Ce metode de a face bani au la dispoziție creatorii de conținut

Presa reală o poți număra pe degete în România. Cel puțin așa credeam eu, deși am aflat recent de la o companie că are o listă de presă de aproape 200 de nume.

O mare parte din informația din orice domeniu vine însă acum de la creatori independenți de conținut. Un exemplu la îndemână este legat de tehnologie și gadgets, unde există de la bloguri care scriu și despre acest subiect și până la site-uri ample specializate doar pe acest lucru, plus oameni care activează doar pe video în domeniu.

Ce-am spus mai devreme este însă valabil în toate domeniile. Mulți dintre cei din “presa auto” sunt de fapt independenți care scriu/filmează doar pe propriul canal de social media și poate au și o colaborare cu presa clasică. Turism? Festivaluri? Fitness și îngrijire personală? Istorie, how-to, “teleenciclopedia”? Toate de la oameni independenți, uneori numiți influenceri din diverse alte motive, dar acum analizăm dacă fac parte din ceea ce se numea tradițional presă sau nu.

Presa tradițională a rămas de fapt cu trei mari domenii: politică, economie și sport. De ce? Pentru că accesul este pe bază de acreditări și conținutul se face cu interviuri sau comunicate de presă, iar cei independenți nu prea au chef de asta sau nu se potrivește cu metoda modernă de informare. Există și excepții în fiecare domeniu, desigur. Inclusiv o parte din divertisment și din documentare a fost luată la noi de independenți, că sunt multe podcast-uri mondene sau show-uri de stand-up pe YouTube, nu în televiziunea clasică, sau Zaiafet pe documentare.

Aceasta este lumea modernă. Și cum poți face, prin urmare, bani în ea pentru a finanța respectiva activitate?

Pentru că întâi trebuie să zic despre o idee păguboasă care s-a băgat cumva în mintea oamenilor: nu doar că întreg conținutul ar trebui să fie disponibil gratuit, dar nici măcar să nu fie susținut prin publicitate sau sponsorizare, adică cu bani care vin de la alții, nu de la consumatorul final.

Asta este ridicol din multe motive. De exemplu, de ce ar trebui să scrie gratuit un site de tehnologie despre lansările unei companii? De ce ar trebui să piardă ore în șir analizând un telefon nou, pe gratis, de parcă ar lucra în regim must-carry și astfel de conținut trebuie să fie creat, în timp ce producătorul dă bani în orice alt loc ca să-l promoveze? Așa că bani trebuie să vină de undeva, nu se poate altfel dacă lucrezi mai mult de 4 ore pe zi în acea direcție. În special pe video, care este un domeniu costisitor, este nevoie de bani.

Ce modele de business poți avea deci în acest domeniu? Cum poți monetiza ceea ce faci?

Sunt trei modele de business. Trei moduri de a face bănetul mare, ca să zic așa. Doar trei? Da. Simplu.

1. Modelul freemium.

Ca și la jocurile free-to-play, dar care fac bani apoi vânzând ceva în plus utilizatorilor dispuși să cumpere: acces înaintea altora la materiale, accesul la anumite materiale disponibile doar plătitorilor etc.

OnlyFans face asta cu succes. Iată o poză gratis, dar pentru show-ul privat plătești. Dacă vreți exemple mai simple, există creatori care fac podcast săptămânal, pus gratuit pe YouTube, dar mai fac încă un episod în plus care este disponibil doar pe Patreon celor care dau 5 euro/lună.

Variante pot fi multe, de fapt. Poate că prezinți mașini pe canalul tău de YouTube, dar pe cel per-pay îți chemi și prietenul cu Lamborghini și faci câte un drag race cu mașina prezentată, ceea ce ar fi conținut destul de mișto. Sau pe canalul per-pay demontezi laptopul pe care pe cel principal doar îl prezinți și testezi. Turism? Două clipuri gratis, alte două sau un Q&A despre acea destinație după paywall. Sunt multe posibilități.

În România merge greu această metodă. Sunt puțini cei care lasă numărul de patreoni vizibil; la unul dintre creatori văd că nici 0,3% din audiența zilnică nu s-a abonat și pe Patreon ca metodă de susținere. Este echivalentul a 10.000 de vizitatori unici pe zi trafic și doar 30 dintre ei dau și 3 dolari pe lună pentru materiale suplimentare sau ca metodă de susținere.

2. Reclame din când în când

Aici putem să o împărțim în mai multe subcategorii, pentru claritate.

2.1 Materiale sponsorizate de un third party

Adică tu scrii un articol despre un laptop sau faci un clip video despre cum se prepară un cocktail bun, iar undeva în el zici despre sponsorul acelui articol, Tazz. “Vrei mâncare de la restaurant, adusă la botul calului? Folosește Tazz! Și dacă bagi codul “nwBotulCalului” în aplicație, ai încă 5% reducere. Mulțumesc, Tazz!”

Știți genul, se folosește des la străini. Majoritatea youtuberilor pe care-i urmăresc eu au fiecare clip sponsorizat de cineva, de obicei un third party fără legătură cu subiectul, ca să nu fie vreo discuție despre conflictul de interese. Am văzut reclame la pantofi în clipuri despre burgeri, reclame la baterii de camping în clipuri despre telefoane, reclame la aplicații care-ți găsesc prețul cel mai mic la avion în clipuri despre călătorii.

În practică, în România această metodă merge mai greu decât te-ai aștepta. What, și metoda aceasta merge greu? Da. Este un laitmotiv al articolului.

Eu, de exemplu, aproape am terminat de scris un articol destul de lung despre cei 10 ani de când mi-am dat demisia de la un job clasic, de ce am făcut asta, ce a fost bine, ce a fost rău. Mă gândeam “cum ar fi să-l sponsorizeze o bancă ce are diverse pachete pentru antreprenori sau freelancer? Poate chiar cea la care am eu un astfel de pachet de cont de mai bine de 10 ani?”. Mai am aproape finalizat un articol despre cum să asamblezi corect un burger gătit acasă, că unii pun brânza departe de carne sau nu prăjesc un pic chifla. “Cum ar fi să-l sponsorizeze un serviciu de livrare, la modul ‘și dacă n-ai chef să-ți gătești singur, comandă unul din aplicația X!'”. No such luck yet.

2.2 Publicitate clasică pe lângă materialele non-publicitare

Adică din când în când un articol sau clip video sau poză de Instagram sau clip de TikTok este despre serviciile sau produsele unei companii, care te-a și plătit să scrii despre ele. Nu să le lauzi în mod fals, foarte rar se va cere așa ceva. Cei care bagă bani de obicei promovează servicii/produse bune, că păcăleala nu ține mult.

Sau oricum nu au pretenția să le faci păpusă din mătușă, ci doar să le prezinți audienței tale (principalul obiectiv) într-un mod rezonabil și logic. Adică, de exemplu, să nu-i reproșezi unui hotel de 3 stele că nu are saună sau ouă poșate la micul dejun pentru că ar trebui să știi că nu te poți aștepta la servicii ca la 5 stele, dar nici nu plătești ca la 5 stele. Sau evident că un GH6 are senzor și performanțe mult mai slabe decât un full-frame de top, dar cei care au buget doar de GH6 ar vrea să afle ce-i bine și ce-i rău la acel aparat în segmentul din care face parte și în acei bani și față de concurența lui directă, iar o companie nu va avea niciodată probleme să menționezi aceste lucruri chiar și într-un material plătit.

Divaghez. Unele materiale sunt publicitare. Metoda este des întâlnită în România, cu diverse rate de incidență. Eu scriu multe articole lunar, dar cele publicitare sunt în număr fix, oscilând între 5 și 8%, după cum se aprobă campaniile sau dă norocul. Alți bloggeri scriu mult mai rar, dar sunt citiți de mulți oameni, ergo și multe campanii – se poate ajunge la 33% sau 50% articole publicitare. Pe Instagram am numărat la câțiva creatori de conținut (creatoare, de ce să mint?) că 8 din 10 fotografii recente erau reclame la ceva. Acolo e mai greu să te prinzi de asta, că unele au doar un mic (p) la finalul unui text plictisitor de lung plin de învățăminte de viață, dar asta e situația, banii vin.

Îmi spunea recent cineva că de la 300k în sus pe Instagram și 600k în sus pe TikTok deja faci vreo 4.000-5.000 de euro pe lună din astfel de materiale. Mie mi se pare puțin, dar așa o fi. Ideea este că, în România, companiile cam preferă să dea bani pentru a-și vedea numele în materiale dedicate despre serviciile sau produsele lor, nu ca insert în materiale pe alte teme fără legătură sau doar adiacente domeniului lor.

Mie personal mi se pare că ar trebui să fie mult mai deschise la inserturi de acest tip, că pot obține mult mai mult awareness pentru ele ca parte dintr-un material interesant/evergreen/viral pe alt subiect, decât dintr-unul dedicat lor. Dar na, nu eu controlez bugetele, că dacă le-aș controla, pre mulți aș popi și eu! (am parafrazat dintr-o nuvelă, nvm)

2.3 Reclame clasice plătite la afișare, precum bannere, Adsense, YouTube Ads

Știți la ce mă refer.

Voiam să zic că și acestea merg greu în România, dar adevărul este că merg de fapt pe măsura veniturilor și cheltuielilor de aici. Un YouTuber român cu 100k abonați poate face 2.000 de euro pe lună din reclamele care-i rulează înainte sau în timpul clipurilor. Un YouTuber american cu 100k abonați probabil face 6.000 de euro sau poate mai mult. Situația este similară și pe AdSense și alte rețele de reclame.

Rețelele împart venitul din publicitate cu posesorului canalului de social media respectiv, dar veniturile acestea variază mult de la o țară la alta în funcție de domeniu și limbă și concurență pe subiect. La noi poate se plătește cu 5 cenți clickul pe o reclamă la un credit bancar. La americani poate se plătește cu 50 de cenți. (sume scoase din burtă pentru exemplificare, n-am mai studiat în ultimii doi ani aceste diferențe că nu mi-a păsat așa tare de ograda altuia.)

2.4 Bani dați de fani pentru că ești tu cool

În principiu, cam același lucru ca și la modelul freemium, cu diferența că nu dai nimic în plus celui care plătește. Oamenii îți dau bani ca o metodă de susținere, dar nu vor nimic în plus pentru asta. E ca un tips, un bacșiș, un “te susțin să continui tot așa”.

Modelul fan-supported poate îmbracă multe haine sau—iată o glumă bună apropo de expresia aceasta—scoate hainele pe site-uri precum OnlyFans. Majoritatea creatorilor de conținut din OF se bazează pe tips-uri suplimentare de la abonați, nu pe abonamentul plătit deja de aceștia.

Pe YouTube sunt diverse funcții de super-chat și say thanks, la fel și pe Twitch. La unele primești ceva de formă în plus, un emoticon, o culoare specială la nume, o stea pe avatar, chiloții influencerului sau ceva la fel de inutil sau făcut doar ca să vadă ceilalți că tu mai dai și bani, dar fără vreun avantaj real.

2.5 Afiliere

Adică tu folosești linkuri afiliate către anumite site-uri, linkuri cu un tracking special de click. Dacă cineva cumpără un produs pornind de la linkul tău, se cheamă că poate i-ai influențat decizia de cumpărare și magazinul îți poate da un mic comision și ție, de obicei 1%, uneori mai mult.

Afilierea merge tot mai greu în România, cel puțin pe canalele de conținut real. Încă merge bine pe site-urile făcute special de SEO, care captează din traficul Google pentru că sunt mai bine indexate decât magazinul de la care vei cumpăra. Tu cauți “fular albastru” și ajungi pe un site care are un articol de genul “top 5 tipuri de fulare pentru iarna aceasta”, de obicei scris contra a 50 de lei de cineva care face astfel de materiale. Acel articol te trimite pe magazinul care vinde de fapt fular albastru, funcționând ca un intermediar și luând un comision pentru asta.

Trackingul de linkuri pentru alocarea comisioanelor scârțâie însă tot mai mult de când iOS blochează astfel de tracking 3rd party, iar Chrome vrea să facă trecerea aceea la cohorte și alte minuni. Rețelele de afiliere compensează prin diverse metode de first party tracking, dar de obicei în stadiul incipient. Oamenii mai folosesc și dispozitive multiple, se informează pe laptopul de muncă și apoi cumpără de pe telefon în metrou, se consumă tot mai mult conținut fără linkuri (Instagram, TikTok, YouTube doar în descriere) șamd, deci afilierea pe conținut real, nu SEO, este în scădere.

Sau poate nu în scădere per total, că apar tot mai mulți creatori de conținut și poate suma totală din domeniu crește, dar cred că în scădere pentru fiecare individ în parte și considerând audiența sa constantă.

3. Tot conținutul publicat pe canal este plătit de companii și poate chiar făcut la comanda lor

Se poate și așa, dar mai rar. În general, se ajunge în situația aceasta când tu ai adunat cumva o audiență mare și apoi vinzi accesul la ea către companii. Trebuie să fii destul de mare ca să poți cere bani pentru realizarea fiecărui material.

O să ziceți că ce tip de conținut mai este acela, dar sistemul în sine este destul de des întâlnit în lume. Uitați un exemplu din alt domeniu: hipermarketurile cer bani de la toți furnizorii lor pentru a le pune produsele la raft. Nu le garantează vânzări, nu le pun la loc special pe raft (plătești extra ca să fii în capăt, de exemplu), ci este o simplă taxă de acces în incintă. Hipermarketurile au însă mulți vizitatori și deci, dacă vrei ca produsul tău să apară în fața acestei mulțimi, plătești niște bani.

Se poate și în online. Groupon lua bani de la fiecare comerciant care voia să pună o ofertă specială în platformă. Există bloggeri/vloggeri/influenceri de travel care se cazează doar la hotelurile care le dau bani pentru a figura pe canalele lor de social media în clipuri despre respectiva destinație. Mă uit la unii care prezintă vile de lux prin Hollywood și este clar că sunt plătiți pentru asta. La început probabil o făceau pe gratis, pentru a crește numărul de subscriberi prin conținut interesant, dar după o vreme, după o masă critică de abonați, au început să ceară bani pentru că deveneau practic un canal de vânzare, nu doar de promovare cu beneficii mutuale.

Dincolo de un anumit număr de fani, mulți creatori de conținut din Instagram sau TikTok fac același lucru. Pot pune un număr nelimitat de fotografii cu ei veseli sau melancolici la piscină sau în pădure, dar nu mai menționează nici un brand decât pe bani. Nu mai arată gratuit, ca la începuturi, ce șampon folosesc și ce marcă de lapte, ci cer bani înainte de a face asta. Kim Kardashian, de exemplu, cerea un milion de dolari pentru o fotografie de Instagram.

Personal n-am o problemă cu metoda asta. Este dreptul fiecăruia să ceară sau nu bani pentru apariția pe canalul său de social media și este dreptul altora de a accepta sau nu oferta respectivă.

În acest subcapitol devine cu adevărat important cum tratezi subiectul respectiv. Treaba asta stârnește de obicei teamă. Mă uit din nou la străini. Linus Tech Tips sau canalul său secundar ShortCircuit declară fără nici o problemă “ne-a plătit X să testăm noul lor laptop”. O să spuneți “dar cum, review pe bani, ce obiectivitate mai este acolo?” Simplu, este vorba de încredere. Dacă ai încredere că acea companie a plătit creatorul de conținut doar ca să aloce timp și atenția sa respectivului produs, te uiți în continuare. Dacă crezi că l-a plătit ca să pupe produsul respectiv în fund, nu te mai uiți. That simple.

Străinii au trecut de multă vreme de etapa discuțiilor cu “asta e campanie? Sigur e campanie, știu eu!”. Uitându-mă pe discuțiile din jurul unor clipuri sau articole, îi interesează doar dacă au aflat sau nu o informație bună de acolo. Nu le pasă despre cum a ajuns bloggerul/youtuberul în posesia acelui produs sau de ce a creat acel material.

Discuția aceasta, cu de ce străinilor le este mai ușor să facă bani din materialele lor, deși poate nici nu sunt la fel de bune, o păstrez pentru alt articol viitor.