un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

V-am mai spus că mi-e spaimă de cutremure, nu?

6 Feb 2023  ·

GÂNDURI  ·

26 comentarii

Cred că am mai spus asta, dar mă sperie rău cutremurele. Uneori mă trezesc noaptea și am impresia că este cutremur, că poate visez urât sau sare o pisică pe pat. Am panică pentru câteva secunde. De câte ori văd știri precum cele din Turcia de astăzi, mă cuprinde nu doar tristețe, ci și spaimă.

Mă deranjează caracterul total imprevizibil al cutremurelor. Nu știi când vin și nu știi cum te găsesc. Nu contează cine ești, cu ce te ocupi, câți bani ai sau în ce fel de casă stai. Poate că te prinde cutremurul când intri la metrou sau când mergi pe trotuar și-ți cade un ghiveci de flori în cap.

Mi se pare că oamenii sunt egali în fața unor astfel de fenomene naturale, iar caracterul lor imprevizibil înseamnă că într-o secundă îți poți pierde viață, familia sau tot pentru ce ai muncit toată viața.

(Si da, sunt conștient că este mai bine să stai într-o casă solidă decât într-una cu bulină roșie. Teoretic petrecem minim 10 ore pe zi în locuință, sunt ceva șanse să te prindă acolo cutremurul. Asta nu înseamnă însă mare lucru.)

Noaptea aceasta eram treaz când am văzut o notificare de cutremur prin Telegram. 4,9 grade scria pe telefon. N-am simțit nimic. Nu știu dacă este de bine sau nu. Abia dimineață am aflat de cutremurul din Turcia și Siria și de ghinionul suplimentar de a avea un al doilea cutremur de 7,5 grade la câteva ore după primul. Oribil. Astfel de vești îți arată cât de mici suntem de fapt în marea schemă a lucrurilor și cât de fragilă și imprevizibilă este viața.

Am fost convins că acel cutremur de noapte din România este de fapt cel din Turcia, resimțit aici ca unul de 4,9 grade. Se pare însă că nu, a fost un cutremur în Vrancea, oficial de 4,3 grade, la 23 kilometri adâncime și la 9 minute după cel din Turcia.

Toate gândurile bune celor afectați de cutremur în Turcia și Siria. Mă bucur că statul nostru s-a mobilizat exemplar și a trimis rapid ajutoare acolo. Mi se pare că aceasta este o caracteristică a civilizației moderne. 

asus s5507

    26 comentarii

  1. O casuta de lemn, max 100 mp, fara etaj. Te doare la basca.

      (Citează)

  2. Va mutati intr-o tara cu risc seismic scazut. Problem solved. Va fi carnagiu in Bucuresti la urmatorul cutremur mare.

      (Citează)

  3. Are legătură cu articolul și e oarecum legat de tehnică și interesant, de pe Wikipedia:

    Creșterea concentrației de radon în atmosferă anunță apropierea unui cutremur. Radonul este inodor, incolor, insipid[1], dar la temperaturi scăzute sub punctul de îngheț 202 K (−71 °C; −96 °F) are o culoare fosforescentă strălucitoare, care se transformă în galben când temperatura scade și devine orange-roșu la temperaturi sub 93 K (−180.1 °C; −292.3 °F).

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Radon

      (Citează)

  4. Și pe mine m-a trezit alerta de la Telegram,dar nu l-am simțit.Am simțit pe pielea mea în 77 ce însemnă un cutremur major și înțeleg groaza din Turcia după doua .Nasol că Vrancea ne v-a servii unul.

      (Citează)

  5. Aia cu trezitul e si la mine dar la modul ca simt ca se mișcă patul. Presupun ca pe lângă frica de cutremur e si ceva patologie…

      (Citează)

  6. Si eu o am pe asta cu trezitul din somn, senzatia ca patul se misca si sageata din inima pentru o secunda… Uneori mai verific si pe telefon daca a fost…

      (Citează)

  7. Pana la urma unde se sta la cutremur, sub masa sau sub grinda?

      (Citează)

  8. M-am uitat la construcțiile ce au picat, erau blocuri întregi căzute și blocuri (aparent) intacte lângă. De unde fără să fiu inginer structurist deduc că au avut constructori diferiți și unii au făcut mai bine, alții mai prost.

    Spre deosebire de ce ce tot fac prognoze în legătură cu Bucureștiul, în 77 au fost cel de 7.4 grade și au murit din păcate 1500 oameni (oficial). Deci mai puțin decât numărul final din Turcia (ce sper să nu mai urce foarte mult.)

    Asta având în vedere că în 77 existau numai construcții făcute fără norme seismice. Ținând cont că de atunci s-a construit mai bine, mă aștept ca ce e făcut după 80 să nu pice deloc și cele vechi să aibă damage structural major.

    Nu mă declar un optimist și spun că totul o să fie bine, spun doar că și noi ca popor avem darul dramatizarii dar în același timp nici nu facem nimic din ceea ce am putea face.

    Până atunci să sperăm că În Turcia și Siria nu se mai înrăutățește mult situația și nu mai cresc numerele de morți și răniți.

      (Citează)

    • Au căzut blocuri de 3…5 ani vechime. Așa e în dictaturile personale gen erdogan. Totul e de vânzare. Inclusiv standardele de construcții în zone de risc seismic enorm.

        (Citează)

    • De acord cu Iulian. Nici eu nu cred ca o sa fie carnagiul din Turcia, Haiti, Pakistan etc. Suntem un popor speriati de cutremure, cu ceva norme antiseismice. Da, probabil centrul vechi si prin prejur va fi ras intr-o proportie destul de mare, dar ca numar de victime nu cred ca-l vom depasi pe cel din ‘77.
      Ca si comparatie, relativ la disciplina in constructii, vedeti cutremurele din Haiti si Chile, din 2010. In Chile, cu 8.8, au fost cateva sute de victime. In Haiti, la 7.0, au fost sute de mii (cu zeci de mii de cladiri daramate).

        (Citează)

  9. Ar trebui sa fie un cutremur imens ca sa fie simtit din Gaziantep pana in Bucuresti (1200km). Nici nu cred ca exista asa ceva in stadiul geologic actual al Pamantului.

      (Citează)

  10. nea_caisă:
    Au căzut blocuri de 3…5 ani vechime. Așa e în dictaturile personale gen erdogan. Totul e de vânzare. Inclusiv standardele de construcții în zone de risc seismic enorm.

    Asa e in Turcia, liderii autoritari sunt un efect al sistemului, nu cauza lui. Exagerat spus dictatura personala, dictatura e in Rusia sau Egipt, in Turcia e autoritarism.

      (Citează)

  11. nea_caisă:
    Au căzut blocuri de 3…5 ani vechime. Așa e în dictaturile personale gen erdogan. Totul e de vânzare. Inclusiv standardele de construcții în zone de risc seismic enorm.

    unde ai vazut ca erau blocuri asa de noi?
    cautasem si eu ceva info azi despre vechimea blocurilor respective dar n-am gasit

      (Citează)

    • A fost azi o tipa la radio care locuieste in zona si care a vorbit despre un bloc dat in folosinta acum 6 ani care a picat si care a fost vandut tocmai ca ar fi rezistent la cutremure.

        (Citează)

  12. Cred că am mai spus asta, dar mă sperie rău cutremurele.

    Si te tratezi prin expunere, locuind la bloc in Bucuresti, nu?

      (Citează)

  13. Hmm, si iti tratezi frica stand intr-un bloc din Bucuresti. Adica fix locul ala unde unda seismica are loc sa se propage si fix orasul ala unde jumate e construit pe foste mlastini. Da, are sens.

      (Citează)

    • adi:
      Hmm, si iti tratezi frica stand intr-un bloc din Bucuresti. Adica fix locul ala unde unda seismica are loc sa se propage si fix orasul ala unde jumate e construit pe foste mlastini. Da, are sens.

      Welll, oare alora din California ce stau prin L.A. sau San Francisco le e frica de cutremure? Cumva frica asta de cutremure e ca frica celor carea fumeaza, beau si conduc un diesel, de 5G. Nu mai vorbesc de cei carora le e frica sa zboare cu avionul dar nu au o problema sa mearga cu masina.

        (Citează)

  14. Iulian: Welll, oare alora din California ce stau prin L.A. sau San Francisco le e frica de cutremure? Cumva frica asta de cutremure e ca frica celor carea fumeaza, beau si conduc un diesel, de 5G. Nu mai vorbesc de cei carora le e frica sa zboare cu avionul dar nu au o problema sa mearga cu masina.

    Atat ca oamenii nu locuiesc in cladiri inalte in California.

      (Citează)

  15. “Nu contează cine ești, cu ce te ocupi, câți bani ai sau în ce fel de casă stai.”

    Cum sa nu conteze in ce fel de casa stai? Poi asta conteaza cel mai mult.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus