►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Am mâncat cea mai picantă pizza din București, cu ardei Carolina Reaper și Trinidad Scorpion
Când a devenit acceptabil ca un smart watch să aibă autonomie de sub 24 de ore? »
15 Nov 2022 ·
AUTO ·
Sper că v-ați uitat și la cursa de Formula 1 din Brazilia pentru că a fost foarte bună. În sfârșit, avem prima victorie Mercedes din acest sezon, ba chiar primul 1-2, și vine după o victorie similară cu ambele monoposturi în cursa sprint de sâmbătă.
Cursa din Brazilia a fost disputată și palpitantă, aș putea spune. Se vede clar ca Mercedes a îmbunătățit mașinile. În cursa Sprint, Russell a trecut de Verstappen. În cursa de duminică, cele două monoposturi au fost de nebătut, Russell a condus toată cursa, iar Hamilton a recuperat de la locul 8 până pe poziția a doua la final.
Cum s-a întâmplat asta? Îmbunătățiri constante pe monoposturi, un circuit care le priește, o strategie bună. Este prima victorie a lui Russell din carieră, apropo. Probabil prima dintre multe.
Cursa a fost bună. Ricciardo și-a dat total în petec lovindu-l pe Magnussen după start. Sărmanul MAG a avut pole-position, apoi în cursa Sprint a căzut de pe locul 1 pe locul 8, apoi în cursa mare a abandonat din primul tur. Un weekend de cursă de la extaz la agonie, cum s-ar zice.
Și n-a fost singurul incident. Hamilton și Verstappen s-au lovit în ceea ce mie mi s-a părut că a fost vina lui Hamilton, l-a închis prea tare pe Verstappen când mașinile rulau practic în paralel, vreo 50 cm în minus pentru Verstappen. Eu știam că, dacă roata din față a monopostului care încearcă depășirea trece de roata din spate a monopostului ce este depășit deja trebuie să-i faci loc, nu-l poți împinge în afara circuitului. Arbitrii au considerat însă altceva, Verstappen primind 5 secunde de penalizare, dar mai rău a plâns pentru faptul că și-a rupt aripa față și a pierdut o mulțime de poziții. Hamilton, în schimb, a recuperat de pe 8 pe 2 și a plecat zâmbind acasă.
Un alt incident ciudat a fost când Leclerc a intrat destul de puternic în gardul de anvelope și… n-a pățit nimic. A continuat cursa fără nici o problemă. Zici că a avut god mode activat în accident.
Un safety car la final era să răstoarne tot clasamentul, după ce unii aveau pneuri mai vechi. Mercedes au fost safe, Ferrari au ajuns pe 3 și 4, Alonso a urcat incredibil pe locul 5. Mi se pare că Alonso dovedește că încă poate concura la nivel înalt, îi lipsește doar un monopost bun.
Puteți vedea rezumatul cursei pe YouTube, nu poate fi embeded aici.
Mai avem o singură cursă, cea din Abu Dhabi pe 20 noiembrie. Uitați situația din prezent la piloți:
Uitați-vă cât de apropiați sunt între ei unii piloți. Așa se explică și niște scandaluri pe radio în timpul cursei din Brazilia. De exemplu, Leclerc îi cerea echipei să-i spună lui Sainz să-i cedeze lui locul 3, dar Sainz nu a vrut, iar Leclerc a terminat pe 4. Leclerc ar fi vrut să pună mai multe puncte față de Perez în clasament, iar acum sunt egali.
Perez a vrut cam același lucru de la Verstappen, dar nu s-a putut. Verstappen oricum era mai rapid decât mexicanul, așa ca l-a depășit. Cei doi au terminat pe 6 si 7. Ar fi putut Verstappen să stea mai lent și să-i lase lui Perez locul 6, cu mai multe puncte? Da, dar n-a vrut.
Similar, și Russell întreba dacă va trebui să concureze cu Hamilton pentru poziția 1 sau nu. I s-a răspuns că se concurează, dar cu respect, adică “nu cedezi locul, dar nu risca inutil în caz de depășiri, ca să nu vă loviți între voi”. Hamilton vrea mai multe puncte pentru a crește distanța față de Sainz în clasament.
Si Alonso a recuperat bine. Alonso a avut ghinion în acest sezon, a avut multe abandonuri din vina altora. Ar fi putut avea mult mai multe puncte în clasament.
Situația echipelor este următoarea:
Mercedes este la 19 puncte de Ferrari. Cu un pic de noroc, îi pot depăși în ultima cursă pentru a lua locul 2 la general. De exemplu, dacă un Ferrari abandonează, iar Russell și Hamilton termină cât de cât sus în cursă, 19 puncte pot fi recuperate.
Altă luptă mare este între Alpine și McLaren. Ambele McLaren au abandonat în Brazilia, iar Alpine a punctat cu ambii piloți cu 14 puncte în total. Îi despart acum în clasament tot 19 puncte și din nou vom vedea aici o luptă puternică.
Inclusiv pentru poziția 6 se luptă trei echipe, Alfa Romeo, Aston Martin și Haas, că sunt 18 puncte între ele. Miza nu pare mare, este locul 6 până la urmă, dar Formula 1 împarte la final de sezon bani în funcție de clasamentul general, deci acolo vorbim de multe milioane de euro puse în joc.
Abu Dhabi, 20 noiembrie, ora 15. Scrieți în calendare, reglați alarmele.
« Am mâncat cea mai picantă pizza din București, cu ardei Carolina Reaper și Trinidad Scorpion
Când a devenit acceptabil ca un smart watch să aibă autonomie de sub 24 de ore? »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
21 comentarii
15/11/2022 la 2:55 PM
Red Bull sunt campioni pe toata linia, nu au de ce risca nimic. Au castigat deja, pot face economie la costuri.
Gaelex(Citează)
15/11/2022 la 3:07 PM
Trebuie asigurat locul 2 pentru Perez, că sa fie flawless victory.
nwradu(Citează)
15/11/2022 la 8:06 PM
Poate ca a castigat Mercedes si pentru ca Red Bull au fost mai relaxati sau au avut mai mult ghinion. Cert este ca masina Mercedes este inferioara celei Red Bull si nici fata de Ferrari nu stau prea bine.
Macar au rezolvat zgaltaitul acela penibil pe care il aveau in toate cursele de la inceputul sezonului, cred ca ii faceau de fiecare data spatele praf lui Hamilton, ca Russel fiind mai tanar rezista mai bine.
Gaelex(Citează)
15/11/2022 la 3:35 PM
Ultima cursa va fi spectacol. Sa speram ca Ferrari isi va pastra locul 2 atat la piloti cat si la constructori. Desi e urat din partea lui Sainz ca nu i-a cedat locul lui Leclerc… la urma urmei e vorba si de echipa.. da nah… eu totusi sper ca Ferarri sa prinda locul 2, merita mai mult decat Mercedes acest loc, au muncit mai mult, au investit mai mult si merita !
eBogdan(Citează)
15/11/2022 la 4:17 PM
Sainz are sanse la locul 4…nu avea de ce sa cedeze pozitia…fiecare cu lupta lui. In plus era destul de riscant pt ca Alonso era foarte aproape…
Dan(Citează)
15/11/2022 la 6:54 PM
De aceeasi parere cu tine, Sainz inca este in lupta pentru pozitia a 5-a sau chiar a 4-a si nu se justifica sa ii cedeze locul lui Leclerc. Mai ales ca Ferrari au declarat de mai multe ori ca nu exista un pilot principal in echipa.
In schimb Verstappen este un pilot fara pic de coloana vertebrala, care a uitat cat de mult l-a ajutat Checo anul trecut sa castige campionatul.
Mai ales ca nici nu erau pe o pozitie fruntasa, ca sa spui ca ar fi fost relevant pe viitor pentru recordul all-time de curse castigate.
Andrei G(Citează)
16/11/2022 la 8:18 AM
Sainz a declarat ca lui nu i-a zis nimeni prin radio sa cedeze pozitia. Leclerc s-a milogit de strategii lui, care au decis ca nu merita riscul.
Singurul care e un gunoi in povestea cursei asteia e Verstappen, care nu a avut absolut nimic de castigat ne-dand pozitia inapoi lui Perez.
BGDN(Citează)
16/11/2022 la 10:56 PM
Leclerc nu avea de ce sa emita figuri la locul 3, a muncit mult Sainz pentru el si are si el o lupta cu Hamilton la clasamentul final. Alonso pe urmele lui Leclerc sigur nu statea sa priveasca.
PaulT(Citează)
15/11/2022 la 3:45 PM
Sainz nu ar fi putut sa-i cedeze locul lui Leclerc fara mari riscuri, Alonso si Verstappen erau foarte aproape. Plus ca un podium… si oricum, lui nu i-a zis nimic echipa.
In schimb Verstappen… un rahat, asa cum l-am perceput de la inceput.
Emil C(Citează)
19/11/2022 la 3:30 PM
Podium este podium, da. Plus riscul de a pierde încă un loc, deși acesta putea fi micșorat dacă ar fi făcut inversarea chiar înainte de final.
nwradu(Citează)
15/11/2022 la 4:18 PM
Legat de Hamilton si Verstappen eu stiam ca primul alege trasa asa ca decizia de a-l penaliza pe Verstappen a parut corecta.
Legat de Perez si Verstappen, Perez l-a lasat pe olandez sa-l depaseasca pe ideea ca ar putea sa il prinda din urma pe Alonso (dar nu l-a prins). Apoi au fost ordine de echipa catre Verstappen sa il lase pe Perez in fata pe care nu le-a respectat. Avand in vedere cate a facut Perez pentru Verstappen de cand e la echipa cred ca era de bun simt (asta pentru ca tot se practica la toate echipele genul asta de treburi).
Catalin(Citează)
15/11/2022 la 10:31 PM
Nu știi bine, mai citește regulamentul.
Comisarii au zis că Max a frânat prea târziu în primul dintre viraje, trecând astfel în față, dar că și-a anulat practic singur șansa la o trasă normală în al doilea. Dacă ar fi frânat la timp nu ar fi ajuns în paralel cu Ham și nu s-ar fi întâmplat nimic.
alunelu(Citează)
19/11/2022 la 3:34 PM
Este chiar mai complicat. Eu știam că dacă un pilot trece cu roata din față de roata spate a altuia, atunci trebuie să i se lase loc, că altfel este riscant și poate apărea un accident spectaculos. Bănuiesc că depinde însă de la caz la caz și ce manevre se fac pentru a ajunge într-o astfel de situație.
nwradu(Citează)
15/11/2022 la 9:10 PM
Din acest articol pot deduce ca te uiți recent la F1. In principiu vad ca factorul tehnic este relativ ambiguu. Din cauza altitudinii Ferrari au rulat cu cel puțin 10cp sub baremul normal și cu tubrocompresorul limitat la 110.000 rotații. Redbull au dat-o în bara cu setup-ul întrucât vineri au avut un practice de doar o ora, iar temp scăzute au mutat limitarea monoposturile pe puntea fata, de aici și degradarea exagerata pe aceasta punte la ei în cursa de sprint si spre finalul cursei de duminica (unde s-a început la o temp a asfaltului de 50 grade și s-a sfârșit pe la vreo 34). Mercedes rămâne in mod normal a treia forță în momentu de față, iar asta probabil se va vedea în AD. legat de sainz și leclerc, lui sainz nu I s-a cerut în niciun moment sa ii cedeze poziția lui lec, Ferrari s-au temut de o posibila penalizare de 5 sec pentru un incident sub safety car, ceea ce l-ar fi adus pe Alonso pe locul 4. Max nu a cedat poziția lui Perez pentru ca a vrut sa ii plătească o polița de la Monaco – urat dar exista un substrat aici, cu toate ca I s-a transmis de nu mai puțind de 4 ori în turul final. Dacă te interesează mai mult aspecte tehnice și insight-uri îți pot recomanda de unde sa începi.
Adi(Citează)
19/11/2022 la 3:26 PM
Mulțumesc, dar n-ai dedus bine, mă uit din 1992, țin minte și cursele lui Senna.
nwradu(Citează)
19/11/2022 la 3:35 PM
N-am înțeles însă ce legătură au diversele treburi enumerate de tine la echipe cu discuția. Rezultatul este cel care este, pe acesta îl comentăm. Evident că ceva merge rău pentru o echipă atunci când pierde în favoarea alteia.
nwradu(Citează)
15/11/2022 la 10:26 PM
La ce relație e intre piloții RedBull și prietenia Max-DeVries nu m-ar mira să vină înlocuitor pentru Perez în 2024, după un an de încălzire la AlphaTauri.
alunelu(Citează)
16/11/2022 la 9:48 AM
Checo nu poate fi dat afara de la RedBull, aduce prea multi bani. Jumatate din sponsori sunt acolo special pentru pilotul mexican. Singura varianta sa plece este ca asta sa fie optiunea lui.
Andrei G(Citează)
16/11/2022 la 10:59 PM
Au prea multi bani Redbull ca sa se gandeasca la Perez, ei vor un locotenent care sa ajute si Redbull sa castige. Pun pariu ca isi fac calculele cum sa faca sa mai castige Verstappen inca 6 campionate, l’ar lua si pe Hamilton ca wingman daca ar face asta
PaulT(Citează)
19/11/2022 la 3:40 PM
Așa este în toate echipele, de fapt. Doar Ferrari sunt puși într-o situație mai aparte cu doi piloți capabili și tineri.
nwradu(Citează)
19/11/2022 la 3:37 PM
Eu cred că pleacă din 2024, are totuși o vârstă. Îi expiră și contractul atunci. Poate 2025, dacă prelungește. Verstappen nu cred ca vrea un coechipier foarte tânăr și capabil.
nwradu(Citează)