un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

O carte bună cu peste 100 de rețete tradiționale românești: Gătește cu Gina Bradea – Gustul unic de acasă

10 Jun 2022  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

13 comentarii

Scriam în state of nwradu de aprilie că avem noua carte a lui Gina Bradea, cea numită “Gătește cu Gina – Gustul unic de acasă”. Este foarte bună cartea, grosuță, cu multe rețete clasice “de acasă” în ea și am început să o folosim tot mai des ca inspirație. Deja făceam cozonaci după rețeta ei și ieșeau bine. Acum am trecut la următorul nivel, cum s-ar zice, cu această cartea.

Ideea este că mie îmi place să pregătesc mai mult ca challenge personal tot felul de rețete inedite pentru români, gen pui cu harisa sau poate o quesadilla cinstită, dar dacă vrei să gătești mâncare românească, gustul copilăriei, rețete ca la mama acasă sau cum vreți să le spuneți, această carte este printre cele mai bune din piață. Toate rețetele au pașii amplu explicați, sunt însoțite și de o fotografie, iar unele includ mici trucuri sau idei pentru dezvoltarea lor într-o direcție sau alta.

Sunt 128 de rețete pe 290 de pagini, cu tot cu sosuri și deserturi, și citez câteva de prin diversele capitole: sos de hrean, salată orientală, ciorbă de burtă, “borș de pește cu orez, ca-n Moldova și Muntenia”, supă cu găluște sau tăieței, fasole păstăi înăbușită cu usturoi, mazăre cu pui, tocană de vită cu legume la cuptor, tochitură tradițională, tochitură dobrogeană, plachie și saramură de pește, pulpă de miel la cuptor, ardei umpluți, chiftele, pizza de post, pâine cu cartofi și alte aluaturi.

Mai este și o categorie mare de deserturi pentru că mie mi se pare că de fapt aici este diversitate mare la poporul român. 27 de rețete sunt la capitolul Dulciuri, inclusiv Albă ca zăpada, tartă cu mere, Albinița, chec, celebra rețetă de cozonac cu 10 găbenușuri, cornulețe, gogoși și ceva numit ișlere.

Ișlerele sunt fursecuri din aluat fraged cu nuci, acoperite cu o cremă și apoi glazurate cu ciocolată, eventual cu jumătate de pusă decorativ deasupra. Iar dacă sunteți curioși despre altceva spus mai sus, tochitura dobrogeană sau bucovineană se face cu pulpă de porc, ceapă tocată și bulion plus condimente, pe când tochitura tradițională are în rețetă ceafă, burtă, piept și pulpă de porc, plus cârnați de casă, totul gătit în untură. O prefer pe cea dobrogeană, atunci.

Matilda a făcut prăjitura Greta Garbo, că ținea minte că mânca ea când era mai mică. Părea ceva mega complicat, cu 4 foi, cremă de nucă și glazură, dar ea spune că s-a dovedit a fi chiar ușor de făcut. Pe scurt: faci aluat fraged, pui gem, pui nucă cu zahăr, repeți de 3 ori și bagi la cuptor; după ce se răcește pui glazură pe deasupra. A ieșit remarcabil de bună pentru ceva făcut pe grabă cât timp Alice dormea.

Anyway, nu sunt mai multe de zis. Am găsit aici multe rețete de garnituri sau chiar mâncăruri românești care-mi plac, majoritatea fiind și genul pe care i le vom da lui Alice pe măsură ce crește tot mai mult. Cartea este mare, cu multe rețete. Dacă vă interesează așa ceva, cumpărați-o.

Găsiți “Gătește cu Gina – gustul  unic de acasă”, de Gina Bradea, pe Bookzone, inclusiv cu livrare la easybox. Pe site-ul oficial este un pachet cu această carte și alta de 52 rețete de post la preț foarte bun. Găsiți cartea și pe Cărturești.

asus s5507

    13 comentarii

  1. Eu am gătit cu ajutorul (online) al dnei Gina, mulțumesc frumos!
    Dar eu sunt curios dacă se va vinde…
    De ce să cumpăr o carte pe care aș putea să o pierd, când aș putea să trimit un SMS de 1 euro, dacă vreau să gătesc după o rețetă bună?!

    Eu am trăit mai bine de jumătate din viață din cuvinte tipărite, adică înțeleg munca editorilor. Nu pricep suportul, limitativ, scump de distribuit… Curajos să tipărești o carte pe subiect de nișă.

      (Citează)

    • avantajele unei carti de retete:
      – daca vrei sa faci un anume fel de mancare (sa zicem sarmale), ai deja reteta in fata fara sa fie nevoie sa alegi din 10 retete concurente de sarmale pe care le gasesti pe internet
      – iti da idei pentru ce alte mancaruri ai vrea sa incerci, pt ca uneori vrei ceva diferit dar nu stii ce anume
      – cred ca pentru unii e mai usor cu cartea in fata decat cu tableta, mai ales daca nu ai tableta cum sunt eu :-)

      eu nu ma dau in vant dupa acest tip de retete din vremea comunismului si in general mancarea romaneasca mi se pare plictisitoare, dar altfel cred ca o carte de retete este ceva bun de avut pe hartie.

        (Citează)

    • Și noi suntem mai mult cu online și gatit după YouTube. Dar asta mai mult când știu ce vreau sa mănânc și caut ceva specific. Altfel când ma simt lipsita de inspirație, ma mai uit în cărți, ca să vad multe idei deodată 😁 pe baking și pe vegetariene fac asta mai des.

        (Citează)

    • Marean:
      avantajele unei carti de retete:
      – daca vrei sa faci un anume fel de mancare (sa zicem sarmale), ai deja reteta in fata fara sa fie nevoie sa alegi din 10 retete concurente de sarmale pe care le gasesti pe internet
      – iti da idei pentru ce alte mancaruri ai vrea sa incerci, pt ca uneori vrei ceva diferit dar nu stii ce anume
      – cred ca pentru unii e mai usor cu cartea in fata decat cu tableta, mai ales daca nu ai tableta cum sunt eu :-)

      eu nu ma dau in vant dupa acest tip de retete din vremea comunismului si in general mancarea romaneasca mi se pare plictisitoare, dar altfel cred ca o carte de retete este ceva bun de avut pe hartie.

      Se vede ca ma confunzi :)
      Nu am multe retete din vremea comunismului, acelea erau cu margarina. Retete batranesti, da, le poti spune, pentru ca mie-mi plac retetele traditionale.
      Dar nu lungite cu gris si nici rantasuri nu fac. Si niciodata, nicaieri, nu am afirmat ca pizza pe felii de paine e mai pufoasa.
      Repet: ma confunzi.
      Eu gatesc retete traditionale dar modernizate, fara prajeli, rantas sau grasimi in exces.

        (Citează)

    • Mareane, ce te faci daca ai mai multe cărți de bucate cu rețete de sarmale? Nu ajungi in aceeași postură ca și cu netul?

        (Citează)

  2. Cred ca am mai zis: mie nu-mi plac retetele doamnei Gina Bradea. Sunt batranesti, cu adaptari ramase din comunism (gen: mai lungim putin cu gris, mai facem un rantas, blatul de pizza iese mai pufos din felii de paine, etc).

    Eu ma uit pe Youtube cand vreau sa gasesc o reteta buna.

      (Citează)

    • Sa știi ca are și rețete de pizza și nu-s cu felii de pâine. Dar cred ca punctul forte e în rețetele tradiționale românești, care ies chiar excelent dacă urmărești instrucțiunile. Acum dacă poate nu te dai în vânt după bucătăria românească, e altceva.

        (Citează)

    • Se vede ca ma confunzi :)
      Nu am multe retete din vremea comunismului, acelea erau cu margarina. Retete batranesti, da, le poti spune, pentru ca mie-mi plac retetele traditionale.
      Dar nu lungite cu gris si nici rantasuri nu fac.
      Repet: ma confunzi.
      Eu gatesc retete traditionale dar modernizate, fara prajeli, rantas sau grasimi in exces.

        (Citează)

    • Greu cu gramatica la blogger-ii de azi. Se spune “noua carte a Ginei” și nu “noua carte a lui Gina”.

        (Citează)

  3. Eu am avut o perioada in care citeam retete comuniste in tot felul de carti gasite pe la anticari :))) Mai gaseam chestii interesante.

    Imi aduc aminte si acum de o tocana de cartofi cu parizer (nu se gasea carne) si legume din gradina mancata prin ’87-’88. Nu mai am nicio sansa sa reconstitui reteta pentru ca pur si simplu s-au modificat ingredientele. Paizerul este un cocktail gastro-chimic dubios, cartofii sunt alte soiuri care se comporta ciudat la gatit, ceapa e altfel, rosiile sunt altfel, nici patrunjelul nu mai este ca atunci. Nu e vorba de vreo nostalgie a mea ci de soiurile noi de plante care se cultiva acum.

      (Citează)

    • Parizer adevărat se mai găsește prin Brașov, îmi aduc și eu aminte de tocana de cartofi cu parizer făcută de tata, când mama mergea cu trenul în Polonia la cumpărături, în 1990.
      După câțiva ani de mâncat parizer adevărat, a venit mama la noi in vizită și a cumpărat un parizer de la colțul blocului. Nici măcar textura de parizer nu o mai are, culoarea părea mai mult gri decât roz.

        (Citează)

    • Costi, parizerul ăla roz e plin de coloranți. Carnea naturala e gri, cum e pieptul de pui sau vita in ciorbă. Așa arată și un mezel aproape natural, gri, nu roz.

        (Citează)

  4. Atat de mult potential irosit … si aici ma refer la design-ul carti, care putea arata mai profi daca plateau un fotograf profi sa le faca niste poze mai de doamne ajuta. Se vede ca is poze facute cu mobilul … treaba Romaneasca.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus