un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Abia aștept să mănânc din nou sandvișuri cu creveți la Meygu, în Piața Amzei

25 Apr 2023  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

16 comentarii

Meygu este un mic local în Piața Amzei care servește preparate cu creveți. Au burgeri, sandvișuri, tacos și wraps cu creveți, unii mărișori și suculenți și gustoși. Abia aștept să mănânc din nou la ei.

Sandvișul Po’boy pe care l-am mâncat la Meygu este printre cele mai bune preparate gustate în ultimele luni. În plus, în Piața Amzei sunt doar localuri cu pizza foarte bună (în ordinea preferințelor mele, Pizzamania 2 Go, Antica Pizza, Centrale Pizza și Traavi), plus LeBab cu pui prăjit. Este cu atât mai plăcut să găsești ceva inedit precum un “shrimp house”, un local care folosește creveți în tot ce oferă.

Din ce-am văzut în meniu, Meygu folosește creveți “white tiger”, care sunt de dimensiune medie, cărnoși încât să simți că mănânci un crevete și ce gust are acesta. Sunt multe sandvișuri în meniu, cu diverse combinații și sosuri, plus creveți prăjiți cu crustă de fistic sau alte condimente și sosuri.

Eu am ales Po’boy, după cum spuneam, care are o baghetă de pâine, vreo 4-5 creveți pane, roșie, castraveți murați, salată coleslaw.

A fost excelent. Bagheta este pufoasă și moale, nu din aceea cu crustă tare deasupra. Avea o consistență de zici că era clătită americană, atât de pufoasă mi s-a părut. Salata coleslaw, care nu se vede în poze pentru că este în spatele creveților, a fost și ea excelentă, cu maioneză exact cât îmi place mie să aibă.

Creveții sunt și ei foarte buni, dar am zis deja asta. Mi-a plăcut că nu s-au zgârcit la ei. Mușcam dintr-un crevete la fiecare îmbucătură luată.

 

Po’boy, apropo, este un tip de sandviș originar din Louisiana, de obicei cu un tip de carne într-o baghetă, plus roșii și castraveți și salată. De multe ori se face chiar cu creveți, iar în plus bagheta este una specială, foarte pufoasă, nu cu coajă tare precum cele franțuzești. Așadar, practic ca la carte aici.

Matilda a luat un Buffalo Bomb, care s-a dovedit a fi un burger cu o chiflă neagră. Avea și el vreo 5 creveți înăuntru, tot pane, dar acoperiți cu sos buffalo, plus coleslaw și brânză cu mucegai.

Am gustat și eu din el. Tot bun, sosul era ce trebuie, chifla se destrăma cam tare. Per total mi-a plăcut mult mai mult po’boy-ul.

Ambele au venit și cu o mini salată foarte bună din bucăți de mango, bucăți de ardei gras, ceapă și un pic de coriandru. Crunch și arome bune în ea. Matildei nu-i place coriandru, are gena aceea care-i spune că de fapt coriandrul are un gust ca de săpun (no joke, e genetică treaba), așa că bucuria mea, le-am mâncat pe amândouă.

Prețurile sunt mari, Po’boy-ul a fost 50 de lei, celălalt burger 58 de lei. Dar na, creveții nu sunt niciodată ieftini, iar în plus Meygu oferă momentan preparate unice pe piața noastră. La banii de un sandviș aici puteți lua o pizza întreagă la Centrale sau Antica, dar încercați-i odată și pe cei de la Meygu ca să vedeți ce altceva bun se mai gătește prin București.

Meygu se găsește pe str Piața Amzei 7-9, vizavi de Patiseria Comteia (best merdenele ever), orar marți-duminică 8-22. Meniul îl găsiți și pe meygu.ro. Sunt câteva locuri înăuntru, tip bar, plus câteva măsuțe afară, pe trotuar.

asus s5507

    16 comentarii

  1. Radu, de curiozitate.. ti-ai masurat colesterolul? Este in valori cat-de-cat normale?
    Intreb la modul serios pentru ca eu mananc cate un burger sau pizza maxim o data la 2 sapt, si totusi am colesterolul sarit bine peste normal. Si nu stiu cum e la altii care pare ca mananca mult mai des fast-food si implicit mancare care aduce un plus mare la colesterol.
    Mersi.

      (Citează)

    • Colesterolul de multe ori creste ca efect al diverselor inflamatii cronice din organism, nu doar pentru ca mananci 1 burger pe zi.

        (Citează)

    • Hai să-ți răspund eu. Mecanismul colesterolului din sânge este mult mai complex decât: “mănănci prăjeli” sau “ești gras”. Colesterolul pe care îl bagi în gură nu înseamnă colesterolul din sânge. Pare că ai o problemă acolo. Găseste un medic cu care să discuți mai mult decât “nu mai mânca fastfood-uri”.

      De la 20 de ani n-am mai fost normoponderal. Acum oscilez pe la limita între obezitate gr. 1 și 2. Îmi place să mănânc, nu sunt gras de la fotosinteză. De 15 ani îmi fac analize anual, am avut o perioadă de vreo 5 ani în care mi-am făcut analize la fiecare 3 luni. Nu am avut NICIODATĂ colesterolul crescut.

      Nu zic să faci ca mine. Zic să cauți rădăcina problemei acelui colesterol mărit. Succes!

        (Citează)

    • E mare.

        (Citează)

    • Matilda:
      E mare.

      Colesterolul?

        (Citează)

    • criserb stai jos, nota doi!

        (Citează)

    • Exista multi oameni la care ficatul e “dereglat” si produce colesterol din greu. Si nu neaparat din grasimile animale, ci in special din carbohidrati. Sunt cei cu steatoza hepatica non-alcoolica, de obicei.

      Taiati dur din carbohidratii procesati (dulciuri, patiserie, produse de panificatie cu faina alba), faceti ceva miscare, incercati sa slabiti ceva, daca e cazul. Si refaceti analizele dupa 3-4 luni. O sa vedeti ca veti putea sa bagati burgerul ala fara probleme in meniu.

      Si inca ceva: nu va bagat la medicamentele specifice pentru reducerea productiei de colesterol in ficat, mai ales daca sunteti relativ tanar. Sunt foarte eficiente, dar sunt de luat pe viata si mai au si diverse efecte colaterale.

      Evident, ar trebui sa discutati si cu un doctor, ca eu nu sunt. Eu sunt pacient :)

        (Citează)

  2. Din pacate, de cele mai multe ori, gandul ca “abia astept sa mananc din nou” ceva din comert, e meritul monoglutamatului de sodiu. Am patit si eu cel mai recent cu sushi. Stiam ca mancarea asiatica din comert e predispusa la monoglutamat, dar am fost socat sa vad peste zece aditivi periculosi in sushi de restaurant, facut pe loc, nu luat din benzinarie.

      (Citează)

  3. Arata bine dar deep fried…yuck..

      (Citează)

  4. Cum ar veni, 10 lei crevetele. Yummy.
    Eu cumpar white tiger cu cca 2 lei crevetele din hypermarket, ii fac in tigaie cu unt, usturoi feliat si patrunjel. Pun langa niste foi de salata cu un plic de sos caesar. Dar na, painea nu e asa pufoasa, de zici ca e clatita.
    O fi facand aia toti banii.

      (Citează)

    • Nu iei in calcul chiria, utilitatile, salariile, profitul etc?

        (Citează)

    • Alin:
      Nu iei in calcul chiria, utilitatile, salariile, profitul etc?

      Și lăcomia pe unitate de timp a patronului, eventual. Toate cu valoare zero pentru clientul final. Cum îl interesează pe patron bugetul tău, cam așa te interesează pe tine bugetul lui. Există adaosuri decente, justificate, și există nesimțire. E decizia fiecăruia, în fiecare caz, cum evaluează situația ( nu mă pronunț în cazul ăsta particular, că nu mă prea interesează, vorbeam la modul general).

        (Citează)

  5. … la preturi de Monaco sau iti pune un (1) crevete anemic in el.

      (Citează)

  6. Mi se pare mie sau nu exista bauturi alcoolice in meniu?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus