►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am mai spus, așa printre picături, că rude de-ale mele din Cernăuți au trecut granița în România. O femeie cu doi copii, dintre care unul de 2 luni și jumătate, plus mama și sora ei mai mică, au intrat ieri dimineața prin Vama Siret în România. Soțul a rămas pe front.
Au avut o experiență foarte bizară. Au intrat în România în cursul dimineții, fiind așteptați de niște rude mai apropiate geografic. Și apoi, deși înțeleg că au trecut cu bine de poliția de frontieră, au fost duși în jurul orei 11 pe un stadion din România și ținuți acolo fără vreo explicație clară. Nu doar ei, erau mulți refugiați ucraineni în jurul lor.
Nu se știe de ce, nu s-au dat explicații, rudele mele din România nu s-au putut apropia de acea zonă. Au stat pe stadion de la 11 dimineața până pe la 17-18 după-amiaza, fără să știe nimic, apoi au ajuns la niște corturi unde au primit mâncare caldă. Chiar și așa, nu-s cele mai bune condiții pentru un copil de 2,5 luni și mă așteptam ca autoritățile române să îi bage cumva în față din acest motiv.
Abia la 5 dimineața în a doua zi au fost “eliberați” și asta după ceva scandal și insistențe din partea rudelor române. În prezent au ajuns în Făgăraș, unde vor sta.
Acum, e greu de la depărtare și prin telefonul fir să știu ce-a fost acolo sau să declar sus și tare că autoritățile române nu și-au făcut bine treaba șamd. Poate bebelușul nu avea pașaport și asta a complicat lucrurile, poate că procedura este greoaie, poate că autoritățile nu sunt pregătite pentru 100.000 de refugiați în câteva zile. Însă asta a fost ce s-a întâmplat. Problema a fost că nu se putea afla nimic.
Nu știu care este povestea altor refugiați ucraineni, dar dacă știți voi alte cazuri și cum au intrat în România, spuneți în comentarii.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
04/03/2022 la 8:17 AM
Eu cred ca statul incearca sa inregistreze cumva acesti refugiati, ca sa stie cati intra, cati raman, cati pleaca, etc. Iar motivul pentru care sunt luate persoanele care par vulnerabile si duse in facilitati ale statului, ar putea fi (pe langa inregistrarea de care pomeneam), teama ca ele sa nu ajunga pe mana unor dubiosi. Nu mai stiu unde am citit (Libertatea, parca) ca unele femei din Ucraina spun ca le asteapta cineva, sau ca vin rudele sa le ia, dar sustin asta doar ca sa nu para vulnerabile. Doar ca asa, neavand pe nimeni si refuzand ajutorul de la stat sau de la voluntari, ajung sa stea pe marginea drumului la ocazie, sa cada pe mana unor smecheri care, in cel mai bun caz, le jupoaie de bani pentru o cursa cu masina sau cu microbuzul.
Kopa_Kopan(Citează)
04/03/2022 la 1:34 PM
Nu ii inregistrezi la vama ?
Alin(Citează)
04/03/2022 la 12:16 PM
Salut Radu,
Eu am luat o familie la mine din Odesa. Bunica, mama si copil de 7 ani.
Din cate am inteles au intrat in tara relativ OK si nu au intampinat greutatile de care vorbesti in articol. Au fost luati in evidenta de un ONG care ne-a sunat si si am stabilit detaliile. Au fost adusi aseara de la granita la Bucuresti de catre un sofer – voluntar.
Ei vor fi doar in tranzit, le-am luat pt maine bilete catre Viena si poate deasta nu au fost intrebati/inregistrati sau “retinuti”
Bariera de limba este destul de greu de trecut, chiar si cu Google Translate si nu pot sa va dau foarte multe informatii. Sunt destul de shooked up, bunica are o taietura (cusuta) pe fata.
Marius(Citează)
04/03/2022 la 9:30 PM
Bravo ție ca ți-ai pus locuința la bătaie și le ajuți ! ❤️ Bine ca au scăpat cu bine pana la urmă. Sa speram ca se termina nebuneala lui Putin cât mai rapid și se pot reîntoarce la viata de dinainte.
Matilda(Citează)
04/03/2022 la 5:00 PM
Chestia cu băgatul in fata ca are copil nu prea e posibil ptr ca orice grup/familie intra cu copii. Si daca bagi pe cineva in fata ca are copil, il bagi tot in fata cuiva care are copil.
Gabriel(Citează)
05/03/2022 la 1:01 AM
Bună!
Eu sunt din Siret, voiam să povestesc puțin despre ce se întâmplă aici.
Toți cei care ajung în vamă și nu au pașaport biometric sau internațional sunt duși direct la stadion pentru a li se întocmi actele de refugiat spre a putea călători mai departe în Europa. Din păcate cred că autoritățile sunt depășite de situație și comunicarea este o problemă, din cauza asta sunt multe cazuri în care nici cei de acolo nu înțeleg exact ce se întâmplă și nici cei care îi așteaptă afară. Procesul este unul anevoios și durează undeva la 3 ore în funcție și de numărul de persoane, peste o sută de persoane erau numai aseară (din ce mi-a zis jandarmul).
Într-adevăr, cei care îi așteaptă nu pot intra înăuntru, îi pot suna numai. Dacă însă e ceva urgent pot intra însoțiți de un jandarm.
Sunt oferite mese calde, nu sunt ținuți cu apă și biscuiți cum am mai văzut că zic unii pe net.
Sper că am ajutat puțin și e mai clară situația din orașul Siret.
Dăm înainte cu speranță!
Maria(Citează)
06/03/2022 la 9:47 AM
Mulțumesc pentru comentariu, asta s-a întâmplat și în cazul rudelor mele, se pare.
nwradu(Citează)
05/03/2022 la 5:35 PM
Cum se face ca sunt barbati care trec? Teoretic daca nu au alta cetatenie decat ucraineana si varsta intre 18 si 60 ani nu ar avea cum sa ajunga la vama romana, legea martiala nu le-ar da voie, dar cu 2000 de euro la vamesii conationali se rezolva.
EGO(Citează)
06/03/2022 la 9:35 AM
Nu știu exact ce legi a băgat Ucraina pentru mobilizare. În mod sigur n-au chemat toți bărbații la armată.
nwradu(Citează)
07/03/2022 la 9:28 PM
În cazul unui conflict armat tocmai asta este unul din scopurile instituirii legii marțiale, de a bloca bărbații apți sa părăsească tara. Și nu e vorba doar de lupta direct cu arma în mana, orice armata are nevoie de infrastructura, de aprovizionare (intendenta cum se mai spune).
Nu sunt rusofil, dimpotrivă, doar ca să nu uităm că și Ucraina este roasa pe interior de corupție.
Și apropo de corupție: spuneai ceva de genul “și in tarile vestice exista corupție, dar nu ca la noi”. Sunt foarte curios cum crezi tu ca se manifesta corupția prin acele tari.
EGO(Citează)