un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Sfârșitul unei serii: jocurile FIFA își schimbă numele după 30 de ani (și asta e ok)

12 May 2022  ·

TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

Să revenim un pic la seria de jocuri FIFA care își va schimba numele în EA Sports FC din anul următor. Acum în toamnă urmează să lanseze FIFA 23, the last of its name, ca să zic așa. Eu am crescut cu jocurile FIFA pe lângă mine, așa că o astfel de schimbare este semnificativă pentru mine.

Sau nu este semnificativă? În practică nu-mi pasă așa tare de nume. Sunt convins că fanii vor spune FIFA 24 și jocului EA Sports FC 2024 sau cum se va numi el. Electronic Arts a folosit denumirea FIFA timp de 30 de ani; va rămâne a lor chiar și neoficial.

Zic asta și din alt motiv. FIFA cică încasa 150 de milioane de dolari pe an(!) de la EA pentru a le permite să utilizeze numele FIFA. Banii aceștia sunt doar pentru FIFA. EA avea separat contracte de licențiere cu fiecare națională și club în parte. De la FIFA lua doar numele FIFA, care dădea jocului un aer suplimentar de validitate, de “oficial”.

Se pare însă că asta e tot ce dădea. Cum a zis un reprezentant EA într-un interviu, în anii fără un Campionat Mondial, numele FIFA nu însemna nimic. În anii cu Campionat Mondial, numele apare mai des în mintea oamenilor, că se zice de FIFA World Cup pe la știri și în branding.

Basically, what we get from FIFA in a non-World Cup year is the four letters on the front of the box, in a world where most people don’t even see the box anymore because they buy the game digitally. (Wired)

Mai nou FIFA voia 300 de milioane de dolari pe an pentru numele lor, iar EA a refuzat. Zvonurile au început să apară încă din noiembrie despre negocieri eșuate. Zilele trecute, EA a anunțat că anul acesta va lansa ultimul joc FIFA, apoi seria se va numi EA Sports FC.

Nu-mi place în mod special acest nume. Înțeleg însă că nu-i puteau spune EA Football, că e fotbalul american acolo, și cu Soccer ar fi deschis alte discuții despre cum există un singur fotbal, ce atâta soccer. Așa că EA Sports FC să fie, noi tot FIFA 24 îi vom spune.

Un amănunt interesant este că EA nu mai poate folosi nici numele World Cup, care-i tot un brand FIFA. Dar asta este o problemă ce apare doar din 4 în 4 ani.

FIFA, în schimb, a dat o declarație semi-inutilă despre cum vor căuta un alt partener pentru jocuri și cum ei se vor asigura că jocul ce va purta numele FIFA va fi cel mai bun din piață, așa cum merită fanii. În primul rând, care fani? Ăia care consideră că FIFA este o mafie? (probabil este) În al doilea rând, mult noroc ca FIFA să găsească vreun alt dezvoltator cu puterea financiară de a le plăti 150 de milioane de dolari anual pe acest brand, dacă nu mai mult.

“I can assure you that the only authentic, real game that has the FIFA name will be the best one available for gamers and football fans,” FIFA president Gianni Infantino said in a statement Monday. “The FIFA name is the only global, original title. FIFA 23FIFA 24FIFA 25, and FIFA 26, and so on—the constant is the FIFA name, and it will remain forever and remain the best.”

Right-o!

asus s5507

    8 comentarii

  1. “I can assure you that the only authentic, real game that has the FIFA name will be the best one available for gamers and football fans,” FIFA president Gianni Infantino said in a statement Monday.

    Spoken like a true mafia boss. He’s even Italian, pentru dumnezo!

      (Citează)

  2. Declaratia celor de la FIFA este penibila. Asa cum ai spus si tu, nu exista niciun alt studio care sa aiba puterea financiara de a plati 150 de milioane de dolari doar pentru titlul jocului plus zecile sau sutele de milioane necesare pentru numele jucatorilor si ale echipelor.

      (Citează)

  3. bine ba, da-le pace. fifa.
    sa faca avc aia de la marketing de la EA

      (Citează)

  4. În principiu sunt 2 mari jocuri de fotbal: FIFA și PES (Pro Evolution Soccer, făcut de Konami). PES și-a schimbat deja numele (eFootball 2022) și a devenit gratis (free to play) cu achiziții în aplicație (e trendul care nu mai poate fi ignorat).

    EA cred că au fost puși într-o poziție ciudată, nu puteau să-i zică EA Football, semăna prea tare cu eFootball, iar EA Soccer cu Pro Evolution Soccer.

    Ar fi funny să ia Konami numele FIFA și următorul eFootball să se cheme FIFA Football sau ceva de genul. Cred că are Konami bani, le-ar da o palmă celor de la EA, cu care s-au bătut pe nișa asta timp de 30 de ani, și probabil ar mai fura niște clienți noi care ar confunda numele.

      (Citează)

    • Poziție ciudată sau nu, e normal ca EA să nu vrea să dea atâtea pachete de jucători (FUT) la FIFA – sunt bani mulți, e păcat.

      Konami cred că au pierdut de mult lupta, cel puțin pentru cota de piață – probabil de minim 10 ani. Poate au bani, dar e evident că nu vor să-i investească în PES sau eFootball sau cum vor ei să-i zică. Gameplay-ul lor, care e mult mai bun decât ce are EA, a convins o comunitate relativ mică și pe care a lăsat-o să facă mods pentru a compensa lipsa licențelor sau a elementelor grafice. Per ansamblu FIFA e mult mai complex, iar experiența din career mode sau FUT nu se compară cu ce are Konami.

      Dacă în viitorul apropiat nu vor veni și cu variante offline cum au promis (Master League de exemplu) probabil că vor pierde o parte importantă din comunitatea aia și așa mică. Nu cred că i-ar salva numele de FIFA, nici măcar elemente exclusive cum a fost licența pentru Juventus.

        (Citează)

  5. Mai sunt 2 concurenți care au apărut pt modul FUT. Momentan sunt la nivel de startup dar banii pe care FIFA (jocul) ii face anual nu aveau cum să nu atragă competitori.
    https://goals.co/ e unul dintre ele.

    FIFA e destul de “gamificata” și casual friendly încât mulți dintre jucătorii hardcore s-ar muta mâine pe altceva mai bun.
    Daca acel ceva mai bun o sa apară până în 2024 și o să aibă și toate licențele este însă o alta problemă.

    Iar jucătorii casual vor juca întotdeauna jocul cu cele mai multe licențe disponibile.
    Ca și consumator as prefera un alt model de licențiere pentru organizații gen FIFA, Premier league, Real Madrid etc fara exclusivități dar asta este o alta discuție

      (Citează)

  6. N-am inteles niciodata jocurile de sport, in care joci fotbal sau basket cu omuletii digitali. Curse de masini, raliuri, astea mi-au placut intrucatva. Dar fotbal pe consola, mi s-a parut pentru idioti.

      (Citează)

    • Depind ce joci și cum joci. Eu joc PES pe manual (fără asistență AI) și e cu totul alt joc față de varianta default când te ajută AI-ul să dai pase și șuturi perfecte. Dincolo de gameplay, fotbalul e în mare parte joc de strategie (și în realitate, nu doar în joc) și e destul de satisfăcător. Problema e că pe offline devine plictisitor după câteva sezoane jucate, iar pe online e plin de nătărăi.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus