De ce oamenii sunt mai dificili în această perioadă

Este un articol foarte bun în The Atlantic pe tema oamenilor care sunt tot mai nervoși, mai arțăgoși, chiar mai violenți. Vă invit să-l citiți, chiar dacă are mai multă legătură cu americanii. Am vrut să-l pun în linkurile de duminică, dar subiectul merită mai multă atenție pentru că de fapt ne lovim zilnic de el.

Ați văzut cu siguranță schimbările, chiar dacă poate nu le-ați conștientizat. Oamenii sunt mai certăreți, parcă sar mai repede la beregata altora, cum se zice. Nervii sunt întinși la maxim, greșelile sunt taxate cu răspunsuri parcă disproporționat de mari, înjurăturile sunt date cu patos mai mare. Dacă s-ar inventa o metodă de a da palme prin monitor, am avea cu toții fața vânătă.

Se văd peste tot, de la greșeli în trafic și până la opinia despre o mașină parcată strâmb. Se văd și la știri. La noi mai lejer sau poate că nu se fac statistici suficiente. A crescut masiv rata de încercări de sinucidere în rândul adolescenților, de exemplu.

Prin alte țări oamenii se bat tot mai des cu însoțitorii de zbor. Câțiva paznici au fost omorâți după ce-au rugat pe unul sau pe altul să poarte mască la intrarea în supermarket. Mass shooting-uri aproape în fiecare zi.

Un motiv pe care-l zice The Atlantic este că cei doi ani de pandemie au fost de tipul “high stress, low reward”. Adică oamenii au mai trecut prin situații foarte stresante pe la muncă, de exemplu, dar de obicei la final, dacă se rezolvă cu bine, urmează și vreo primă sau măcar o laudă de la șefi. Pandemia este cu mult stres și la final… nimic, ne întoarcem la ce era înainte. Unii aveau a shitty life și înainte; închipuiți-vă cum a fost în pandemie.

Izolarea i-a făcut pe oameni un pic mai sălbatici. Niște studii de-ale psihologilor arată că negativismul este contagios. Astfel de oameni îi stresează pe cei din jurul lor și le schimbă comportamentul în rău. Cum zice articolul, după o ședință proastă sau după angertainment peste tot —la știri, pe bloguri, în trafic— este mai probabil să nu fii la fel de politicos și vesel cu casierul de la supermarket. Și apoi intri pe Instagram și vezi numai viață ireal de bună, cu plaje, mașini și Gucci, și probabil te enervează și mai tare că alții nu par a avea deloc astfel de probleme.

Apoi, sunt zeci de mii de români care au trecut prin drame puternice în pandemie. Au murit 65.000 de români. Sunt deci zeci de mii de familii pentru care pandemia a avut consecințele cele mai grave.

Sunt prin țară mii de oameni care au dat boala cuiva din familie și acea persoană a decedat. Copii care au dat virusul părinților, soți care au dat soțiilor. Mii de persoane care trebuie să trăiască cu astfel de gânduri. Zeci de mii care au stat în ATI și acum se luptă cu sechele sau măcar o pizmă bună pe cei care le-au dat boala din neatenție.

Războiul din Ucraina este un factor nou în ecuație. Am auzit pe mulți din jurul meu făcând chestii ușor nebunești (o cheltuială mare, o demisie și plecat în sabatic etc) și motivând asta prin “când am văzut și războiul acesta…” Practic oamenii au văzut că inclusiv un război în toată regula poate avea loc aici pe lângă noi și asta i-a făcut să realizeze că trebuie să “trăiască” mai mult.

Mă gândesc și la alt factor. Efectele pandemiei și izolării se vor face resimțite multă vreme de acum încolo. Mulți copii au stat doi ani pe acasă exact la vârsta la care contează să înveți să legi relații interpersonale. Mulți nu și-au văzut părinții sau bunicii de doi ani.

Mulți angajați au pierdut contactul cu compania la care lucrează. Știu oameni care s-au angajat și au plecat un an mai târziu din acel job fără să-și fi văzut măcar o dată față în față colegii sau sediul firmei. Asta este o altă problemă pentru că multe companii mizează pe mediul de birou ca metodă de loializare a angajaților, ca apartenență la un grup, un proiect, o cultură corporatistă.

Nu orice cultură corporatistă este automat rea, în ciuda faptului că termenul are caracter peiorativ în zilele noastre. Unii oameni sunt foarte mândri de locul în care lucrează, de ce fac acolo și de ce schimbă compania lor prin lume. Puțini, că nu-s multe companii care știu să insufle asta angajaților sau care fac așa proiecte înălțătoare, dar există. Mulți alți oameni, indiferent de compania în care lucrează, au legat prietenii strânse cu colegii lor de birou. Mai greu să faci asta când îți vezi noii colegi doar prin Zoom timp de doi ani.

În concluzie TLDR, în ultimii doi ani au fost enorm de multe motive să fii deprimat sau stresat, iar asta duce la negativism și fitil mai scurt. Au fost foarte puține motive de a fi fericit sau optimist. De obicei pe acestea trebuie să ți le găsești tu, să vrei să găsești frumosul în ceea ce te înconjoară, dar trebuie un efort activ în această direcție.

TLDR la TLDR: sunt vremuri de kkt, dar încercați să nu vă lăsați pradă lor, ci să fiți mai buni.