►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Știrile zilei despre tehnologie – 13 octombrie 2022
Mi-am luat o liză pliabilă ieftină și în mod miraculos încă nu s-a rupt »
Liberte cu accent pe ultimul e a fost o cofetărie foarte bună pe Calea Victoriei. Făceau niște mini-savarine excelente. În loc să fie o pâinică însiropată, blatul celor de la Liberté era umplut cu bucăți de fructe și gem, după model, iar deasupra savarinei erau alte creme foarte gustoase, făcute la mare artă. Făceau și ecleruri foarte bune.
Am fost de câteva ori la ei. Cred că în toate plimbările pe Calea Victoriei, de fapt, și i-am menționat și aici și aici.
Se vedea că au succes. De la o vreme era mereu lume acolo. Pe vremea aceea aveau sediul în micul gang de lângă magazinul din fotografia din articol, în spate.
La un moment dat cei de la Liberté au anunțat că se mută la bulevard, lângă Velocità (ăsta e articolul în care am învățat să pun accente în WordPress), în locul unui local care parcă se numea Mint & Ivy și care s-a închis. Eram convins ca mutatul la bulevard le va aduce și mai mult succes. Calea Victoriei este foarte aglomerată acum inclusiv in weekendurile în care nu se închide traficul rutier, iar prăjituri expuse în vitrină la stradă probabil aduc număr dublu de vânzări față de o siglă într-un gang.
A urmat o perioadă lungă de renovare a localului de la bulevard. Cred că două luni au tot renovat acolo cei de la Liberté, dacă nu mai mult. Cineva din domeniu mi-a spus că i-ar fi costat 200.000 de euro renovarea. Nu știu dacă să cred suma pentru că nu sunt la curent cu cât costă design-ul și amenajarea unui spațiu modern. You tell me.
Am văzut noul Liberté deschis o singură dată, după finalizarea renovărilor și mutarea în față. Era mai mare, erau oameni înăuntru la cumpărat savarine.
Două săptămâni mai târziu s-a închis. De tot, probabil. Acel spațiu este închis de vreo două luni deja. Paginile de social media sunt neactualizate. Nu știu ce s-a întâmplat la mijloc, dar o cofetărie foarte bune s-a închis de tot. Părea că le merge mai bine în gangul lor din spate.
Pentru cine știe de Fika18, s-au închis și ei. Păcat, croissantele lor erau excelente și erau motivul pentru care alegeam să merg în anumite cafenele în locul altora care nu au acele croissante.
Măcar OhLala pare sa meargă în continuare bine în Piața Amzei. Am zis de ei aici.
« Știrile zilei despre tehnologie – 13 octombrie 2022
Mi-am luat o liză pliabilă ieftină și în mod miraculos încă nu s-a rupt »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
24 comentarii
13/10/2022 la 11:48 AM
Am căutat pe Google și… BAM, pe Insta-GRAM @liberte.ro: Coffee shop | Redeschidem – octombrie 2022
Andrei(Citează)
13/10/2022 la 12:11 PM
Ati verificat cat costa acum un ecler la French Revolution? Ca sa vedeti inflatia acolo.
Daca iei si din Glovo…
florin(Citează)
13/10/2022 la 12:40 PM
21 de lei un ecler e chiar de bun simt. Cam o suta de lei e ok pt o iesire la cofetarie, de persoana.
Anda(Citează)
13/10/2022 la 1:04 PM
Traiesc intr-un univers paralel. Sau, depinde cine plateste.
Niles(Citează)
13/10/2022 la 1:25 PM
asa-si stabileste anda urmatoarea intalnire si potentialul partener (temporar): care plateste 1 mil+ per persoana la cofetarie.
GabrielG(Citează)
13/10/2022 la 2:22 PM
Poate ca suma asta este acceptabila si de fapt suntem noi prea saraci. Atata timp cat toate cofetariile acestea au succes, inseamna ca exista si clienti care cumpara.
Insa inclusiv din articoelel lui Radu aflam de multe localuri din acestea hispteresti care se inchid. Posibil in perioada urmatoare sa vedem din ce in ce mai multe astfel de povesti triste.
Andrei G(Citează)
13/10/2022 la 2:50 PM
Sau colega face putina caterinca… asa cum si trebuie cand ne da Radu numai cofetarii si restaurante de bogati.
Eu imi iau eclere de al Lidl, astept sa le bage la oferta (intra destul de des) – doua bucati 7-8 lei. Si sunt eclere mari, babane… pot sa mananc doua odata dar cam gafai la final.
Kopa_Kopan(Citează)
14/10/2022 la 8:40 AM
Au scumpit, dar macar au si facut eclerul din ce in ce mai mic. <3
Deja exista multe alte cofetarii peste ei la calitate/pret.
Kaspian(Citează)
14/10/2022 la 1:15 PM
20€/pers o iesire la cofetarie?!
Peste 5€ un rahat de ecler?! Nici daca era decorat cu foita de aur nu avea cum sa coste atat. Mai iesiti fratilor din tara, mai vizitati vestul Europei cand aveti timp, ajuta sa va recalibrati conceptul de valoare.
Concept care a murit de tot in Romania.
Vezi, de asta Romania a fost, este si va ramane o tara prostuta si saraca. Mai mult prostuta, totusi…
Tom(Citează)
13/10/2022 la 12:52 PM
21 de lei nu este chiar de bun simt, la urma urmei faptul ca pui mai putin zahar in el nu inseamna ca trebuie sa fie mai scump, sa nu venim cu frisca luata direct de la vacuta din spatele magazinului, nu prea le bifez p’astea, cu toate ca multi asta cred….pana la urma piata da tonul, daca s-a inchis inseamna ca nu a fost suficient sa placa la doi, trei.
xixache(Citează)
13/10/2022 la 12:59 PM
Daca 100 de lei de persoana “e ok” pentru o iesire la cofetarie, ne am dus dracu…am innebunit de tot.
Alex(Citează)
13/10/2022 la 1:06 PM
Depinde de cofetarie. Si e absolut normal sa existe si locuri mai scumpe. Nu toata lumea trebuie sa manance zilnic de la FrenchRevolution, nu toata lumea trebuie sa conduca o electrica, etc
Alin(Citează)
13/10/2022 la 1:21 PM
OhLaLa pare sa aiba chef dupa regulile corecte ca sa isi poata spune chef: scoala in domeniu in Franta, profesat acolo in restaurantul altui chef.
Gaelex(Citează)
13/10/2022 la 1:31 PM
eu am descoperit prajiturile Marlenka, provincie: in iulie am luat o pavlova si inca o prajitura , 31 lei , mult!
conspicuous(Citează)
13/10/2022 la 2:53 PM
Se vede ca te-a afectat emotional aroganta asta, daca ai tinut minte si luna in care ai facut achizitia.
Kopa_Kopan(Citează)
13/10/2022 la 4:14 PM
amuzant! am zis luna pt ca de atunci s au mai scumpit lucrurile.
Incearcă Marlenka
conspicuous(Citează)
13/10/2022 la 1:38 PM
Incercati si http://www.luluscake.ro daca vreti livrare la domiciliu.
Catutzi(Citează)
13/10/2022 la 3:34 PM
Ce comentarii ciudate la cei care comentati de preturi.
Nici o disonanta cognitiva atunci cand visati profit/salarii mari (care sunt cele mai mari cheltuieli la multe tipuri de afaceri) dar in acelasi timp si preturi mici?…
rox(Citează)
13/10/2022 la 6:20 PM
Doar ca nu este chiar asa. In general la cofetarii sau cafenele salariile nu sunt foarte mari.
Andrei G(Citează)
13/10/2022 la 3:52 PM
Știu doar că am văzut anunțul de pe insta prin care spuneau că nu mai fac savarine, ci se concentrează pe tarte, moment din care nu m-a mai interesat. Tarte găsești peste tot, savarinele lor erau ceva deosebit.
Chiar, unde se mai găsesc savarine bune în București?
Em(Citează)
13/10/2022 la 3:53 PM
face face. E normal a fie mai scumpe fata de cele de la Lidl, dar eu vb de inflatie. Cum a crescut pretul este clar ca nu doar 15% cat zice BNR.
Exista si va exista o piata pt ceva scump si sper ca plateste bine personalul din laborator.
florin(Citează)
13/10/2022 la 7:32 PM
Eh, putina rabdarica. Va mai creste roborul, va mai creste irececeul, se vor scumpi banii, va veni iarna si gazul si curentul vor fi mii de lei pe luna.. o sa scada consumul.. si apetitul pentru paine cu zahar la 20 lei bucata.
Se vor mai inchide multe.
Tot ce vedem acum la raft este inflatie + marja profit normala + SPECULA ( pe sistemul: trag tare acum, ca pe urma nu se stie)
Morrissey(Citează)
13/10/2022 la 9:19 PM
Iar s-au activat toti disperatii, cu placa de preturi mari.
Ba, e 6,5 lei un pepsi la 1.25. La Mega, nu la benzinarie! Sase lei jumate!
Deja cu 10 lei nici doua paini mai de doamne ajuta nu iti mai iei.
Nu e problema de cofetarii “hipsteresti”, astea sunt preturile. Si da, eclerele alea de la Lidl sunt niste puscarii sinistre, mi se fac me gura punga numai cand ma gandesc.
Dar na, pentru unii cat timp are zahar si e ieftin e ok.
Corcoran(Citează)
13/10/2022 la 9:56 PM
Până să descopăr prediabetul îmi luam eclerele de la cofetăria Armand, fiind gustoase și foarte proaspete.
Acum e 16 lei bucata. Nu e ieftin dar nici la nivelul fițelor de pe Calea Victoriei.
dumy(Citează)