►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
16 Sep 2022 ·
Am văzut noul iPhone 14 Pro Max, că am fost la lansarea de la iStyle. Ce să zic, telefonul arată la fel ca modelul dinainte, dar cu un camera bump mai mare. Modificările adevărate sunt sub capotă, iar acestea nu se văd la o butonare de câteva minute.
Modelul Purple, apropo, pare gri în jumătate din timp, în funcție de cum cade lumina pe el.
Mi s-au părut însă interesante următoarele detalii. iStyle a avut vreo 800 de precomenzi, în special pe modele Pro, și deja le-a trimis pe toate. Mi se pare un număr bun și au fost mai multe decât anul trecut.
Având în vedere că probabil au fost și mai multe precomenzi pe la eMAG sau Altex și că mai sunt și alți distribuitori oficiali (Flanco, PC Garage, operatorii telecom), rezultă un număr mare de cumpărători.
Există și stoc în magazine. Pe lângă precomenzile online deja livrate, există stocuri în magazine. Poți găsi cam orice model de iPhone prin iStyle, poate cu excepția celui Pro mov, care a fost cel mai căutat.
Cei de la iStyle au spus că au avut cerere mare și pe Apple Watch Ultra, care încă nu a fost adus în România, ci abia pe 23 septembrie intră la vânzare. Deja au vândut toate bucățile alocate primei tranșe de transport, deși nu este clar de ce număr vorbim.
Există însă cerere mare pentru Ultra, asta e clar, deși este un ceas de 5.000 de lei și care se adresează unei nișe de oameni ce practică sporturi extreme. Îmi spunea și mie cineva că își va cumpăra ceasul nu pentru că face vreun sport anume, ci pentru că este cool. Cred că mulți și-au zis la fel.
În rest, frumos prin iStyle-ul din Băneasa. Pe lângă toate tipurile de produse Apple, au și boxe Marshall și Bowers & Wilkins, o gamă mare Logitech, căști Nothing Ear (1), Jabra și alte modele. Se vede că n-am mai fost de mult la mall.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
23 comentarii
16/09/2022 la 4:51 PM
https://appleinsider.com/articles/22/09/16/update-to-ios-1601-on-your-new-iphone-14-before-you-do-anything-else
Claudiu(Citează)
16/09/2022 la 4:55 PM
Băieți, dacă vrea careva să cumpere Marshall și nu are o sufragerie de 200mp de umplut cu sunet, iar vecinii nu îi sunt inamici de moarte, eu zic să sară peste Woburn că e overkill.
Also, a folosit careva Sennheiser-urile ălea din poză? Că mă gândeam să le iau și nu știu dacă merită.
Giani Mucea(Citează)
16/09/2022 la 6:05 PM
Este timpul să treci și tu la iPhone :)
Claudiu(Citează)
16/09/2022 la 6:11 PM
Mii de proști care nu ratează ocazia sa semnaleze ce sunt.
Marshall nu mai e ce a fost.
Gaelex(Citează)
16/09/2022 la 6:38 PM
M-am obisnuit cu aberatiile tale, dar acum nu inteleg care e problema (ta). Esti invidios, sarac, retardat (si nu e o jignire) ?
Daca in loc de iphone 14 era samsung s83 era mai ok, erau aia putin mai destepti ?
Mario(Citează)
16/09/2022 la 7:34 PM
I-auzi, plm, care ești, mă?
Ai avut tu Marshall pe vremea când se faceau bune, iar acuma te-au păcălit, sau vorbești că nu poți respira altfel?
https://imgur.com/XMZ2XqZ
Catalinx(Citează)
16/09/2022 la 7:58 PM
Lol, woburn-ul se aude mai misto decat arc-ul.
Giani Mucea(Citează)
16/09/2022 la 8:19 PM
Doar un prost ar cumpara telefonul pe care il are deja doar pentru ca i se spune ca are un procesor mai ceva si camera mai altceva. Si desigur aberatii de marketing despre tehnologii deja vechi abia acum furate de la competitie.
Samsung nu sunt mai breji, de fapt fata de Huawei chiar sunt prosti la capitolul poze, nici acum nu au zoom optic 5x. Si nu am patit cu Huawei sa ies din casa si sa nu am net pentru ca nu e in stare sa treaca de la WiFi la date prin retea mobila.
Marshall erau un nume si un etalon pentru calitate, acum nu mai sunt, fac amplificatoare cu lampi care-s si RGB, bunicele dar nu exceptionale. Traiesc din gloria nitzelush apusa.
Gaelex(Citează)
16/09/2022 la 9:38 PM
Vai, stiam ca esti special. Dar sa te lauzi ca ai Huawei… Cam cat de prost sa fii, incat in 2022 sa folosesti chinezaria aia.
Alex(Citează)
16/09/2022 la 9:54 PM
Presupun ca nu ne poti arăta și nouă un amplificator de la ei din gloria apusă, sau din ăsta nou de care nu ești mulțumit, nu?
Doar știi tu așa.
Catalinx(Citează)
17/09/2022 la 3:34 AM
Folosesc Samsung, OCD-ul meu nu m-a lăsat sa fiu singurul în familie fără după ce am luat părinților A52s 5G la oferta cu Galaxy Buds și lui sor’mea S20 FE 5G când a scăzut sub 2000 de lei.
Huawei P30 Pro new edition rămâne și acum un telefon foarte bun, la atâția ani de la lansare încă se mișcă foarte vioi și face poze mai bune decât cam orice concurență care nu este Huawei.
Pawn Stars si alte emisiuni au avut amplificatoare Marshall la vânzare sau recondiționare, How it’s made a explicat cum sunt făcute cele moderne, doctor inginer de la UPB a analizat cum stau cu calitatea și tehnologia depășită folosită ca să tina clienții nostalgici.
Gaelex(Citează)
17/09/2022 la 7:23 AM
Trimite consiliul concurentei peste ei.
Am auzit ca au acum atribuții extinse.
gigi22(Citează)
16/09/2022 la 8:42 PM
Mi-am făcut și eu precomandă pentru Apple Watch Ultra de la eMAG. Motivul principal este ca vreau sa trec si pe ceas in ecosistemul Apple și acum ma atrage faptul ca bateria va tine mai mult de o zi.
Acum folosesc un Huawei GT 2 Pro și cel mai mult îmi place ca nu trebuie sa incarc ceasul foarte des.
Mishu(Citează)
16/09/2022 la 8:59 PM
Și un prost care semnalează asta la fiecare articol postat de nwradu. Romanul parerist, cunoscător de la cuantică la căcat
Bogdan(Citează)
17/09/2022 la 3:37 AM
La fiecare, inclusiv la cele la care nu comentez?! Chiar sunt excepțional, știam eu.
Gaelex(Citează)
17/09/2022 la 4:02 AM
Un șou tv cu samsari, just.
Și ia spune, acest doctor inginer se află cu noi in cameră acum ?
Cum ar veni, tu și doctorii tăi imaginari din UPB vorbiți despre un aparat pe care l-ați folosit , sau unul din imaginația ta, sau a voastră, în funcție de câte personalități aveți?
Îți spun eu cum se face . Scoți 220 de lire din buzunar pentru un Acton , sau 320 pentru un Stanmore, că e greu de crezut că cunoști măcar pe cineva care are unul, ca să te lase să asculți la el.
După care îți cumperi un telefon că lumea cu DAC pentru muzică nu bășini de Samsung A52. Poate ai bani de un LG second hand cu quad DAC, dacă nu caută ceva pe la Sony, sau un Apple că e printre cele mai bune. Dai drumul la o muzică flac pe el, preferabil pe cablu, sau dacă nu se poate, pe BT, dar vezi la Radu articolul ăla despre codec LDAC.
Și după aia vii și ne spui ce prost se aude și ce scula mai bună de atâta ai tu, sau ni-l arăți pe ăla vechiu care rupea lanțul.
Iar de electronică , Lampi și restul de aspecte tehnice de amplificare poți să vorbești , dar după ce înțelegi ce sunt alea ca să știi despre ce vorbești. Nu după ce înțelegi ce sunt alea de la pawn stars, sau de la vreo emisiune de varietăți, după ce lingi niște cursuri de bazele electronicii, un pic despre amplificatoare , tranzistori și restul găștii.
Restul sunt vrajeli de radioșanț, habar nu ai despre ce vorbești.
Catalinx(Citează)
17/09/2022 la 12:24 PM
Nu m-am laudat nicaieri ca am amplificator mai bun decat Marshall, am doar un DAC Fiio de vreo 100 de Euro pentru castile Audio Technica MTH40.
Tehnologia a progresat dincolo de lampi, Marshall a ramas in urma. Nu ai nevoie de cursuri de electronica pentru a intelege ca un produs x e mai bun decat un produs y.
Inginerul este plecat sa isi ia morcovi, revine curand.
Cand nu intelegi ce citesti, se cheama analfabetism functional.
Gaelex(Citează)
19/09/2022 la 11:02 PM
Pierzi timpul cu Gaelex, e clar că nu știe despre ce vorbește și nici un minim de logică nu are – de ce fac ăia amplificatoare pe lămpi? pentru că există oameni care le preferă, indiferent de ce e mai bun pe hârtie.
Ce zici tu acolo nu prea se leagă. Decât un telefon cu un DAC cât de cât, prin comparație cu restul telefoanelor, nu cu ceva dedicat (chiar și DAC-urile externe pentru dispozitive mobile sunt mult peste), mai bine un player HiRes sau un… DAC. Pentru orice conexiune BT (poate să fie LDAC și alte povești) nu merită efortul de a avea o sursă scumpă și nici formate audio necomprimate. Pentru conexiuni pe cablu însă, văd că se complică lucrurile. Acton II, de exemplu, are intrare analogică, deci ai nevoie de un DAC. Cu ieșirea digitală din telefoane iarăși e mai complicat pentru că Android are limitări, iar Apple are n adaptoare. Și toată tevatura asta pentru o boxă portabilă de 2-300 de euro, care e făcută pentru cei ce apreciază filozofia și design-ul Marshall și de care trebuie să te bucuri ascultând normal și comod muzică, fără prea multe pretenții. Poate pentru unii pare scumpă boxa, dar un DAC + adapoare și cabluri ajung tot acolo, ca să câștigi ce? un sunet ceva mai bun și telefonul legat cu cabluri la ea? Sau un Sony Walkman care poate duce formate necomprimate, dar care costă și el cel puțin cât boxa?
dam167(Citează)
17/09/2022 la 3:48 PM
Știu, dar nu am vrut să te jignesc.
Catalinx(Citează)
18/09/2022 la 9:04 AM
Mă îndoiesc că ai putea reuși asa ceva, părerea cuiva atât de evident inferior nu poate decât să mă amuze.
Gaelex(Citează)
17/09/2022 la 11:36 PM
Pai nu, ca Huawei avea “Emergency SOS” prin satelit pe telefoane din 99′. Ce s-a intamplat cu problema relatata de tine la iPhone a fost ceva izolat(nu reusea sa se concteze la un anume tip de celula GSM) care s-a rezolvat in cateva zile prin update de soft…se mai intampla si la case mari.
Fiecare le stie pe ale lui, dar eu o sa cumpar alt brand doar atunci cand Apple o sa lase iOS sa fie folosit si de altii; si sper spre binele acestui sistem de operare ca nu o sa se intample asta niciodata…
Dan(Citează)
18/09/2022 la 12:09 AM
Ceva nu se potriveste in ultimul paragraf:
1. “o sa cumpar alt brand doar atunci cand Apple o sa lase iOS sa fie folosit si de altii”
-> adica daca ar fi si alti producatori de telefoane cu iOS, ai lua in calcul sa alegi modelele produse de acestia.
2. “sper spre binele acestui sistem de operare ca nu o sa se intample asta niciodata”
-> desi ai lua in calcul sa cumperi un telefon cu iOS produs de altcineva in afara de Apple, spui ca nu ai vrea sa existe aceasta optiune.
Andrei G(Citează)
18/09/2022 la 9:00 AM
Problema trecerii de la Wi-Fi la rețeaua mobilă este la Samsung S20 FE 5G. Paragraful era despre Samsung, deci și problema asta era întâlnită la Samsung.
Gaelex(Citează)