un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Telekom vrea să vândă și partea de mobil din România, dar cine cumpără?

9 May 2022  ·

TEHNOLOGIE  ·

12 comentarii

Telekom Mobile România își caută cumpărător. ZF știe asta de la mai multe surse din industrie. Restul oamenilor o știau pentru că era evoluția normală a lucrurilor, bineînțeles că DT vor să facă un exit după ce au vândut infrastructura fixă și au redus turația pe mobil. Tot ZF spune despre un miliardar sârb și de un grup ceh care deține ProTV ca posibili cumpărători cu o sumă de cel mult 200 de milioane de euro. Personal cred că 100 de milioane de euro ar fi o valoare mai apropiată.

Problema este că în acest domeniu nu prea ai ce vinde. Adică Telekom are o mulțime de abonați, 3,69 milioane la finalul anului 2021, din care 1,735 milioane pe abonamente. Dar pe acesta nu-i poți “vinde” prea ușor altui operator mobil. În România, portarea este banal de simplă, îți păstrezi numărul de telefon și trebuie doar să depui o cerere la noul operator, care se ocupă de toată procedura de portare. Ce să vinzi apoi? Infrastructura de mobil? Au ceilalți operatori pe a lor, poate Digi să fie interesați de ceva în plus. Spectrul deținut? Interesant, dar operatorii deja se uită spre noile benzi de frecvență pentru 5G, iar Telekom nu dă semne că ar dori să participe la licitație.

Așa că, dacă vinzi cuiva cele 3,69 milioane de abonați, aceștia nu trebuie musai să stea la noul operator. Abonamentele Telekom oricum nu au perioadă contractuală. Portarea este simplă. Oamenii pot pleca oricând dacă nu le convine cui i-ai “vândut”. O parte vor rămâne, sigur, și probabil mai sunt și ceva abonați business B2B sau B2G care au contracte de durată, adjudecate prin licitație, dar care este procentul lor din totalul abonaților?

Probabil acum operatorii își fac un calcul simplu. 3,69 milioane clienți pe mobil. X% vor rămâne de fapt cu noi după achiziție. Y% vor pleca la alții. Mai iau și angajați, șefi, proceduri diferite, site-uri, mașini și altele. Toate acestea—angajați, șefi, mașini etc—sunt acum dimensionate pentru a susține cei 3,69 milioane de clienți, dar apoi mai ai nevoie de doar X% dintre ei. Nu prea poți da afară oameni după achiziția unei companii. În concluzie, câți euro ești dispus să plătești per abonat din acei X% și nu cumva te costă mai puțin să-i atragi oricum în rețeaua ta prin publicitate și oferte speciale, indiferent ce se întâmplă cu Telekom Mobile?

Așa că este posibil ca partea de mobil a Telekom în România să se vândă pe puțini bani. Și aici Telekom are altă dilemă: câtă vreme sunt dispuși să aștepte după un cumpărător, timp în care au costuri de operare ce se tot adună?

asus s5507

    12 comentarii

  1. De ce crezi ca s-ar muta toti abonatii in cazul in care s-ar vinde? Brandul ramane, infrastructura ramane, se schimba doar patronul care nu prea il intereseaza pe abonat atat timp cat abonamentul nu se schimba.

    Crezi ca ceilalti operatori o sa aibe capacitatea sa preaia chiar si 1 milion de utilizatori fara sa faca upgrade de capacitate ?

      (Citează)

    • Nu poate ramane brandul, fiindca Telekom este o companie globala. Poate ca va permite desfasurarea afacerilor sub acelasi nume, dar doar pentru o perioada scurta de timp.

        (Citează)

    • De fapt in calitatea serviciilor ramane brandul ala original: Romtelecom. Si asta e si problema.
      Ramane totusi intrebarea: de ce mai sta cineva chiar si azi la romtelecom.

        (Citează)

  2. Nu era vorba ca va lua Orange si partea de mobil ? Anii trecuti .

      (Citează)

    • Orange a luat preluat doar clientii care pe langa mobil aveau si servicii fixe. Cei care aveau doar servicii mobile, au ramas la Telekom.

        (Citează)

  3. Dar vai, Telekom care avea reclamă peste tot cu culorile lui si invitaţi pripaşii de Smiley & Co., acum vinde? C’est ne pas possible, acest mirobolant de furnizor care ţepuia oameni, prelungindu-le contractul tacit, fără ca ei să aiba nimic de zis?

    Si daca sunai sa anulezi contractul, ti se spunea “dar vai, FIX acum v-am mai reinnoit pe 2 ani, multumesc ca sunteti clientul nostru”.

      (Citează)

  4. Deci nu mai roz deloc

      (Citează)

  5. Eu zic să se întâmple orice dar să avem în continuare 4 operatori de telefonie mobila. Mai tine minte cineva preturile când erau doar 2 ?
    Și, cel mai important, să-i dea Dumnezeu sănătate celui care s-a luptat ca să se introducă în lege portabilitatea. Dacă tin minte bine era prin 2008 și ministrul a fost schimbat!

      (Citează)

  6. Nu stiu daca frecventele pe care le au deja, pot fi folosite in 5G. Daca nu, tinand cont ca ultima licitatie pentru frecvente 5G e anul asta si sigur nu au doresc sa mai bage bani in licitatie, cel care va cumpara , va avea doar cativa ani in care sa mai pastreze abonatii apoi acestia vor migra catre alte retele care ofera 5G.

      (Citează)

    • 5G e mai mult un moft momentan…în teorie e folositor doar când mergi la concerte și evenimente sportive cu număr mare de participanți…in rest pe mine mai mult ma încurca la Vodafone…înainte de 5G aveam viteze mai bune la date și vocea mergea in locuri mai ‘intime’(lifturi, metrou, parcări subterane, etc), pe când acum pauza…acum îmi arată semnal full și abea îmi încarcă niște amărâte de pagini web…

        (Citează)

    • @dan.. mai tii minte cand s-a lansat 3G? dar 4G? .. fix aceleasi discutii.. cine are nevoie? eu ma dau bine ms pe 2G.. ce sa faci cu atata banda.. e inutila :)

        (Citează)

    • Cătălin Tănase

      10/05/2022 la 10:34 AM

      @gabi Și să nu uităm nici: “5G?!? Întâi să faca acoperire pe 4G și apoi să se apuce de 5G!” :))

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus