►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・PC Garage・Flip・Secom・Altex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Silicon Valley Bank a picat în doar două zile. În prima zi, managerii băncii au anunțat că speră să strângă o finanțare pentru a compensa pierderile neașteptat de mari ale băncii. Declarația aceasta este acum considerată foarte neinspirată pentru că banca practic a declarat nu doar că are probleme mari, dar și că nu are vreo soluție pentru ele, ci speră să găsească una.
Declarația în sine a declanșat o reacție în cascadă. Deponenții și-au retras (sau au încercat să retragă) în număr mare banii și, întrucât era vorba de zeci de miliarde de dolari, banca nu a avut de unde să le dea într-un timp așa scurt. Prin urmare, reacția doar s-a amplificat, iar acțiunile băncii s-au prăbușit și la bursă.
La finalul zilei doi, banca fusese deja închisă de autoritățile bancare americane și luată la un audit serios pentru a se vedea cum s-a ajuns acolo. Totuși, majoritatea vocilor de atunci spuneau că guvernul american nu va suporta pierderea băncii, nu va da de la buget banii deponenților înapoi și nu va face un bailout. Americanii au făcut un bailout masiv al sistemului bancar în 2008, iar mulți cetățeni nu au văzut asta cu ochi buni.
Și totuși, ieri autoritățile americane au anunțat că vor da de la buget banii înapoi deponenților de la SVB, suportând integral valoarea neasigurată a depozitelor.
Ca și în România, în SUA există o sumă maximă garantată de asiguratori pentru depozitele bancare. Cred că este de 250.000 de dolari, dar asta este o sumă mare pentru o persoană fizică. Pentru o companie, reprezintă salariile pe o lună pentru o echipă de 25 de programatori. Poate nici atât.
SVB avea la final de 2022 peste 151,1 miliarde de dolari în depozite neasigurate, din care 137 de miliarde de dolari erau ale deponenților americani. Așa că statul american va scoate din buzunar probabil această sumă, în curând. “The bank’s uninsured deposits would be fully backed by the US government”. (CNN)
Acum se vede cel mai bine de ce un stat are nevoie de rezerve de capital pentru situații de criză și cheltuieli neprevăzute. SUA nu salvează de fapt pe Silicon Valley Bank. Banca este falimentară, iar Biden a promis că va fi o investigație amplă pentru a găsi vinovații pentru situație.
Administrația Biden salvează de fapt un sistem de antreprenoriat și de startup-uri care a făcut celebră zona Silicon Valley după care a fost numită banca respectivă. Mai exact, motivele pentru care guvernul SUA dă banii pierduți de SVB sunt:
Protejează o mulțime de companii americane care altfel s-ar închide fără bani pe care îi aveau în SVB. După valul de concedieri din tech din ultimele luni, vor să evite un nou val de concedieri și mai ales de falimente în lanț.
Păstrează încrederea antreprenorilor în a deschide companii și a încerca idei de business în SUA, în Silicon Valley, cu investitori și fonduri americane. Treaba asta valorează foarte mult pentru că una dintre acele mici start-up-uri de astăzi sau de mâine ar putea fi viitorul Google sau Meta de poimâine, mai ales că suntem într-o perioadă de apariție a unor noi tehnologii în piață.
Nu lasă alte țări să erodeze poziția SUA ca lider în start-ups și tehnologie. În lume există ideea că în California, în Silicon Valley, se adună oameni cu idei bune, programatori și alte talente care să le pună în practică și investitorii care să finanțeze totul spre nivelul dorit de unicorn și mai sus. Inclusiv prin start-up-urile românești este ideea că succesul îl obții abia când îți pitch-uiești ideea în Silicon Valley sau atragi finanțare de la unul dintre fondurile celebre pentru investiții de acest tip din SUA. Dacă faci asta, deja ai crescut mult în ochii celor din domeniu.
Și americanii nu vor să piardă această poziționare pe care o au în lumea tehnologiei. Dacă un astfel de faliment apărut peste noaptea ar fi șters imediat zeci sau sute de companii, atunci alți investitori și alți antreprenori poate s-ar fi reorientat în viitor spre Austin, spre New York sau spre Londra, Amsterdam, Frankfurt, Seul, Tokyo și alte orașe.
Oricare dintre soluțiile de mai sus merită 150 de miliarde de dolari, bani ce trebuie scoși urgent de guvernul SUA și dați mai departe. Practic, salvează încrederea întregii planete în ideea că Silicon Valley este centrul antreprenoriatului în tehnologie și locul unde start-up-urile trebuie să fie prezente pentru a fi luate în seamă.
Ceva tot este diferit față de 2008. Banca SVB nu este “too big to fail”. Biden a cerut chiar anchete amănunțite pentru a găsi vinovații. Managerii care au luat decizii proaste au păgubit de fapt guvernul SUA de peste 150 de miliarde de dolari, ceea ce s-ar putea să fie mai rău decât dacă păgubeau mulți clienți privați. Spre deosebire de 2008, când managerii băncilor și fondurilor de atunci au fost salvați cu bani de la buget și chiar și-au dat bonusuri serioase după aceea, acum managerii SVB s-ar putea să nu aibă o viață ușoară în continuare, chiar deloc.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
8 comentarii
14/03/2023 la 12:07 PM
nu ai inteles bine – nu guvernul va plati:
“WASHINGTON — Plans announced Sunday to fully reimburse deposits made in the collapsed Silicon Valley Bank and the shuttered Signature Bank will rely on Wall Street and large financial institutions — not taxpayers — to foot the bill, Treasury officials said.
“For the banks that were put into receivership, the FDIC will use funds from the Deposit Insurance Fund to ensure that all of its depositors are made whole,” said a senior Treasury Department official, who spoke to reporters Sunday about the plan on the condition of anonymity.
“The Deposit Insurance Fund is bearing the risk,” the official emphasized. “This is not funds from the taxpayer.””
Marean(Citează)
14/03/2023 la 12:21 PM
Sa inteleg ca “The Deposit Insurance Fund” este un fond la care contribuie bancile si vor folosi acel fond pentru a returna banii deponentilor SVB?
Catalin(Citează)
14/03/2023 la 12:21 PM
Pericolul legat de bloggeri și influenceri: nu au cum să aibă mereu dreptate, nu sunt mereu atenți, dar mai mereu au păreri.
Raiiar(Citează)
14/03/2023 la 12:22 PM
si oricum, nu e vorba sa plateasca nimeni din buzunar 150 de miliarde, ca nu e ca si cum acesti bani au disparut, doar au fost pierduti o parte din ei – acea parte va fi suportata de FDIC
“In a report on Friday, the ratings agency Moody’s said it expected a recovery rate of 80% to 90% for uninsured depositors.”
Marean(Citează)
14/03/2023 la 2:21 PM
Asta ma gandeam si eu. Chiar daca banza avea 150 de miliarde in depozite neasigurate, nu cred ca s-au pierdut toti acei bani. O parte sunt investiti / imprumutati la alte bani si vor fi recuperati. Deci suma care va trebui acoperita este mult mai mica.
Andrei G(Citează)
14/03/2023 la 12:25 PM
da, FDIC va plati intr-o prima faza apoi is va recupera cat poate valorificand activele bancii; in final va avea probabil o pierdere de cateva miliarde, dar nu 150
la fel functioneaza si FGDB la noi – e finantat de banci
sigur, fodurile astea de garantare au de obicei suficienti bani ca sa acopere in jur de 1%-3% din depozitele din sistemul bancar, deci daca e nevoie de mai multi bani va trebui sa intervina (sau nu) statul cu BAIL IN
Marean(Citează)
14/03/2023 la 12:45 PM
Mersi frumos de explicatii.
PS @Radu: Daca aveam buton de like era mai simplu, dadeam like lui Marean :D
Catalin(Citează)
14/03/2023 la 1:03 PM
Problema cu acest faliment este sa nu devina ceva sistemic. Si nu este cum s-a intamplat in 2008 ci oarecum pe invers. Data trecuta nu prea aveau bani, acum teoretic au banii, practic este mai complicat sa ajunga la ei.
Guvernul SUA nu a avut nici un interes real pentru comunitatea din SV, ci reala temere a fost ca situatia SVB sa nu se extinda si la alte banci. Si spun asta pentru ca deja exista anumiti oameni si probabil si fonduri care au inceput sa shortuiasca diverse banci regionale. Ori cam asa incepe orice criza si o problema mica si izolata se transforma intr-una nationala.
Motivul pentru care se intampla asta tine de dorinta FED-ului de a domoli inflatia si de lacomia oamenilor din piata. Rezultatul o noua criza financiara.
Asdad2005(Citează)