Patru preparate românești pe care le mănânc la orice oră

Am zis să fac un articol de apreciere pentru România cu ocazia Zilei Naționale. Ce apreciez eu în general? Mâncarea bună! Așa că iată o listă de mâncăruri românești care îmi plac mult de tot.

So… este o listă de 4 preparate. Am crezut că vor fi mai multe, dar au ieșit doar 4. Ce vreau să precizez din start este că acestea sunt mâncăruri pe care le-aș mânca oricând, oriunde, ba chiar și 5 zile la rând. Sunt multe alte mâncăruri românești care îmi plac, de exemplu o tochitură bună sau o saramură făcută cum trebuie, dar din când în când. Nu poftesc activ la ele, nu răspund cu “Daaaa!” plin de entuziasm de câte ori de câte ori le văd în meniu sau sugerează Matilda să le pregătim noi, precum se întâmplă cu cele din lista de mai jos.

Și nu, nu știu dacă sunt românești la origine sau nu. Nici nu-mi pasă. Le știu de când sunt mic. Se prepară cam în orice familie. Le știu și bunicii sau străbunicii noștri. Asta le face românești în mintea ea, că important este dacă intră în cultura unui popor, nu ce scria în buletinul inventatorului.

PAPANAȘI

Aluat pufos, aerat, ușor auriu, cu o crustă subțire și puțin crocantă pe exterior. Mie îmi plac papanașii prăjiți, nu fierți. Rețeta clasică are și brânză în compoziție, ceea ce mi se pare ingredientul secret care face totul remarcabil. De acoperit cu smântână și dulceață. Eu accept orice dulceață, dar prefer vișine sau afine sau în general fructe roșii cu aciditate mai mare, ca să compenseze pentru prăjeală.

Sună ușor în teorie. Și totuși, marea majoritate a papanașilor serviți prin restaurante sunt varianta rapidă, din premixuri. Sunt aceia cu o gogoașă mare și deasupra ei pusă o gogoașă mică. Aluatul este cam gumos și, cel mai deranjant, fără brânză. We’re getting cheated on our papanași!

Cei mai buni papanași i-am mâncat la o pensiune micuță de lângă Făgăraș, unde am stat o noapte în 2020 și unde patroana și gătea la mare artă. Ne-a făcut o supă de pește și apoi păstrăv din ograda proprie si la final papanași. Am tăiat din papanași și am văzut brânza din interior cum se întinde ușor, ca într-o reclamă de pizza. Aluatul a fost foarte gustos. În poza de mai sus sunt alții din Brașov.

MITITEI

Sau mici, cum le-am zis eu toata viața. Chiar, voi le ziceți mici sau mititei? Sau cevapi, deși cred că este o diferență de condimente în ceea ce fac sârbii și croații.

Mie îmi plac micii de vită-porc, fără oaie în ecuație. Șocant? Nu-mi pasă. Mănânc și “mititei” din oaie sau berbecuț, în special condimentate turcește ca la un adana kebab (au la măcelăria Dristor Doner unele bune), dar dacă am de ales, prefer vită-porc. Mi se par mai gustoși și nu iese tot seul acela de oaie din carne.

În general mititeii ar putea fi buni peste tot. Dacă sunt moi și suculenți în interior, nu well-done, dar totuși au și un pic de culoare sau crustă pe exterior, o să spun că sunt perfecți. Sunt puțini cei care fac mititeii fix așa și de asta prefer acele localuri.

(Mititei de la Casa Ardeleană din Mediaș)

MĂMĂLIGĂ CU BRÂNZĂ ȘI SMÂNTÂNĂ

Clasicul MBS este o combinație perfectă de ingrediente. Singura condiție ca să fie bună: mămăliga trebuie să fie bine făcută. Nu gumoasă, nu cu cocoloașe. That’s it.

Noi facem din când in când MBS pe acasă. Uneori o “complicăm” cu un ou fiert sau prăjit, cu gălbenușul încă moale, poate și niște bucăți de cârnăcior sau de kaiser sau altceva. Îmi place în toate variantele.

Am văzut că poți face și mămăligă gourmet, dacă vrei. De exemplu, călești niște ceapă, apoi peste ea torni niște lapte ca să-l infuzezi un pic cu aromele de ceapă, poate pui în vas și un cățel zdrobit de usturoi sau niște cimbru. Le scoți pe toate după un minut și în laptele astfel infuzat pui mălaiul și gătești mămăliga. O telemea românească sau o brânză bună de burduf, plus smântână ceva mai grasă, ca să fie gustoasă, și masa este gata!

CIORBĂ DE BURTĂ

Mi se pare un preparat polarizant. Unii mănâncă ciorbă de burtă, alții nu suportă să o vadă (tu, Matilda, tu!).

Mie îmi place. Nu-mi plăcea când eram mic. Cred că nu-mi plăcea cum arăta burta în sine, plus că are acel gust particular care nu mă atrăgea. De mulți ani, însă, mănânc cu plăcere.

Cum este o ciorbă de burtă bună? Păi bănuiesc că trebuie doar să fie bine echilibrată. Burta să fie moale, lichidul în sine să aibă concentrația care trebuie, să nu pară zeamă lungă. În general nu-i pun oțet și nici smântână.

La Galați am văzut că o oală de ciorbă de burtă vine de obicei la masă alături de un frățior mai mic, o oală de mujdei de usturoi, din care se pun cantități copioase în farfurie. Merge și așa. Pentru mine, însă, ciorba de burtă bună este cea care nu trebuie dreasă cu nimic la ieșirea din oală.

Sunt multe alte preparate care-mi plac. Gulaș de toate tipurile, ceafă de porc cu un piure bun, supă de pui, în fine… multe. Doar că pe cele de mai sus, după cum spuneam, le-aș mânca oricând. Ziceți voi dacă ratez ceva important de pus în această listă.