un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Am fost la Webstock 2022

10 Oct 2022  ·

GÂNDURI  ·

8 comentarii

Mă gândeam în glumă (sau nu) că la fiecare ediție Webstock ar trebui ținut un moment asemănător cu cele de comemorare. Să apară pe ecran numele bloggerilor și între ce ani au activat. Icsulescu Andrei, blogger din 2014 până în 2019.

Nu de alta, dar par tot mai puțini.  Webstock-ul din acest an n-a mai fost deloc despre blogging, ci despre video, TikTok, generații noi de influenceri. Era o schimbare vizibilă din ultimii ani, de fapt, și una normală. O conferință trebuie să fie despre trendurile noi și chiar viitoare.

A fost foarte multă lume, poate mai aglomerat ca oricând, cu săli pline în toate sesiunile și agitație mare în afara lor în orice moment nu doar în pauze. M-am întâlnit și cu mulți oameni cunoscuți, atât de mulți încât abia am reușit să intru la un șir de prezentări.

Practic pentru mine conferința adevărată a fost în afara prezentărilor. Am stat vreo 4 ore acolo și doar am vorbit cu diverși oameni pe care nu-i mai văzusem de multă vreme. Webstock rămâne în continuare singurul loc unde chiar se adună, odată pe an, cel mai mare număr de creatori de conținut din România.

Am văzut însă și o prezentare interesantă, cea a lui Mihai Mănescu de la streams.live despre Live Shopping. Live Shopping este ca o evoluție a teleshoppingului clasic. Cineva prezintă produsele în fața unei camere video – dar o face într-un stream live, cu posibilitate de comunicare bidirecțională și achiziție direct de acolo.

Asta vine cu niște avantaje evidente. Poți să întrebi prezentatorul “auzi, dar are și mâner?” sau poți primi live răspunsul la alte probleme. Poate veni un influencer să arate produse și cum le folosește acesta. Poate în loc să te uiți la o bluză pe site-ul magazinului online, îți arată cineva trei moduri în care o poți purta și asorta cu alte haine.

Treaba asta se face deja prin lume. A fost celebră reușita unui influencer din China care într-o zi a vândut rujuri de două miliarde de dolari. Aș vedea-o și la noi făcută pentru produse foarte hot sau cu stoc limitat. Aș vedea-o pentru tot felul de accesorii și alte produse care țin de impulse buying. Aș vedea-o la PC Garage, care oricum face multe live-uri, dar cu componente de shopping integrată direct, poate ceva de genul “iată de ce să cumperi placa aceasta video și nu alta”. Aș vedea-o și ca un stream live de 12 ore de Black Friday.

Părea interesant conceptul și s-ar putea să-l vedem mai des pus în practică în curând și la noi.

La gala premiilor Webstock n-am stat, că de vreun an de zile am mai multă treabă pe acasă, dar găsiți aici premiile.

 

asus s5507

    8 comentarii

  1.   (Citează)

  2. mi-amintesc cum in anii ’90, cand de-abia se pusese cablu la mine in cartier, ne uitam la tot, inclusiv la teleshopping

    30 de ani mai tarziu, se pare ca o sa ne uitam din nou la teleshopping

      (Citează)

  3. Exista undeva un clasament al celor mai citite blog-uri din Romania ? Gen vizite unice ?
    Sunt curios cati din primii 5 merg la astfel de conferinte.

      (Citează)

  4. “A fost celebră reușita unui influencer din China care într-o zi a vândut rujuri de două miliarde de dolari.” — nu cred asa ceva. Nici macar in China nu poti vinde atat de mult intr-o zi. Insa chinezii au o predilectie de a falsifica… orice. Inclusiv vanzarile.

      (Citează)

    • 1. De fapt este vorba de produse diverse in valoare totala de 1,9 miliarde de dolari, nu de rujuri.
      2. Nu le-a vandut el efectiv. Pur si simplu a tinut un show de 12 ore pe platforma Taobao a celor de la Alibaba, cu o zi inainte de Single’s Day Sales.
      3. Cifra de 1,9 miliarde nu a fost facuta public de Alibaba, a fost estimata de o firma care se ocupa cu analiza pietei de e-commerce.

      Este ca si cum Emag ar decide sa colaboreze de Black Friday doar cu 3-4 bloggeri si apoi fiecare dintre acestia s-ar lauda ca a generat el vanzari de 50 milioane de dolari.
      Cam asa s-a intamplat si cu influencerul acesta din China.

        (Citează)

  5. 2. Amintiri Gustoase (Cronicari Digitali / Electrolux / Zaga Brand
    pe asta il stiu si il ascult.

      (Citează)

  6. Sectiune Onlyfans pe cand?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus