un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Formula 1 în Austria: haos din cauza regulamentului și arbitrilor

4 Jul 2023  ·

AUTO  ·

Spune-ți părerea

Cursa de Formula 1 din Austria a fost haotică din cauza regulamentului confuz privind depășirea limitelor circuitului. O mulțime de piloți au fost penalizați atât în timpul cursei, cât și după încheierea ei, clasamentul final schimbându-se semnificativ la câte ore după terminarea cursei.

Mi se pare că mai degrabă s-a remarcat acum o problemă a regulamentului și a sistemului de arbitraj. Din ce am înțeles, circuitul va fi modificat pentru anul următor pentru a nu se mai întâmpla asta. Vă explic imediat cum s-a întâmplat totul.

Întâi, însă, trebuie remarcat că a fost un weekend cu cursă de Sprint sâmbătă, pe lângă cea mare de duminică. Cursa de Sprint din Austria a fost excelentă, cu o mulțime de depășiri și lupte pe circuit, iar asta deși sunt puține puncte la bătaie și un accident este foarte riscant pentru că poate scoate monopostul din joc pentru cursa de duminică.

Și totuși, a fost spectacol mare. Vedeta aș spune că a fost Hulkenberg, care a strâns puncte bune pentru Haas. Uitați-vă pe YouTube la rezumatul Sprintului, a fost spectaculos ca o cursă întreagă. Clasamentul final a fost acesta:

Și acum, cursa de duminică. Care a fost problema? Păi circuitul din Austria a fost gândit inițial pentru MotoGP și virajele sunt orizontale, fără nici o supraînălțare care ar ajuta un pic monoposturile să rămână pe traiectorie. Așa că în câteva viraje se întâmplă, dacă pilotul intră cu viteză prea mare, ca monoposturile să iasă un pic în exteriorul circuitului. Și acolo, pe vibratoare și dincolo de ele, este tot asfalt în general, așa că piloții îți permit să fie ușor neglijenți sau mai lipsiți de precauție decât pe un circuit cu pietriș sau iarbă sau parapet.

Regulamentul spune că un pilot trebuie să rămână întotdeauna pe pistă, în interiorul liniilor albe de delimitare, exceptând cazurile când este forțat în afară de vreun pericol sau situație excepțională. Dacă un pilot iese de bunăvoie în afara limitelor pistei, ceea ce i-ar putea conferi un avantaj, poate fi penalizat. Mai exact, la două ieșiri în afară este avertizat prin radio, la a treia ieșire primește steagul negru cu alb (un fel de cartonaș galben), iar la a patra ieșire în afară este penalizat 5 secunde. Și, dacă o face în continuare, primește noi penalizări.

În general piloții nu vor să iasă în afara circuitului. Trasa ideală nu degeaba are acest nume. Acolo asfaltul are aderența maximă, pe acea trasă este dovedit (inclusiv matematic) că obții cel mai rapid timp per tur. O ieșire în afara circuitului înseamnă de obicei o pierdere de câteva sutimi sau zecimi de secundă.

Asta este valabil și în Austria, cu excepția virajului 10 al circuitului. Acela este construit astfel încât un pilot care iese în afara circuitului în acel viraj poate fi avantajat pentru că păstrează viteză mai mare în viraj. Curba respectivă se deschide apoi și reintrarea pe circuit se face în viteză, fără dezavantaje pentru restul traseului.

Acolo, în virajul 10, au fost majoritatea problemelor. Arbitrii au început să dea penalizări încă din timpul cursei, nu mai puțin de 6 piloți încasând penalizări de câte 5 secunde în timpul cursei: Hamilton, Sainz, Albon, Sargeant, Magnussen și Gasly, iar Tsunoda chiar 10 secunde, fiind penalizat de două ori.

Apoi, după cursă, echipa Aston Martin a depus un protest oficial spunând că mult mai mulți piloți au încălcat regulamentul în viraje. Comisarii de circuit, arbitrii cum am putea spune, nu au avut timp să analizeze în timpul cursei toate imaginile din viraje. Au făcut asta după cursă și au acordat penalizări la 8 piloți, mai exact lui Hamilton, Sainz, Gasly, Albon, Ocon, Sargeant, De Vries și Tsunoda. Dintre ei, Ocon a fost penalizat cu 30 de secunde pentru multiple repetări.

 

Am văzut o declarație bună a unui pilot. Am uitat care dintre ei. A spus ceva de genul “ca pilot, de multe ori pilotezi din instinct, atent la ce se întâmplă în spate, în față, setări etc. Când nu ai parapet într-un viraj, ești și tu mai relaxat. Virajul este vopsit astfel încât uneori nu-ți dai seama dacă ești pe linie sau cu 10 cm peste ea, așa că uneori trebuie să te avertizeze prin radio echipa că ai încălcat linia acolo”.

Și aici s-au complicat lucrurile. Tot respectivul pilot a spus ca i-a fost comunicat că a încălcat linia. A condus mai atent acolo, cu viteză mai mică. Turul următor, însă, a fost informat de o nouă abatere. Apoi de încă una. Păi cum așa, că eu conduc atent și nu calc linia? “-Ah, păi s-a întâmplat cu 15 tururi în urmă, dar acum au analizat comisarii imaginile și ne comunică avertizările”.

Altfel spus, un sistem care ar fi trebuit să avertizeze piloții în timp real pentru ca turul următor să nu mai încalce regulamentul nu a funcționat suficient de rapid.

Au fost multe schimbări de poziție după finalul cursei. Nu pe podium, dar Sainz a terminat pe locul 4 și apoi a fost retrogradat pe locul 6. Hamilton a terminat pe locul 7 și apoi a fost retrogradat pe 8. Gasly a trecut de pe 9 pe 10 după încă o penalizare de 5 secunde. Alți piloți au urcat, de exemplu Norris de pe 5 pe 4.

Haos. Și chiar nu cred că a fost unul meritat. Fie dai avertismentele și penalizările în timpul cursei la toți, cu timp suficient ca să corecteze comportamentul, fie nu dai nimic în timpul cursei, analizezi apoi toate imaginile și aplici 5 secunde unde este cazul la timpul final. O penalizare de 5 secunde încasată și servită în timpul cursei este total diferită de una primită după cursă din motive de trafic și alte probleme ce pot apărea când pilotezi.

 

Dar cursa, cum a fost cursa? Bună în general, chiar dacă nu memorabilă. Au fost destule depășiri, iar 3️⃣ Perez merită apreciat pentru cursa foarte bună de recuperare, a plecat de pe 15 și a terminat pe locul 3. Și aș fi spus că a fost o cursă foarte bună pentru Ferrari, cu 3️⃣ Leclerc terminând pe locul 2 și Sainz pe 4, dar apoi Sainz a ajuns pe locul 6… Chiar și așa, Leclerc a obținut podiumul numărul 800 pentru Ferrari.

Merită apreciat 1️⃣ Verstappen, care a pilotat perfect și a câștigat. Mi s-a părut din nou cam urât gestul său de a insista ca în ultimul tur să pună slick-uri și să facă fastest lap pentru a lua un punct suplimentar, punct care altfel ar fi ajuns la colegul său Perez. Verstappen are un avans considerabil în clasament, pe când Perez se luptă acolo pentru locul 2 și fiecare punct contează. Mi-a adus aminte de cursa de anul trecut din Brazilia. Dar na, în același timp se poate spune că fiecare pilot are sarcina de a face maximul posibil de puncte prin forțe proprii.

Merită apreciați ambii piloți Red Bull, care nu au încasat nici o penalizare pentru limitele de circuit și în general au pilotat perfect. Au fost “top de top” 🏆.

Lando Norris a făcut o performanță bună ajungând până la urmă pe locul 4 și încasând puncte bune pentru echipă. Nu cât să ajungă din urmă Alpine, care a obținut un singur punct în Austria (Gasly locul 10), dar cât să demonstreze că Norris este capabil și rapid și probabil are un viitor bun în Formula 1 atunci când va trece la altă echipă. Coechipierul său, Piastri, s-a clasat tocmai pe locul 16, dar am impresia că monoposturile celor doi au fost diferite. McLaren testează un upgrade doar pe unul dintre ele.

Aston Martin i-a clasat pe locurile 5 pe Alonso și pe 9 pe Stroll, luând puncte bune. Alonso crește distanță față de Hamilton în clasamentul piloților. Russell și Hamilton s-au clasat pe locurile 7 și 8, aducând 10 puncte echipei Mercedes, față de 12 puncte luate de piloții Aston Martin, dar Mercedes rămâne în față în clasament.

Mi-a părut rău de Hulkenberg. A plecat de pe locul 8 după calificări, a abandonat în cursă. Colegul său Magnussen s-a clasat pe locul 18.

Au mai fost două momente interesante. Unul în cursa de Sprint, unde la start Perez l-a cam împins pe Verstappen în afara circuitului, declarând apoi că nu l-a văzut. Verstappen i-a plătit-o cu o depășire mai riscantă în care l-a împins el pe Perez în afară.

Apoi, în cursa mare, Hamilton se tot plângea de mașină prin radio, cum mai face uneori. “Lots of understeer”, “the car is slow”, din acestea. Mereu m-am întrebat ce rost are să spele rufele așa în public, pe radio, dar este treaba lor. Prin turul 52, însă, după încă un rant de-al lui Hamilton, pe radio s-a băgat chiar Toto Wolff și i-a spus “”Lewis the car is bad, we know, please drive it”. Un fel de “stop bitching și fă ce poți cu ce ai la îndemână”.

Pilotul cursei: Norris pentru mine. Perez a avut o cursă foarte bună de recuperare, a câștigat 12 poziții, dar era de așteptat să facă asta. Norris pe locul 4 a fost o surpriză plăcută.

Rezumatul video: pe YouTube.

Clasamentul piloților este mai jos. Perez a luat puncte cât să mai reducă presiunea pe el pentru locul 2 în clasament, dar are nevoie de constanță în viitor pentru a termina astfel sezonul. Alonso mărește avansul față de Hamilton, 25 de puncte acum, destul de mult. Interesant de văzut și că în continuare Sainz este în fața colegului său Leclerc, mai titrat. V-am spus că spaniolul parcă a prins încredere și forțe noi în acest sezon.

Acesta este clasamentul echipelor după Austria. Mercedes are un avans simbolic în fața Aston Martin și la Silverstone s-ar putea să vedem o inversare între locurile 2 și 3. Ferrari se menține de asemenea bine în lupta pentru locul 2. Alpine are un avans mare în fața McLaren, în ciuda punctelor luate de Norris acum.

Urmează Silverstone, pe 9 iulie, de la ora 17. Un circuit celebru, rapid, pe care în ultimii ani au fost și tot felul de accidente sau momente controversate. Probabil va fi o cursă frumoasă.


Această serie este susținută de Bitdefender.

La fel ca în Formula 1, fiecare secundă contează atunci când vorbim despre prevenție, detecție și oprirea atacurilor cibernetice.

Aflați mai multe despre parteneriatul Bitdefender cu Scuderia Ferrari aici: https://www.bitdefender.ro/scuderiaferrari

asus s5507

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus