►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Pe 5 martie, la ora 17, se dă startul cursei din Bahrain, prima a noului sezon de Formula 1. Verstappen pleacă din postura de campion. Leclerc și Hamilton vor să-i fure titlul. Cred că vom vedea o competiție mai interesantă decât în anul anterior, care a pornit cumva cu stângul pentru că Mercedes avea probleme cu vibrația monoposturilor.
Dacă vreți să aveți datele curselor în calendarul vostru, intrați pe F1calendar.com. Eu folosesc de ani de zile site-ul acesta. Puteți adăuga URL-ului unui calendar particularizat în Google Calendar sau Outlook sau ce folosiți voi.
Avem aceleași echipe ca și anul trecut. În ordinea clasării în 2022, acestea sunt: Red Bull, Ferrari, Mercedes, Alpine Renault, McLaren Mercedes, Alfa Romeo Ferrari, Aston Martin Aramco Mercedes, Haas Ferrari, Alphatauri, Williams Mercedes.
10 echipe, 20 de piloți la start.
Bitdefender, apropo, figurează proeminent ca sponsor pe monoposturile Ferrari și pe căștile și costumele piloților:
Primele trei echipe au rămas în aceeași formulă. Red Bull concurează cu Verstappen și Perez, Ferrari cu Leclerc și Sainz, Mercedes cu Hamilton și Russell. Alfa Romeo concurează tot cu Bottas și Zhou Guanyu.
În rest:
Alpine: Ocon și Gasly, ultimul venind de la Alphatauri.
McLaren: Lando Norris și Oscar Piastri. Oscar Piastri este nou, este campion în Formula 3 și Formula 2 și acum i-a luat locul lui Ricciardo, care anul trecut nu a făcut mare lucru și acum va fi pilot de rezervă la Red Bull.
Aston Martin: Lance Stroll și Fernando Alonso, care s-a mutat de la Alpine.
Haas: Magnussen și Hulkenberg, ultimul luându-i locul lui Mick Schumacher, care este out din Formula 1.
Williams: Alexander Albon și Logan Sargeant. Ultimul este american, primul în ultimii ani care ia startul în Formula 1. Vine din competițiile inferioară după ce a reușit să strângă punctele de licență necesare pentru Formula 1.
Alphatauri: Yuki Tsunoda și Nyck De Vries. Nyck este o poreclă, în acte îl cheamă Hendrik Johannes Nicasius de Vries. Este campion de Formula E și de Formula 2 și deja a luat anul trecut startul pentru Williams într-o cursă.
De menționat că în Bahrain este posibil să îl vedem pe Felipe Drugovich luând startul în locul lui Lance Stroll. Stroll s-a accidentat la ciclism și este posibil să rateze prima cursă a sezonului. Drugovich, pilot de rezervă la Aston Martin, este în prezent campion în Formula 2 și probabil va face trecerea cu un loc permanent în F1 în viitor.
Vor fi 23 de curse în 2023. Prima are loc în Bahrain acum, iar ultima pe 26 noiembrie în Abu Dhabi. Nici în acest an nu se va concura în China.
Va fi însă primul an cu trei curse în SUA: Miami pe 7 mai, Austin pe 22 octombrie și noul circuit din Las Vegas pe 18 noiembrie. Este penultima cursă a sezonului și nu m-ar mira ca acolo să fie sărbătorit noul campion mondial al sezonului.
Este un merit al Liberty Media și Netflix că au reușit să facă din F1 un sport popular în SUA, o țară în care anterior nu a prins. Iar acum, cu Sargeant pilot american în Formula 1 și Haas o echipă de origine americană, SUA este all-in în Formula 1.
Circuitul din Spania va fi ușor modificat, eliminându-se șicana finală.
Apropo de țări, citeam undeva că Germania, cândva o forță pe toate planurile în Formula 1, arată șters acum. Nici o cursă nu are loc în Germania, iar după ieșirea lui Vettel și a lui Mick Schumacher, nu mai este nici un pilot german în competiție. Mercedes este în continuare acolo cu o echipă bună, dar nu una câștigătoare. Măcar sunt furnizori de motoare pentru alte echipe.
Sunt minore. Oglinzile laterale sunt mai mari. Greutatea maximă a motorului crește de la 150 la 151 kilograme. Chestiuni din acestea care nu contează mult pentru privitori.
S-au mai luat niște măsuri pentru a elimina vibrațiile nedorite ale monoposturilor, acel porpoising cum i se zice în engleză.
Vor fi două curse în an unde vor fi permise doar 11 seturi de anvelope, nu 13 în total.
Vor fi 6 curse sprint în acest sezon, nu 3 ca până acum. Azerbaijan (Baku), Austria (Red Bull Ring), Belgia (Spa-Francorchamps), Qatar (Lusail), Statele Unite (Austin) și Brazilia (Interlagos) sunt cursele alese pentru asta.
Red Bull, Ferrari, Aston Martin și Mercedes. McLaren pare a avea o mașină slabă. Un rezumat găsiți în clipul de mai jos.
Eu mă uit pe site-ul oficial Formula1.com și pe contul lor de Instagram.
The Race și ESPN F1 sunt site-uri independente care fac treabă bună.
Pe YouTube merita urmărit canalul oficial Formula 1 și cel al The Race.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
18 comentarii
03/03/2023 la 6:33 AM
Update
Lance Stroll este refăcut și concurează duminică
Mick Schumacher este pilot de rezervă la AMG Mercedes
Mihai D(Citează)
03/03/2023 la 7:37 AM
De Mick am vrut sa zic si eu, este rezerva la Mercedes.
Alin(Citează)
03/03/2023 la 9:52 AM
La echipe, nu vad sa se schimbe top 3-ul. La mijlocul clasamentului vor fi schimbari, cu Aston Martin mai sus decat anul trecut, la bataie pentru locul 4 (daca face si Lance puncte), McLaren se “bate” pentru locul 8 (pacat de piloti), Alpha Tauri probabil vor fi ultimii la concurenta cu Williams, care mi se pare ca are piloti mai buni. Alpine mi se pare ca au regresat, cel putin ca piloti.
La piloti, Perez mi-e ca o sa aiba soarta lui Ricciardo daca nu prinde mai multe podiumuri. Sainz sper sa-l bata pe Leclerc.
Despre debutanti numai de bine, diferenta intre ei cred ca o va face masina, cu un plus pentru Piastri.
alunelu(Citează)
03/03/2023 la 10:14 AM
Nico Hulkenberg este pilot german. Incepand cu 2026, Audi va intra in Formula 1, deci prezenta Germaniei inca nu este chiar asa stearsa in F1
SGT(Citează)
03/03/2023 la 10:57 AM
Echipa Audi va fi elvetiana, ca e Sauber in spate.
alunelu(Citează)
03/03/2023 la 5:48 PM
@alunelu
Din ce înțelesesem, Audi ar urma sa cumpere, gradual, câte un pachet de 25% din Sauber pana in 2026, ajungând sa dețină aproximativ 75% din echipa. Dacă lucrurile s-au schimbat între timp, atunci my bad.
https://www.gpblog.com/en/amp/127533/audi-takes-75-per-cent-of-sauber-announcement-may-follow-at-spa.html
SGT(Citează)
03/03/2023 la 6:29 PM
@SGT: Audi cumpara Sauber Group. Sauber Group e elvetian. Nu inseamna ca vor muta echipa in Germania. Sasiul va fi produs in continuare in Elvetia, motorul in Germania. Ce va conta la final va fi licenta echipei.
alunelu(Citează)
03/03/2023 la 12:08 PM
`sunt masochist de tot dau click pe articolele despre f1 de aici. Auzi, Mick out din f1….si e pilot de teste pt mercedes si inca 2 echipe…..
Vale(Citează)
03/03/2023 la 12:47 PM
Sau poate acceptam ca nimeni nu este perfect? Radu nu este jurnalist sportiv, iar aici nu este o redactie de știri. Nu zic sa ne mulțumim in viata cu puțin, dar cred ca este mai mult decât decent acest articol. Cititorii au și ei contribuția lor aducând informații noi sau corectand greșelile. Ajungem iar la discuția despre cât l-am platit fiecare pe Radu sa ne scrie articole.
Daca poti mai bine spor la treaba.
Ciprian(Citează)
03/03/2023 la 1:30 PM
Ideea e ca radu poate corecta articolele astea, cu ajutorul cititorilor dar nu o face.
Alin(Citează)
03/03/2023 la 1:57 PM
@alin nu cred ca depinde viata nimanui de micile greseli de aici. Nu discutam de studii clinice sau alte articole de o importanta stiintifica.
Inca raman uimit cum putem avea pretentii si standarde asa inalte de la niste necunoscuti care nu ne datoreaza nimic, in plus ne ofera atat informatie gratis.
Ciprian(Citează)
03/03/2023 la 3:46 PM
Nu depinde viata nimanui, dar daca tot face greseli de genul, pe care nici nu le corecteaza, pierde din credibilitatea lui. Si desi mai dadeam click pe link-urile lui, am renuntat sa o mai fac(stiu ca vb de doar cativa lei)
Alin(Citează)
03/03/2023 la 1:22 PM
Triste au mai fost weekendurile fara Formula 1…
eBogdan(Citează)
03/03/2023 la 3:45 PM
Salut Radu, nu ai mentionat unde se pot viziona cursele in acest sezon, TV sau online ?
Andrei(Citează)
03/03/2023 la 4:28 PM
@ciprian – in cazul in care nu ar trebui sa punem prea mult pret pe ce se scrie aici, de ce am mai vizita acest loc? Daca trebuie ca orice informatie citita sa o luam cu un disclaimer ca ‘poate nu e chiar adevarata’? Si e exact cum spune Alin. Nu mai editeaza postarile -> nu citeste si nu il intereseaza ce ii spun “cititorii”. Poate dupa cateva episoade din astea, unii chiar nu mai intra/nu mai dau click pe link-uri afiliate, etc.
Uite inca un exemplu de cat de ‘bine’ e scris articolul asta: “CE AU ARĂTAT TESTELE PRESEZON
Red Bull, Ferrari, Aston Martin și Mercedes. McLaren pare a avea o mașină slabă. Un rezumat găsiți în clipul de mai jos.”
Ia spune….ce fac cei de la rb, fer, am si merc?
Vale(Citează)
04/03/2023 la 4:45 AM
Singurul care a furat un titlu este Verstappen, jegul F1:
– in 2021 a fost mutat ilegal imediat în spatele lui Hamilton
– în 2021 red bull nu a respectat bugetul, trișînd cu 400.000$
– in 2022 a refuzat sa își ajute colegul sa se claseze mei sus
Verstappen este singurul motiv pentru care nu îmi iau ceasurile Tag Heuer F1.
Toate mașinile F1 aveau acea oscilație, toți mai puțin Mercedes au scăpat de ea după primele teste. Nu se știe încă de ce de abia în a doua parte a 2022 a reușit Mercedes să rezolve problema.
Haas l-a trimis la plimbare pe Schumacher pentru că nu făcea nimic util, ba chiar le-a dat daună totală de mai multe ori accidentînd mașina de-au adunat-o cu lingurița după.
Gaelex(Citează)
05/03/2023 la 1:32 PM
Eu intru sa citesc articolele lui Radu despre F1 doar pentru comentariile tale.
Marius M(Citează)
06/03/2023 la 3:18 PM
Articolul asta e ca mingea la pinball, te arunca dintr-o parte in alta :)))))
Ar fi bine daca ar face Radu toate corectiile, ca sa citesti din prima bine :)
Revenind la F1, slabe sanse sa “se decida” campionul la Las Vegas.
La cum stau lucrurile si la cum a inceput prima cursa Verstappen isi bate recordul de anul trecut si defileaza linistit dupa vacanta de vara. Dezinteresul asta sper sa nu se asterne totusi si sa se reflecte in sezonul 2024.
Ar fi frumos o cursa in Germania la fel cum ar fi si undeva in Africa daca tot se plimba toata planeta.
De mentionat si biletele la curse, de neatins in continuare, scumpe pentru romani si se mai si vand ca painea calda.
PaulT(Citează)