Un gap tehnologic vechi de 60 de ani: cum a rămas Rusia în urma lumii vestice în tehnologia IT

Un articol din Politico spune că în Rusia s-au terminat cipurile high-tech și că armata rusă folosește tot mai des echipamente vechi. Tehnologia modernă le este interzisă prin multele sancțiuni impuse în ultimii ani.

Problema aceasta nu este nouă. De-a lungul timpului citeam cum majoritatea tehnicii moderne de luptă rusești a rămas la stadiul de prototip pentru că tehnologia de a o construi pe scară largă le este inaccesibilă. Tancurile T14 Armata prezentate cu tam-tam la parade? Blindajul se face pe mașinării italienești pe care Rusia nu le-a putut importa după sancțiunile din 2014, așa că nu le-au produs niciodată. Sisteme de ghidaj avansate pentru rachete sau avionică pentru noi avioane de vânătoare? Probleme similare.

Acum Rusia ar avea nevoie de o mulțime de microcipuri produse de companii americane, japoneze, germane sau din alte state aliate SUA. În domeniul mașinăriilor complexe apare o problemă ușor de intuit: dacă lipsește chiar și o singură piesă, nu funcționează.

Acum poate că vă întrebați cum de a ajuns Rusia într-o astfel de situație. Cum de nu și-au asigurat accesul la tehnologie avansată, cum de nu au replicat tehnologia americană pentru a-și asigura propria sursă de piese pentru armată, dacă nu și pentru industria proprie, fiind în continuare dependenți de tehnologia americană? Răspunsul începe prin anii 1960.

Înainte de răspuns, trebuie să observăm că trăim vremurile în care lumea este condusă de cei ce stăpânesc microelectronica. Asta s-a văzut foarte bine și în China. Odată tăiați de la robinetul american de tehnologie, statul chinez nu are soluții rapide. Huawei a picat fenomenal de mult în domeniul smartphone-urilor, unde le-a fost interzis importul de hardware avansat.

De exemplu, în lume se zice că TSMC și Samsung trec la producție în 3 nm, dar de fapt producția se face pe mașinării ASML, care este o companie olandeză ce produce mașinăriile de litografiere în 3 nm a microelectronicelor, sau pe unele Applied Materials, care sunt americani. Fără ele, nici TSMC nu ar avea ce produce în prezent.

Poate că vă veți întreba de ce nu poți face reverse engineering acestor mașinării sau cipuri sau altor componente de microelectronică. Răspunsul cel mai simplu este următorul: este foarte dificil să copiezi ceva practic invizibil ochiului uman. Nu este un carburator de Dacie pe care-l demontezi și îl studiezi cum funcționează, ci vorbim de cele mai complexe unelte și tehnologii inventate de civilizația noastră până în prezent.

Multe mașinării ce produc tehnologia de astăzi sunt de fapt “cutii negre” unde doar producătorul știe ce este în interior. Codul sursă care le controlează este dificil de analizat. Proceselor lor mecanice (și electroluminoase, acum) sunt dificil de observat cu precizie. Multe componente sunt consumabile și au nevoie de mentenanță și înlocuire periodică, deci furnizorul lor trebuie să colaboreze îndeaproape cu utilizatorul lor.

Așa că, daca prin spionaj și reverse engineering ele pot fi până la urmă “sparte” si secretele funcționării lor descifrate, treaba asta durează totuși o perioadă de câțiva ani. Tehnologia avansează atât de repede încât deja este de mult învechită atunci când este descifrată de un stat adversat. Prin învechită aici trebuie înțeles că nu poate concura pe piața liberă cu produsele altor state. Iar dacă vorbim despre rachete și avioane, înseamnă că alte țări vor avea unele superioare.

Partea fascinantă legată de Rusia este că problema a apărut prin anii 1960-1970, când a apărut un gap de tehnologie IT între lumea vestică și URSS. Rușii au adoptat greu computerele și n-au avut specialiști care să le dezvolte, după ce timp de câteva decenii profesorii au fost tratați ca dușmani de clasă ai partidului comunist.

Clipul de mai jos explică foarte bine gap-ul IT dintre SUA și URSS și cum s-a păstrat acesta chiar și 70 de ani mai târziu. Sunt însă două lucruri care trebuie înțelese printre rânduri, ca să zic așa:

Tehnologia progresează cu adevărat doar în țări democratice, cu piețe libere. Acolo oamenii au tot interesul să inventeze ceva bun care să-i îmbogățească, care să le aducă un avantaj tehnologic față de concurența din piață. O lume liberă îi face să fie interesați de fiecare punct procentual de eficiență în plus, că înseamnă bonus la salariu sau propria companie de succes. În URSS, în schimb, fabricile aveau o normă de producție de îndeplinit și atâta tot, fără ca nimeni să-și dorească de fapt să o eficientizeze. Un angajat cu idei însemna un dușman pentru șefii săi, nu o resursă valoroasă.

(Treaba aceasta este universal valabilă: statul este un manager prost, că nu are setea de îmbunătățire. Se vede și la noi în toate companiile de stat, de la TAROM la Metrorex la sistemul energetic la teatre și instituții de cultură șamd)

În unele domenii, inovația este un proces de durată, cu impact de-a lungul deceniilor. Uneori chiar este nevoie de o strategie de țară într-o direcție sau alta. Inovația apare când ai învățământ de calitate, când copiii si tinerii sunt lăsați să viseze, să exploreze, să creeze ceva nou, să poate duce o idee pe o piață care să-i recompenseze apoi cu bani sau cu recunoaștere în societate. Cu siguranță acest spirit inovator nu apare când ai grija procurării de mâncare pentru mâine sau când ai lumină doar 4 ore pe zi.

Dovada cea mai bună este că în SUA sunt cele mai multe start-up-uri de tehnologie, iar în Europa de Est cele mai puține. Lumea vestică a inventat practic tot ce folosim astăzi, în timp ce rușii sunt niște vânzători de gaz și benzină controlați de oligarhi a căror singură grijă este legată de dimensiunea viitorului iaht.

Clipul este cel de mai jos, spuneam. Arată acolo niște chestii super-interesante, precum faptul că URSS avea 10.000 de computere când SUA avea peste 1 milion, iar acestea au început să fie utilizate și în industria americană, ceea ce i-a crescut mult eficiența.

Mai arată și cum strategiile greșite ale partidului comunist au oprit de fapt inovația în URSS, ceea ce a dus la un gap tehnologic de vreo 10-15 ani la începutul anilor 1970. Apoi, ca să îl recupereze, sovieticii au decis să copieze un computer IBM System/360, să-l cloneze cu nume rusesc și să dezvolte de acolo propria lor industrie IT. Această acțiune, însă, i-a condamnat apoi de tot la a face reverse engineering, la a demonta și copia sisteme americane care erau tot mai bune și complexe, fără ca ei să le poată depăși vreodată, fără să le poată ajunge măcar din urmă.

Rușii or face hacking controlat de stat și or manevra votul pe la americani, dar o fac de pe computere Dell și rețelistică CISCO și procesoare Intel, Micron, Broadcom șamd.