►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
15 Feb 2023 ·
AUTO ·
Decizia a fost votată și aprobată de Parlamentul European pe 14 februarie. Acum ea mai trebuie aprobată și de Consiliul Europei, dar asta va fi o formalitate. Textul noilor reglementări a fost dinainte negociat cu Consiliul, iar forma votată de parlament este cea convenită de părți.
Reglementările noi nu spun “se interzice vânzarea de automobile pe benzină sau diesel”, ci spun că din 2035 înainte se vor putea înregistra doar automobile noi cu zero emisii de dioxid de carbon. Dar nu poți avea zero emisii CO2 decât cu mașini electrice și poate și pe hidrogen, așa că rezultatul final este același.
Ca să fie clar, mașinile existente se vor putea revinde în continuare în UE. UE vrea doar ca mașinile noi să fie nepoluante, parte a unui plan de a fi carbon-neutral până în 2050. Am citit motivarea legii și spune acolo că sectorul transporturilor este singurul în care emisiile de carbon au crescut în ultimii ani, de unde nevoia de măsuri mai drastice.
Mai sunt câteva alte precizări de făcut:
🏎️ Se pot acorda derogări pentru mici producători, cu volume între 1.000 și 10.000 de automobile noi pe an și între 10.000 și 22.000 de dube. Practic, micii producători de mașini sport sau de automobile specializate beneficiază de asta.
🏭 Există o etapă intermediară. Producătorii auto vor trebui să producă minim 25% vehicule cu zero emisii (ZELV = zero emissions level vehicle) în perioada 2025-2029 pentru a primi niște bonusuri din partea UE.
Dar, în principiu, cam asta este situația. Uniunea Europeană vrea să taie din poluare, vrea ca oamenii să trăiască mai mult și mai bine eliminând unul dintre principalii poluatori din mediul urban.
Comisia Europeană primește sarcina de a monitoriza și raporta din 2 în 2 ani progresele în această direcție. Textul legii spune de exemplu că posibilitatea de a cumpăra o mașină nouă variază mult în funcție de la stat la stat. Mai mult, noua lege spune că piața second-hand de vehicule atrage riscul ca poluarea să se mute în țări mai sărace, așa că trebuie implementate măsuri și pentru reducerea poluării flotei existente.
In order to protect the environment and the health of citizens in all Member States it is important to also decarbonise the existing fleet. The market for second-hand vehicles creates the risk of shifting CO2 emissions, as well as air pollution, to less economically developed regions in the Union. To speed up the reduction of emissions from the existing fleet and to accelerate the transition to zero-emission transport, it is of the utmost importance to encourage the conversion of internal combustion engine vehicles to battery or fuel-cell electric drive, including by assessing how to facilitate the deployment of such solutions in Member States.
Acum să vă spun părerea mea. Nu cred că 2035 este o țintă rezonabilă și mă aștept să fie amânată ulterior. În 2022, s-au vândut în jur de 12 milioane de automobile noi în Uniunea Europeană. Și chiar dacă sunt sute de milioane de automobile pe combustibil în circulație, după 2035 probabil că balanța se va modifica în continuu spre cele electrice și/sau hidrogen.
Asta înseamnă că există multe pregătiri necesare pentru industria producătoare de automobile, cât și pentru infrastructura de transport și încărcare. Nu imposibile, dar lucrurile de obicei se mișcă încet și cu suficient lobby lucrurile se pot amâna și probabil se va întâmpla și asta.
Chiar și așa, însă, mi se pare că noile reglementări arată direcția în care se îndreaptă UE: all-in pe mașini electrice și/sau hidrogen. Indiferent că va fi 2035 sau câțiva ani mai târziu, acesta este viitorul spre care ne îndreptăm.
O tranziție similar de lentă, dar sigură, s-a întâmplat și cu alte situații, indiferent că vorbim de trecerea de la cal și căruță la automobile sau de la televizoare cu tub la cele LCD sau de scăderea continuă a numărului de linii telefonice fixe din gospodării. Schimbările au loc. Cu împotriviri, cu amânări, cu scandal, cu cuvinte nervoase din partea celor ce nu se pot adapta sau nu vor asta, dar au loc.
Ținta actuală de 2035 ar trebui să accelereze masiv planurile industriei auto de a dezvolta modele electrice cât mai bune, planurile de instalare a încărcătoarelor și orice altceva este nevoie. Abia de acum încolo ar trebui să vedem un push serios în această direcție. 12 ani trec uneori foarte repede.
Tehnologia avansează cel mai repede când este presată (de termene limită, de concurență în piață etc), nu când o doresc doar doi-trei cercetători fără a exista însă și nevoia industriei de a schimba calea deja știută.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
34 comentarii
15/02/2023 la 11:22 AM
Sper să inventeze și ceva barieră ca sa nu iasă aerul curat european spre celelalte țări poluatoare și viceversa. Că doar eu, cetățean european, plătesc pentru mofturile astea, e suficient cât beneficiază chinezii de pe urma producției de baterii.
ipo(Citează)
15/02/2023 la 11:26 AM
Excelenta observatie.
Nicu(Citează)
15/02/2023 la 11:38 AM
Daca ne uitam si judecam la un moment instantaneu, ai dreptate.
Nu uita insa ca revolutia industriala a plecat din Europa si SUA, aici s-a nascut poluarea adevarata in ultima suta de ani. Aerul acela poluant s-a dus in China la vremea cand ei erau eco by default.
Ne-am bucurat de evolutie, acum ne-am poluat dar ne permitem sa redevenim eco ca suntem evoluati.
Alte state precum China, India, Brazilia vor si ele sa ajunga la zi, sa evolueze. Nu le poti interzice poluarea just because.
vladutz(Citează)
15/02/2023 la 11:53 AM
Problema este ca nu am vazut nici o analiza care sa arate daca ne permitem sau nu sa devenim eco. Planul de a promova agresiv masinile electrice ar trebui insotit de un plan la fel de agresiv pentru cresterea numarului de unitati de productie a energiei. Si aici nu vad sa existe o solutie, pare ca se cam bate pasul pe loc.
Andrei G(Citează)
15/02/2023 la 12:01 PM
Sigur te afecteaza pe tine zilnic smogul din Shenzhen. Mai bine sa mergem in continuare cu TDI, ca tot aia e.
Andrei(Citează)
15/02/2023 la 12:46 PM
@vladutz: tu propui un fel de discriminare pozitiva. Propun si eu una: chinezii sa-i plateasca pe englezi o suta de ani in telefoane mobile si masini electrice la juma’ de pret, ca fara masina pe aburi a lui James Watt ramaneau la stat cu picioarele in balta la orezarie.
@Andrei: eu as face pe ecologistul doar la mine in jurul blocului, ca nu am treaba cu sectorul 4.
ipo(Citează)
15/02/2023 la 1:06 PM
ipo si restul care sunt de acord cu el sunt aia care au votat pe pagina de facebook a lu firea ca nu vor proiectul ZACA.
GabrielG(Citează)
15/02/2023 la 2:55 PM
@GabrielG, toate estimarile au aratat ca proiectul ZACA ar fi crescut poluarea medie in Bucuresti, deoarece s-ar fi aglomerat foarte tare traseele alternative, care ocoleau centrul orasului. Sigur, in zona centrala ar fi scazut poluarea, dar un astfel de proiect trebuie gandit astfel incat sa ajute toti locuitorii orasului.
Poate ar fi fost mai normal ca zona de interdictie sa se intinda pana la Soseaua de Centura.
Andrei G(Citează)
15/02/2023 la 5:42 PM
Atunci cand nu se vor mai putea vinde masini noi pe combustie in UE, pentru multi producatori auto nu va mai renta sa produca masini pe combustie si deci celelalte tari nu vor avea de ales
Dan(Citează)
15/02/2023 la 11:30 AM
Mie personal nu m-i se pare o idee buna. O masina electrica din prezent nu e o afacere buna, mai ales pentru cineva din clasa de mijloc (aia bogatii se descurca). Pretul foarte mare, garantie baterii de maxim 8 ani, autonomie scazuta si timp mare de incarcare. Sa nu mai zic de faptul ca sunt aproape inutile daca le iei second.
Nu stiu ce evolutii tehnologice vor fi in 13 ani, dar UE vrea sa faca sa fie din ce in ce mai greu pentru o persoana fizica sa detina un automobil.
Vlad P(Citează)
15/02/2023 la 11:31 AM
Hai sa luam o decizie care practic favorizeaza China…
Marea majoritate a zacamintelor sunt in China sau tari instabile politic si cu politici indoilenice ale dreptului omului si conditii de munca.
Cel mai mare producator de EV-uri este chair China asa ca se vor bucura de aceasta veste, deja vand in Europa prin branduri cumparate pe nimic precum MG.
Nu inteleg de ce 0 si nu ceva valoare foarte mica lasand loc la hibride si de ce nu la un motor ICE ce poate in 10 ani sa ajunga la emisii foarte mici .
Costul unei masini electrice este prohibitiv oricum, pleaca de pe la 35k aici in vest iar stocurile sunt cu probleme.
Nu exista masini pe hidrogen, singurul care a facut push e Toyota insa nu vad sa faca progrese pentru ca acum se face push doar pe baterie.
Marea problema e ca vine razboiul cu China, nu se poate evita, ce se va intampla atunci cand tu UE ai decis sa iti inchizi sau cel putin limitezi productia de automobile care probabil e produsul numarul 1 ca raport in PIB .
Ma stept ca decizia sa fie impinsa prin 2050 , nu vad germania si franta sa faca push prea mare iar orice decizie se poate “vota” altfel .
Mult noroc in Romania sa va incarcati masinile in blocurile comuniste…
L!nuX(Citează)
15/02/2023 la 1:34 PM
pentru ca
– deja valorile sunt foarte mici si nu le respecta nimeni oricum, apeleaza la offset-uri cu credite ev
– toata lumea fenteaza limitele alea cu diverse softuri si device-uri
in locul lor as adauga la planul asta si niste masuri care sa shifteze populatia spre transport in comun, trenuri.
Presimt ca o sa conducem cazane de 50 de ani ca in Cuba.
add(Citează)
15/02/2023 la 11:57 AM
E clar ca pretul autoturismelor electrice va scadea pentru ca altfel raman cu ele pe stoc si dau faliment. Oferta se adapteaza intotdeauna la cerere. E adevarat ca marea castigatoare financiara va fi tot China, dar ca aer curat va fi Europa si in mod normal asta este ceea ce ne intereseaza pe noi.
dif(Citează)
15/02/2023 la 12:04 PM
Nu as fi atat de sigura ca va fi China, sau doar ea. Deja s-a dat semnalul de intoarcere acasa a industriilor din China. Pana in 2035 mai e mult.
Anda(Citează)
15/02/2023 la 12:56 PM
@Anda, poate ca se intoarce acasa industria. Asta ar insemna insa ca poluarea pe care o reducem de la masini va fi compensata de poluarea industriala.
Andrei G(Citează)
15/02/2023 la 12:15 PM
Excelent. Îmi place Uniunea Europeană din ce în ce mai mult. Cred că aș fi mai fericit dacă s-ar numi Federația Europeană, dar e ok, am răbdare.
Giani Mucea(Citează)
15/02/2023 la 3:40 PM
Când eram mai tânăr visam la Federația Europeană, eventual chiar una transatlantică. Acum știu că nu prind așa ceva în decursul vieții mele.
Peredhil(Citează)
15/02/2023 la 4:57 PM
Eu visez acum și sunt optimist, mai ales după salturile înainte provocate de covid și Putin.
Giani Mucea(Citează)
15/02/2023 la 12:29 PM
Consiliul European, nu Consiliul Europei. Primul e organism de legiferare al UE, cel de-al doilea este o institutie independenta de UE pe tematica drepturilor omului.
Serioux(Citează)
15/02/2023 la 12:42 PM
Consiliul Uniunii europene =/ Consiliul European =/ Consilul Europei
ipo(Citează)
15/02/2023 la 12:42 PM
1. sa produci o masina electrica e extrem de poluant
2. nu o sa avem o infrastructura care sa permita incarcarea maisnilor electrice, deja in Germania doar noaptea ai voie sa-ti incarci masina acasa
3. China jubileaza, e clar cat de corupti sunt europenii
4. pe langa ca sunt corupti, sunt si prosti, este undeva o analiza cu cat contribuie Europa din totalul poluarii globale? Europenii iar sunt destepti si eco, in timp ce poluatorii mari se pisa pe noi cu bolta si rad de cat streseaza astia populatia.
monciu(Citează)
15/02/2023 la 3:03 PM
Unde ai citit ca in germania poti incarca masina acasa doar noaptea?
Alin(Citează)
15/02/2023 la 9:09 PM
A citit pe internet, sigur e adevărat 🤡
Costin(Citează)
15/02/2023 la 12:53 PM
Eu nu propun nimic, zic doar ca inteleg de ce China nu vrea si nu are interes sa participe in jocul EU.
vladutz(Citează)
15/02/2023 la 12:57 PM
Nu trebuie sa ma afecteze smogul direct, e suficient si indirect si nu zilnic ci in cativa ani.
https://www.theguardian.com/environment/2023/feb/14/rising-seas-threaten-mass-exodus-on-a-biblical-scale-un-chief-warns
vladutz(Citează)
15/02/2023 la 1:29 PM
Ideea mea era ca e stupid sa zici ca europenii sunt fraieri ca vor sa fie mai eco, in timp ce chinezii rad de noi si fac bani.
Andrei(Citează)
15/02/2023 la 1:03 PM
Pardon my french, dar asta cu zero emisii e egal cu a crede că unele persoane nu se băs.
PartidulSpecialiiRomânia(Citează)
15/02/2023 la 1:11 PM
Daca traiesc sa vad chestia asta aplicata, imi tai un koy si-l dau la rațe.
Blackskull(Citează)
15/02/2023 la 3:38 PM
Nu o sa se aplice, pur si simplu votam cu cine e impotriva chestiilor astora
S(Citează)
15/02/2023 la 5:01 PM
Eu votez cu cine e pro chestiile astea, să vedem în 2035 care a votat mai bine.
Giani Mucea(Citează)
15/02/2023 la 3:39 PM
E fraier cine se ia dupa chinezi
S(Citează)
15/02/2023 la 6:57 PM
Super, o sa vedem mari producatori spargandu-se in mici producatori, fiecare cu 9999 turisme si 19999 dube pe an.
Morrissey(Citează)
15/02/2023 la 7:03 PM
Daca majoritatea isi permit pretul, majoritatea o sa voteze pentru electrice. Daca nu, nu.
S(Citează)
16/02/2023 la 1:09 PM
Undeva e o fractura logica:
“O tranziție similar de lentă, dar sigură, s-a întâmplat și cu alte situații, indiferent că vorbim de trecerea de la cal și căruță la automobile sau de la televizoare cu tub la cele LCD sau de scăderea continuă a numărului de linii telefonice fixe din gospodării. Schimbările au loc. Cu împotriviri, cu amânări, cu scandal, etc”
A facut cineva scandal la trecerea de la caruta la automobil? Sau la trecerea de la monstrul numit televizor cu tub la LCD? Sau la trecerea de la telefonia fixa la cea mobila? Eu as zice ca din contra.
Cand noua solutie e evident mai buna, iar tehnologia evolueaza rapid, ducand la scaderea pretului, trecerea se face natural, rapid si fara dureri. Se numeste progres.
Ce vor sa faca birocratii europeni e sa decida ei cum si in ce ritm sa functioneze progresul tehnologic. Asta poate sa fie o arma cu doua taisuri.
Un exemplu: birocratii europeni au decis ca singura optiune bune si rezonabila ca mufa de incarcare este USB-C. Si toata lumea sa se adapteze.
Singura chestie ca ca daca birocratii faceau acelasi lucru si acum 10 ani, riscam sa stam si acum cu mufe micro-USB, ca poate acei birocrati nu aflasera ca USB-C e mai buna. Nu aveam o tranzitie normala, cum am avut: telefoanele noi si ceva mai scumpe au trecut primele la USB-C, apoi a urmat practic toata lumea.
Si, daca apare o tehnologie noua folosita in USA, China sau Coreea, producatorii din UE nu o vor putea adopta decat cand se hotaresc niste birocrati sa dea ei un alt ucaz.
Progresul asta tehnologic dirijat cu forta de niste birocrati e cam dubios, imho. Eu m-as feri de asa ceva.
silicon_v(Citează)