►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mai vreți niște incompetențe sau poate corupție?
Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani 8 luni de închisoare, a fugit din țară. Poliția l-a găsit prin Atena. Posibil să nu fie extrădat în România, că cere azil politic acolo.
Bogdan Popa, condamnat odată cu Oprescu la 11 ani și ceva de închisoare, a fugit din țară. Poliția a emis și pentru acesta mandat internațional.
Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnați la 8 ani de închisoare, a fost dată în urmărire de Poliție. Cică ar fi în Moldova.
Judecătorii nu știu cu precizie unde este Elena Udrea în Bulgaria. Sau ceva așa, o altă tâmpenie din asta.
Statul român abia dacă prinde câțiva corupți din aceștia mari. După ce că prinde doar câțiva, procesele durează ani de zile. Se împlinesc 7 ani de la Colectiv, 7 ani de la arestarea lui Oprescu, 11 ani de la gala Bute pentru care a fost condamnată Udrea. Atât durează lucrurile pe la noi.
Apoi, când în sfârșit apar condamnări definitive (nu înțeleg de ce mai există primele instanțe, dacă mereu se face apel sau recurs sau cum se numește oficial), condamnații lipsesc. Udrea nici măcar nu era la prima fugă din țară, au mai adus-o o dată din Costa Rica.
Știu că libertatea are prioritate și că oamenii sunt considerați nevinovați până la dovada vinovăției, dar o instanță deja i-a declarat vinovați. OK, chiar și așa, pe timpul apelului tot ai dreptul de a pleca din țară, ceea ce pare stupid în astfel de situații, dar chiar să așa să acceptăm că omul are libertate de mișcare. Bine, dar niște limitări tot trebuie să existe. Lasă-l să plece doar în țările cu care ai tratat de extrădare. Pune-i o brățară la picior, să-l găsești oriunde pe glob. Pune-l să declare destinatia și dă-l în consemn la frontiere astfel încât să nu poată ieși dintr-o țară în alta odată plecat din România.
Până acum, mi se pare că autoritățile doar se fac de râs cu astfel de situații sau sunt complice cu condamnații.
Și uitați situația din teren: Sorin Oprescu cere azil politic în Grecia. Elena Udrea cere în Bulgaria, invocând condițiile rele din închisorile din România. Dragoș Săvulescu, condamnat la 5,5 ani, a fugit în Grecia și apoi în Italia. Italienii au refuzat extrădarea, ba chiar i-au micșorat pedeapsa la 2 ani cu suspendare pe teritoriul Italiei. Ioan Neculaie a fugit în Grecia. Benyamin Steinmetz a fugit tot în Grecia, iar autoritățile de acolo au refuzat extrădarea. Mai sunt câțiva enumerați aici. Succes pe linie!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
17 comentarii
20/05/2022 la 7:04 AM
Citeam ieri ca o judecătoare din G*lați a fost sancționată pentru nefinalizarea documentelor în termen. Avea doar vreo 1497de dosare în lucru..
theSame(Citează)
23/05/2022 la 11:41 AM
Nu știu nici dacă e vina judecătorilor sau vina lipsei de personal. Oricum, sistemic e ceva în neregulă.
Matilda(Citează)
20/05/2022 la 7:14 AM
Sa nu uitam de fiul lui Gino !
Care de vreo 2 ani tot bolnav în Italia e
Dave(Citează)
20/05/2022 la 7:39 AM
Problema consta in faptul că dreptul este o materie extrem de vasta, similară ca și complexitate părții de chirurgie din medicină (de ex.) sau altor meserii similare – cu singura diferență că dreptul este scris mai accesibil, astfel că oamenii cred că îl înțeleg mai ușor, însă în același timp nimeni nu s-ar baga să facă o operație pentru că a citit pe internet o carte de medicina.
Fara a mă referi la vreun caz concret, la modul general prezumția de nevinovăție vizează faptul că o persoană este considerată nevinovată până când printr-o hotărâre DEFINITIVĂ se stabilește că este vinovat – deci nu este considerat nevinovat până la DOVADA vinovăției.
Aparent cele două noțiuni sunt similare, dar de fapt nu sunt, pentru că :
-hotărârea definitivă a instanței este hotărârea care se da la finalul întregului proces, adică cea din apel (și nu cea din recursul în casație, care este o cale extraordinară de atac, după apel) – adică este un moment clar stabilit când se consideră că omul care a comis o faptă este vinovat din punct de vedere penal;
-notiunea de dovada vinovăției nu exista ca norma de drept și nici nu are cum sa existe, pentru că este prea vagă.
De exemplu un tata este pe strada cu fiica lui și o împinge brusc, iar ea cade – dacă cineva (un martor) il vede ești clar vinovat pentru că a provocat o suferință, fetei, deci pentru acel martor s-a făcut dovada vinovăției – dar de fapt fata a fost impinsa pentru că o drona scăpată de sub control urma să o lovească în cap, dar martorul care a văzut era mai departe și nu a văzut drona, care se mișcă foarte repede, a văzut doar momentul împingerii și al căderii.
Dacă fata este la spital iar tatăl care a impins-o locuiește la alta adresa decât cea din cartea de identitate poliția nu are la inceput decât versiunea martorului – adică popular are dovada vinovăției sau nu ?
După ce discuta și cu fata, ea spune că nu își amintește ce s-a întâmplat, știe doar că tatăl a impins-o,.
Tatăl spune că a impins-o că să nu o lovească drona – adică un martor spune ceva și tatăl spune că are o justificare, dar tatăl ar putea să mintă ca să își acopere agresiunea – acum este dovada vinovăției ?
După alte 4-5 luni politistii descoperă pe cel care avea drona care recunoaște că a pierdut controlul, deci ce spune tatăl este adevărat – deși părea că există dovada vinovăției, brusc ne dăm seama că nu este așa.
De aceea un om este considerat nevinovat până la un moment clar stabilit și anume hotărârea definitivă a instanței.
Mirel(Citează)
20/05/2022 la 11:42 AM
Mirel, nu știu dacă ai studii pe domeniu, eu nu am (ca să fie clar) deci ce spun e doar common sense și un pic de experiență. Ești nevinovat până la decizia instanței (adica prima în opinia mea). Apelul nu e rejudecarea primului proces, eu am avut un proces pierdut (nu , nu e de corupție, doar incompetență a statului) iar apelul a fost foarte foarte scurt: ai dovezi noi? Nu? Pa și la revedere.
Mircea2(Citează)
20/05/2022 la 8:11 AM
Romania ar trebui sa rupa orice tratat cu o tara care nu ii extradeaza cetatenii.
Anda(Citează)
20/05/2022 la 8:11 PM
De parca nu sunt alte lucruri mai importante in relatia dintre doua tari.
S(Citează)
20/05/2022 la 8:44 AM
Nu uita, statul sunt tot ei, prieteni, cunostinte, rude etc.
Stefan(Citează)
20/05/2022 la 8:47 AM
Udrea a cerut azil tot in Grecia si bulgarii trebuie sa hotarasca daca o lasa sa plece in Grecia sau o predau autoritatilor romane. Si legat de extradari mai ales in UE ar trebui recunoscute deciziile instantelor si sa fie extradati imediat la cererea autoritatilor.
ovidiu(Citează)
20/05/2022 la 10:39 AM
Exact, inteleg cu tari baniere sau hyper corupte gen costa rica, israel, etc sa existe probleme. Dar in interiorul UE ar trebui sa fie fix ca in interiorul unei tari. Ai prins-o in bulgaria si o trimiti cu masina la bucuresti a doua zi. Si vice-versa. Fara procese de extradare and shit.
Daca tot ne batem cu pumnii in piept ca UE, unitate, bla, bla, bla, bla…
Daca exista suspiciuni ca justitia dintr-o tara UE e gresita, sau ca sistemul penitenciar nu respecta drepturile omului, ok iei masuri punctuale impotriva acelor tari. Dar e hilar ca “bulgaroi cu ceafa groasa si grecotei cu nas subtire” sa stea ei stramb si sa judece drept daca justitia din Ro e ok sau nu, de parca la ei e altfel. De ce credeti ca fug toti astia numa prin tari d-astea, si nu fug prin suedia, norvegia, etc.
Boris(Citează)
20/05/2022 la 8:58 AM
Ro e un stat esuat tinut pe perfuzii si amenintarea de masuri coercive pentru ca suntem in UE. A existat o ultima incercare de resuscitare cand a venit USR la putere (nu ca ar fi fost foarte competenti) dar suntem in moarte clinica. Tesatura institutionala este atat de imbacsita de impostori si incapabili incat nu mai avem ce face. Pur si simplu nu mai exista resursa umana capabila in institutii cheie care sa poata face “curat”. Avem 2 institutii mari care sunt nefunctionale: Politia si Justitia. Atat timp cat nu exista frica de justitie si nu exista nici politie care sa previna sau sa puna in aplicare masurile alea putine pe care le dispune justitia, cei care nu au repere morale solide, parvenitii si impostorii vor putea prospera si acapara putere linistiti. Plus ca exista acest lant al slabiciunilor in care impostorii si parvenitii depind unii de alti si se acopera sau sustin dupa caz.
Tot ce putem spera este sa avem cat mai putina nevoie de stat sub orice forma a lui.
adi(Citează)
20/05/2022 la 1:31 PM
Ai uitat de invatamant, sanatate si protectie sociala cand te-ai referit la institutti nefunctionalte, sau mai usor ar fii sa le enumeri pe cele care functioneaza. In Romania nici o institutie nu functioneaza in interesul populatiei desi toti bugetarii sunt platiti din taxe si impozite tocmai pentru a presta un serviciu in folosul comunitatii.
Ce mai mare institutie care este inutila si care nu functioneaza de 30 de ani este institutia guvern si parlament cu toti angajatii de acolo, ne prefacem ca avem o democratie dar nu e altceva decat o debandada generala administrata de un grup de interese transpartidice care luceraza pentru ei, pentru prietenii lor si evident pentru cei de le dau spaga.
L!nuX(Citează)
20/05/2022 la 5:49 PM
++++
Indiscutabil.
Ce poti face nu este sa mai speri ceva, nu ai ce, e cancer in faza terminala. Ce poti si trebuie sa faci este sa te salvezi pe tine si familia de pericolul mortal (fara nicio exagerare) numit Romania.
Tom(Citează)
20/05/2022 la 9:22 AM
Antonina Radu a fost reținută acum 6 zile
Vali(Citează)
20/05/2022 la 9:52 AM
O mare parte din problema este subfinantarea justiției, probabil intenționat. Nu sunt suficienti judecători, grefieri, sali de judecată, etc.
Em(Citează)
20/05/2022 la 3:28 PM
Nu sunt suficienti judecatori, gresieri, sali de judecata? Sau procesele se intind pe o perioada foarte lunga de timp si cu foarte multe infatisari si asta creste considerabil numarul de resurse necesare?
Plus faptul ca in multe cazuri la apel sau recurs se modifica semnificativ sentinta initiala, desi nu apar dovezi noi. Asta semnaleaza incompetenta sau coruptie, in niciun caz nu este din cauza lipsei de resurse.
Andrei G(Citează)
20/05/2022 la 10:22 AM
Păi băieții ăștia din poliție ( pardon Miliție) nu au în fișa postului așa ceva.Ocupațiile preferate sunt : arsul gazului de pomană,luatul șpăgilor , băutul la masă și încuscreala cu interlopii și bineînțeles așteptarea vârstei de 45 de ani ca să se care la pensia specială la care nu au prea contribuit.
Doc(Citează)