State of nwradu – ediția de septembrie 2022

The nwradu este entuziasmat pentru că peste câteva zile Alice împlinește un an și nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul. Și a fost în general o lună bună.

A fost în primul rând o lună în care am plecat în vacanță. Am fost o săptămână la bulgari, la hotelul Reina del Mar din Obzor, unde totul a mers foarte bine. De fapt, sunt chiar uimit despre cât de plăcută a fost experiența, chiar dacă review-urile citite anunțat dinainte că este cel mai bun hotel din Bulgaria.

Un hotel similar în Turcia ne-ar fi costat cu 1000 de euro mai mult și poate ar fi oferit în plus ospitalitate și atmosferă mai bine puse la punct, că turcii se pricep la turism, iar bulgarii sunt mai la început, însă nu merita diferența de preț. Am plecat de acolo cu impresia că “sigur mai revenim”.

De fapt, hotelul era ocupat 99% de români. În prima zi m-au salutat vreo 3 cititori, în alte zile încă vreo doi, am primit și pe Instagram diverse sfaturi de la urmăritori care fuseseră în trecut la hotel și mi-au trimis diverse tips and tricks. Într-o seară niște copii mi-au cerut să ne facem poză, că “mă știu de pe net”. Asta chiar nu știu cum și de unde, dar eu am fost super-încântat.

O să scriu pe larg un articol separat despre hotelul Reina del Mar, că simt că va fi evergreen, dar între timp iată un clip video pe care deja l-am pus pe net:

Alice s-a simțit bine și ea la mare. I-a plăcut mult apa, lopăta încântată prin mare și râdea de zor în colăcelul ei. Am dus-o și la piscina de copii, care avea vreo 40 cm adâncime și unde din colac putea să atingă fundul apei cu picioarele, așa că a fost și mai încântată să “meargă” prin apă.

Urăște însă nisipul, pare dușmanul ei de moarte. Urla când voiam să o punem pe nisip. Urla dacă-i turnam ușor un pic de nisip pe picior. Dacă o puneam pe un șezlong, nu ar fi coborât în veci de pe el, pe principiul “floor is lava”. În rest, însă, a fost foarte ok și a rezistat fără probleme și la drumul de 4 ore și ceva până acolo, a mâncat bine, a dormit bine.

Spuneam că împlinește un an. Nu-mi vine să cred că au trecut deja 12 luni de când este cu noi și aproape că uit toate schimbările prin care a trecut în această perioadă. Primele luni sunt deja un blur în mintea mea. Țin minte că ne trezeam din 3 în 3 ore noaptea, că o plimbam 30 de minute ca să elimine gazele, că avea colici mulți – le țin minte ca etape, dar nu mai țin mintea oboseala pe care o resimțeam atunci.

Acum merge în patru labe cu viteză prin casă, învață tot mai multe cuvinte, știe ce să facă dacă-i dau ceva în mână și îi spune “du-i asta lui mama!” Mă aștept ca în curând să prindă curaj și mușchi pentru primul ei pas real. Mai face ea talente și plânge când vrea ceva și noi nu-i dăm, dar am și învățat să o potolim rapid arătându-i ceva strălucitor sau un bec aprins sau un obiect inedit.

Somnul ei s-a îmbunătățit substanțial în ultimele două săptămâni. În ultima săptămână, de exemplu, am avut trei nopți la rând în care a dormit de la ora 20 la ora 7 și ceva dimineața, fără nici o trezire. În altă noapte a avut loc miracolul de la ora 4, cum îi spun eu. S-a trezit în pătuțul ei, a scâncit de câteva ori și, până să mă duc eu să o plimb pentru readormire, s-a culcat singură la loc. A căzut ca un buștean și a readormit singură. Și au fost apoi mai multe astfel de nopți sau de treziri în care scâncește un pic, se ridică în fund, dar după 20 de secunde se pune singură jos și doarme, fără intervenție din partea noastră.

Acum, o noapte “rea” înseamnă că se trezește o dată și mă duc eu și o plimb câteva minute ca să readoarmă. Este și mult mai simplu de pus jos după readormire, iar dimineața se trezește pe la 7:30, pe când acum o lună se trezea în jurul orei 6. Doamne-ajută!

A devenit însă ceva mai selectivă la mâncare. Mănâncă fructe cu tona, sigur a mâncat mai multe decât mine în această vară, dar nu prea mai vrea legume și carne. Mănâncă și din acestea, dar nu ca înainte.

N-am mai măsurat-o de mult. Pediatrul a avut concediu în august, n-a mai văzut-o de prin iulie. Estimez că are, acum la un an, cam 73 de cm înălțime și între 10 și 11 kg greutate. Vedem exact în tura următoare la pediatru, când probabil ne va da și niște analize de făcut la un an, ca să vedem și alți parametri.

Am observat și că devine mai prietenoasă cu alți oameni pe măsură ce este expusă mai multor persoane. În Bulgaria am fost în total patru familii cu doi copii (copii, părinți, bunici), iar după primele două zile Alice a devenit prietenoasă cu celălalt băiețel. Cam la fel s-a întâmplat și cu alte ocazii, după 2-3 ore de stat pe lângă Noel s-a obișnuit cu el și se jucau împreună.

Mă gândeam să scriu ceva special acum că împlinește un an. Poate un articol legat despre ce-am învățat eu în acest an, poate ceva legat de așteptări versus realitate. Să vedem ce inspirație am.

Mașina mi-a făcut o figura urâtă în drumul spre Bulgaria, după cum am spus în alt articol. Stratul rezistiv de pe ecranul tactil se desprinde sau, în fine, se defectează cumva, iar mașina bagă niște ghost touches în ecran. Pe scurt, e ca și cum l-ar apăsa cineva în diverse puncte în partea de sus, pe o linie anume.

Asta înseamnă că în Waze îmi tot plimbă harta și trebuie să apăs des butonul de revenire pe poziție. Din fericire, nu face așa de la început, ci cred că după ce începe să se încălzească puternic, așa că măcar pot regla destinația și muzica din Spotify, că apoi chiar nu ar mai fi posibil. Am găsit un mic workaround, dar probabil va trebui schimbată unitatea multimedia și să vedem cât mai costă și asta. Este un known problem, se plâng mulți de ea pe forumurile Jeep, dar mașina a ieșit anul trecut din garanție, așa că fac eu cinste cu service-ul.

Încep să-mi reintru în ritm și cu munca. M-am întors din Bulgaria mai odihnit, deși n-aș fi zis asta în primele zile. Faptul că Alice doarme bine a făcut minuni și pentru noi, simt din nou că mă trezesc cu bateriile încărcate, că am chef de scris articole și de filmat. Tot prost stau însă cu cititul și răspunsul la comentarii, mi-e deja jenă să vă mai cer scuze pentru asta.

Sunt într-un impas cu review-urile și nu știu ce să fac în continuare. As articles go, review-urile îmi iau cel mai mult timp să le scriu (testare, articol lung etc), dar interesul pentru ele scade. Sunt multe motive: nu mai sunt vremurile de aur ale tehnologiei, ci s-au plafonat multe lucruri; orice produs poate fi acum încercat și dai retur dacă nu-ți place; oamenii au acces la YouTube și știu și engleză ca să le vadă mai întâi în alte review-uri.

Mă gândesc să renunț la a mai scrie review-uri. Mai bine scriu trei articole mai normale pentru un blog personal decât un review, în același număr de ore-om, ca să zic așa. Mai am un backlog de produse de testat, două laptopuri și un Hero11, dar mă gândesc să încep să refuz absolut orice în afară de acele câteva produse care chiar mă fac curios pe mine personal.

Voi scrie mai pe larg și despre asta.

Am refuzat vreo două deplasări. Mă felicit că am refuzat una la Milano, la lansarea unor telefoane Motorola. Cei care au fost acolo au rămas fără cursa de întoarcere, după o bubă a Wizz Air, așa că au ajuns acasă cu aproape 18 ore întârziere, ore petrecute prin aeroporturi și escale și redirecționări. Am mai refuzat și o campanie la un produs care pe care nu l-aș putea recomanda. Păcat, erau bani mulți, n-ar fi stricat în perioada aceasta.

Am avut zile pline și weekenduri și mai pline. Am început și să o plimbăm mai mult pe Alice pe afară, acum că a trecut canicula.

Am citit mai multe cărți. Septembrie este o lună bună pentru cărți. Se lansează What If 2 a lui Randall Munroe (xkcd), care este fun. A apărut ultima carte a lui Marko Kloos dintr-o serie de millitary SF foarte bine făcută (Centers of Gravity se numește), iar zilele acestea apare și ultima parte din trilogia The Praxis a lui Walter Jon Williams, care scrie foarte bine și vă recomand tot universul Praxis, sunt cărți foarte bune. Apare și Nona the Ninth a lui Tamsyn Muir, cu review-uri mediocre, dar seria începută cu Gideon the Ninth este bună și merită citită în continuare.

Eu citesc A Desolation Called Peace a lui Arkady Martine, o continuare pentru A Memory Called Empire. Înțeleg că și Desolation tocmai a luat premiul Hugo pentru cel mai bun roman, la fel cum Empire a luat acum câțiva ani.

Ne-am uitat la Umbrella Academy sezonul 3. Știu că-i apărut de mult, dar acum îl vedem. Excelent serial, excelent soundtrack apropo, pe acesta l-am ascultat în ultima perioadă.

După ce l-am terminat pe acela, am început Locke and Key sezonul 2, că mi-a plăcut primul sezon. Ne-am mai uitat și la Selling the OC și la The Sandman pe Netflix, s-a terminat Only Murders in the Building pe Disney+, care a fost un alt serial excelent, așteptăm sezonul trei.

Nu m-am uitat la House of the Dragon pe HBO și nici la Rings of Power pe Amazon Video. Poate după ce se termină sezoanele. Matilda se uită pe Netflix la ceva numit The Royals, care este un soi de telenovelă modernă cu casa regală a Angliei, unde toți sunt drogați, bețivi, criminali, adulterini șamd. Este totuși amuzant, dar fără nimic memorabil.

Am comandat mâncare la TukTuk și pentru a doua oară am pățit să vină totul vraiște pe transport. Nu-i vina curierului, pur și simplu supele acelea sunt atât de fierbinți și înfoliate încât topesc și lichefiază recipientele de carton. Nu mai comand altădată, deși mâncarea este bună, pentru că nu este transportabilă pe distanțe mari.

Am mai luat Zest Pizza, bună ca de obicei. Ni s-a făcut rău la amândoi după o shaorma Băneasa, deși cu alte ocazii a fost foarte bună. Cred că ne întoarcem la Dristor Doner o vreme. O cafenea din zonă, Grain Trip pe Nerva Traian, a început să facă ceva numit cruffin, adică un fel de brioșă mare, cu aluat ca de croissant, plus ceva dulceață. Este foarte bună.

Am gătit chestii destul de banale pe acasă, nimic de menționat aici.

Am mâncat foarte bine la restaurantul The Fork din Ana Tower, sus la etajul 25, cu tot cu priveliște frumoasă asupra orașului. Pare a fi unul dintre cele mai bune restaurante din București.

Urmează o tăiere de moț. În rest nu sper decât să fiu productiv și să-mi reiau un ritm bun de lucru.