►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
14 Jun 2022 ·
Xbox & Bethesda Showcase de zilele trecute a arătat o mulțime de jocuri interesante, viitorul chiar sună bine în această privință. Mai mult, cei de la Microsoft au spus că toate jocurile prezentate vor fi lansate în următoarele 12 luni, ceea ce le face și mai interesante. Uitați câteva care mi-au plăcut.
Bănuiesc că vestea aici este că Diablo 4 ar putea apărea în următoarele 12 luni, că așa au promis la început, doar jocuri care apar în următoarele 12 luni.
Trailerul prezentat acum arată clasa Necromancer, în caz că era vreo îndoială că nu va fi vreun necromant în joc alături de vrăjitoare, barbar, druid și rogue.
Un alt trailer arată gameplay-ul cu open world, raiduri, diverse dungeon-uri. Momentan Diablo 4 se conturează ca un joc excelent.
Bethesda lucrează de ceva vreme la un RPG în spațiu, un soi de Skyrim sau Fallout pe multe planete, cu lupte spațiale, arme SF și tot ce vă așteptați de la un asemenea scenariu. Clipul de mai jos este lung, dar și arată mult gameplay, ceea ce dă niște idei despre amploarea jocului.
Acum un an, într-un articol despre E3 2021, spuneam că unul dintre vedetele prezentărilor a fost chiar Starfield, dar nu era clar ce tip de joc va fi. Acum, cu gameplay și mecanica de joc explicată, cu skill tree vizibil și weapon upgrades, cu posibilitatea de a-ți configura navele și echipajul, este mult mai clar ce ne așteaptă. Mie mi se pare un proiect prea ambițios. Ai lupte spațiale, poți ateriza oriunde pe orice planetă din zeci de sisteme solare, nu doar în punctele de interes, ai poveste de ansamblu și tot felul de quest-uri mici, totul cu o grafică foto-realistă. Ce să zic, sper că le va ieși bine.
Un fel de Dishonored x Bioshock x Borderlands care se joacă cel mai bine în co-op și în care folosești tot felul de arme și puteri magice pentru a omorî vampiri într-un mic orășel american. Vampirii întotdeauna invadează orășelele mici.
În prezentare astfel de jocuri mereu par interesante. În practică, succesul lor depinde de cât de bine echilibrate sunt, cum variază dificultatea, dacă te fac să folosești tot felul de arme și puteri sau descoperi că pușca este suficientă șamd. Vom vedea.
Forza Motorsport pare un joc cool de racing cu mașini reale, va fi un concurent pentru Gran Turismo de la PlayStation.
Și Forza Horizon, care este tot un joc foarte bun cu mașini, dar ceva mai casual în cursele sale, va avea un add-on Hot Wheels pe circuite de mașinuțe. Mie mi-au plăcut mereu jocurile stil Trackmania, ar putea ieși ceva bun aici.
Overwatch 2 se va lansa pe 4 octombrie și va fi gratuit. Pe aceasta poate îl joc și eu.
Fallout se mută în Pittsburgh. În ruinele sale, mai degrabă. Dar mai joacă cineva Fallout 76?
Pare un joc în stilul filmelor chinezești, cu arte marțiale și săbii și sărituri pe acoperișuri.
Pare genul acela de joc happy și vesel pe care-l poți juca la orice vârstă. Nu știu cum se numește genul acesta în care pornești singur tăind un copac și plantând niște legume și ajungi să construiești fabrici spațiale, ca în Factorio, dar sunt tot mai multe în ultima vreme și par să meargă.
Jocul este un competitor de Civilization. Foarte bine, cu cât mai multe cu atât mai bine.
Poate cel mai interesant din tot ce-au arătat, dincolo de Starfield. Flintlock pare un joc complex cu lupte, un concurent pentru God of War și multe altele asemănătoare, cu grafică foarte bună și poate o poveste interesantă.
Sunt și o grămadă de jocuri super-violente și chiar scârboase. Nu știu musai de ce este moda asta. Multe sunt mișto, dar cred că se poate face entertainment și în forme ceva mai plăcute vizual, fără grețoșenii. Uitați-vă voi la trailerele de la Scorn, A Plague Tale: Requiem, The Last Case of Benedict Fox (care ca gameplay pare un platform mai evoluat).
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
4 comentarii
14/06/2022 la 2:56 PM
DIablo 4 arata ca o reintoarcere la origini – totul e intunecat si dur. Singura mea ingrijorare e ca in videoclip pare ca eroul invinge foarte usor.
Fallout 76 a avut ieri o oferta in care il puteai cumpara cu 10 euro. Inteleg ca e mult imbunatatit fata de lansare.
Un joc pe care nu l-a mentionat nimeni, dar care rupe in prezent este V Rising. Joci un vampir, in stil Diablo, cu doua diferente mari: iti poti construi propriul castel, si nu castigi experienta prin lupte, scopul luptei e sa obtii noi materiale si planuri pentru castel.
mac gregor(Citează)
14/06/2022 la 3:51 PM
Si mie mi-a placut prezentarea Starfield. Doream ceva mai realistic dupa semi-parodia spatiala The Outer Worlds.
In rest, multe jocuri bune, dar si absente notabile din ce-a mai anuntat MS in trecut (Fable, Stalker 2, State of Decay 3). Oricum, timp sa fie ca jocuri sunt.
Sol(Citează)
14/06/2022 la 4:15 PM
Gamepass in Romania, cand?
scipio(Citează)
15/06/2022 la 12:35 AM
Merge si acum:
https://i.imgur.com/n0Aq140.png
Sol(Citează)