un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review Samsung A54, un mid-range ca la carte

5 May 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

4 comentarii

Samsung A54 este unul dintre cele mai bine vândute telefoane din lume, un mid-range spre flagship căruia Samsung îi acordă în fiecare an multă atenție datorită volumelor făcute. În 2023 au dat gamei același aspect precum al seriei S, cu obiectivele camerelor foto ieșind individual din carcasă, iar A54 are și o baterie de 5.000 mAh pe o diagonală de 6,4 inci, ceea ce este foarte bine.

Să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Samsung A54. Aspectul general mi se pare un punct forte. Telefonul este bine construit, pare solid și bine îmbinat. Pe față și pe spate are Gorilla Glass 5. Din păcate, eu am testat modelul negru, care mi se pare cel mai neinteresant dintre cele patru din serie, fiind cel mai banal dintre ele și cu un efect de oglindă pe spate care este și mai pronunțat pe această nuanță.

Dacă veți cumpăra un A54, luați un model colorat, este mai plăcut ochiului, mai jucăuș. Telefonul pare minimalist, pe spate se văd doar cele trei obiective și un mic flash, lateralele din aluminiu sunt “curate”, vopsite în culoarea carcasei. A54 nu iese în evidență cu nimic, cel puțin pe modelul negru, iar asta nu știu dacă este sau nu un lucru bun, că depinde de gusturile fiecăruia.

Mai degrabă cumpăr așa:

În partea de jos ai un USB-C 2.0, tava de SIM și microSD este în partea de sus, butoanele sunt toate pe dreapta. Are și rating IP67 pentru apă și praf, ceea ce este foarte bine. Rama ecranului este cam groasă, dar după câteva zile de utilizare nu o mai observi.

În continuare urmează un șir de paragrafe în care concluzia este mereu aceeași: telefonul este unul mediu. Nu dezamăgește la nimic, dar nici nu excelează aproape la nimic, cu excepția a 2-3 elemente. Altfel spus, Samsung a creat un mid-range bun și pot să vă confirm că este fix asta.

Ecranul este bunicel, are 6,4 inci în diagonală și refresh maxim la 120 Hz, variabil doar între 60 și 120 Hz. Culorile sunt plăcute, luminozitatea nu este de nivel flagship, dar este suficientă pentru a-l utiliza fără probleme în soare, iar în high brightness mode urcă la 1.000 nits.

Sunetul este excelent. Samsung A54 are difuzoare stereo și sunt puternice și oferă un sunet foarte bun în jocuri sau clipuri YouTube, acesta fiind un capitol la care telefonul excelează și pot spune că este de nivel flagship.

Chipsetul este un Exynos 1380 octa-core, construit în 5 nm, disponibil în configurații 6+128 GB, 8+128 GB și 8+256 GB. Mie mi s-a părut mediocru, dar poate n-ar trebui să testez mid-range-uri atunci când folosesc zilnic un S23 Ultra, care este top de top la performanță și stabilitate.

În realitate, chipsetul lui A54 se descurcă bine în orice aplicație și te poți și juca pe el, doar nu ca pe un flagship. Are un mic lag față de un chipset de top, se vede că îi ia câteva milisecunde în plus ca să deschidă galeria sau aplicațiile sau meniurile lor, dar asta era de așteptat.

Gâfâie un pic mai mult dacă “învârți” telefonul mai serios, de exemplu dacă vrei să faci multitasking între Waze, Messenger, un email din care deschizi un Word și cauți ceva prin el. Then again, îmi închipui că nu mulți oameni fac trecerea de la un flagship la un mid-range ca să observe astfel de latențe, iar pentru cei obișnuiți cu mid-range-uri și care vor doar un upgrade la unul mai nou, experiența va fi bună.

Dacă vreți rezultate din teste, avem așa:

  • Geekbench 6: 1.008 puncte single-core, 2.847 puncte multi-core, 3.046 puncte grafică
  • 3DMark Wild Life Unlimited: 2.851 puncte
  • 3DMark Wild Life Extreme Unlimited: 797 puncte
  • Stress Test: stabilitate 99%, nu intră în throttling

Bateria este un punct forte al telefonului. La 5.000 mAh, Samsung A54 are aceeași capacitate precum un S23 Ultra și o autonomie de minim o zi. Se încarcă la doar 25 wați pe fir.

Pe spate sunt trei camere. Cea principală are 50 megapixeli f/1,8 OIS, cea ultrawide are 12 megapixeli f/2,2 și mai este una macro de 5 megapixeli. Pe față telefonul are o cameră de 32 megapixeli. Filmează 4K la 30 fps.

Fotografiile sunt bune ziua. Un pic prea sharp și un pic suprasaturate, dar majoritatea nu vor observa asta. Samsung are un standard de respectat în domeniul foto și o face, rezultatele sunt bune pentru gama de mijloc din care face parte acest telefon.

Modul Portret face de asemenea rezultate foarte plăcute, aproape ca flagship-urile. HDR-urile sunt și ele bine reglate. Noaptea fotografiile ies neașteptat de bine pentru un mid-range.

Camera de macro nu merită menționată:

Declanșarea are momente și momente. Uneori telefonul face imediat fotografia, alteori cred că încearcă să refocalizeze la declanșare și declanșează cu întârziere. Bănuiam că lag-ul flagship-urilor (care este mai mic) este cauzat de o extra-focalizare și, într-adevăr, un update de Camera Assistant îți permite să elimini acest pas. Din păcate, utilitarul Camera Assistant nu este disponibil (încă?) pe A54, ci doar pe seria S. Problema nu se manifestă decât uneori.

O problemă constantă a fost cu faptul că durează aproape o secundă comutarea între cele două camere de pe spate, probabil o problemă de lățime de bandă sau activare de senzori. Treaba asta se manifestă și când filmezi și schimbi între camere, iar clipul rezultat face un skip de vreo jumătate de secundă.

Telefonul are și Wi-Fi 6 la bord. Senzorul de amprentă din ecran este unul optic, așa că ecranul trebuie să-ți ilumineze un pic degetul și deci deblocarea durează mai mult decât pe un senzor ultrasonic cum au unele telefoane, dar nu mai mult decât altele cu senzor optic.

Ca software, telefonul rulează Android 13 cu OneUi 5.1. N-am găsit preinstalat decât Disney+, YouTube Music și Onedrive, dar le poți dezinstala dacă nu-ți plac. Primești 4 ani de upgrade-uri de Android și 5 de securitate, ceea ce face telefonul un model foarte bun în acest aspect.

Atenție totuși că nu are toate funcțiile de pe modelele flagship. De exemplu, în galerie nu poți separa obiecte din fotografii ținând apăsat lung pe ele, cum fac pe S23.

Nu sunt multe altele de zis. Eu sunt biased pentru că folosesc zilnic un flagship de top, așa că un mid-range mi se pare inferior în orice capitol, dar pe de altă parte am butonat și alte telefoane și îmi dau seama că, în gama lui, Samsung A54 stă de fapt foarte bine și are puncte forte.

5 lucruri care mi-au plăcut la Samsung A54:

  • aspectul asemănător cu al seriei S, plus culorile plăcute în care este disponibil
  • difuzoare puternice și bune
  • baterie de capacitate mare
  • suport software lung, ceea ce înseamnă că vei putea folosi telefonul 4 ani și mai mult sau măcar da altor persoane după o vreme
  • fotografiază bine în majoritatea situațiilor

5 lucruri care nu mi-au plăcut la Samsung A54:

  • uneori are lag la cameră și la comutarea între camere
  • spate prea glossy, în special pe negru
  • camera macro nu face fotografii bune
  • fără încărcător sau husă în cutie, când practic toată concurența oferă așa ceva
  • nu are încărcare wireless

Samsung A54 se dovedește un mid-range bun, cu câteva avantaje legate de autonomie și fotografiere pe timp de noapte. Îmbunătățirile față de anul trecut sunt mai degrabă în aspect, hardware-ul fiind de fapt adus la zi.

Prețul de lansare, aproximativ 2.500 de lei, mi s-a părut mare și aș fi reproșat asta telefonului. O lună mai târziu, însă, Samsung A54 poate fi găsit oficial la 1.950 lei la eMAG, un preț la care mi se pare o alegere foarte bună.

Concurenții principali din piață ar fi Nothing Phone 1 și Motorola Edge 30. Nothing-ul arată mai bine, iar jocul de lumini de pe spate ar putea fi pe placul unor persoane mai tinere și nu pe placul altor tipuri de clienți. Edge 30 este chiar mai ieftin decât A54. Samsung vine însă cu suport software mult mai lung și mici alte avantaje care îl fac alegerea practică mai bună.

asus s5507

    4 comentarii

  1. Orice telefon cu Exynos trebuie numit SCAMsung + nume.

    Inginerii de la Google Project Zero au găsit 18 bug-uri în Exynos, aka zero exploits, pe care le-a raportat la Samsung. Ce credeți că au făcut cei de la Samsung după 4 luni de la raportarea acestora? Exact, nimic. Nu le pasă.

      (Citează)

  2. L-am “butonat” live ca voiam sa-l cumpar zilele trecute dar nu am inteles lateralele sau rama ca nu stiu cum sa o numesc Parca avea deja o husa pe el, aspect butucanos, era un feeling ciudat fata de restul telefonului.
    In rest excelent, un best deal in zona aia de pret.

      (Citează)

  3. Pentru cei interesați de review, e vorba de 1000 de nits, nu 100.

      (Citează)

  4. Claudiu: SCAMsung

    waw, stim ca esti pretios, ramai pe aifon’!

    Cui ii pasa cum arata spatele telefonului, cand 95% dintre posesori vor pune o husa.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus