►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Iată un truc mișto pentru 1 mai pe care l-am învățat abia recent: dacă folosești un uscător de păr la grătar, faci cărbunii mult, mult mai repede.
Am fost recent la o pensiune la munte. Ne zice acolo gazda, când ne-a predat casa, “v-am lăsat feonul afară, cu un prelungitor, ca să dați foc mai rapid la grătar”. O-kay.
Și s-a dovedit că funcționează perfect. Un foen din acela ieftin de tot bagă atâta aer în grătar încât toți cărbunii iau foc imediat și foarte uniform. Nu mai stai cu foale clasice sau cu fluturat din vreo farfurie sau cu rearanjat cărbunii ca să se aprindă uniform toți. Cred că a durat de două ori mai puțin să fie gata focul pentru o pastramă de miel și niște burgeri, plus că intră mai bine țuica fiartă când nu agiți foale.
Super truc. Încercați-l cândva, dacă aveți priză la îndemână. Dacă nu, poate un ventilator portabil cu baterie, din acela jucărie?
Iar dacă aveți la dispoziție un foen industrial, din acela care dă câteva sute de grade pentru a curăța autocolant sau vopsea de pe obiecte, cică ar lua foc direct cărbunii de la el, dar personal n-am încercat asta niciodată.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
17 comentarii
01/05/2023 la 9:50 AM
Merge și cu arzător de buruieni, cu heat gun de la lidl etc. Mă mir că ai descoperit abia acuma faza cu uscătorul de păr, noi, unde se poate, folosim metoda „uscătorul” de cel puțin 15 ani.
Octav(Citează)
01/05/2023 la 9:51 AM
Ceva de genul e mai simplu si nu ai nevoie si de lemne
https://www.hornbach.ro/p/aprinzator-carbuni/10139259
Alin(Citează)
01/05/2023 la 10:18 AM
Confirm. Si stai degeaba (bei) in timp ce se aprind, nu trebuie sa stai de ei
C(Citează)
01/05/2023 la 9:54 PM
Am venit sa comentez si eu. Folosesc de vreo 5 ani “cana” aia. Pur si simplu e geniala.
CatalinM(Citează)
03/05/2023 la 7:58 AM
#metoo
Nero(Citează)
01/05/2023 la 9:54 AM
Sau scula profesionista: https://campinggrill.ro/aprinzator-electric-carbuni-gratar
https://looft.com/collections/all-products
Robert(Citează)
01/05/2023 la 10:08 AM
Se așează cărbunii mușuroi, peste ei se clădesc lemnele și apoi se dă foc la lemne. Cărbunii se aprind mult mai repede. După ce s-a făcut jarul se împrăștie uniform pe toată suprafața grătarului (s-au cât ține carnea). Vă urăm: poftă bună!
mirel(Citează)
01/05/2023 la 11:42 AM
cu 4 lei, nu necesita curent, poate fi folosit si cand esti cu cortul. https://www.dedeman.ro/ro/evantai-pentru-gratar-plastic-33-x-21-cm/p/7025876
Florin(Citează)
01/05/2023 la 4:34 PM
Iată alt truc, dacă așa se numește o chestie logică..
Pune carbunii mai întâi și lemnele deasupra lor.
Cipper(Citează)
01/05/2023 la 1:11 PM
sa vezi revelatie cand o sa afle de sculele cu acumulator :)
john2381(Citează)
01/05/2023 la 1:55 PM
Ce de hateri aici, mai rău ca la tătar. Dacă voi nu vă luați uscătorul de păr când ieșiți la grătar…sau la o tură cu rucsacul… sau în general, la plimbare, nu înseamnă că nu sunt oameni ce au acest obicei sănătos. Cred…
*Se exclud persoanele ce utilizează doar prosopul, din motive tehnice. Studii detaliate au demonstrat faptul că prosopul nu este la fel de eficient în aprinderea cărbunilor.
Peredhil(Citează)
01/05/2023 la 4:32 PM
stii ca ai reusit in viata cand nu mai pui mici cu carnati pe gratar, ci pastrama de miel si burgeri
GabrielG(Citează)
01/05/2023 la 4:46 PM
Daca as avea tema gratar, probabil as folosi arzatorul Dremel ca sa le dau foc repede si uniform.
Trucul cu foenul este o aplicare mai simpla a principiilor pe care functioneaza un carburator: mult aer, mult oxigen, presiune mare, combustie rapida.
Gaelex(Citează)
01/05/2023 la 9:29 PM
Cană de aprins carbunii, ca nu suntem animale.
add(Citează)
02/05/2023 la 1:45 AM
Sau brichete de aprins focul, nici nu mai ai nevoie de lemne.
Daniel(Citează)
02/05/2023 la 7:22 AM
Sau comanzi prin Glovo, nu mai ai nevoie sa faci focul pentru gratar ca in Evul Mediu.
Octav(Citează)
02/05/2023 la 10:07 AM
Câte versiuni (greșite) – foen, feon… când se cheamă föhn și se mai scrie foehn, iar când ai dubii, uscător electric de păr.
alunelu(Citează)