►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Este un articol foarte bun în The Atlantic pe tema oamenilor care sunt tot mai nervoși, mai arțăgoși, chiar mai violenți. Vă invit să-l citiți, chiar dacă are mai multă legătură cu americanii. Am vrut să-l pun în linkurile de duminică, dar subiectul merită mai multă atenție pentru că de fapt ne lovim zilnic de el.
Ați văzut cu siguranță schimbările, chiar dacă poate nu le-ați conștientizat. Oamenii sunt mai certăreți, parcă sar mai repede la beregata altora, cum se zice. Nervii sunt întinși la maxim, greșelile sunt taxate cu răspunsuri parcă disproporționat de mari, înjurăturile sunt date cu patos mai mare. Dacă s-ar inventa o metodă de a da palme prin monitor, am avea cu toții fața vânătă.
Se văd peste tot, de la greșeli în trafic și până la opinia despre o mașină parcată strâmb. Se văd și la știri. La noi mai lejer sau poate că nu se fac statistici suficiente. A crescut masiv rata de încercări de sinucidere în rândul adolescenților, de exemplu.
Prin alte țări oamenii se bat tot mai des cu însoțitorii de zbor. Câțiva paznici au fost omorâți după ce-au rugat pe unul sau pe altul să poarte mască la intrarea în supermarket. Mass shooting-uri aproape în fiecare zi.
Un motiv pe care-l zice The Atlantic este că cei doi ani de pandemie au fost de tipul “high stress, low reward”. Adică oamenii au mai trecut prin situații foarte stresante pe la muncă, de exemplu, dar de obicei la final, dacă se rezolvă cu bine, urmează și vreo primă sau măcar o laudă de la șefi. Pandemia este cu mult stres și la final… nimic, ne întoarcem la ce era înainte. Unii aveau a shitty life și înainte; închipuiți-vă cum a fost în pandemie.
Izolarea i-a făcut pe oameni un pic mai sălbatici. Niște studii de-ale psihologilor arată că negativismul este contagios. Astfel de oameni îi stresează pe cei din jurul lor și le schimbă comportamentul în rău. Cum zice articolul, după o ședință proastă sau după angertainment peste tot —la știri, pe bloguri, în trafic— este mai probabil să nu fii la fel de politicos și vesel cu casierul de la supermarket. Și apoi intri pe Instagram și vezi numai viață ireal de bună, cu plaje, mașini și Gucci, și probabil te enervează și mai tare că alții nu par a avea deloc astfel de probleme.
Apoi, sunt zeci de mii de români care au trecut prin drame puternice în pandemie. Au murit 65.000 de români. Sunt deci zeci de mii de familii pentru care pandemia a avut consecințele cele mai grave.
Sunt prin țară mii de oameni care au dat boala cuiva din familie și acea persoană a decedat. Copii care au dat virusul părinților, soți care au dat soțiilor. Mii de persoane care trebuie să trăiască cu astfel de gânduri. Zeci de mii care au stat în ATI și acum se luptă cu sechele sau măcar o pizmă bună pe cei care le-au dat boala din neatenție.
Războiul din Ucraina este un factor nou în ecuație. Am auzit pe mulți din jurul meu făcând chestii ușor nebunești (o cheltuială mare, o demisie și plecat în sabatic etc) și motivând asta prin “când am văzut și războiul acesta…” Practic oamenii au văzut că inclusiv un război în toată regula poate avea loc aici pe lângă noi și asta i-a făcut să realizeze că trebuie să “trăiască” mai mult.
Mă gândesc și la alt factor. Efectele pandemiei și izolării se vor face resimțite multă vreme de acum încolo. Mulți copii au stat doi ani pe acasă exact la vârsta la care contează să înveți să legi relații interpersonale. Mulți nu și-au văzut părinții sau bunicii de doi ani.
Mulți angajați au pierdut contactul cu compania la care lucrează. Știu oameni care s-au angajat și au plecat un an mai târziu din acel job fără să-și fi văzut măcar o dată față în față colegii sau sediul firmei. Asta este o altă problemă pentru că multe companii mizează pe mediul de birou ca metodă de loializare a angajaților, ca apartenență la un grup, un proiect, o cultură corporatistă.
Nu orice cultură corporatistă este automat rea, în ciuda faptului că termenul are caracter peiorativ în zilele noastre. Unii oameni sunt foarte mândri de locul în care lucrează, de ce fac acolo și de ce schimbă compania lor prin lume. Puțini, că nu-s multe companii care știu să insufle asta angajaților sau care fac așa proiecte înălțătoare, dar există. Mulți alți oameni, indiferent de compania în care lucrează, au legat prietenii strânse cu colegii lor de birou. Mai greu să faci asta când îți vezi noii colegi doar prin Zoom timp de doi ani.
În concluzie TLDR, în ultimii doi ani au fost enorm de multe motive să fii deprimat sau stresat, iar asta duce la negativism și fitil mai scurt. Au fost foarte puține motive de a fi fericit sau optimist. De obicei pe acestea trebuie să ți le găsești tu, să vrei să găsești frumosul în ceea ce te înconjoară, dar trebuie un efort activ în această direcție.
TLDR la TLDR: sunt vremuri de kkt, dar încercați să nu vă lăsați pradă lor, ci să fiți mai buni.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
25 comentarii
07/04/2022 la 7:06 AM
Dar eu sunt la fel de irascibil și neplăcut ca de obicei, de fapt poate chiar mai puțin decât standardul obișnuit.
Eu de ce aș fi loial vreunei firme având în vedere cum s-au purtat de fiecare dată când mai multă muncă au găsit sa îmi dea, iar bani în plus doar după ce am fost dezagreabil?
Gaelex(Citează)
07/04/2022 la 7:27 AM
Adica iti dau bani in plus in fiecare zi??
😀
Morrissey(Citează)
07/04/2022 la 7:54 AM
Tot aud teoria asta ca acum sunt vremuri de kkt ( in comparatie probabil cu vremuri din trecut ).
Hai sa întrebăm părinții noștri, rude mai in varsta, trecute de 80, sa vedem in ce condiții se muncea sau trăia, anii 40, sau 60, sau cum stalin si acoliții din europa de est omorau cu milioanele oameni, cum negrii erau maziliti in US, boli care faceau dezastre in Africa ?
Ce e de kkt acum in comparatie cu ororile din secolul trecut ?
Nu suntem in rai, dar nici sa ne plângem, că ce vremuri de kkt.
De prea mult bine se plange omul și
devine irascibil.
Dan(Citează)
07/04/2022 la 8:27 AM
Ți se pare că generațiile alea au fost prea sănătoase la cap, sau au fost generații abrutizate, cu tone de scelerați? În afară bulei noastre din București, cu job călduț în mediul corporatist, da, sunt vremuri de kkt, care modelează personalități agresive și inepte.
Deea(Citează)
07/04/2022 la 1:21 PM
Doar ca alții au trăit mai rău, nu înseamnă că acum se trăiește bine. Sigur, se trăiește mai bine decât în comunism sau în război. Nu e un standard foarte înalt totuși, nu?
Matilda(Citează)
07/04/2022 la 8:35 AM
In ce companie ai putea lucra, astfel incat sa fii “mandru”?
Kopa_Kopan(Citează)
07/04/2022 la 1:17 PM
In compania in care imi place sa vin la munca, in care muncesc de placere, fie ca e a mea sau a altuia . Poate fi oricare, gigi SRL , si nu neaparat FANG.
Daca zici ca nu exista, ti-ai gresit vocatia, sau nu ai nici o vocatie.
Uite de exemplu blogul asta, oare Radu e mandru de ceea ce face, sau face din sila / pt bani /alte motive ?
Deci se poate si altfel.
Dan(Citează)
07/04/2022 la 9:40 AM
Eu nu prea sunt de acord cu scuzele astea. E doar lipsa de educatia si nesimtirea netaxata la timp, ajunse la cote istorice. Cei care incearca sa convietuiasca alaturi de aceasta majoritate, cat sa mai reziste?
1. In trafic din ce in ce mai multi nu mai au niciun fel de respect pentru ceilalti participanti la trafic, nu e zi in care sa nu fie nevoie sa evit 3-4 idioti care nu se asigura la schimbarea benzii sau plecare de pe loc. Marcajele au devin doar desene pe asfalt pentru marea majoritate, semafoarele – beculete de craciun. Pietonii parca sunt oi si traverseaza pe oriunde fara un minim de asigurare. Am un folder cu filmari de la camera de bord plin cu astfel de exemple.
2. Am lucrat remote din prima zi a pandemiei, timp in care au venit 7 colegi noi in echipa. Toti s-au integrat foarte bine si nu a fost greu nici sa ne vedem la birou de cateva ori, in perioadele dintre valuri.
3. Cat despre cei care au dat covid-ul familiei, majoritatea sunt din categoria ‘nu exista covid’, ‘e doar o raceala’, ‘sunt interese mari’, ‘oculta mondiala’ etc. Nu stau cu parintii dar am facut tot posibilul incat sa se ne vaccinam cu totii de fiecare data imediat ce a fost posibil. Am stat in izolare cateva zile de fiecare data cand urma sa mergem la ei in vizita. Le-am luat cele mai bune masti si dezinfectacti etc.
Nu am innebunit stand 2 ani in casa si facand asta din respect pentru sanatatea celorlalti mai mult, noi fiind in categoria 30-35 de ani, fara probleme de sanatate. Respectand toate regulile, am putut iesi suficiend in aer liber si in vacante in tara si in afara tarii aproape ca in anii anteriori. Pandemia si razboiul sunt doar pretexte pentru unii sa isi dea arama pe fata.
Edy(Citează)
10/04/2022 la 10:43 PM
Exact, e ciudat rationamentul asta cu ce rai sunt conspirationistii, dar ce fara pata sunt cei care au murit cu covid. De parca multimile nu se intersecteaza :) Bineinteles, pentru mine nu sunt rai decat chinezii sau cine e responsabil pentru asta. Mai departe era prea mult sa ceri unui om sa nu se comporte ca un om.
Mi se pare de prost gust ca cineva sa fi asteptat sa fie protejat de altii de covid. Te protejai singur, in primul rand. E de asemenea de prost gust ca eu sa fi expus pe cineva, dar in niciun caz nu critic pe oricine m-a expus. Cum am zis, nu-mi permit sa critic un om ca respira in preajma mea! Chiar daca trebuia sa stea in izolare si nu a stat, nu am cum sa ii reprosez ceva. E o boala prea putin grava pentru marea majoritate ca sa fac asa ceva.
S(Citează)
07/04/2022 la 9:54 AM
Mi se permite un off-topic?
Butonul “răspunde” aliniat central nu mi se pare deloc ok. Mereu cand scrollez prin comentarii îl apăs fără să vreau.
Cipper(Citează)
07/04/2022 la 11:24 AM
Story of my life
Morrissey(Citează)
07/04/2022 la 1:22 PM
Și eu pățesc asta des
Matilda(Citează)
07/04/2022 la 10:53 PM
Citesc zilnic, comentez rar (poate niciodata). Dar asta m-a facut sa ies din rutina. Fa ceva cu butonul ala, si pe mine ma dispera.
Razvan(Citează)
07/04/2022 la 10:07 AM
Nu mi se pare, cred ca mereu a fost asa. Cel putin de 3-4 ani e subiectul asta nou cu “nervii intinsi la maxim” ce tot reapare prin fel si fel de publicatii. Ba ca covid, ba ca razboi, ba ca criza 2008, ba ca post criza, ba ca caldura excesiva.
Suntem aceeasi. Si cum zice colegul de mai sus, daca am fi macar cu 30% mai putin nesimtiti ar fi superb pentru toata lumea. Sa mergi la munca fara claxoane, sa iti asumi ca vei sta in trafic, sa iti faci niste economii pentru zile negre. Lucruri de bun simt. In schimb majoritatea le facem fix pe dos. Si dupa nu dormim noptile dar dam vina pe probleme imaginare. E vina masonilor si a ordinii mondiale ca esti tu nervos.
Robert(Citează)
07/04/2022 la 10:47 AM
Motivele sunt valide, dar este de asemenea adevarat ca este important si cum sunt / erau oamenii in general, adica o chestiune de cultura.
Olanda, unde ma aflu eu de cateva luni, este de exemplu o societate in care politetea este valorizata foarte mult, toata lumea de aici imi spune ca orice as face, oricat de nervos as fi, este f important sa nu arat asta in interactiunile cu ceilalti, pentru ca daca o arat, nu mai obtin nimic de la ei, gen lumea va refuza sa mai vorbeasca cu mine.
Prin urmare lumea este incredibil de politicoasa pe aici, e un sentiment f bun de exemplu cand masinile opresc pt pietoni/biciclisti desi acestia NU au prioritate etc.
Romania in schimb a fost intotdeauna o societate agresiva in ceea ce priveste interactiunea cu ceilalti, inclusiv cu apropiati. Deci nu e de mirare ca pandemia etc a inrautatit acest aspect. Am observat si eu de ceva vreme ca lumea parca a innebunit in trafic de exemplu, mi-era greata sa mai ies cu masina. Si daca esti femeie, e de 10 ori mai rau. Asta e.
Marean(Citează)
07/04/2022 la 5:42 PM
@Marean
Carui grup etnic apartii?
Basil(Citează)
07/04/2022 la 6:03 PM
@Basil
Tata e Dagaaba (Nigeria), mama e Lamaholot (Indonesia).
Serios acuma, sunt f curios ce relevanta are intrebarea asta. Habar n-am carui grup etnic apartin, sa zicem ca fac parte din populatia indigena a Bucovinei, na.
Marean(Citează)
07/04/2022 la 11:14 AM
Pot sa spun ca in situatia asta m-am aflat si eu de multe ori. Cand a inceput razboiul in Ucraina, in aceeasi saptamana am plasat comenzi de laptop si telefon desi nu eram presat de o schimbare.
Plus observ din ce in ce mai multi soferi care aproape dau peste tine cu masina la trecerea de pietoni semaforziata(la cele nesemaforizate deja traversarea e la noroc). Nu mai opresc, trec pe rosu. Multa agresivitate inutila in trafic.
Cosmin(Citează)
07/04/2022 la 11:27 AM
sunt doar scuze pentru comportamentul lor in societate. chiar si dupa doi ani de pandemie sunt oameni care susțin in continuare că n-a fost nimic. pe internet, dincolo de un ecran, mulți sunt ok de a-și vărsa nervii pe cei care nu împărtășesc aceleași idei. in exterior, s-au adunat multe probabil și nici media nu ajută mult la schimbarea comportamentului unor majorități publicând în continuare drame, chiar mesaje de instigare la ură. au fost și sunt într-adevăr schimbări multe pe plan local și internațional și puțini acceptă și se adaptează la schimbări. uneori se adună toate și ne afectează pe toți, puțin sau mai mult pe fiecare. să nu uităm că au fost totuși doi ani de pandemie, probabil or mai fi, și este în desfășurare un război la granița țării, asta pe lângă problemele de zi cu zi pe care le întâmpinăm. se pot aduna multe cauzatoare de stres într-un moment al zilei. cu toate astea încă consider că nu este scuzabil comportamentul defectuos al cuiva. excepție pierderea unui apropiat.
drian(Citează)
07/04/2022 la 1:01 PM
in 2021 am interactionat de 2 ori cu oameni care de la o chestie absolut banala au inceput sa urle si sa tipe, ba chiar sa ameninte ca cheama politia. asta in care respectivii erau in varsta (peste 60 ani), mici de statura iar eu am 1.80 si aprox 100 kg.
am incercat sa aplanez conflictul cat mai mult dar daca daca incercau sa ma loveasca sau sa sune la politie as fi trecut in modul agresiv si nu ma opream pana nu ii lasam intinsi pe pamant.
comportamentul asta agresiv il atribui in primul rand restrictiilor din perioada pandemiei, stresului indus de mass-media si acum si a razboiului de langa noi. plus avioanele comerciale sau militare care se plimba pe deasupra noastra si creeaza impresia ca e ceva nasol.
chestia cu mass-media e ca prezinta totul de parca vine sfarsitul lumii. in primele luni de covid ma uitam la stiri si credeam ca covid-ul asta e ca ebola+ciuma+holera la un loc.
dupa ce am plecat din bucuresti am interzis complet ca cineva in familie sa se mai uite la stiri. de la 18:30 la 10:00 preferam sa ne uitam la tenis sau la emisiuni cu animale sau natura decat la stiri. si pot spune ca a fost o idee buna ca a redus stresul.
speedy.gonzales(Citează)
07/04/2022 la 1:26 PM
Da, din păcate la noi sunt mai puține știri și mai mult angertainment. Mai bine ca nu te uiti la asa ceva.
Matilda(Citează)
08/04/2022 la 1:17 PM
@speedy.gonzales, nu inteleg… i-ai fi calcat in picioare daca sunau la Politie?
1. Ai fi avut probleme destul de mari, indiferent cine a fost vinovatul initial.
2. Daca te deranja apelul catre Politie, tind sa cred ca tu erai cel vinovat de incident si motivul nu era chiar atat de banal.
Andrei G(Citează)
10/04/2022 la 11:31 PM
Cei cu stirile in Romania sunt iresponsabili (ca tot era la moda cuvantul asta in pandemie) in felul cum le prezinta. Daca as fi vreunul care sa vrea sa puna pumnul in gura presei as zice ca sunt dusmani ai Romaniei. Poate chiar sunt, constient.
S(Citează)
07/04/2022 la 1:32 PM
Asta spun si eu , secolul trecut a fost plin de nenorociri. Ganadeste-te numai ca acum te ia cu elicopterul la un accident, inainte te lua cu cearceaful. Nu te scoli la 5 a.m. sa prinzi cursa de oras , ci mergi cu spring-ul. Nu calatoresti pe scara, adu-ti aminte…
In schimb, autorul articolului subliniaza bine ca ceea ce lasi sa intre in mintea ta, te face sa culegi roadele, dar nu pot fi de acord ca acum e mai rau decat acum10, 30, 50 , 70 de ani, fie ca e vorba de RO sau la nivel mondial.
Fitze…
Dan(Citează)
10/04/2022 la 10:55 PM
Aici la Sibiu lumea mi se pare foarte vesela acum, nu stiu unde or mai fi artagosii aia. Daca nu mai sunt restrictii oamenii redevin mai putin divizati si razboiul ii face sa aprecieze ceea ce au si pe ceilalti. Pandemia era groaznica pentru ca te incuraja sa te feresti de ceilalti.
Acum un an , o ametita de la usr (moldovan sau aia care o fost ministru) era ingrijorata ca lumea merge “excesiv” la cumparaturi. Acum doi ani era celebrul “dupa sarbatori o sa avem inmormantari”. Terorism de stat. Asa au inteles ei sa lupte cu un virus respirator: provocand probleme psihice oamenilor. Virus care pana la urma nu a infectat oficial decat 15% din populatie in 2 ani. La cum vorbeau de el acum 2 ani, zici ca era mai ceva decat omicronul la transmitere si mai ceva decat delta la mortalitate. Penibil. Da, “nu stiau”. Dar se comportau ca si cand stiau (pe langa ca scuza asta ar fi fost valabila doar la primul val).
S(Citează)