►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
20 Oct 2022 ·
La început de octombrie am moțat-o pe Alice. Cum am mai spus în state of nwradu, până să ne înconjurăm de copii nici nu știam că la noi există acest obicei, dar se pare că și părinții noștri ni l-au făcut când am fost mici.
Ce presupune treaba? Se taie o bucată din părul copilului, de ținut ca suvenir, atunci când împlinește un an. Aici intervin diverse alte obiceiuri, unii zic că șuvița se păstrează între două monede, unite cu ceară de la lumânarea de la botez. Alții că doar se taie o șuviță și aia este tot, atenție să nu o pierdeți, acum hai să bem!
Apoi se mai pun niște obiecte pe o tavă și copilul acele trei. Acelea trei îi vor defini viața! Este deci important să aleagă bani, chei de la mașină și altceva ce simbolizează o meserie foarte bună, deci atenție ce puneți acolo. Dacă nu alege banii… ați pus-o, faceți economii de acum.
Așa că am făcut cele de mai sus împreună cu familia și câțiva prieteni cu copii din bula noastră. Nașa Georgiana i-a tăiat o șuviță de păr bălai. Acasă cred că am pus-o noi chiar între două monede frumoase, cu ceară, ca să ne uităm peste 20 de ani la ea și să-i spunem “uite Alice ce păr blond aveai la un an!”
Apoi ursulețul nostru a ales trei obiecte. Trebuie să zic înainte că eu și Matilda am vrut să facem o tavă cu obiecte amuzante, de care să râdeam când le alegem, și de asemenea să facem o procedură inginerească și cât mai echidistantă, ca să zic așa. Prin urmare, am vrut obiecte cam de aceleași dimensiuni și culoare, obiecte pe care Alice să nu le știe dinainte, ca să nu fie atrasă de ceva deja cunoscut ei.
Treaba asta suna mai simplu în teorie. În practică, atunci când te uiți prin casă, nu prea ai atâtea obiecte mici și cu tentă amuzantă (sau nu vrei să le arăți și altora). Am încercat și noi cu ce-am putut mai bine.
În cele din urmă, ursulețul nostru a ales următoarele:
Așadar, va fi foarte preocupată de aspectul ei fizic și va fi și bețivă. Sau va înființa o companie de cosmetice și va abandona meseria inițială de barman pentru ea. Sau va fi frumoasă și va produce vin. Nu ne este foarte clar nici nouă.
A mai ales și un al patrulea obiect, ca să aibă de backup. A ales o busolă, una veche, argintie, cu capac care se deschide, pe care o am de la bunicul meu, unul din cele două obiecte pe care le mai am de la el (al doilea fiind un aparat foto vechi).
Posibil deci ca Alice să fie vaporean sau astronaut sau poate vânzătoare de busole, cine știe. A ocolit însă banii, deci nu va fi bogată sau poate doar nu va fi contabil. N-a ales nici chei de la mașină, deci va avea șofer care să se preocupe de asta. Nu ne este foarte clar nici nouă. Ni s-a promis că treaba asta cu tava de obiecte este știință exactă, dar nu pare a fi.
(Mi-ar fi plăcut să aleagă cheile de la mașină, că nu era a noastră, le-a pus altcineva acolo, dar regulile demoțatului sunt clare și mașina respectivă ar fi devenit a lui Alice.)
Odată făcute toate acestea, obiectele respective au fost smulse din mânuțele lui Alice, așa că ea a început să plângă ușor, iar noi restul ne-am întors la mâncat tort și băut cocktailuri. Ea a fost prea mică pentru a sufla în propriul tort, așa că a ajutat-o Matilda.
Știu că mai este și obiceiul de a rupe un colac (sau o turtă, funcție de sexul copilului) în capul copilului (sau deasupra capului, depinde de cât vrei să șochezi oamenii din jur). N-am vrut să facem asta, mi se pare o risipă de o pâine bună și mare, că nu o mănâncă nimeni după aceea.
Totul s-a întâmplat la Hard Rock Cafe. Am căutat și cerut oferte de la mai multe localuri, iar cea de la Hard Rock Cafe a fost cea mai bună.
Aveam câteva cerințe simple: inițial voiam să stăm la terasă în aer liber, dar voiam ca localul să aibă și suficiente locuri în interior în care să ne mutăm în caz de frig sau ploaie. Voiam și să nu stăm înghesuiți, să fie spațiu suficient pentru câțiva copii, cărucioare, loc să tai un moț șamd.
Și ne-am gândit noi la diverse localuri din București. Unul, un fel de cafenea-bistro care este mai mereu gol în zona Romană, ne-a cerut 1.500 de euro doar taxa de închiriere pentru 4 ore în jurul prânzului. Mâncarea și băutura nu erau incluse în acești bani.
Matilda a mai cerut oferte și pe la alte locuri, unele axate pe petreceri de copii, altele precum Hanu Berarilor, să curgă bere și papanași. Foarte scumpe toate. Așa că am ajuns și la Hard Rock Cafe, unde de mult am observat că este un local preferat de copii, la câți zburdă pe acolo. Are muzica bună, este spațiu mult și oamenii de la bucătărie și ospătarii mi s-au părut mereu profesioniști, genul pentru care o masă de 20 de persoane care dau comenzi de mâncare și băutură nu reprezintă vreo mare încărcare și timpii de așteptare nu vor fi lungi.
Oferta dată de ei prin email s-a dovedit a fi foarte bună. Au un meniu separat pentru grupuri, îl pun și eu mai jos, că probabil nu este secret, cu mențiunea că preturile erau valabile la început de octombrie 2022 în caz că citiți acest articol după mult timp:
Am mers pe meniul numit Alternative Rock, care include un platou mare de nachos (de 3 persoane) ca aperitiv și un platou de 3 persoane ca fel principal pentru 74 de lei de persoană, adică 222 de lei împreună cele două platouri.
Platoul acesta de fel principal include 3 burgeri, un morman de aripioare, coaste de porc, cartofi prăjiți și 3 salate coleslaw. Practic, preparatele clasice de la Hard Rock Cafe, coastele lor sunt foarte bune, aripioarele la fel.
Platoul de nachos este de fapt cel din meniul uzual al restaurantului, care este mare. Am împărțit de câteva ori unul cu Matilda acolo și nu l-am terminat niciodată, este foarte ok pentru trei persoane.
Practic, cu meniul de evenimente și aceste platouri, trei persoane mănâncă cu 74 de lei de persoană, ceea ce mi se pare un preț bun pentru un local ca Hard Rock Cafe și varietatea preparatelor. Oferta ni s-a părut foarte bună din prima și mai include un bonus: primești și o felie de tort de ciocolată pentru fiecare, tort care s-a dovedit bun.
Au și oferte cu Open Bar, adică bei cât vrei și plătești o sumă fixă. Sunt trei la număr. Cea mai ieftină ofertă Open Bar include bere și vin, pe lângă sucuri și cafele, la 69 de lei de persoană. Cea mai scumpă costă 109 lei și include și tării și câteva cocktailuri clasice. Există și o varianta intermediară.
N-am luat Open Bar, ci am preferat ca fiecare invitat să comande ce vrea din meniu și am plătit la final cât s-a consumat. Au fost două motive pentru asta. Primul este că la Hard Rock Cafe au cocktailuri inedite, este unul dintre motivele pentru care te duci acolo, așa că nu ne doream să spunem invitaților “puteți comanda doar din acestea 5”.
Al doilea motiv a fost legat de bani. Din experiența noastră, în special când jumătate din invitați vin cu bebeluși, mulți adulți beau doar băuturi fără alcool, că sunt cu mașina sau nu sunt alcooliști. Alții stau doar 1-2 ore, ca au program de culcat copiii.
Altfel spus, unii oameni ar fi băut puțin, în timp ce alții ar fi compensat pentru ceilalți bând mult mai mult, cum se întâmplă în orice grup. Per total, însă, ne așteptam să ieșim fie la același cost față de open bar sau un pic mai scump, dar cu avantajul că poți comanda orice din meniu. Vrei Hurricane din Signature Cocktails? Ia două! Vrei Long Island Ice Tea sau Tropical Margarita sau Rock House Rum Punch (care este ca un dark and stormy, dar cu suc de fructul pasiunii în loc de suc de lămâie) sau Passion Fruit Mai Tai? Bagă, este totul inclus, facem noi cinste!
Pentru acest articol am făcut și calculul la final. Adunând din bon tot ce s-a băut acolo și împărțind la numărul de adulți, rezultă 111 lei/persoană. Practic am plătit ca pentru Open Bar-ul Premium, dar fiecare a comandat ce-a vrut, inclusiv o mulțime de cocktailuri signature. Așa că mă declar foarte fericit cu alegerea noastră.
So that was it. Și probabil nu mai este nevoie să zic că oamenii de la Hard Rock Cafe au fost foarte profesioniști. Am stabilit pe email ce vrem (6 meniuri, locuri pentru 18 adulți și 6 copii, fără open bar, ci plătim la consum) și asta a fost tot.
Din magazinul lor i-am cumpărat lui Alice tricoul de mai jos, să-l aibă ca amintire, 109 lei. Este un soi de roz-magenta (sunt sigur că femeile au o denumire pentru această culoare), este cu unicorni (preferații ei, deși încă nu știe asta) și cu Hard Rock Cafe. Este mărimea XS, nu au haine de bebeluși acolo, dar îl va purta întâi ca rochiță si apoi ca tricou pe măsură ce crește. Hainele de la HRC sunt bune, țin multă vreme, zic din experiența cu un tricou asta.
Ne-am dus acolo la ora convenită și mesele erau aranjate pentru noi. Personalul ne-a spus că avem un soi de prioritate la bucătărie, dar să le spun cu vreo 20 de minute înainte că doresc să aducă mâncarea, ca să o facă bucătarii. A durat fix 20 de minute. Ne-au întrebat și dacă vrem să fie mai cald sau mai răcoare.
Mai important, am văzut mereu serviciu rapid la băuturi. Este foarte enervant când comanzi o băutură și vine după 20 de minute. La noi cred că nu a durat niciodată mai mult de 5 minute, iar de obicei ospătarul lua comenzile de la toți cei ce doreau ceva de băut și le aducea după 5 minute tuturor ceea ce au comandat. Este pur și simplu un local mare, cu bucătărie mare, mai mulți barmani și mulți ospătari.
Mâncare a fost prea multă. Ar fi fost suficiente și 5 platouri. Am plecat acasă cu 4 sau 5 pungi de mâncare, am mai mâncat două zile din ele.
A fost și loc suficient. N-am simțit că îi incomodez pe alți clienți și nici ei pe noi. Chiar vorbeam cu Matilda după aceea că nici n-am observat că mai erau și alții în jurul nostru, cu excepția altei aniversări de vreo 10 persoane, la alta masă, cărora m-am oferit să le fac eu o fotografie când se chinuiau cu un selfie de grup.
Baloane cu heliu am luat tot de la SuperBaloane.ro, ca la botez. Nu știu câți oameni lucrează acolo, Matilda s-a ocupat mereu de aceste aspecte, dar s-au descurcat excelent. Noi ne-am decis că vrem baloane în dimineața evenimentului, am dat o comandă telefonică, iar la ora 13 erau deja livrate la HRC. Am vrut 6 baloane cu numele copiilor invitați, plus altele decorative pentru Alice. Au fost toate gata rapid, livrate acolo fără ca noi să fim prezenți (le-am găsit aranjate pe mese), toate numele scrise corect, banii trimiși în cont.
Le-am luat pe câteva acasă, la final. 19 zile mai târziu, unul mare pe care scrie Alice Ecaterina încă balonește la înălțime.
Tort am luat de la Prăjitura din Natură. Adică Hard Rock Cafe ne dădea oricum felii de tort de ciocolată, dar pentru copii am cumpărat separat un tort kid-friendly de pe acel site, numit Raspberry Choco cu carob. Mie mi se pare o variațiune a lui Raspberry Choco oferit de Sara Green, ba chiar l-am ridicat de la sediul Sara Green, “partenerii lor”. Nu știu dacă nu cumva este tot site-ul lor.
OK, deci tort fără zahăr adăugat, cu carob în loc de ciocolată. Arăta bine. I-am rugat să scrie Alice #1 pe tort. Din motive care-mi scapă a scris Alice! #1 pe el. Eu n-am mâncat din el, dar mi s-a spus că a fost bun.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
20 comentarii
20/10/2022 la 7:57 AM
Cat ati scos? :)
Anda(Citează)
20/10/2022 la 8:29 AM
Vad ca familia Mariciu l-a scos deja la produs pe Noel pe toate partile: apare in reclame, are conturi pe social media, poze cu fiecare flatulatie pe care o trage etc
E practic un abuz.
Marean(Citează)
20/10/2022 la 8:39 AM
Eu nu vad nimic din toate astea. Care dintre noi e mai castigat?
andrei(Citează)
20/10/2022 la 10:33 AM
Parca cei cu protectia copilului se numeau DGASPC, un mail, o reclamatie, ceva?
De asemenea se inchid conturile social media daca raportezi destul ca este minor.
Gaelex(Citează)
20/10/2022 la 11:36 AM
Da’ ce sunt eu Gaelex, sunt politia copilului sau ce?
“O particularitate a Legii nr. 272/2004, cu modificările şi completările ulterioare, faţă de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este că aceasta, prin textul art. 27, asigură pentru copil suplimentar garantarea dreptului la viaţă intimă şi privată şi garantarea dreptului la protejarea imaginii publice în mass-media audiovizuala.”
Marean(Citează)
20/10/2022 la 12:09 PM
Partea buna e ca ANAF-ul nu-l poate lua la intrebari fiind minor :))
Mihai Dobre(Citează)
20/10/2022 la 4:40 PM
Cum sa fie abuz daca reusesc sa castige niste bani cu cateva poze al copilasului?! Duceti la extrem chestia asta cu “abuzurile”. Daca un parinte se joaca sau iese in parc cu copiii, si se intampla sa faca niste poze si sa le posteze pe net, gata, e abuz?! Sau daca ii faci cont pe facebook, e automat abuz?!
Kopa_Kopan(Citează)
21/10/2022 la 6:49 PM
Eu am facut report la Instagram, sa vedem. Sper sa dispara mizeria asta cu creat cont la copil si exploatat cat de mult posibil.
venom(Citează)
23/10/2022 la 12:21 AM
Ok, cred ca exagerezi. Multă vreme m-am gândit dacă sa pun poze cu mine și Alice pe insta fix din motive de genul. Și în final nu postez eu prea des, dar când postez pun poze cu viata mea asa cum e – cu copil. Ca doar n-o să-l ascund. E peste tot cu mine.
Matilda(Citează)
20/10/2022 la 9:00 AM
Sincer nu-mi aduc aminte sa fi trecut printr-un HRC vreodata, tipul lor de mancare nu e intre favoritele mele, dar eu il asociam cu ceva pozitionat mult mai scump. Nu stiu de unde am ramas cu perceptia asta, dar articolul mi-a deschis ochii ca nu e chiar asa.
PS: mi se pare o idee inedita sa “arunci” 10-100$ intr-un crypto mai putin cunoscut dar care ti se pare promitator, pus pe un portofel hardware si sa-l faci cadou la 18 ani daca mai e cazul.
PS: lipseste o continuare la fraza […]unul mare pe care scrie Alice Ecaterina încă [XYZ]
Ariel(Citează)
23/10/2022 la 12:24 AM
Și eu tot asa credeam! Și dacă te duci doar tu acolo per total ieși mai scump decât la Hanul Berarilor de ex. Dar când vine vorba de petreceri, adică grupuri mai mari, ai fi uimit ce scoruri au alții. La mulți na costa 1000 de lei doar locul, la care se adaugă mâncare și bautură. Sau cost de meniu de zici ca făceam nunta.
Odată ce vii cu mai mulți oameni restaurantele simt ca își asuma un risc mare de no show. Și mulți nici nu accepta grupuri mai mari de 8.
Matilda(Citează)
20/10/2022 la 11:28 AM
Daca copilu face bani fara sa munceasca sau sa sufere, e ok. Nu trebuie totul echivalat cu munca la sweat shop, doar pt ca exista un rezultat financiar.
S(Citează)
20/10/2022 la 11:59 AM
Mai e vorba si de dreptul la viata privata, nu doar ca face bani.
Aparent dreptul la viata privata e un concept prea avansat pt romani.
Marean(Citează)
20/10/2022 la 12:50 PM
Romanii n-au timp sa relationeze cu propriii copii. Arde social media in asteptarea pozelor si filmuletelor, expunere maxima, ca peste 10-15 ani copilul sa doreasca sa fie invizibil, ca mami si tati au avut grija sa puna poze cu el inca de la nastere. Dreptul la viata privata?! Haha, nu s-a auzit de asa ceva pe aici. “Copilul meu, proprietatea mea.”
Deea(Citează)
20/10/2022 la 12:59 PM
Femeie, you have a chip on your shoulder.
Nu te consuma toata ura asta?
rox(Citează)
20/10/2022 la 1:07 PM
Absolut deloc. Dimpotriva, ura mea e chiar cathartica. Am dreptul sa comentez tarele acestui popor din care (din pacate) ma trag.
Deea(Citează)
20/10/2022 la 1:49 PM
Deci nu mai ai nevoie de fibre in alimentatie.
andrei(Citează)
20/10/2022 la 3:58 PM
Super-Sperma…
Bazil(Citează)
20/10/2022 la 4:38 PM
Unde sunt vremurile cand ne serbam ziua cu biscuiti populari si suc de la dozator…
Kopa_Kopan(Citează)
20/10/2022 la 5:03 PM
Catharsis implica si faptul ca te vindeci. Altfel nu este.. cathartic.
Rox(Citează)