un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Acțiuni, bursă, imobiliare, fonduri – ediția de mai 2022

31 May 2022  ·

GÂNDURI  ·

20 comentarii

Wow, Radu, ediția de mai în ultima zi din luna mai? N-ai prea avut chef de scris, nu? N-am prea avut.

Dar nici nu sunt multe de zis. A fost tot o lună proastă pe toate planurile. Nici analiștii nu știau că va fi așa, altfel ar fi fost plin de miliardari din shorturi. Pur și simplu a fost iarăși un concurs de împrejurări ce au făcut ca piața să scadă în unele domenii și cel mult să stagneze în altele, iar volatilitatea mare a rămas nedorită.

Un articol îmbucurător (pentru mine) despre piața imobiliară spune că cererea este de 4-5 ori mai mare decât oferta, iar preturile apartamentelor vor mai crește cu 15% în perioada următoare. Așa o fi. Pe de altă parte, creșterea ROBOR nu este îmbucurătoare pentru piața imobiliară. Asta ar putea însemna însă că lumea va mai amâna o vreme achiziția unui apartament și va sta în chirie încă o vreme, ceea ce se potrivește cu propriile mele planuri din domeniu.

Criptomonedele au scăzut și ele. După câteva luni de stagnare pe la 40k dolari, Bitcoin a scăzut la pragul de 30k și pare să rămână acolo. Cel mai bun moment pentru vânzarea de cripto a fost decembrie 2021 în ultimele 6 luni, de atunci sunt doar scăderi în scară.

Nici bursa n-a stat bine, cel puțin pe tehnologie. O nouă serie de companii a anunțat rezultate sub așteptări, iar asta a determinat un nou val de neîncredere în acțiunile tech, din care am și eu predominant. Apple reduce comenzile de iPhone către fabrici și acțiunile au scăzut.

Tesla a scăzut masiv, vreo 40% față de începutul anului. Nu este un motiv clar. Unii au vândut pentru că există teama de acțiuni de tehnologie. Alții au văzut pentru că se credea că Musk va trebui să vândă multe acțiuni Tesla pentru a obține banii cu care să cumpere Twitter. Treaba asta ar fi scăzut valoarea acțiunilor Tesla, așa că alți deținători au preferat să vândă înaintea lui Musk. Alții au vândut pentru că Musk a mai făcut sau zis diverse prostii și alți deținători s-au temut de un efect de bumerang al lor.

NVIDIA a scăzut tot vreo 40% YTD pentru că mulți s-au temut că, pe fondul blocajelor din China, a inflației și a altor factori, compania nu va mai avea aceeași creștere ca în anii trecuți. Cu alte cuvinte, s-au dus momentele de boom ale companiei, de acum va crește într-un ritm mai normal, dar bursa caută creșteri explozive pentru profit maxim.

Amazon a scăzut de la 3.300 dolari la 2.300 de dolari într-o lună. Rezultate sub așteptări, scumpiri în SUA și alte piețe, ritm mai lent.

IBM a făcut o surpriză plăcută și a crescut. IBM a separat recent diviziile sale mai vechi într-o companie nouă, numită Kyndryl, iar ce a rămas cu numele IBM are șanse mai mari la profitabilitate și afaceri mai mari în viitor. Au anunțat niște rezultate bune și acțiunile au crescut vreo 10%, ce-i drept până la valorile din ianuarie 2022, când era un val al acțiunilor de tehnologie.

Per total, însă, o mare parte din piața tech a dat în jos, iar restul (bănci, travel, agricultură, materiale) n-a impresionat. Este o lună proastă. Poate ultima lună proastă și apoi va urma o creștere, deci ar putea fi un dip aici cu un moment bun de cumpărat acțiuni, dar nu se știe niciodată.

Fondurile de investiții, în special cele cu profil mai mare de risc, au evoluat similar cu bursa. Volatilitate a fost peste tot. Mai am niște bani într-un fond care într-o singură lună a oscilat între -9% și +2%. Revenirea pe plus este o veste bună, mai ales că trendul mare de creștere, dar în același timp țin minte că înainte de valul de omicron și apoi de invazia rusească, eram pe la +25%, dacă nu mă înșel.

Per total aștept să treacă volatilitatea. Mi se pare că am un portofoliu echilibrat. Sunt convins că unele companii nu-și vor reveni niciodată la valorile la care am cumpărat eu, că s-a săturat lumea de ele și de produsele lor actuale, dar important este ce se întâmplă în medie în acest domeniu.

asus s5507

    20 comentarii

  1. Ar fi frumos si benefic pentru toata lumea sa scada cu 15% in loc sa creasca.

      (Citează)

  2. Ce bine ca am vandut cand am vandut, ca pierdeam si mai mult.

      (Citează)

  3. Radu, cum spuneam și cu alte ocazii, nu mai citi profit.ro, zf.ro, etc, unde 90% din articole sunt plătite de dezvoltatori.

    Cererea e mare, apartamentele se scumpesc dar tranzacțiile scad de la luna la luna. Cum merge asta?
    https://economedia.ro/piata-imobiliara-in-bucuresti-tranzactiile-au-scazut-cu-16-de-la-o-luna-la-alta-dar-la-apartamente-preturile-pe-mp-au-trecut-pragul-de-1700-de-euro-analiza.html#.YpWtxFNI5Pw

      (Citează)

    • Corect. De verificat indicele ANEVAR si alte surse nu indicele imobiliare.ro sau ziarele de “biznis” sau ce spun “dezvoltatorii” sau “agentii”. De vazut ce zice economia si bancile. Cate credite au mai dat? De vazut ce zic notarii. In loc sa avem o informare mai buna cu atata Internet si informatii, parca e mai proasta.

        (Citează)

  4. Mai vin si eu cu un articol despre cum cresc artificial preturile locuintelor in Romania
    https://romania.europalibera.org/a/blocaj-imobiliare-preturi-apartamente/31867042.html.

    Apropo BVB s-a tinut mult mai bine ca S&P 500 in perioada asta pentru ca are o pondere ridicata in actiuni pe energie.

      (Citează)

  5. Piața imobiliară trebuie sa se ducă in cap, punct
    E incorect zis și piața, mai degrabă rechineala imobiliară

      (Citează)

  6. Personal cred ca piata imobiliara nu o sa mai creasca. Dar nici visele ca se duce in cap nu cred ca se adeveresc. As merge ca se ajunge undeva la mijlocul pretului dintre martie 2020 si cel de azi. Si o zice unu care urmareste intens achizitia unui apartament, deci daca se “duce in cap” ar avea numai de profitat.

      (Citează)

    • Nici eu nu cred ca vor scadea prea mult preturile la imobiliare pentru ca majoritatea persoanelor fizice care au case/apartamente la vanzare nu au nevoie urgenta de bani. Si mai mult, unii dintre ei au cumparat scump in speranta ca vor vinde pe plus, asa ca nu au niciun motiv sa scada preturile. Mai bine mai asteapta 2-3-4 ani pana cand gasesc clientul potrivit.

        (Citează)

  7. La cati asteapta sa se duca piata in cap doar ca sa cumpere, imi dau seama ca oamenii au bani si de fapt nu exista chiar motiv de cadere serioasa.

      (Citează)

  8. Referitor la imobiliare – nu cred ca va veni o scadere a preturilor apartamentelor/caselor in urmatorii ani, maxim o stagnare. Da, volumul tranzactiilor va scadea, multi nu vor mai cumpara si este normal dar nici nu se vor mai construi la fel de multe blocuri/apartamente datorita cresterii preturilor materialelor. Toate proiectele incepute (sau aproape toate) se vor finaliza dar altele noi nu vor incepe. Dar cerere tot va exista (in declin) pentru ca marile orase atrag oamenii pt salariile pe care le ofera si un nivel de trai mai bun (+ca Bucurestiul e inca ieftin la imobiliare comparativ cu alte orase).
    Despre bursa – cred ca mai e loc sa scada pretul actiunilor, bear market is coming. Multe actiuni sunt inca supraevaluate, multe companii vor raporta venituri in scadere din mai multe motive (inflatie, pretul materialelor, lipsa de chipuri, etc). Sunt multi oameni care au inceput sa investeasca de 1-2 ani in bursa si e prima oara cand vad o scadere.
    Vazusem o statistica interesanta: evaluarea tuturor companiilor listate la bursa din lume reprezinta 120% din PIBul mondial. Ca sa intelegeti cam cat de overvalued este piata. It has a lot of room to fall down

      (Citează)

    • Stai sa vezi cum o sa te manance ROBOR-ul de poponet, Mugur lucreaza.
      Cand 2 camere a ajuns la 140.000 Euro + , evident exprimat in lei si 1% conteaza la 30 de ani.

      Deja BCE si FED au anuntat majorari de dobanzi cheie, BCE chiar de vreo 2-3 ori anul asta, si e normal sa stopeze accesul oamenilor la credite imobiliare ieftine ca altfel cresc preturile artificial si ajungem iar in 2008. Deja in Europa de vest si mai ales unde nu se construieste pe persoana fizica suntem acolo, pretul a crescut atat de mult incat nu iti mai permiti fizic o locuita. In Dublin o casa care oricum era scumpa si se vindea cu 550 in 2021 acum se vinde cu 800, inflatia e de vreo 30% la case intr-un an.

      In Romania nu se simte criza, mai un concediu in Grecia, mai o pomanda de la USL si mergem mai departe.
      Vine iarna, sa va tineti pret la incalzire in Bucuresti unde oricum plateste Nicusor subventia (pomana). Iar nu o sa aibe bani sa dea la spitale, scoli , infrastrutura ca deh, de unde.
      Eu zic ca vin vremuri grele unde iar lumea cu cash se va face mai bogata iar saracii vor fi si mai saraci.

      Abia asteapta Vladimir sa vina iarna sa inchida robinetul la UE.

        (Citează)

  9. Eu unul m-am lamurit cu fondurile de investitii.
    De curios, am bagat mai multe zeci de mii de lei din 2020 incoace in cateva fonduri prin ING Bank, maximul de profit a fost de cateva mii de lei. Apoi razboiul si am ajuns cu gaura de mii de lei.
    Acum sunt pe zero si o sa vand.
    Prea mare volatilitatea, in fiecare an ai un virus, un razboi, o criza, o chestie o socoteala.
    Nu ma apara de inflatie absolut deloc. Mai bine cumpar euro/dolar la cursul BNR, fara comision ( am cum sa fac asta), si tin la saltea.

      (Citează)

    • Investiția în fonduri e pe termen lung, nu te uita des la ele, pune acolo și uita, in 10-20 de ani ai sa vezi diferența . Evident nu îți tine toate ouăle în fonduri cu risc ridicat, volatile

        (Citează)

  10. “Nici analiștii nu știau că va fi așa”

    Ahem… check your comments, de cateva luni de cand ai inceput “seria” asta de articole de investitii, iti tot scriu si te trag de maneca. Mai direct, mai indirect..

      (Citează)

    • Completare la “Este o lună proastă. Poate ultima lună proastă și apoi va urma o creștere, deci ar putea fi un dip aici cu un moment bun de cumpărat acțiuni, dar nu se știe niciodată.”.

      Nu, nu e “un dip”. Si da, se stie. Urmeaza cum ti-am scris si in ultimele luni, o recesiune care va dura cativa ani. FED-ul abia incepe QT acum in iunie, zoom out la indicatorii pe care ti i-am trimis si anterior si vezi ca e posibil ca abia in ani de zile lucrurile sa revina pe crestere, dupa ce retail-ul va continua sa piarda inca 90% din valoarea portofoliului lor actual.

      “Per total aștept să treacă volatilitatea.” – nu volatilitatea e problema ta, ci trendul. Volatilitate de ar fi, in ambele directii, ar fi bine. Insa trendul va continua in jos. Drept urmare, volatilitatea va cauza marketul sa mai faca si bounce din cand in cand, mentinand trendul descendend overall (zooming out).

      Nu mai recomanda cititorilor sa investeasca pentru ca isi vor pierde banii. Nici in stocks, nici in crypto, nici in alte instrumente financiare. Nu e momentul.

        (Citează)

    • “Nu mai recomanda cititorilor sa investeasca pentru ca isi vor pierde banii”

      Tu nu știai că bloggerii se pricep la orice?
      :) Razboi, masinii, pandemii, economie, politică, etc..

        (Citează)

  11. Tano:
    “Nu mai recomanda cititorilor sa investeasca pentru ca isi vor pierde banii”

    Tu nu știai că bloggerii se pricep la orice?
    :) Razboi, masinii, pandemii, economie, politică, etc..

    Nu e momentul.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus