un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Mi-ar plăcea ca YouTube să transmită și canale TV

18 Jan 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

25 comentarii

O știre recentă zice că YouTube testează posibilitatea de a transmite și canale TV prin platforma sa. Mi se pare o idee bună și mă întreb ce opreliști or fi fost până acum împotriva acestei idei. Nu m-ar mira ca providerii de cablu să fi fost cei care blocau astfel de inițiative din partea YT sau a posturilor TV.

Mie mi se pare o situație win-win. Pentru consumatori, vezi canale TV pe orice dispozitiv vrei tu, ai la dispoziție funcții precum Cast, un banal Google Nest Hub poate deveni un mic televizor de bucătărie șamd. Pe scurt, ai flexibilitate.

Avantajele pentru posturile TV ar fi următoarele:

  • dacă YouTube doar retransmite canalele și le cere cotă parte din publicitatea difuzată de canalele TV (cea la Dero și bere și farmaciile Catena), este ok. În fond, YouTube îi ajută să ajungă la o audiență nouă, care altfel n-ar fi privit acel post TV. Dacă le crește audiență, este normal să ia și YouTube un comision.
  • dacă YouTube retransmite canalele TV, dar inserează propria publicitate în transmisiune (cea clasică de YouTube), poate inserată în locul sloturilor de publicitate clasică, atunci este bine și așa. YouTube câștigă din publicitate, dă mai departe canalelor TV 55% din bani sau cât este acum procentul de revenue share.

Sper să fie retransmise cândva posturile TV și pe YouTube. Mi-ar plăcea posibilitatea de a le avea acolo. Momentan folosesc Digi Online când este nevoie, este o aplicație care funcționează bine, dar m-am obișnuit cu YouTube, iar funcții precum pop-up player sunt utile.

Totul ar putea fi și mai util dacă YT ți-ar oferi acces la canale TV care uzual nu se transmit în România. Chiar pare o situație bună pentru toată lumea. Sunt curios de ce nu s-a implementat până acum, cine a fost împotriva ideii și cine ține cu dinții de un sistem tradițional de distribuție.

asus s5507

    25 comentarii

  1. Euronews Romania este transmis live pe canalul lor de YouTube.

      (Citează)

  2. Nu știu cum o fi în alte țări, dar în România unui din motivele care ar sta în calea unui astfel de serviciu e că trusturile mai mari au propriile aplicații (Voyo, AntenaPlay) și fiecare trage să le plătești lor abonament. ProTV a mai cedat, dar Antenele, din ce știu eu, nu sunt disponibile pe nicio altă platformă (legală), cu excepția Antena 3.

      (Citează)

    • Ce a cedat ProTV? Se poate vedea live doar pe Voyo (care, apropo, merge excelent) cu 3 euro pe lună.

      Oricum, dacă ar fi să fie, mă aștept să văd de mult ori ecranul “This content is not available in your region.” Mersi, lăsați.

        (Citează)

    • Antena Play se “vede” și via subscripție FocuSsat unde e numai 5 lei pe luna..

      [10 canale TV disponibile pe smartphone, tabletă, laptop, PC sau Smart TV. Antena Play este un produs ce poate fi vizionat exclusiv online și necesită o conexiune la internet…]

      Pe situl https://antenaplay.ro/ e tot atât.. numai în euro..

        (Citează)

    • Adrian:
      Ce a cedat ProTV? Se poate vedea live doar pe Voyo (care, apropo, merge excelent) cu 3 euro pe lună.

      Se poate vedea și pe Orange TV Connect (fostul Telekom TV).

        (Citează)

  3. Este discutabil daca o astfel de miscare ar fi buna sau nu pentru posturile TV. Depinde daca banii proveniti din Youtube sunt mai multi decat cei proveniti din canalele clasice de difuzare.

    1. Varianta 1: Youtube doar redifuzeaza canalele si le cere cota parte din veniturile din publicitate
    – o parte din clientii care se muta pe Youtube renunta la cablu TV; per total este posibil ca numarul de spectatori sa fie acelasi si posturile TV sa fie nevoite sa imparta veniturile;
    – nu mai luam in calcul ca posturile mari care aleg sa nu fie in must carry primesc bani si de la furnizorul de cablu.

    2. Varianta 2: Youtube isi pune reclamele proprii si imparte cu posturile TV veniturile din publicitate
    – traditional, publicitatea la TV este mai scumpa decat cea online; automat daca pierzi 1000 de spectatori de pe cablu, va fi nevoie sa aduci undeva la vreo 4000 de clienti suplimentari pe Youtube ca sa ajungi la acelasi venituri.

      (Citează)

  4. Licențe. Și țin cu dinții de ele!
    Nu au nici un interes să renunțe la nivelul ăla de control.
    Sky e faimos pentru asta! Hbomax nu există în UK sau IE pentru că exclusivitate cu Sky de acum mulți ani. Sky nu vrea sa renunțe și dacă nu ai Sky, nu ai nici o șansă să accesezi contentul. Sunt și mai spectaculoși cu fotbal! 80% din piață nu are nici un fel de acces dacă nu e via Sky.
    YouTube TV e in State. Dar nu știu ce succes are. Acolo sunt ai mai mari probleme: dacă e un meci de fotbal d’al lor, sunt contracte care nu permit accesul în statul în care se joacă meciul. O problemă extrem de greu de garantat contractual pe o platformă că YouTube.

      (Citează)

  5. “Momentan folosesc Digi Online când este nevoie”.

    Si eu ma mai uit pe Digi24 online. Cand nu accesez din Romania, tot timpul cand e publicitate stream-ul este schimbat cu un logo care se misca si un sunet care se repeta, pana se termina calupul

      (Citează)

  6. Ar fi super, sa vezi ce la revedere dau la cablu, daca tot platesc sa nu vad reclame, ma mut cu totul, sper sa fie un abonament civilizat. As face ambele manevre odata. Intr-adevar, mare pierdere Antenele, dar sper sa-mi revin in timp, foarte putin timp.

      (Citează)

  7. Adrian Enache

    18/01/2023 la 3:49 PM

    Unele televiziuni de știri din străinătate transmit deja pe YouTube: Sky News, Al Jazeera, Deutsche Welle sunt câteva exemple.
    Sunt destule complicații cu drepturile de difuzare a anumitor emisiuni sau filme în anumite țări sau cu publicitatea la unele produse dar se pot rezolva.

      (Citează)

  8. Cat despre DigiOnline, pentru aplicatia pe TV, merge numai daca esti intr-o retea Digi (mobila sau fixa).
    Such a shame :(

      (Citează)

    • Exact, mare prostie. Sunt in Grecia la taverna, si zic hai sa nu consum traficul si bateria aiurea pe roaming si semnal de 2 liniute, asa ca ma conectez pe WiFi-ul de acolo.
      Teapa! Digi nu functioneaza decat in Romania sau roaming.

      Idioteala.

        (Citează)

    • V-ati gandit vreodata ca drepturile de difuzare se negociaza pentru fiecare tara in parte? Daca esti la taverna si deschizi Digi Online, cel mai probabil vrei sa vezi o competitie sportiva. Adica exact continutul ala pentru care se platesc cele mai mari sume de bani.

        (Citează)

    • Daca sunt la o taverna si deschid telefonul sa ma uit la un meci sunt un trist :)

      Motivul mai probabil e sa dau de un canal cu desene pentru junior; cand ajungi data viitoare la o taverna, uita-te in jur, s-ar putea sa fii surprins :)

      PS: Ce ma intereseaza pe mine de drepturi? Daca-s in Grecia mai sunt client Digi?

        (Citează)

    • Poate e vreo diferență între logarea cu număr de telefon digi sau user/pass de net de la digi…

        (Citează)

    • @Pyro, totusi esti client Digi Romania, nu Digi Grecia.

        (Citează)

    • Andrei G – ce relevanta are? Daca imi ofera serviciul in roaming, atunci ar trebui sa mearga si pe Wi-Fi.
      La urma urmei nu-i greu sa bag un VPN, doar ca mi se pare normal sa nu fiu nevoit sa fac asta.

      Da, sunt client Digi Romania si calatoresc in Grecia, sau in Bulgaria, sau in orice tara; asta nu inseamna ca nu mai sunt client.
      Pe principiul asta n-ar trebui sa mearga nici Netflix, nici Spotify si nici altele, ca doar am facut contractul ca rezident roman. It makes no sense.

        (Citează)

    • @Pyro, si ai semnalat acest lucru? Ca tu vrei sa folosesti serviciile din Romania in alte tari?
      Cu siguranta o sa ti se spuna ca este vorba de modul de licentiere a continutului transmits pe posturile TV disponibile in aplicatie.

        (Citează)

  9. Sa dau 3.5 EUR la Voyo pt contentul Pro si inca 8 EUR la AntenaPlay pt content Antene, mi se pare extrem de mult… fata de un abonament de cablu care pentru 5-6 EUR/luna include mult mai multe posturi TV.

    In varianta online nu exista alta forma sa vezi Antene sau Pro, decat prin serviciile lor (Voyo si AntenaPlay) precum si prin Focussat.
    Focussat ramane o surpriza placuta, este practic echivalent serviciului de televiziune prin cablu (preturi si servicii similare) doar ca vine online.

    Noroc ca nivelul de calitate al contentului celor doua trusturi a scazut simtitor (sau m-am sclifosit eu), astfel incat pot sa traiesc linistit si fara cele doua grupuri de canale.

      (Citează)

    • Merci, nu stiam de focussat, testam.

      Offtopic: imi place de ei cum promoveaza HBOMax cu poze cu Westworld si Raised by the Wolves, fix alea pe care le-au taiat ca porcii.
      N-am anulat abonamentul pentru ca au inca niste chestii misto, si costa un sfert din Netflix, dar a fost de tot rahatul faza cu scosul serialelor existente.

        (Citează)

  10. Nu mi-ar displacea să dispară voyo yoyo și altele asemenea pentru o difuzare pe YouTube!

      (Citează)

  11. Si eu pentru online folosesc Focus sat. pentru ca accesam destul de des din wifi din afara tarii, digi nu mi se mai parea o varianta ok, chiar daca e free of charge (pt clientii digi). ciudat este ca eu nu am vazut sa am antenele, nu ca le-as simti lipsa. si asta desi am pachetul playtv extra.
    aplicatia mi se pare mai stabila decat digionline.
    altfel, nu pot sa spun ca as fi impresionat de posturile tv pe youtube. am gasit varianta alternativa de care sunt multumit.

      (Citează)

  12. Kodi + plugin IPTV sau pluginul TvOnline de pe softpedia cu un cont de DigiOnline sau Orange TV.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus