic eu pont de hotel unde dai mai putin in ro si nu esti “in padure”: Poiana Bv, Aurelius – 500-600 EUR / 4 nopti. Spa cu 3 piscine, saune, si ce mai vrei tu.
Boris(Citează)
17/07/2023 la 5:13 PM
Pretul e ceva standard.
Noi am dat la Jupiter la Poseidon 4*, unde mergem de ani buni, 1000 lei pe noapte.
All inclusive, pat suplimentar, Aqua parc, kids land, pool bar, beach bar.
Dan.S(Citează)
17/07/2023 la 4:51 PM
Boris, scrie clar ca e cu mesele incluse, nu stiu de unde ai scos o mie de euro. Da, o sa te socheze, dar in 2023 nu toata lumea e in limba dupa mare si soare, mai ales marea Neagra. Si ce aveti frate cu all inclusive, chiar asa de tare ati facut foamea in anii 80-90? Cat poti sa bagi in tine intr-o zi/saptamana? Si eu, la 40 de ani, abia daca ciugulesc la micul dejun plus o masa principala mai consitenta. Dar sa am ca scop principal in vacanta sa bag la mat… da stiu, voi nu mancati, voi doar gustati, ca Oana Roman.
Dr Love(Citează)
17/07/2023 la 5:18 PM
Eu prefer all inclusive pentru tot pachetul oferit. Mancam si bem in mod obisnuit, echilibrat, fara nici un abuz.
Dan.S(Citează)
17/07/2023 la 6:41 PM
Foarte tare ca fetita sta la gradi. La noi experienta a fost nasoala, la 3 zile credem ca un baietel s-a luat de ea, si zicea nu baietelul, la 6 zile a luat streptococ A, antibiotic etc, dupa ce s-a reintors, la 3 zile a luat gura mana picior, iar acasa, dupa in parc un baietel i-a dat 2 palme si a muscat-o atat de tare incat a trebuit sa facem pe Tarzan sa ajungem la ea. (Fetita se juca singura iar un baietel dintr-o data s-a napustit asupra ei, in fine…)
De-atunci a fost imposibil sa o mai ducem la gradi. Plansete, nu baietelul, nu gradinita, nu educatoare nu nimic. Am dus-o am lasat-o asa, la 1h ne sunau educatoarele ca plange in continuu…
Dupa o saptamana am mai incercat de 3 ori sa o ducem, fara succes… asa ca renuntam. Are 2 ani si 3 luni.
Reina del Mar pentru noi e top Bulgaria, nu am gasit ceva mai bun deocamdata.
Lucian(Citează)
17/07/2023 la 7:33 PM
Cred că farmecul utilizării termenului „grădi” dispare cam odată cu absolvirea respectivului ciclu educațional. Cu excepția specimenelor cunoscute sub numele generic de „mămiki”, probabil.
Peredhil(Citează)