►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
2 Mar 2023 ·
AMD a lansat recent noile lor procesoare de tip X3D: Ryzen 7 7800X3D, Ryzen 9 7900X3D și vârful de gamă Ryzen 9 7950X3D. Vin ca urmașe a unui model de mare succes, Ryzen 7 5800X3D, care a fost unul dintre cele mai bune procesoare pentru gaming ale generației trecute. PC Garage le-a listat deja pe site pe ultimele două.
Procesoarele X3D au mult mai mult cache de nivel trei. Se numește V-cache, probabil pentru că este construit într-o arhitectură 3D cu celule verticale, iar AMD folosește acest procedeu pentru a dubla cache-ul L3 al procesoarelor X3D față de variantele clasice cu terminația X.
Adică avem așa:
7800X3D, care va fi lansat de fapt la început de aprilie, nu are un model de bază cu care să fie ușor comparat. Cele mai apropiate modele ar fi Ryzen 7900 (12c, dar 64 MB cache) sau 7700X (8c, dar 32 MB cache).
Variantele X3D sunt semnificativ mai scumpe decât variantele non-3D, diferență care se va vedea și în prețul de la noi. De exemplu, un Ryzen 9 7900X costă 2.370 lei la PC Garage, dar un 7900X3D costă 3.329 lei. Ryzen 9 7950X costă 3.160 lei, pe când 7950X costă 3.880 lei.
Practic, numai pe baza prețului pot să spun că, inclusiv pentru majoritatea gamerilor, nu sunt necesare. Jocurile se bazează în special pe placa video, nu pe procesor, și o strategie uzuală pentru un PC de gaming este să cumperi un procesor bun, dar nu extraordinar, iar diferența de bani mai degrabă să o duci într-o placă video mai performantă.
Totuși, dacă vrei “the very best”, dacă vrei cel mai tare PC de gaming, dacă vrei cel mai tare PC de muncă (considerând că aplicațiile respective sunt avantajate de cache-ul L3 suplimentar), dacă faci un PC de show, dacă vrei un PC care să fie performant și peste mulți ani, te duci spre un procesor X3D. Vârfurile de gamă, indiferent de domeniu, vor avea întotdeauna clienții lor, doar că este nevoie și de un buget adecvat.
Care-i treaba cu caș-ul ăsta de nivel trei? Păi dacă țin bine minte de la cursurile de Arhitectura Microprocesoarelor, cache-ul din procesor este o memorie de mici dimensiuni (kilobytes sau megabytes) în care procesorul stochează date care-i sunt des necesare. Pentru că este o memorie integrată în procesor, este extraordinar de rapidă chiar și față de memoria RAM de tip DDR5 pe care o suportă aceste procesoare AMD.
Sunt mai multe memorii de cache, de unde și denumiri precum cache nivel 2, cache nivel 3 șamd. Cu cât mai mult cache, cu atât mai bine. Procesorul “își ține aproape” datele necesare pentru multe operațiuni, iar asta se cunoaște în performanța reală a sistemului. Există și reversul medaliei: un cache de procesor mai mare este util în acele aplicații care pot fi avantajate de un astfel de sistem, nu oricând și oriunde.
Interesant este însă un alt principiu implementat în aceste Ryzen 7000, unul de cache asimetric.
AMD a trecut de ceva vreme la un design de procesoare pe bază de chiplets, adică un procesor din seria înaltă este compus din mai multe “mini-procesoare” cuplate între ele, ca piesele dintr-un puzzle. De exemplu, Ryzen 9 7950X are două chiplets, numite oficial Core Complex Die (CCD), unite între ele și deservite de aceeași unitate input/output.
Fiecare CCD din procesor are 8 nuclee și 32 MB cache pentru ele. Împreună alcătuiesc procesorul 7950X de 16 nuclee și 64 MB.
S-a pus însă problema următoare: dacă facem 7950X3D cu 128 MB cache, unde montăm cache-ul suplimentar? Și ați spune că decizia logică este să suplimenteze cache-ul din fiecare CCD în mod egal, ceea ce ar fi un design simetric în continuare, dar apare o altă problemă: din motive de arhitectură, dacă suplimentezi cache-ul, frecvența maximă a procesorului este mai mică.
Așa că AMD a mers pe un design asimetric. Unul dintre CCD-uri este în continuare standard, are 8 nuclee și 32 MB cache și în teorie frecvențe mai mari. Celălalt CCD a fost îngrășat, are tot 8 nuclee, dar 96 MB cache și frecvențe mai mici.
Cum face însă AMD ca o aplicație care ar fi avantajată de cache mare să ruleze în nucleele din CCD-ul cu cache mărit? Ei bine, au scos un driver nou de procesor. Da, pe aceste procesoare este foarte important să ai driverul potrivit de procesor, unul care știe să facă managementul aplicațiilor.
Funcționează într-un mod ingenios. Driverul detectează când te joci, inclusiv prin conectare cu Game Mode din Windows. Atunci când este lansat un joc, driverul de procesor bagă în stand-by CCD-ul simplu și lasă disponibil pentru joc doar CCD-ul cu cache mare. Jocul are la dispoziție acolo 8 nuclee și 96 MB de cache, față de doar 32 MB cache cât ar avea dacă ar rula pe celălalt chiplet.
Celălalt CCD nu este la propriu dezactivat. Funcționează în continuare, poate preia din task-urile de fundal din Windows în timp ce te joci. Dacă jocul este vreunul care are nevoie de mai mult de 8 nuclee de procesor, driverul îi dă acces și la celălalt CCD, desigur, dar nu sunt chiar atât de multe jocuri 8-core sau mai mult.
Driverul AMD are de fapt două componente. Prima este acest PPM Provisioning Driver despre care am zis mai sus, care face managementul CCD-urilor. Este practic opusul unui load balancer, având sarcina de a înghesui toate task-urile în același CCD, dacă acele task-uri sunt avantajate de cache mai mare. Lăsate de capul lor, ar rula pe CCD-ul nepotrivit sau cel mult ar fi la nimereală, șansă 50-50%.
A doua componentă a driverului este un V-Cache Performance Optimizer, care-i spune de fapt Windows-ului că nu toate nucleele sunt egale între ele. Pentru o lungă perioadă de timp, Windows considera că toate nucleele din procesoare sunt identice, dar vremurile moderne aduc nuclee P și E și alte asemenea nebunii. Acum, la procesoarele X3D, acel V-Cache Performance Optimizer îi spune Windows-ului “uite ordinea de performanță a celor 16 nuclee pentru aplicația pe care o ai deschisă”.
M-am uitat pe benchmark-urile făcute de AnandTech. În teste de muncă, noile X3D își împart locul 1 cu Intel Core i9-13900K sau 13900KS, în funcție de test. Uneori iese AMD în față, alteori Intel.
În multe jocuri, însă, câștigă noul 7950X3D. Cache-ul acela suplimentar face diferența în acele titluri care sunt avantajate de memoria în plus.
It works. Pe ansamblu, noul Amd Ryzen 9 7950X3D este cel mai bun procesor pentru jocuri. Există câte un joc în care câștigă vreun alt AMD sau vreun Intel, dar per total 7950X3D este în față.
Aș cumpăra un astfel de procesor, după ce am văzut rezultatele acestor teste? Nu. Nu pentru mine.
Este un motiv pentru care testele de jocuri pentru procesor se fac la 1080p și alte rezoluții mici: nu vrei ca frame-rate-ul să fie limitat de placa video, ci doar de puterea procesorului, ca să-l testezi cu adevărat.
În lumea reală, însă, când te joci la 1440p sau 4K cu grafică full, placa video contează mult mai mult decât procesorul. Eu aș cumpăra un Ryzen 5 7600X (1.300 lei la PC Garage) sau un Ryzen 7 7700X (1.800 lei) și diferența de preț față de un 7950X3D aș duce-o în placa video pentru ce upgrade o fi posibil, poate de la RTX xx50 la xx60 sau de la xx70 la xx80 sau whatever.
De altfel, PC-ul meu rulează pe un Ryzen 5 5600X. La momentul respectiv era soluția echilibrată dpdv hardware. Acum, pe noua generație, mi se pare că 7600X este o combinație la fel de bună.
7950X3D rămâne pentru cei care chiar vor cel mai bun hardware cu buget nelimitatsau vor un PC de top, poate pentru un showroom sau testat componente. Este un procesor foarte bun, dar în termeni de lei per frame rate obținut, mai bine investești întâi în direcția plăcii video.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
15 comentarii
02/03/2023 la 7:04 AM
Off topic: doresc sa îmi cumpăr un laptop nou, ultimul fiind din 2018. Scop principal: office, diagonală 14”, no touch.
Nu am mai urmarit domeniul, recomandare procesor: Intel sau AMD?
Zooropa(Citează)
02/03/2023 la 9:54 AM
Din punctul meu de vedere, pe categoria procesoare mobile, cele de la Intel sunt in continuare putin peste AMD.
Dar depinde foarte mult si de ce buget ai alocat pentru un laptop. O sa fie cateva persoane care o sa-ti recomande un model de la Apple cu procesor M1 care are un avantaj destul mare cand vine vorba de autonomie.
Andrei G(Citează)
02/03/2023 la 10:06 AM
Cred că e important să te hotărăști dacă vrei sau nu GPU dedicat – dacă da, recomand Intel + nvidia; dacă nu, nu cred că e așa important de la cine iei CPU, ci mai degrabă să fie cât mai nou posibil.
Merită să iei în calcul și MacBook-urile (cum are Radu de exemplu, cel de 14), dacă nu ești constrâns de software.
dam167(Citează)
02/03/2023 la 8:09 AM
Eu nu as lua seria 7, placile de baza decente am5 sunt mult mai scumpe vs am4 sau intel.
In mod ideal as lua 5800x3d. Practic, am stat tot pe intel, pentru ca amd freaca buha cu problemele lor. Gen a avut sau are probleme cu vr. Shuttering din cauza cipului tpm + o lansare dezastruoasa la placile video de ultima generatie.
Pentru mine intel/nvidia just works, nu am chef si timp sa imi petrec putinul timp liber ramas dedicat jocurilor cautand solutii la problemele lor pe net.
Baltha Zerus(Citează)
02/03/2023 la 9:29 AM
… de exemplu, proaspat https://redd.it/11e57k9 problema la un cpu/mb matur. Tre sa upgradezi un nenorocit de bios (si unii producatori nu mai fac bios upgrades la placile mai vechi) ca sa joci unele chestii pe un 5800x3d cu diverse versiuni de anticheat. Si probleme tembele de genul apar cel putin lunar pe subredditul amd.
Baltha Zerus(Citează)
02/03/2023 la 3:04 PM
Nu inteleg care-i problema sa faci update la un Bios? Deranjeaza la IQ? ar fi asteptari sa se faca singur???? Problema din link e raportata ca rezolvata dupa update de bios. Acuma producatorii mari/cunoscuti de placi de baza fac update de bios, mai ales ca cel mai probabil fix-ul vine de la AMD si nu de la Asus – in cazul de fata.
Cumperi placi de baza d epe AliExpress? Sau da un exemplu de producator de placi de baza care nu face update de bios?
Cosminnn(Citează)
02/03/2023 la 8:50 PM
Imi pare bine sa intalnesc un amd fanatic, cu un vocabular pe masura. Esti stresat ca ai probleme diverse zilnice si te descarci pe net ?
Problema se rezolva cu un update BETA de bios, de la un singur producator de placi, restul asteapta. Da, as fi extaziat sa testez biosuri beta pe sistemul meu.
Asa cum au fost altii extaziati sa cumpere cipuri tpm separate ca nu se deranja nimeni sa il rezolve pe cel builtin care producea shuttering. Nu avea nici un sens sa se intample asta, dar hei, amd.
Iar unii asteapta de minim 1 an sa rezolve amd performantele vr. Alea vechi. Ca placile video noi reusesc performanta deloc usoara sa se descurce chiar mai prost ca alea vechi in vr.
Baltha Zerus(Citează)
02/03/2023 la 10:12 AM
Are cineva idee cum pot dezactiva winTelemetry, deoarece, deși pornirea e setata pe manual, pornește automat, aleator, când joc WOT (instalat pe un HDD, OS pe M2)?
TheSame(Citează)
02/03/2023 la 10:16 AM
Winaero tweaker.
Baltha Zerus(Citează)
03/03/2023 la 4:52 PM
@Balta: pus. Tot repornește singur.
TheSame(Citează)
02/03/2023 la 10:52 AM
daca vreti sa faceti cartofi prajiti pe ele, is bune procesoarele de la AMD.
fur(Citează)
02/03/2023 la 1:41 PM
Adevarul e ca Intel-urile nu se incalzesc deloc :)
zetanu(Citează)
02/03/2023 la 3:33 PM
LoL esti in urma cu meme-ul doar vreo 6-7 ani. Noul meta e sa iti iei Intel acum daca vrei sa iti incalzesti casa :)
Claudiu(Citează)
02/03/2023 la 2:50 PM
Oare prinde 60 fps-uri in asassin’s creed origins?
Cristi(Citează)
02/03/2023 la 9:16 PM
Combinația procesor AMD Ryzen pe slot AM5 și DDR5 se pare că nu e ideală până în acest moment, cel puțin din anumite puncte de vedere: sunt numeroase relatări online despre calvarul “trainingului” memoriei, care cauzează timpi foarte mari de bootare (de peste 1 minut până vezi ecranul de Windows) sau instabilitatea sistemului. Există update-uri noi de BIOS care ar rezolva situația, dar nu pentru toate combinațiile de plăci de bază AM5 și memorii DDR5.
Eram tentat de o variantă Ryzen 7 de 65 W (ex: modelul 7600 sau 7700, recent introduse, cele fără X), care la performanțe destul de apropiate de variantele din seria X oferă un consum de energie mult mai bun și temperaturi de lucru mai mici. Însă problemele cu timpii de bootare și variantele de BIOS imature mă fac să mai aștept.
Are și Intel variante de procesoare Raptor Lake cu TDP de bază de 65 de W, dar se pare că nu le-au oferit celor care fac review-uri și găsești relativ puține teste cu ele online.
Johnny(Citează)