un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Tot aștept vremea ca să-mi port hainele și ghetele de iarnă

19 Dec 2022  ·

GÂNDURI  ·

29 comentarii

Este fix jumătatea lunii decembrie și afară plouă. Nici măcar nu îngheață nimic, erau 8 grade când am ieșit la plimbare cu Alice. Încep să mă îndoiesc că țin bine minte momentele din copilărie când ningea încă din luna noiembrie. Era așa sau am visat eu?

Cred că magazinele de fashion trebuie să se adapteze la încălzirea asta globală. Mă uitam pe ghete de bărbați, îmi plac tot felul de modele de iarnă, din acelea mari și care par solide, cu talpă groasă și aderentă, genul de încălțări în care te simți ca un tanc și care-ți lasă impresia că ai putea merge prin orice vreme, cât de rea. Mă tot uit de niște Skechers, că au și talpa confortabilă și arată și semi-elegante.

Apoi, însă, mă uit la mine în dulap. Am niște ghete Columbia mari, de frecuș, genul despre care spuneam mai sus că par indestructibile și trec prin orice. Anul trecut le-am purtat o singură dată și asta când am mers la munte. Mai degrabă le-am luat cu mine să fie acolo, la nevoie. În practică, n-a fost nevoie de ele.

În alți ani umblam cu ele prin nămeți și pe gheață. În ultimii ani, însă, mai mult am umblat prin noroi cu ele. Mi-e dor să le port, atât de confortabile și călduroase sunt, dar nu am de ce.

Ghetele au fost înlocuite cu succes de pantofi Salomon de trekking. Mi i-a luat Matilda cadou cândva. Pur și simplu nu a fost nevoie de pantofi mai înalți pe gleznă, ci doar de ceva care să reziste la apă și călcat pe zăpadă/noroi.

Pentru momente mai smart casual am niște Nike mai înalți.

Când fac însă totalul, îmi dau seama că o mulțime din hainele de iarnă nu le mai port. Periodic triem din ele și le donăm, dar tot am prea multe. Într-o vreme aveam multe pulovere, dar în ultimii ani nu am mai purtat decât vreo două. Pur și simplu a început să fie cald oriunde mergeam, în mașină, în metrou, în birouri sau restaurante. S-au dus vremurile din studenție când stăteam cu geaca și cu  mănușă pe o mână la curs, că nu era căldură în BN-uri. Ne transformăm în țară subtropicală, vă zic eu.

asus s5507

    29 comentarii

  1. Am renuntat de 4-5 ani la cumparat haine de super ger/zapada dupa alti ani in care lesinam de cald iarna in geci de alea groase sau cu ditamai ghetele. Sporturi de iarna nu practic.
    Caut ghete usurele, cu putina blanita la interior si talpa moale, geci nu foarte groase si bluze cu maneca lunga, asta pentru cand nu e de tricou. Cumpar mai degraba articole ce sa ma protejeze la vant. Media iernilor din ultimii ani a fost pe la -2/+5 grade, faci fata si cu orice fel de sneakersi, doar sa nu fie gheata.

      (Citează)

  2. La Constanta cineva a furat zapada! Nu mai e de 6ani. Practic in aceasta zona caucicurile de iarna nu sunt necesare :)) hainele nici atat…

      (Citează)

    • Ai acum -2 grade Celsius. Daca ai nevoie de ceva la masina pe vremea asta atunci sunt fix anvelopele alea de iarna.

        (Citează)

    • Doar 3 zile a fost un pospai de zapada. Nici nu am schimbat anvelopele, chiar si acum tot cele de vara sint pe masina.

        (Citează)

    • sa te fereasca sfantul de zapada la Constanta
      nu ridica nimeni nimic, “orasul” devine paralizat

      am prins cateva ierni in Constanta si in afara de cateva autobuzul 43 si cateva Hummere si circula nimic

      cat despre cauciucurile de iarna iti las aici un clip, sper sa-ti fie de folos:
      https://youtu.be/3oUzJDQsLEI

        (Citează)

    • Marinel e soferul ala care iti intra in spate si cand te dai jos zice ca nu stie ce s-a intamplat, ca el a pus frana.

        (Citează)

    • Mihai, rdb, sigur ca exista diferente de performanta intre cauciucurile de vara si cele de iarna la sub 6 grade (chiar daca nu e zapada pe jos). Cum exista diferente intre niste pirelli si niste nokian noi, sau cum exista diferente intre doua seturi de la aceeasi marca unul nou si unul cu 50k km “la bord”, sau intre unul care a facut 10k zilnic pana la piata cu o bunicuta si altul care a facut 10k in weekend la liniute.

      Insa toate astea nu inseamna ca exista vreun argument ca prin lege sa fi fortat sa ai cauciuri din iarna cand iernile sunt fara zapada cum e in bucuresti de ani de zile. Si de altfel chiar nu este legea asa, asa ca muriti cu durerea tablii indoite daca va loveste unul la 4 grade pe uscat cu cauciuri de vara.

        (Citează)

  3. Eu de cand ma stiu am cumparat doar bocanci de “3 anotimpuri” (spoiler: niciunul din alea 3 nu e iarna). Cand eram mai tanar poate as fi avut nevoie de o pereche de iarna dar nu imi permiteam, asa ca puneam 2 perechi de sosete si aia era. Acum nu prea mai merg iarna la munte, daca merg sunt mai mult pantofar, iar in oras clar nu e nevoie de asa ceva. Pui o soseta de lana si aia e.

      (Citează)

  4. Inafara de ceva Adidas terrex goretex nu mai folosesc de ani de zile, nici la Oradea nu mai sunt ierni cu zapada. Pe langa ceva sneakers de piele low si mid pt primavara si toamna. Stau si la mine ghete massive de zapada in cutie… Erau la oferta de Black Friday anul trecut pe CCC. O sa le donez cuiva, nu am unde sa le port daca nu merg la munte

      (Citează)

  5. Chiar cred ca e timpul sa renunt/ donez hainele și ghetele de mega zapada. Sunt voluminoase și de x ani doar ocupa loc degeaba.

      (Citează)

  6. Unde donezi haine?

      (Citează)

  7. Am cam toate marcile bune, atat de lux cat si tehnice. Multe mii de euro bagate in haine si incaltari. Fiecare cu viciile lui. Care era subiectul? A, da, trist ca nu mai e zapada.

      (Citează)

  8. Mă mir cum nu sare vreun intelectual să ne explice că încălzirea globală e o farsă, sau, cel mult, un fenomen absolut natural, influențele majore ale factorului antropic sunt doar în mintea unor exaltați. O „farsă chinezească”, cum ar fi zis un vârf al înțelepciunii de tipul ăsta.

      (Citează)

  9. Maine dimineata -6 grade in bucale. Si maxima peste zi, 0 grade . Profitati sa folositi hainele de iarna. Ca apoi vine iar caldura.

      (Citează)

    • cat de urat poti sa vorbesti… “bucale”? really?

        (Citează)

    • 0 grade “la meteo” sunt de fapt 3-4 grade “in oras”, si e genul de temperatura la care poti merge si in adidasi si geaca de toamna daca nu ai probleme cu circulatia.

        (Citează)

  10. In Iasi azi 19 dec au fost -5 grade, maine 20 dec tot -5 e minim. A nins acu 1 saptamana. In botosani a nins cam 10 cm acu cateva saptamani. Eu am prins 2 ninsori pe anu asta pana acum.

      (Citează)

  11. Nu exista mai frig ca in A01 sau A02 la 8 dimineata.

      (Citează)

  12. Daca nu ma insel, ianuarie 2009 a fost ultima data cand am avut cat de cat zapada in Bucuresti si au fost -18 grade dimineata in statia de tramvai. Ce-am mai dardait atunci…

    Am mai avut intr-un an un pic de zapada, cat sa incerc sa ma duc cu sania in 23 August, dar era si cam cald si cam prea multi idioti care nu stiau sa urce pe marginea partiei. Toti cei care urca pe mijlocul partiei merita sa castige de la Mos Craciun un voucher pentru eutanasiere gratuita.

    De atunci nu am mai avut frig adevarat decat in case, pentru ca afara si cand ningea nu rezista zapada decat cateva ore. Mi-am luat cam degeaba geaca Uniqlo, daca nu sunt macar -15 grade afara mor de ce sauna imi face.

    Cu un fashuletz Berghaus si un fleece tot de la ai am trecut bine mersi toate iernile, iar acum am facut overkill luand un Cornice III si fleece-ul lor micro prism. Geaca e foarte competenta si versatila, si desi am nimerit fleece-ul lor cel mai subtire, tot tine de cald destul de decent.

    Produsele Berghaus sunt bunicele, mare *atentie* la marime pentru ca in ultima vreme L-ul lor cam corespunde la un XL normal la noi. Si au manecile inexplicabil de lungi. Altfel, pe Amazon UK preturile sunt foarte bune fata de RRP si alte magazine, desi nu mai sunt in UE vin destul de repede si fara batai de cap. La comenzi peste echivalentul a 150 de euro Amazon iti ia si tax and deposit fee, care se returneaza in cateva zile.

      (Citează)

    • Te inseli putin. Imi aduc cu siguranta aminte ca si in 2016 au fost niste zapezi destul de mari in Bucuresti. Adica suficient de mari incat sa fie strazi blocate si lumea sa nu poata iesi cu masinile. Chiar si bulevardele mari au fost curatate destul de greu, inclusiv transportul in comun avand intarzieri mari.

        (Citează)

    • E posibil sa fi fost acel an in care am reusit sa ma duc sania pe derdelus.

        (Citează)

  13. E funny ca multi vorbesc de temperaturi de -2/-5 grade de zici ca suntem in Siberia. Come on, gleznutele sunt la moda in oras si pe temperaturi d-astea.

    Eu tind sa cred ca Radu se refera la zapezi si mizerie pe strada nu putin de – si asfalt uscat. Aceeasi chestie o am si eu, am inceput sa dau din hainele groase si nici ca mai cumpar asa ceva. Mi-am pastrat cate-o pereche din fiecare (bocanci/geci) in cazul in care m-oi duce la munte si ma scoate salvamontul, in rest trecerea e doar de la cald la cald cu cateva clipe de frig.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus