De ce Elden Ring este jocul anului 2022 pentru mine și unul dintre cele mai bune jocuri ever

Elden Ring este cel mai bun joc pe care l-am jucat în 2022 și unul dintre cele mai bune jocuri făcute vreodată. Zic rar astfel de lucruri, dar acum o zic cu toată plăcerea.

Îmi aduc aminte cu plăcere chiar săptămâna lansării sale, când diverși comentau că jocul este nașpa pentru că așa zic niște review-uri pe Steam, în timp ce eu mă distram de minune cu el de câteva zile. Nici nu mai știu de ce erau supărați cei de pe Steam, dar nici nu a contat. Elden Ring a rupt o mulțime de recorduri de vânzări și recent, la finalul anului, a luat titlul de Game of the Year.

Și le merită, asta este ideea. Le merită din multe motive care-l fac un joc extraordinar. Primul dintre ele, pentru mine, este ambianța pe care o creează. Jocul are acel aspect de high-fantasy care mie îmi place, cu castele ample și statui înalte, monștri de mari dimensiuni, catacombe, lumi subterane, dragoni, săbii uriașe, magie, canioane și tot restul. Jucam Elden Ring și mă simțeam ca în lumea lui Tolkien sau a lui George Martin sau a lui Michael Sullivan.

Uitați-vă la screenshoturile de mai jos pentru exemple:

În plus, Elden Ring știe perfect să te prindă în cârlig. Harta este atât de mare încât la început vezi doar o mică parte din ea, iar undeva în zare par a fi fortărețe și alte obiecte de interes. Ești de nivel mic și te lupți cu cine poți, ca să nu mori din prima lovitură. Uneori, însă, găsești un soi de portal care te duce direct în Lyndell, the Royal Capital, și ajungi în mijlocul unei fortărețe uriașe, cu tot felul de ziduri și platforme și statui de te simți ca în Gondor. În fața ta este și un monstru mare de 5 ori cât tine care te omoară din două lovituri, așa că te ferești de ele și sari înapoi prin portalul care te duce la siguranță, dar o astfel de scurtă excursie este suficientă ca să te facă să joci cu plăcere și mai mare pentru a ajunge pe bune acolo în explorarea ta.

Cu altă ocazie, apeși pe o platformă neinteresantă și, în loc să cobori într-o catacombă clasică cu monștri și ceva obiecte bune la final, ajungi într-o lume subterană de mare amploare, ceva stil Moria, cu rămășițe ale unor castele plutind pe acolo după un cataclism care a distrus-o. Este o zonă destul de periculoasă, așa că te învârți acolo, găsești un save point care să acționeze ca un fast travel în viitor și apoi pleci întrebându-te care o fi povestea acelei secțiuni. Am jucat jocuri care aveau în total harta mai mică decât subteranul din Elden Ring.

În alt moment m-am teleportat într-o zonă distrusă, ceva ruine plutitoare. În depărtare se vedea un mic palat distrus de o tornadă, iar zeci de dragoni zburau în jurul acelor ruine. Este unul dintre momentele în care simți ceva și din mână creativă a lui George R.R. Martin (a avut un rol în creionarea poveștii) și deja știi că, la un moment dat în viitor în joc, vei ajunge și acolo, pentru că Elden Ring nu te dezamăgește niciodată. Dacă îți arată un loc, vei și ajunge acolo, dacă găsești cum, că nu au randat zone doar pentru eyecandy și atât.

Mai sunt schelete foarte mari, capele sinistre, castele prin care joci cu orele explorând tot felul de zone secrete, un lift uriaș care face legătura între două secțiuni ale hărții. Nu ai găsit talismanul care deblochează liftul? E ok, este un drum secret care te duce în același loc, un soi de traseu care te face să te simți tot ca în Moria în timp ce treci prin mine abandonate și omori boși care păzesc traseul respectiv.

Per total, Elden Ring are una dintre cele mai bine construite lumi, vizual vorbind. “Arhitectul” care a gândit-o a fost talentat.

La asta se adaugă monștrii din joc, care sunt foarte variați. Foarte variați. Știți cum majoritatea RPG-urilor au vreo 20 de tipuri de monștri, iar apoi doar există variațiuni ai acestora? Același soldat, dar cu haine albastre, nu roșii? Același golem, dar un pic mai mare și în plus cu scut? În Elden Ring există sute de monștri și toți sunt complet diferiți.

Dezvoltatorii (FromSoftware) au dus la extrem acest aspect. Sute de monștri de toate dimensiunile, de la unii mici cât piciorul tău (și foarte ai dracului) și până la de 20 de ori înălțimea ta, toți diferiți ca aspect, concept, arme, magie și puteri speciale. Ai dragoni, oameni de cristal, creveți uriași, soldați normali, urși, copaci, scheleți, de toate. S-au dus all-in și în acest aspect și, de asemenea important, chiar sunt foarte diferiți între ei. Pare că dezvoltatorii au ținut mult la acest aspect al jocului, la a desena, randa și apoi programa adversari foarte diferiți și deloc repetitivi între ei, ceea ce până la urmă este un efort mare de creație.

Al treilea mare avantaj al jocului este dificultatea dusă la extrem, dar asta la pachet cu sistemul bine pus la punct de arme și skills. Dificultatea este mare. Am murit de sute de ori. Când mori, reapari la ultimul save point, dar îți pierzi experiența și o poți recupera de la locul în care ai murit. Au fost zeci de situații în care am murit din nou în drum spre zona în care am murit anterior sau încercând să o recuperez, ceea ce înseamnă că se pierde pe vecie. Nu-i problemă, o câștigi la loc prin noi lupte. Au fost boși la care am murit de zeci de ori. Sunt boși în zona în care începi jocul pe care-i poți bate abia după ce crești vreo 20 de niveluri, așa că la început doar îi ocolești și fugi de ei.

Mie mi-a plăcut mult treaba asta. În primul rând, dificultatea este mare, dar bine reglată ca să ai mereu ceva de făcut în joc. Te agață bine. Intri la un boss fight și mori când acesta are jumătate de viață. Mai încerci de 5 ori și mori tot așa. Pleci, revii după 5 niveluri în plus și o armă mai bună, mori când monstrul mai are un sfert de viață. Asta îți dă speranțe, te face să repeți lupta, mai încerci de 5 ori, iar până la urmă îl faci tu pe boss și pleci triumfător de acolo. Satisfactia este maximă.

Prefer oricând un joc dificil, dar nu imposibil, decât unul ușor. Un joc dificil te solicită cu adevărat, te bagă în flow și, când avansezi prin el, ai o satisfacție mult mai mare. Asta este ceva specific seriei Souls (mi s-a zis și mie, că nu am jucat niciunul din serie până acum), iar Elden Ring nu face excepție de la un nivel înalt de dificultate.

Am zis că vine la pachet cu elementele RPG, care sunt bine făcut. Forma și lungimea armelor nu este doar una de show, ci contează foarte mult distanța de la care poți lovi un dușman, în special când ataci călare. Și mai important este să nu treci de limita de greutate peste care poți face dodge, mai ales că viteza cu care te ferești de atacuri depinde de cât de încărcat ești de armuri. Fiecare astfel de element contează, deși jocul nu-ți explică foarte clar asta, ci te lasă să le descoperi tu.

Și apropo, este ca și cum ai avea mai multe jocuri într-unul singur. Te prinzi rapid că jocul merge cel mai bine cu un personaj foarte specializat pe un set de skilluri. Dacă joci cu un warrior care știe și ceva magie, de fapt nu ești bun la niciuna dintre ele pentru că nu vei avea puncte suficiente nici pentru armele alea mari, dar nici pentru magiile puternice. Așa că personajul meu a devenit rapid un warrior și atât, fără magie în el. Știu deja însă că Elden Ring este cu totul alt joc dacă joci cu un mag pentru că am văzut câte sute de vrăji există, câte staff-uri și arme și summon-uri și armuri speciale pentru magicieni. Sper să am cândva timp să reîncep jocul cu un magician și să-l reiau practic ca o nouă aventură.

Cam acesta este Elden Ring. Atmosferă excelentă, monștri și arme de top, dificultate mare care te face să tot revii și să te bucuri cu adevărat când treci de un boss sau faci față unei noi zone.

Îi pot și reproșa diverse lucruri. În primul rând, nu știe să-ți spună și povestea jocului și este păcat de ea. Știți cum în alte jocuri, de exemplu în Dragon Age, dai peste câte un scroll și citești 6 ecrane de informații despre nu știu ce guild sau rege de mult mort? Informații care nu-ți folosesc la nimic, de fapt, și sunt doar world building? Elden Ring este la extrema cealaltă. Aproape că nu dă deloc informații despre cum a ajuns lumea respectivă în acel punct. Cele câteva care îți sunt transmise prin dialoguri sunt foarte scurte, 2-3 rânduri, ca și cum ai ști deja ce se întâmplă acolo.

Side quests? Aproape deloc explicate. Uneori dai peste câte un personaj care zice doar 2-3 cuvinte și gata, ți-a dat o misiune. Misiunile secundare nici măcar nu sunt bine explicate și nici nu au vreun waypoint despre unde le poți îndeplini. Pur și simplu recuperezi tu un obiect și, în loc să-l folosești tu, poate ai norocul să te prinzi că dacă îl duci vreunui personaj cu care te-ai întâlnit anterior vei primi o recompensă.

Partea rea este cu povestea, care totuși există, dar nu este bine spusă și de multe ori pare criptică și greu de înțeles. După ce jucați un pic de Elden Ring, uitați-vă pe niște canale de YouTube care o explică, de exemplu acesta, ca să vedeți ce poveste bună are în spate jocul. Producătorii nu o explică niciodată, de fapt, ci lumea o află din scurtele descrieri ale obiectelor din joc, care mai zic câte ceva despre lore, și din detalii date de-a lungul timpului de dezvoltatori în afara jocului.

La poveste se vede că a lucrat un pic și George R.R. Martin. Este una complexă cu zei mari și mici, cu regina Marika ce conducea lumea, dar copiii ei aveau alte planuri. Poți afla de pe Internet despre trădări, asasinate, zei din afara lumii care aveau interese pe aici, care-i treaba cu marele copac din mijlocul hărții șamd. Este o poveste chiar bună și mie îmi pare rău că jocul nu ți-o spune mai bine, ci te face să cauți surse din afara sa pentru a o afla.

Culmea este că, la câteva luni de la lansarea Elden Ring, jucătorii încă descopereau mici informații și apăreau teorii noi despre lumea veche și ce s-a întâmplat în ea de a ajuns așa cum este. Altfel spus, îmi pare rău că o echipă mărișoară de oameni a muncit la o poveste foarte bună, demnă de high fantasy, dar aceasta poate trece neobservată.

Dacă vă întrebați ce joci, atunci, efectiv, răspunsul este simplu. Știi că există vreo 5 boși puternici ce trebuie omorâți pentru a recupera de la ei niște rune magice care împreună formează Elden Ring și tu vei deveni noul Elden Lord și vei avea puterea să repari lumea în care are loc jocul. Și that’s it, poți juca foarte bine și foarte satisfăcător până la capăt totul fără să știi nici măcar cine sunt acei boși mari de tot pe care-i mătrășești din când în când.

Un alt lucru de reproșat este că ar fi bine să folosești un controller, dacă vrei să ai succes moderat la el. Se poate juca și din mouse și tastatură, dar cu controllerul poți face dodge și parry cum trebuie, plus tot felul de combinații necesare. Jucați-l pe console, dacă aveți cum. Dacă-l jucați pe PC, încercați să faceți rost de un controller pentru el. Unul de Xbox ar trebui să meargă direct în Steam. Pentru un controller de PlayStation aveți nevoie de emulator precum DS4Windows, cu care apoi vă pot confirma că funcționează fără probleme.

Fără controller… brr, un joc dificil devine mult mai dificil.

Mi s-a părut amuzant și că jocul include un body builder foarte detaliat. Poți sta o oră să-ți construiești cu atenție fața, reglând distanța între ochi, grosimea arcadelor ochilor și alți asemenea parametri, mai mulți decât în alte RPG-uri. Apoi nu vezi aproape deloc personajul astfel creat. Nu există dialoguri propriu-zise în care să vezi fața personajului. Nu ai de ce să te uiți la el de aproape. Personajul poartă mereu casca pe cap, chiar și în zonele safe. Oricum jocul este 99,5% luptă, fără momente de stat degeaba sau dialog. Mi s-a părut că au dat degeaba atâtea posibilități de configurare a personajului tău, dar e treaba lor.

Oricum, bun joc, foarte bun. Este pus pe treabă și o face bine de tot. Din februarie până în octombrie a vândut peste 17 milioane de copii, un număr foarte mare și o dovadă a felului în care a fost apreciat de toată lumea. Va rămâne în istorie și a ridicat sus ștacheta pentru astfel de jocuri în ceea ce privește felul în care arată un open world, varietatea adversarilor și complexitatea jocului.