My year in review: cum a fost 2022 pentru mine

Acesta este un articol în care mă plâng de diverse probleme care probabil vor părea minore, mai ales că per total am o viață foarte bună. Sunt conștient de asta și recunoscător pentru ea. Evaluez însă anul meu prin comparație cu cei trecuți și prin prisma faptului că eu mi-aș dori o îmbunătățire continuă a vieții, iar mersul înapoi nu mă fac fericit.

2022 n-a fost un an bun pentru mine decât din perspectiva faptului că Alice a crescut, a devenit al treilea om din casă și este o încântare pentru noi în fiecare zi. Asta va face mereu din 2022 un an memorabil. În rest, însă, 2022 a fost un pas în spate. Pur și simplu am avut ani mai buni.

Sunt multe motive pentru asta. Nu știu dacă mai țineți minte cum a început 2022, dar scandalul cel mai mare era că Djokovic n-a fost lăsat să joace la nu știu ce turneu, iar pandemia, intrând în al treilea an, părea să devină endemică prin varianta omicron, care era mai blândă. Părea un an în care revenim la normalitate.

Apoi a început un război la granițe, primul război de amploare în Europa de după WW2. A venit cu scumpiri, inflație, criza gazului și alte probleme, plus bombardamente și decese în țara care ne este vecină. Dincolo de incertitudinea aceasta legată de “oare ce se va întâmpla luna viitoare? cum vor evolua lucrurile?”, cred că unei mari categorii de oameni—cu noi incluși în ea—le-a fost reamintit că viața, liniștea, planurile de viitor îți pot fi influențate de dictatori nebuni aflați la mii de kilometri distanță. Asta este o lecție pe care generația mea încă nu o primise.

După doi ani de pandemie care oricum a dat multe vieți peste cap sau a pus pe hold multe planuri, 2022 trebuia să fie anul renașterii și din păcate parcă a dat o lovitură și mai mare în moral, una care atârnă, cel puțin pentru mine, acolo în subconștient. Când fotografiile anului includ unele precum aceasta și aceasta, ți se schimbă perspectiva despre ce-ți influențează sau nu viața.

Apoi au fost alte probleme mai mari și cu impact mai direct în viața mea. Alice a avut probleme cu somnul de prin luna mai și până la început de octombrie, iar asta s-a cunoscut în nivelul nostru general de buimăceală și oboseală. 2022 este primul an în care am simțit cu adevărat ce înseamnă burnout și oboseală cronică. Fiind un copil mic, nici n-am vrut să călătorim prea mult și, poate mai important, nici n-am putut să ne relaxăm așa cum o făceam înainte de pandemie.

M-am uitat recent la fotografii din 2018 și 2019, că am început să șterg ce-i inutil prin ele pentru a elibera niște spațiu. Ce diferență! S-a dovedit că uitasem cum era viața noastră înainte de pandemie, că au trecut trei ani de atunci și m-am obișnuit deja cu un alt ritm.

Anii aceia păreau altă poveste. Excursii, apoi un burger fest, apoi o plimbare prin oraș, apoi la mare, apoi alt festival de mâncare, apoi fotografii din avion, apoi o nuntă sau un party la ziua de naștere a cuiva șamd. Comparativ cu ei, anii 2020-2022 au fost… simpli, iar 2022 parcă cel mai simplu dintre toate, având în vedere că am fost des obosiți și ne-am și ferit de răceli.

Am mai zis asta și altădată, dar pentru mine este foarte important să simt și beneficiile muncii mele, să mă bucur de banii câștigați ca să simt că a meritat efortul, să mă distrez cumva în fiecare zi. O zi în care muncesc și apoi mă culc mi se pare o zi pierdută. Trebuie să fac și ceva pentru mine în acea zi și de fapt încerc permanent să trec spre un program mult mai bine delimitat de muncă și timp personal.

Și nu mi-a ieșit deloc. Am ieșit puțin din casă și nici în casă n-am făcut mare lucru. În 2022 n-am avut aproape deloc timp de mine, de diverse pasiuni personale, de gaming etc. Uitați cum arată graficul de gaming din Steam din retrospectiva acestuia an:

Acesta este doar un exemplu la îndemână. Am gătit mai puțin și de obicei rețete mai simple decât înainte. Am învățat mult mai puține lucruri noi decât în alți ani. Am citit mai puține cărți, abia în ultimele luni am reluat obiceiul de a citi în fiecare seară. Am văzut doar câteva filme, în rest consumăm seriale și documentare, că sunt mai ușor de abordat și întrerupt. Am renunțat la multe dintre serialele și podcast-urile și canalele pe care le urmăream în 2021. Sunt mult mai deconectat de știri și social media decât înainte (mi-a explicat nashu_mare de Revelion care-i faza cu Jerry’s Pizza, dar tot nu știu cine sunt ăia arestați. Mi-a explicat și asta altcineva, acum câteva luni, dar am uitat a doua zi.)

Mai mult, acesta este primul an în care am început chiar să mă tem pentru sănătatea mea fizică și mentală. Problemele de sănătate se adună. Zilele astea fac un tratament de canal la endodont, ca să rezolv una dintre ele, dar se adună altele. Am o întindere de tendon la picior care nu vrea să treacă, cu spatele trebuie să fiu constant atent la cum ridic lucruri, cu bila ce mănânc, în fine… diverse. A fost și primul an în care pentru multe luni de zile la rând m-am trezit dimineața deja epuizat și anchilozat de parcă aș fi deja bătrân. Mai am să mă vait că mă trage curentul și treaba e gata.

Burnout-ul și anxietatea legată de diverse subiecte sunt alte probleme pe care tot aici le-aș clasifica. A fost un an în care le-am simțit mai mult ca oricând.

A fost un an stresant și din alte motive. Mama s-a operat în ianuarie. Tata a avut diverse probleme de sănătate care ne-au speriat o vreme, înainte de elucidarea lor.

Am cumpărat la final de martie un alt apartament și a durat foarte mult timp să-l punem pe picioare. Au fost câteva luni de alergat prin magazine și pe la furnizori, iar toți banii noștri, toate economiile existente, s-au dus acolo.

Prețul său în contract era dinainte știut. Nu mă așteptam însă ca între timp să se fi scumpit atât de mult mobila, finisajele și mâna de lucru față de acum câțiva ani când am mai trecut prin asta. Am ajuns întinși la extrem cu banii și pentru mine este un motiv de stres să știu că avem mult mai puține economii acum pentru vreo urgență.

Acum apartamentul generează chirie, dar mai sunt câțiva ani până când banii ne vor reveni nouă. Știu că este o investiție bună pe hârtie, dar până acum eu am simțit doar că am rămas fără bani în cont și că am muncit mult ca să-l finisez.

Toate aceste văicăreli sunt însă puternic contrabalansate de faptul că Alice este o fetiță extraordinară, care crește foarte bine și a devenit al treilea om în casă. Un omuleț care acum merge cu viteză de colo-colo, trage de pisici, este fascinată să privească pe fereastră păsări, vrea mereu să fure telecomanda de la televizor, îi plac mingile și care cred că a mâncat în acest an mai multe banane și afine decât am făcut-o eu în întreaga viață.

Este extraordinară. Copiii în general sunt așa. Mă întreabă deseori oamenii cu care mă întâlnesc cum este viața cu copil. “Este extraordinară” a devenit de multe luni răspunsul meu uzual. Probabil că majoritatea se așteaptă să zic că este obositoare și fără somn. Este și așa, că vorbim de un bebeluș care trebuie hrănit, schimbat, adormit și întreținut non-stop, deci nah—normal că este și obositoare!

La asta însă te aștepți, este ceva știut că așa vor sta lucrurile cu o asemenea schimbare majoră în viață. Nu mă așteptam însă să fie și atât de plăcută, atât de mulțumitoare ca experiență, atât de aducătoare de bucurie. Când îmi zâmbește sau când întinde mânuțele ei mici ca să o iau în brațe, orice alte probleme dispar. Când îmi adoarme în brațe, simțindu-se în siguranță, sunt și eu fericit și simt că fac ce trebuie.

2022 a fost anul pe care Alice l-a început ca bebeluș care nu știa pe ce lume este. A notat Matilda undeva că pe 3 ianuarie 2022 a manevrat singură o jucărie și a băgat-o în gură. Termină anul ca un omuleț care, după cum spuneam, merge pe aici prin casă cu treabă știută doar de ea (ne aduce câte ceva scos din dulap șamd), se hrănește singură cu lingura, se urcă pe canapea (ieri a făcut asta pentru prima oară și avem canapele destul de înalte!) și în general o vedem aproape zilnic cum învață ceva nou și cum se prinde de lumea din jurul ei.

Culmea este că Alice este atât de grozavă încât mă tem constant să nu pățească ceva, ceea ce este un alt element de stres. Înțeleg însă că mulți părinți simt asta și că ar fi ceva normal. Nu că m-ar ajuta musai acest gând.

S-au mai întâmplat și multe alte lucruri bune în acest an și poate o idee bună ar fi să fac un articol separat și mai detaliat despre ele. Mi se pare important să conștientizezi ce este bine în viață, ce a fost bine, și să zici cum poți și un mulțumesc pentru asta. Ne-am mărit familia cu nașii de botez ai lui Alice și sunt oameni extraordinari. Veniturile au fost bune. Am avut un concediu reușit în Bulgaria. Am început și am terminat anul cu aceeași greutate, 90 de kilograme, ceea ce mă bucură-ish. Voiam să merg la sală în 2022 (s-a deschis una numită Sweat la Șincai) și n-am reușit asta, dar măcar m-am menținut în aceeași formă (de cozonac).

Altfel spus, un an cu aceleași limitări sau probleme pe care le-am simțit și în 2021 și 2020, dar complicate în plus cu și mai multă oboseală. Noroc că există Alice, care momentan mă ține în priză și îmi face fiecare zi mai bună. Sper că articolul similar de la început de 2024 va fi însă scris pe un ton mult mai puțin gloomy.