Românii nu vor sau nu au curaj să francizeze o afacere de succes

Despre cafeneaua Origo se spune că a adus cafeaua de specialitate la noi. Eu sunt de acord cu această afirmație. Acolo am băut pentru prima oară un cappuccino perfect făcut, acolo am învățat că o cafea bine făcută nu are nevoie de zahăr, pentru că este ea dulce de la natură, nu prăjită până la carbonizare. Tot de atunci am început să investesc serios în aparatură de cafea și acasă

Origo împlinește 10 ani de la deschidere. Am mers de mai mult de o sută de ori la ei în acești ani, cu Matilda, și o facem în continuare cu plăcere.

Recent au deschis încă o cafenea în zona Dorobanți, pe Calea Dorobanți 186. Este doar a doua a lor, după cea de pe Lipscani de lângă Energiea. Abia a doua!

O să folosesc Origo pentru a exemplifica o idee pe care o am notată în lista de subiecte de mai multă vreme, de când s-a deschis primul Popeyes în România. Am ajuns la concluzia că românilor nu le plac francizele și ideea de francizare. Un business de succes se poate extinde prin francizare, adică dai și altora soluția și know-how-ul tău, le vinzi ingredientele și rețetele și mai iei și lunar un comision și așa creezi un lanț mare.

M-am uitat de câteva ori la emisiunea Sharktank de la americani, care-i un soi de Imperiul Leilor de la noi, dar făcută serios. Tineri antreprenori vin în fața a trei investitori ca să-și prezinte planul de afaceri, cerându-le bani. Aproape mereu pentru diverse produse alimentare, indiferent de tipul lor, se punea întrebarea “cât de ușor este de extins prin francizare?”

Practic, la americani, dacă ai un local care merge bine, indiferent că face burgeri sau mititei la grătar sau vinde bere în ambianță de muzică jazz, scopul este să-l vinzi mai departe ca franciză. Nu-i de mirare că toți vor să se francizeze: altcineva preia riscul business-ului în sine, pe când tu îi vinzi doar ingredientele, brandingul și ideea din spate. Sigur că și tu ai interes să reușească, ca să primești lunar bani de acolo și să nu-ți facă imaginea de rușine, așa că nu împarți francize în toate direcțiile, dar în principiu este cea mai simplă și rapidă metodă de a te extinde cu banii altuia.

Știți de ce mi-a pornit ideea asta de la Popeyes? Pentru că la lansarea Popeyes în România am citit istoria restaurantelor pe Wikipedia. Istoria este următoarea:

Primul restaurant s-a deschis în 1972 în New Orleans cu numele Chicken on the Run și voia să concureze cu KFC.

N-a mers bine. După câteva luni de vânzări slabe, proprietarul a schimbat rețeta de pui într-una mai picantă și l-a redenumit în Popeyes.

În 1976, adică patru ani mai târziu, proprietarul a început să-l francizeze doritorilor.

În 1985, la 9 ani după prima franciză și la 13 ani de la lansarea sa când era să dea și faliment, Popeyes avea deja 500 de restaurante în lume.

Astăzi au 3.451 de restaurante în toată lumea, din care doar 50 aparțin de fapt companiei. Toate celelalte sunt francize, iar compania le vinde acestora puiul, brandingul, rețetele, ingredientele și le mai ia și o taxă lunară, ca la orice franciză.

Ce-am reținut eu acolo a fost asta: franciză după 4 ani, 500 de localuri după alți 9 ani. Mi se pare exemplul perfect de “the American business model”. Și cifre asemănătoare se pot regăsi și la McDonald’s și alte lanțuri mari.

(Inclusiv Popeyes din România este franciză, luată de firma Sterling Cruise, care operează aici și Pep and Pepper, Taksim, Salad Box și altele)

Mă uit la alte business-uri românești care au produse foarte bune și mă întreb de ce nu se extind chiar ei, că băncile s-ar bate să dea credit unor afaceri care dovedesc că pot, sau măcar extindere prin francizare. Origo este un exemplu bun. La americani ar fi avut zeci de cafenele până acum. Trofic, care-i un local pornit tot din Origo, dar are și mâncare, este într-o situație asemănătoare. Ani de zile a fost foarte dificil să găsești o masă liberă acolo, dar nu s-au extins dincolo de micuțul local din str Ion Neculce până acum vreo trei ani, când au mai deschis unul la Timpuri Noi.

Energiea. Zăganu Craft Beer. Pâine și Vin. Simbio. Switch.eat și Vivo. Latin Pizza. Sunt o mulțime de localuri care sunt mereu pline și s-ar putea extinde cu banii altora, dacă nu vor musai cu ai lor, dar sistemul acesta parcă nu este popular în România, nu este privit ca o posibilitate.

Știți cine face în schimb francize cu succes? Shaormăria Băneasa. 12 localuri deschise în acest an, se apropie de 30 număr total și vor să mai deschidă multe altele în curând. Majoritatea sunt în franciză. Business-ul a fost început de un tip care a lucrat ca shaormar și și-a deschis propria afacere. Este una nouă și pe la Piața Coșbuc, am comandat zilele trecute, a fost bună, iar cartofii lor prăjiți par făcuți manual.