un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestorePC GarageFlipSecomAltex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Metoda dictatorială de a conduce o firmă și de a executa managerii incompetenți

3 Feb 2023  ·

GÂNDURI  ·

17 comentarii

Un prieten a fost recent concediat în Germania. Acolo este o poveste chiar tipică. Compania la care lucra are un soi de monopol pe piață și deci nu foarte multe motive să inoveze, așa că evoluează într-un ritm lent și în pași ineficienți.

Au avut însă norocul să producă ceva ce a mers foarte bine în pandemie, când oamenii au stat pe acasă. Business-ul a mers excelent. De câțiva ani, patron și șef este fiul celor care au fondat și au crescut prin 16 ore de muncă zilnică acea companie, în vremurile ei mai tulburi. Fiul lor a trăit viața bună, fără mare implicare în business, dar acum este CEO.

Și omul a zis “ah, a crescut business-ul în 2020 și 2021? Foarte bine, păi să crească și în 2022 și în 2023 în același ritm!”, deși oricine vede acel produs își dă seama că nu va mai merge la fel de bine acum că trece pandemia. În fond, tot ce a mers bine în pandemie, de la laptopuri și până la mobilă, este acum pe scădere masivă de vânzări tocmai din acest motiv.

Și na, business-ul n-a mers la fel de bine în 2022. Au făcut concedieri colective. Era de așteptat.

Mi s-a părut remarcabil însă cât de șiret a fost totuși noul patron. El nu conduce direct compania, ci a înființat una nouă, de apartament, pe care este CEO, iar noua companie este acționar majoritar la cea mare și veche.

Din postura asta de CEO la compania-mamă, el numește CEOs și top management în compania mare. Iar când lucrurile nu merg bine, el intervine ca un salvator, dă afară CEO-ul numit tot de el, dă afară alți manageri, le zice angajaților “ăștia nu au fost buni, dar stați fără frică, am venit să iau măsuri și să numesc pe alții care să facă firma să meargă”. Odată cu concedierile în masă de acum, de exemplu, a fost dat afară și CEO-ul companiei, deși nu era prea vechi în post.

Dacă vă gândiți un pic, este exact metoda din comunism și din orice dictatură. Uitați-vă la Coreea de Nord. Mereu miniștrii sunt executați pentru că țara nu merge bine, deși ea este condusă de câteva decenii de aceeași familie. Kim Jong-Un apare ca salvatorul care îi execută pentru incompetența lor, de parcă nu tot el i-ar fi numit acolo. La fel se întâmpla și în regimul Ceaușescu și în URSS și în alte locuri.

Măcar prietenul meu a luat 12 salarii compensatorii la concediere. 3 salarii le-a luat direct, apoi alte 9 pentru fiecare an de vechime în companie, că așa a fost regula. A plâns tot drumul către bancă.

asus s5507

    17 comentarii

  1. Hmm… de ce suna cunoscut… Unde am mai vazut asta cu cresterea imensa ca in pandemie si dupa ce a trecut…

    Doar la toti patronii romani, bisnitari o schioapa mai sus decat buticarul de bloc. Ba chiar buticarul de bloc e mai realist in asteptari, pentru ca nu e rupt de realitate.

      (Citează)

  2. Citind ce ai scris, nu am putut sa nu mi-l imaginez tot timpul pe Colin Farrell in Horrible Bosses :)

      (Citează)

  3. Na..bani de apartament într-un oraș de asta mediu….

      (Citează)

  4. N-am nimic de adaugat. Dar fain articol.

      (Citează)

  5. Diferenta fata de comunism este ca patronul pierde banii lui și prin incompetență eliberează drumul pentru concurentei. Așa cum ai spus angajații au o minimă protecție, sper să își găsească curând de lucru.

      (Citează)

  6. Sunt curios cum altfel ai face tu daca ai fi in locul patronului. I-ai executa mai bland, i-ai intreba daca vor sa fie concediati sau cum?

    Sincer, 12 salarii compensatorii nu mi se pare deloc rau.

      (Citează)

    • In loc sa dai afara oameni pe care i-ai instruit, poate mai bine te pui langa ei si vezi ce fac. Ca poate politica interna, procedurile, piata(in cazul asta) sunt de asa natura ca nu exista crestere pana la infinit. Pana si facebook e in scadere, deci despre ce vorbim? Asta inseamna sa dai afara oameni probabil buni pe meserie doar pentru ca nu e crestere la unghiul care trebuie? Nu mai bine ne ajustam noi asteptarile la ce poate inghiti piata in momentul ala?

        (Citează)

    • Inteleg ca il inveti tu pe patron cum e mai bine sa isi administreze propria afacere? Cred ca iti dai seama ca omul si-a facut calculele si i-a rezultat ca trebuie sa dea afara X% din forta de munca.
      Nu conteaza daca calculele lui au fost bune sau proaste, ca nu despre asta e vorba, noi noi discutam aici despre metoda de a scapa de acei oameni despre care el crede ca nu ii mai sunt necesari.

        (Citează)

    • Ce patron știi tu care își face o firma fantomă care sa fie acționar majoritar la firma care chiar produce? Nu e o firma care are mai multe în subordine, doar pe asta. Asta era situația, nu faptul ca unii fac concedieri. Din păcate se mai fac și concedieri, aia e situația. Problema e când patronul devine atât de out of touch încât nici nu știe ce ar însemna un leadership competent si cum sa îl recruteze.

        (Citează)

  7. Nu inteleg de ce sa planga tot drumul catre banca. 12 salarii compensatorii este chiar foarte bine. Isi va gasi alt job rapid.

      (Citează)

    • Cred c-a uitat să scrie sarcasm…

        (Citează)

    • Deea, sa nu emigrezi in Anglia, ca o sa te distruga aia cu sarcasmu
      Pe bune, nu e sarcasm

        (Citează)

    • la drept vorbind, tot articolul e scris in cheie negativa, gen “uite ce au patit saracii oameni”, comunism, dictatura etc.

      si la final o baga pe aia cu “a plans tot drumul pana la banca”, o fraza care practic contrazice toata ideea articolului, adica se pare ca cel putin unii oamenii concediati au fost ok cu asta, ca au primit salarii compensatorii etc.

      din aceasta contradictie rezulta ambiguitatea de interpretare a ultimei fraze – adica in mod normal fraza respectiva este sarcastica, dar avand in vedere contextul, nu este exclus ca un om care a lucrat acolo 9 ani chiar sa fi plans la aceasta veste.

        (Citează)

  8. Matilda:
    Ce patron știi tu care își face o firma fantomă care sa fie acționar majoritar la firma care chiar produce? Nu e o firma care are mai multe în subordine, doar pe asta. Asta era situația, nu faptul ca unii fac concedieri. Din păcate se mai fac și concedieri, aia e situația. Problema e când patronul devine atât de out of touch încât nici nu știe ce ar însemna un leadership competent si cum sa îl recruteze.

    Majoritatea celor care conduc o afacere mai complexă decât un SRL de apartament. Are legătură cu separarea operationalului de partea de acumulare de capital, nu numai cu managementul direct sau indirect.

    Ai responsabilitate și risc pe firmă care operează și vrei profitul mutat nu în ne propriu ( taxe mari in unele state ) ci tot într-o companie , însă îl vrei mutat pentru a evita riscul pe venit deja obținut.
    Business-ul este, în general, mai complex decât îl percep oamenii.

      (Citează)

  9. Arthur:
    In loc sa dai afara oameni pe care i-ai instruit, poate mai bine te pui langa ei si vezi ce fac. Ca poate politica interna, procedurile, piata(in cazul asta) sunt de asa natura ca nu exista crestere pana la infinit. Pana si facebook e in scadere, deci despre ce vorbim? Asta inseamna sa dai afara oameni probabil buni pe meserie doar pentru ca nu e crestere la unghiul care trebuie? Nu mai bine ne ajustam noi asteptarile la ce poate inghiti piata in momentul ala?

    Ba da, dar e absolut necesar sa ajustezi si costurile in raport cu veniturile firmei.
    Deci mai scazi masa salariala: fie reduci salariile tuturor, fie mai dai afara din cei care nu mai au incarcarea necesara. Sigur, incepi cu mediocrii.

    Se cheama normalitate in business.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus