►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
16 Jun 2022 ·
Prin 2018 aflam de sonda spațială japoneză Hayabusa2, care a fost lansată în 2014 cu scopul de a cerceta un asteroid din sistemul nostru solar. Sonda a interceptat asteroidul respectiv, numit Ryugu, prin 2018, a lansat mici roboței către suprafața acestuia pentru a-l cerceta și, apoi, la finalul misiunii, cândva prin 2019, a aterizat pe acesta pentru a lua mostre.
Adică sonda a atins un pic asteroidul respectiv, a preluat de pe acesta ceva pietriș și l-a adus înapoi pe Terra. Sonda a revenit spre planeta noastră, iar de pe orbită a parașutat materialul preluat de pe Ryugu la sol, ca să fie analizat de specialiști în pietriș cosmic.
Chiar mi-am zis atunci prin 2018 să nu uit să mai urmăresc această misiune spațială și cum se termină. Evident că am uitat complet de ea în decembrie 2020, probabil preocupat de alte lucruri. That year is a blur.
Oricum, finalul este acesta. Sonda Hayabusa2, după ce a zburat în total 6 ani prin spațiu și a studiat de aproape un asteroid și chiar a aasteroidizat pe el cu succes înainte de a fugi înapoi spre Terra, a funcționat bine. A lansat înapoi spre solul nostru câteva grame de material de pe asteroid.
Cercetătorii au analizat acel praf/pietriș și au ajuns la concluzia că este printre cele mai vechi materiale analizate vreodată. Sistemul nostru solar s-a format acum vreo 4,5 miliarde de ani. Asteroidul acesta cam de atunci datează și el, s-a format la vreo 5 milioane de ani după formarea sistemului solar. Mai exact, mostrele luate de pe Ryugu s-au format în apă lichidă, apă de o temperatură de 20-40 de grade Celsius, ceea ce le-a spus cercetătorilor că Ryugu făcea de fapt parte dintr-un corp ceresc mult mai mare și un pic mai vechi, iar apoi un impact puternic l-a spart pe acesta și asteroidul Ryugu a devenit de sine stătător. Mai multe detalii sunt aici.
Și bănuiesc că se învârte de multă vreme în sistemul nostru solar. Câteva miliarde de ani. Nu mi se pare că mintea omenească poate înțelege cu adevărat ce înseamnă o mie de milioane de ani, darămite mai multe. Dar da, japonezii au finalizat cu succes misiunea, bravo lor.
O altă sondă, Osiris-REx, a coborât și ea pe un asteroid în 2020 și materialul luat de acolo va ajunge înapoi pe Terra pe final de 2023, dacă merge totul bine.
Imagini de pe asteroidul Ryugu, trimise de sondă și roboțeii ei:
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
9 comentarii
16/06/2022 la 1:38 PM
Si asa iti dai seama cat de in evul mediu suntem noi prin partea asta de lume.
Partea proasta e ca nu o sa iesim prea curand.
L!nuX(Citează)
16/06/2022 la 1:56 PM
doamne ajuta!
mihnea(Citează)
16/06/2022 la 5:45 PM
Nu sare nici un antivaxxer să ne explice că toate astea sunt falsuri și trucaje, și că omul de fapt nici n-a ajuns și nici n-are ce căuta în afara Pământului, că așa scrie în documentația Celui de Sus?
Peredhil(Citează)
16/06/2022 la 1:45 PM
a durat cam mult, pare ca nu avea abonament genius
GabrielG(Citează)
16/06/2022 la 2:41 PM
Daca pietrișu ala are in el oo de alien, am kkt steagu.
Blackskull(Citează)
16/06/2022 la 3:29 PM
lol
L!nuX(Citează)
16/06/2022 la 3:44 PM
Să aducă și niște bitum, OMV a sistat furnizarea
Vali(Citează)
16/06/2022 la 6:20 PM
Super, ma bucur foarte mult pentru asta, iti dai seama cat de mult o sa ne ajute la…..
Boris(Citează)
16/06/2022 la 6:39 PM
Minarea asteroizilor e o idee veche de vreo 100 de ani.
Prima expeditie care a adus concret material de pe asteroizi?
Cred ca chiar asta.
mac gregor(Citează)