un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Nu schimbați euro la curs de speculă și nu vă grăbiți la pașapoarte și nu luați iod de pomană

7 Mar 2022  ·

GÂNDURI  ·

82 comentarii

Înțeleg că este panică printre români, se schimbă euro în draci și sunt cozi mari la pașapoarte. Înțeleg și că prin oraș euro se dă cu 5,3 lei (cursul oficial este 4,949, similar cu ce-a fost din septembrie încoace), iar la pașapoarte am văzut la televizor o coadă atât de mare încât parcă n-ar fi covid sau programări cu număr de ordine. La radio a sunat una care avea tot planul de plecare făcut, pe unde iese din țară și pe ce vapor se urcă în caz de nevoie pentru a fugi spre sud.

Și mă gândesc că poate ajută pe cineva exemplul personal: eu și Matilda nu ne panicăm, nu schimbăm euro și nici nu facem bagajul pentru o plecare rapidă.

Războiul cred că este departe de România. Una este ca rușii să invadeze Ucraina, o țară în care aveau deja o prezență în Crimeea și Donbas și totuși a durat încă 8 ani să pregătească terenul pentru acest război, alta este să atace și România, care este în NATO și UE. Alianța nord-atlantică s-ar băga pentru noi. Au avioane moderne, au piloți antrenați și tehnică de luptă, România nu este ușor de invadat. Sancțiunile împotriva Rusiei, dacă atacă o țară UE și NATO, ar fi mult mai dure decât în prezent. Cred că ar fi echivalentul unei sinucideri politice pentru Putin să încerce așa ceva.

Nu cedați panicii și nu schimbați euro la astfel de cursuri fantastic de mari, umflate puternic de speculă și de o cerere prea mare de moment. Chiar și dacă ar trebui dintr-o dată să plecăm din țară, leul va fi bun în continuare și cardurile bancare vor funcționa în continuare odată trecută granița României. Dar nici nu are rost discuția. Pur și simplu pierdeți bani dacă faceți acum schimbul în euro la astfel de cursuri speculative. Păstrați-vă banii pentru mini-criza economică ce pare iminentă având în vedere scumpirea petrolului și a gazelor, plus căderea bursieră cauzată de război.

Cât despre pașapoarte, nu strică să aveți unul făcut, dar nu merită lupta la cozi din această perioadă. Ca full disclosure, noi avem pentru Alice făcută programare la pașaport, dar nu are treabă cu războiul și este mai veche decât acesta. Este făcută pentru că-i trebuie pașaport, ne-ar plăcea să călătorim pe undeva cu ea în vara aceasta. Planul nostru inițial era să călătorim chiar în această perioadă, până nu începe plânsul de dat dinți, dar cumva n-a fost niciodată simplu de făcut nici asta, plus că mai facem economie pentru viitor.

Panica aceasta aș asemui-o cu cea de la începutul pandemiei, când s-a cumpărat totul din hipermarketuri. S-a dovedit că nu era nevoie, rafturile au fost mereu pline după aceea.

Și mai gândiți-vă la altceva. Amenințarea rusească de la frontieră, dacă este să existe cu adevărat pentru România, va fi aici pe termen lung. Crimeea a fost invadată în 2014, de atunci ucrainenii stau cu teama de război. Nu știu când se va termina acesta. Poate va dura încă o lună, poate încă un an, apoi vor urma ani de zile de negocieri și tensiuni. Să fii vecin cu Rusia înseamnă să trăiești constant cu așa ceva. Dar nu poți trăi toată viața cu bagajul la ușă și mașina gata de fugă.

Și că veni vorba, nu băgați nici iod în burtă, nu e cazul. Cele din farmacii conțin o doză infimă de iod față de cea necesară în cazul unui accident sau atac nuclear, ar trebui să înghițiți vreo 2 kg de pastile pe zi pentru doza echivalentă de iod, iar acesta este toxic pentru organism. În caz de probleme nucleare, devine răul cel mai mic, dar în concentrație corectă. Antibiotice Iași a început producția pentru un stoc de rezervă cu concentrația corectă și fabrică 2,5 milioane de pastile la fiecare 48 de ore. Acestea se vor distribui la nevoie, iar altă soluție nu este oricum.

Update: este ok să aveți un plan în caz de pericol. Planul este o acțiune logică, făcută într-o oră, de urmat în caz de probleme. Este opusul panicii și acționatului impulsiv. De exemplu, iată un plan în caz de cutremur.

asus s5507

    82 comentarii

  1. daca ne invadeaza rusii se vor vedea imediat rezultatele decizilor intelepte din ultimii 20-30 de ani: fara autostrazi, nu pot inainta blindatele. o sa ne rida in nas Iliescu si toti prietenii lui

      (Citează)

    • Chestia e că nici canale de irigații nu avem (Ilici injener hidrotehnician) să se mai inece cîte un Ivan pe acolo călare pe fer…

        (Citează)

    • Da, a fost decizie strategică :P

      Apropo, să scriu cândva despre perioada când chiar a fost o decizie strategică să nu facem autostrăzi, ci căi ferate. Este o poveste interesantă.

        (Citează)

  2. Un comentariu normal la cap.

      (Citează)

  3. mai tii minte cand ziceai ca covidu e doar o raceala si ca vei continua sa calatoresti? that didn’t age well.

      (Citează)

    • Dar tu mai tii minte când unii spuneau că se închide Bucureștiul și rămânem fără mâncare și fără hârtie igienică?
      De se înghesuiau românii la hârtie și ulei+faina, de parcă toți deschideau patiserii.

        (Citează)

    • La asta ma gandeam si eu. Desi personal mi s-a parut mai amuzant ca era foarte chill la inceput, si dupa a trecut in panica extrema. Deci si atunci, ca si acum ii dau dreptate. Se creaza mult prea multa panica, desi cred (si sper) ca nu suntem urmatorii pe radarul nebunului. Iar daca porneste un razboi mondial, cel mai probabil pasaportul nu ajuta prea mult.

        (Citează)

    • Panică extremă? Când? Mi se pare că am urmat pașii normali de protejat cum se poate, călătorit pe unde s-a putut, vaccinat și văzut de treabă.

        (Citează)

    • @GabrielG, exact senzatia asta de deja vu am avut-o si eu cand am citit primele randuri ale articolului. Radu nu prea are talent la a “mirosi” pericolele.

      Acum insa, lasand gluma la o parte, chiar cred ca nu este cazul sa ne panicam foarte tare. Poate ar fi bine sa avem niste provizii de iod, dar nu sa le si folosim de acum. Poate sa asteptam invazia Moldovei si atunci sa vedem ce facem.

        (Citează)

    • Și până la urmă ce s-a dovedit a fi? Nu o răceală?

        (Citează)

  4. România este drept ca va fi puțin probabil sa fie atacată. Dar Moldova sunt șanse enorme…au deja trupe ce teritoriul ei și ar fi o joaca pt Rusia sa o invadeze…nici nu se compara cu Ucraina. Așadar eu îmi fac planuri de plecare și o voi face imediat cum Moldova va fi atacată. Eu sunt din Iași și nu vreau sa rămân la doar 15km distanță de rachete pe un salariu și un nivel de trai mai prost decat in alta parte. Dacă pana acum eram 50-50 convins sa plec, acum balanța s-a schimbat total… plus ca serviciul îmi permite sa lucrez remote de oriunde in UE.

      (Citează)

    • Pai daca salariul e prost, ce nivel de trai vei avea ntr-o tara mia scumpa lucrand remote pentru aceeasi firma?

        (Citează)

    • @Clipper evident ca nu voi rămâne cu același job…era un plus care îmi oferă flexibilitatea sa plec și mâine fără sa astept sa găsesc altceva de munca și sa îmi pun astfel in pericol financiar familia…

        (Citează)

    • @Clau: mult succes!

      Din păcate, cred că foarte mulți din Moldova vor lua aceeași decizie.

        (Citează)

  5. Ei bine, in ultimele zile se tot menționează “Transnistria” și “Moldova”. Noi suntem peste gard. Am incercat astăzi toată ziua sa fac programare ptr pașapoarte, site-ul are erori. Nu înțeleg cum poți să-ți faci planuri de vacanță când suntem la un pas de război nuclear. Nu te salvează NATO și ar fi bine să-ți faci un plan.

      (Citează)

    • Deea:
      Nu înțeleg cum poți să-ți faci planuri de vacanță când suntem la un pas de război nuclear.

      Te gandesti la o destiatie, perioada si te apelezi la o agentie de turism. Sau daca preferi mai DIY intri pe AirBNB. Am procedat la fel si acum, si anii trecuti.

      Deea:
      Nu te salvează NATO și ar fi bine să-ți faci un plan.

      E in regula, daca pe mine nu ma salveaza nato, fii sigura ca nici pe tine nu te salveaza planul tau. Btw, mai aveti hartia aia igienica si drojdia din 2020?

        (Citează)

    • Da, Moldova este în pericol și în scenariile mele, dacă mai ții minte acel articol.

      Dar hai să privim la rece. Ucraina este înconjurată de ruși din 2014, când au anexat Crimeea. Ce crezi că au făcut ucrainenii între timp? Au stat de teamă închiși în casă sau și-au văzut de viață cum au putut?

      Ce plan aș putea face? Să dorm cu bagajul făcut ca să fug în noapte spre graniță sau ce? Tu cum te pregătești, de exemplu?

      Pot să dorm cu teamă și să nu mai ies din casă sau pot să-mi văd cum pot de viață, ca până acum. În ambele situații, nu voi influența cu nimic un eventual conflict mai mare.

        (Citează)

  6. Am vazut ca la cumparare era 5.1 lei pentru un euro la case de schimb valutar. La unele banci la vanzare era sub 5 lei. Nu stiu cum e posibil.
    Teoretic te duci cu lei la banca, cumperi euro si ii vinzi la casa de schimb valutar.
    Practic nu stiu cum merge treaba.

      (Citează)

    • Teoretic, da! Practic, nu prea. Am de platit lunar o suma in Euro, cash (don’t get me started, unii oameni sunt intepeniti in timp). Aceeasi suma, aceeasi zi din luna.

      De obicei ma duc cu 2-3 zile inainte la banca sa scot banii. Ma duc Vineri la banca, coada de 10 persoane. Ma vede o tanti pe care o stiu din vedere (client fidel de cativa ani) si imi spune ca nu pot scoate atunci cash, sa fac programare pentru Luni.

      Fac programare, ajung Luni cu 10 minute mai devreme, coada de 20 de persoane. Tanti ma vede din nou si isi cere scuze ca va trebui sa astept la coada, sunt toti cu programare sa scoata Euro. Am stat 40 de minute la coada. Nu stiu daca aveau limita de suma, nu aveam de scos asa mult. Nici ceilalti din jur nu scoteau sume mari.

        (Citează)

  7. “mini criza economică”. Am râs, chiar am râs.

      (Citează)

    • Nu mai bine scriai ce crezi tu că se va întâmpla, ca să fie și util altora?

        (Citează)

    • Criză din 2008 e mic copil față de ce va urma. Nu înțeleg cum nu înțelegi că lumea, așa cum o știam, a dispărut. Mă bucur că ai reușit să faci programare pentru Alice, eu sunt disperată să fac programare si site-ul lui pește prăjit dă erori. Să faci planuri de vacanță e tragi-comic.

        (Citează)

    • Nu cred că va fi așa de rău ca în 2008. Va fi rău câțiva ani, sigur, dar e o situație complet diferită. În funcție de cum gestionează EU și US situația, s-ar putea să fie chiar bine.

        (Citează)

    • Deea, si ce propui sa facem? Stam inca 2 ani in casa, poate da Putin cu nucleara? Fugim in Argentina? Tu de ce vrei sa iti faci programare la pasaport?

        (Citează)

    • Pentru că nu pot scoate copii din țară, dacă va fi nevoie.

        (Citează)

    • nwradu:
      Nu mai bine scriai ce crezi tu că se va întâmpla, ca să fie și util altora?

      Evit să las comentarii lungi la tine. Nu de alta, dar de cele mai multe ori îmi intră în moderare și acolo rămân.

      Cât despre “mini criza economică” ei bine, va fi oricum doar mică nu. Și cred că va fi, de data asta, completată de o criză alimentară. Apropo, cum poți vorbi de o mini criză economică când înainte de război aveam probleme cu inflația și prețurile la gaze și energie electrică. Război care n-a venit decât să aprofundeze aceste probleme. Prețul la gaz e la 3.900 de euro mia de mc, prețul la țiței va atinge zilele astea maximul istoric de până acum. Avem război, care nu știm dacă va escalada sau se va termina peste o săptămână, război care nu face decât ca în fiecare zi să amplifice niște probleme care erau deja prezente în economie. Eu preconizez că vine mama tuturor crizelor, preconizez că într-un interval scurt de timp inflația ne va aduce la nivelul anilor 90. Știu, știu, sunt eu prăpăstios și apocaliptic. Și sper să fie așa, sper să bat câmpii, sper, pentru binele tuturor, să greșesc.

        (Citează)

    • Deea:
      Pentru că nu pot scoate copii din țară, dacă va fi nevoie.

      În caz de nevoie îi vei scoate și fără pașaport. Rudele mele au venit aici fără pașaport la copil.

      Tu fă programare normală și încercă și în județele limitrofe, dacă ți-e mai simplu.

        (Citează)

  8. Conflictul ăsta a arătat că Rusia e o glumă în materie de armată convențională. Sigur, România e și mai glumă, dar NATO ar rezolva problema în două zile.

    Dar orice contact între NATO și Rusia vine cu risc de escaladare la nucleare, întâi tactice și apoi strategice. Risc foarte mic, evident, dar Putin e clar nebun. Eu aș dormi mai bine în afara centrelor de populație.

    Pe termen lung, urmează un război rece și probabil o recesiune. Ideal ar fi ca asta să nu te prindă într-o țară cu economie instabilă și management prost.

      (Citează)

    • Nu cred că ar avea de ce să atace centre de populație. Asta doar i-ar grăbi lui sfârșitul și n-ar mai exista posibilitatea de negociere.

      Au zis câțiva analiști că e posibil să folosească ceva nuclear tactic (adică putere mică) și într-o zonă nepopulată doar ca să nu uite lumea că are așa ceva.

        (Citează)

    • Păi n-are de ce, aia ar fi ultima etapă. De la nuclear tactic până acolo nu e mult și când o iei pe calea asta, e greu să te întorci. Adică dacă există posibilitatea să dea o tactică într-o zonă liberă, e ușor de ajuns la strategice. Poate nu imediat, dar nu cred că NATO n-ar răspunde, măcar convențional cu o no-fly-zone. Și de la asta urcă foarte rapid.

      Oricum, șansele sunt extrem de mici. Războiul rece e aproape sigur în schimb, pregătirile în direcția aia ar trebui să fie.

        (Citează)

    • nu cred ca e chiar asa, Giani.
      1. rusii au gresit crezand ca ucrainenii nu vor lupta/rezista, de aia nu s-au pregatit
      2. la inceput, au avut oricum o abordare light, nu au dat tot ce puteau da
      3. poate ca NATO ar face arsice armata rusa in 2 zile, nu stiu, dar ce stiu este ca mai intai trupele NATO ar trebui sa ajunga in Romania etc, ceea ce ar dura 1-2 saptamani… or, vedeti cata distrugere s-a facut in Ucraina in acelasi interval
      4. razboiul din UKR inca nu s-a terminat, mai toti cei pe care ii citesc eu spun ca Rusia va castiga confruntarea directa pana la urma – sigur, nu va putea probabil sa si securizeze / controleze teritoriul, dar asta e altceva
      5. e putin probabil ca Rusia sa invadeze direct un membru NATO, ca in UKR; mai degraba vor fi operatiuni din asta cu omuleti verzi cum a fost in Donbass etc, adica “nu stim ai cui sunt astia”.
      Ceea ce inseamna ca NATO va dezbate o vreme daca e sau nu agresiune ruseasca, timp in care vor muri oameni.

        (Citează)

    • @Marean:

      1. Corect. Dar oricum nu cred că aveau cum să se pregătească mai mult de atât. Au chestii mai bune, dar le păstrează pentru NATO și oricum sunt insuficiente ca număr. N-au bani de mentenanță pentru câtă armată au, iar corupția face ca nici banii ăia să nu fie cheltuiți cum trebuie.
      2. Corect dar acum încep să dea. Și totuși Ucraina încă mai are avioane în aer. Avioane rusești vechi, nu F35. Adică nu-mi vine să cred că drone turcești pot zbura la 12 zile de la începerea conflictului.
      3. Rusia a petrecut câteva luni adunând oameni și echipament la granița cu Ucraina, timp în care americanii le-au văzut și anunțat fiecare mișcare. Dacă încep să facă asta și la granița cu România, NATO mută suficiente trupe înaintea lor. În plus, avioanele ajung foarte repede dacă e nevoie.
      4. Din ce citesc eu și din cum și-au potolit cererile, s-ar putea ca Rusia să nu mai poată câștiga confruntarea directă cu ce au acum în zonă. Vor avea nevoie de câteva săptămâni să aducă oameni și echipament din altă parte (slăbind partea aia) timp în care ucrainienii primesc armament și sancțiunile lucrează.
      5. Nici operațiuni cu omuleți verzi nu va încerca. NATO nu e Ucraina, are altă rețea de informații și posibilitate de răspuns.

        (Citează)

    • ref 4, din pacate, cred ca Putin nu se va da in laturi de la nimic ca sa ingenuncheze Ucraina, indiferent ce ar insemna asta – deci cred ca daca va fi clar ca nu mai are cum sa castige razboiul cu trupele terestre, va bombarda tot pana nu va ramane piatra pe piatra, cum a facut in Grozny/ Siria

      In definitiv, asta e omul care a ajuns la putere cel mai probabil orchestrand atacuri teroriste asupra propriei populatii (1999)

      ref 5, nu era neaparat vorba de Romania, ci mai ales de Kaliningrad / Lituania…

        (Citează)

    • La punctul 5 stam foarte bine. In zonele de granita practic nu avem alte minoritati decat cea roma, care este “integrata”, si cand zic integrata ma refer la faptul ca este impartita pe toata suprafata tarii cam in aceleasi procente. Minoritatile ceva mai concentrate sunt in centrul tarii, si anume maghiarii. Dar si acolo, pana acum conflictul a fost mai mult pe micii de la Kaufland decat pe ceva mai serios. Deci o operatiune cu omuleti verzi tinde spre 0 la noi. Nu zic ca nu ar fi posibila in Republica Moldova, dar nu e NATO. Nu stiu situatia din Polonia si tarile baltice.

        (Citează)

    • ma refeream la Kaliningrad la pct 5 cu omuletii verzi, poate nu am fost clar

      ideea e ca nu cred ca lumea intelege ca putem ajunge sa fim in razboi cu Rusia si fara sa fim noi printre primii atacati.

        (Citează)

    • Păi acolo ar fi și mai greu. E o zonă mică puternic militarizată în mijlocul Europei, cred că sunt urnăriți și șobolanii acolo. Mira-m-aș să miște cineva ceva fără înregistrări 4K din 3 unghiuri. Mai ales acum.

        (Citează)

    • @Marean, NATO e deja aici, printre avioanele pe care le-a prezentat Radu și le mai urmăresc și eu sunt și avioane de transport Antonov AN124 care cară de o săptămână în cate 3-4 curse pe zi echipamente și soldați.
      Pe mine chestia asta mă liniștește, psihic.

        (Citează)

    • Portavionul Harry S Truman este parcat lângă Sicilia. Are mai multe avioane la bord decât câteva țări europene la un loc.

      Doi la mână, o dura două săptămâni să ajută forțe NATO aici, deși avioanele mari cară multe tancuri deodată, iar trenurile la fel. Însă ar dura la fel și pentru Rusia să aducă trupe. Se fac vreo 2 ani de când mută trupe lângă Ucraina, în fond. Liniile de aprovizionare sunt foarte importante într-un război, nu a plecat blindata aia din Belarus și merge până la București fără oprire.

        (Citează)

  9. Eu înca ma documentez sa inteleg razboiul din Siria, mai am pana la Epidemiologie, Afganistan si talibanii si razboi nuclar să pot avea pareri asa strong .

      (Citează)

  10. Tu nu prea le nimeresti cu viitorul. Nu prea ai nimerit nici cu covidul, in perioada de inceput ai facut ceva reclama la purificatoare contra covid si apoi ai sters articolul, etc. P.S. Eu am schimbat azi 2000euro la cursul de 4,97780(ING).

      (Citează)

  11. mai e cineva care isi tine banii in lei in loc de euro?
    adica, lasand razboul la o parte, nu era clar ca va fi inflatie/ criza dupa pandemie?

    si eu zic ca n-are rost sa va aruncati sa cumparati euro la suprapret de la casele de schimb – cel mai bine e sa scoateti cash euro din contul bancar. :-))

    serios acum, daca as fi in .ro cu siguranta mi-as face o rezerva de cash in euro, vreo 5 mii asa.

    pentru mine a fost mind blowing sa vad ucrainenii in prima zi de invazie stand la coada la ATM sa scoata cash si la benzinarie sa alimenteze; adica, trupele rusesti au stat la granita vreo 3 luni inainte de invazie si oamenii nu si-au facut nici macar rezerve din astea minimale, gen niste bani si niste benzina…

    asta arata ca cel mai mare pericol in caz de razboi/ calamitate e chiar mintea umana, cu bias-urile ei: in cazul de fata, wishful thinking – perspectiva razboiului a fost atat de inspaimantatoare, incat oamenii pur si simplu au refuzat sa o ia in calcul.

    vedeti sa nu patiti la fel; stiti cum se zice, panica e buna atat timp cat te panichezi printre primii

    eu daca as fi in Romania acum, da, mi-as face rezerve de cash, de apa, de mancare (inca mai am 1 lada cu conserve de pe vremea pandemiei) si un plan de plecare (unde si cum ma duc, macar nevasta + copii).

    am mai scris eu pe aici: da, probabil ca NATO ne va apara in caz de agresiune ruseasca, dar tot va fi razboi, ceea ce nu va fi amuzant deloc deloc… deci in cazul in care vreti sa plecati daca e razboi, nu mai pierdeti vremea si faceti de pe acum un plan.

    si pentru curajosi: nu e vorba de frica sau etc – e vorba de “how do you want to be wrong?”

    adica, in caz de razboi, vrei sa gresesti exagerand cu pregatirile, sau vrei sa gresesti nefacand pregatiri? Mie mi se pare evident raspunsul, ca e vorba de amenintare existentiala aici, nu ne jucam.

      (Citează)

    • Da, am alocat și eu niște resurse pentru pregătiri și cash. Și mi-am modificat și accelerat planurile cu casa de vacanță.

        (Citează)

    • Marean: mai e cineva care isi tine banii in lei in loc de euro?

      Eu am lei.

        (Citează)

    • Marean: eu daca as fi in Romania acum, da, mi-as face rezerve de cash, de apa, de mancare (inca mai am 1 lada cu conserve de pe vremea pandemiei) si un plan de plecare (unde si cum ma duc, macar nevasta + copii).

      Un plan este o acțiune logică. Eu vorbeam de panică, opusul logicii.
      Planul se face în 30 de minute și apoi îți vezi de ce făceai înainte.

        (Citează)

  12. Stati dragilor linititi: in razboi, ca si in dragoste, e nevoie de minim doi. La cum arata comentariile din social media, la cea mai mica suspiciune de razboi la noi in tara, in cateva ore ar ramane aici doar femile, copiii si batranii. Cu cine sa se bata rusii?

      (Citează)

  13. Nu inteleg de unde haosul asta pe aici, toata lumea cu nervii intinsi la maxim, toata lumea e pusa pe scandal, etc.
    Radu, parca era mai chill comunitatea ta.

    Da stiu, e razboi, hai sa o luam cu totii razna. Bagati mare mai flacai, si faceti-va mintea prastie.
    Sau suntem agitatori rusi, si mancam rahat ieftin cu gust de rubla.

    Orisicum, mai relaxati-va un pic ca nu lua lumea foc. Si daca ia foc si suntem innebuniti dinainte, cu ce ne ajuta?

    Da da, facem planuri, facem. Dar nu va panicati asa, ca singurii care beneficiaza de pe urma voastra sunt speculantii (provizii, aur, euro, etc.), iar voi veti pierde bani si nu veti castiga liniste mentala. Ia ziceti: dupa ce cumparati toate cele, si aveti bagajul facut, si ruta planificata, va relaxati? Ca eu cred ca ramaneti in continuare in priza, si rabufniti mai incolo cand se aduna prea multe. Si pe cine va razbunati? Pe familie, copii, prieteni? Frumos…

      (Citează)

  14. Poate mai scad dreq imobiliarele…

      (Citează)

    • +1

        (Citează)

    • Iti dai seama ca sunt unii de la noi care au bagat sute de mii sau milioane de euro in imobiliare in ultimele luni? si acuma se vor muta familii de rusi in ele, asta daca nu le demoleaza cu artileria sau rachete. naspa.

        (Citează)

    • Mă îndoiesc. Am tot studiat treaba asta în ultima vreme. Cred că urmează o plafonare a prețurilor pentru că apare limita aceea de 140k euro la TVA 5% și o criză economică, dar nu o scădere semnificativă.

      În 2008 chiar băncile au avut probleme și n-au mai dat credite riscante. Criza aceasta nu va fi a băncilor.

        (Citează)

  15. Okochea:
    Am vazut ca la cumparare era 5.1 lei pentru un euro la case de schimb valutar. La unele banci la vanzare era sub 5 lei. Nu stiu cum e posibil.
    Teoretic te duci cu lei la banca, cumperi euro si ii vinzi la casa de schimb valutar.
    Practic nu stiu cum merge treaba.

    Practic bancile nu au euro cash de dat la cursul ala, de asta casele de schimb practica preturi de specula.

      (Citează)

  16. Mai stim noi pe cineva care zicea ca nu isi face griji de covid, ca se va duce la mall ca de obicei si acum e triplu vaccinat si umbla cu masca FFP2 ;)

    Asa ca daca eu imi iau baxuri de apa in plus, imi innoiesc pasaportul expirat de vreun an si ceva e treaba mea sa fiu pregatit. Imi incarc power bank-urile, telefoanele de rezeva, lanternele, imi iau si niste orez, quinoa samd.

    De asemenea as prefera sa am in casa deja pastila pentru iod in caz de incident nuclear, sa o iau imediat, nu la vreo saptamana dupa.

    Cu cursul de specula la Euro sunt complet de acord, cardul meu a fost bun la Viena, la Roma iar ING e banca olandeza asa ca nu de asta imi fac eu griji.

      (Citează)

    • Vezi ca si eu am facut greseala sa cred asta cu banca olandeza, pana am fost la ING recent si mi s-a spus clar ca entitatea din Romania e complet separata, iar daca entitatea din Romania pica din orice motive, nu mai avem acces la fonduri decat in limita de 100 mii euro, prim fondul de garantare dat de ceva lege a UE. Practic banii din conturile cu iban de Romania la ING sunt doar in Romania, in caz de faliment sau disparitie din orice motiv a ING Romania banii nu migreaza cum ar veni la entitatea din Olanda.

        (Citează)

    • Gaelex: Mai stim noi pe cineva care zicea ca nu isi face griji de covid, ca se va duce la mall ca de obicei si acum e triplu vaccinat si umbla cu masca FFP2 ;)

      Păi da, acționeze pe baza informațiilor pe care le ai, nu din panică. Marea cumpărare și curățare a rafturilor din hipermarketuri a avut vreun beneficiu în covid?

      Pui mască și te vaccinezi, că doar nu negi că există un virus și e periculos. Panica, însă, este altceva.

        (Citează)

  17. Eu unul o să schimb euro pt că nu mai am lei.. și merg și la pașaport că urma sa merg in concediu cu familia (și nu au toți).
    De asemenea o să cumpăr și iod pt că tinctura de iod cred că este un bun dezinfectant și nu plec nicăieri fără……

      (Citează)

  18. Eram destul de linistit, dar am citit ca Radu, pe 7 martie 2022 isi face planuri de vacanta pt la vara, si m-a luat asa un fior rece rau.. ca Radu isi rezerva vacante si pe 7 martie 2020…

    In alta ordine de idei,
    Babaeti, ce facem cu fondurili? Buy the dip or sell like is no tomorrow?
    Eu pana la urma cumpar, nu vand.. aia e.. distractie pana la capat!

      (Citează)

    • Și eu mi-am făcut planuri de vacanță în pandemie. Cam 25% din planuri mi s-au peste cap, restul au mers strună. Am făcut turism și în pandemie. Ambele sesiuni de Covid le-am făcut 100% acasă, nu în vacanță. A trebuit să reconfigurez niște planuri, dar asta e viața. Nu poți să stai paralizat așteptând să se întâmple ceva rău. Dacă e să se întâmple, se va întâmpla, dar până atunci ai grijă să-ți fie bine!

        (Citează)

    • Morrissey: Babaeti, ce facem cu fondurili? Buy the dip or sell like is no tomorrow?

      Eu am vândut totul în afară de un fond.

        (Citează)

  19. In ce tari vreti sa fugiti si e nevoie neaparat de pasaport? Turcia?

      (Citează)

  20. Gaelex
    Cu cursul de specula la Euro sunt complet de acord, cardul meu a fost bun la Viena, la Roma

    Ai fost in Viena si Roma in timpul vreunui razboi pe teritoriul UE?

      (Citează)

  21. Corect, și nu mai cumpărați drojdie, că ieri în Auchan era stoc zero.
    Mai bine izolați casa, că se scumpește gazul.

    Eu nu m-am panicat dar mi-am făcut niște scenarii și m-am gândit dacă ar fi să plec temporar din oraș, unde m-aș duce și ce ar trebui să iau cu mine în fiecare scenariu.
    Locuiesc în Brașov, noi avem munți, e greu de ajuns aici cu mașina în concediu, cu blindatul……. 😂😂😂🤣

      (Citează)

  22. Eu taman am dat comanda de-o masina noua. Fuck the war. Daca e ceva nasol ma trag la tara, departe de orase, zona de dealuri. Casa veche cu beci adanc. N-am pasaport si nici nu stau la coada. Daca se impute treaba, te kaka pe el de pasaport. Cine ti-l mai cere in stare de razboi, cand puhoaie de oameni or sa ia granita pe sus?
    Si oricum io-s carne de tun, o sa ma cheme astia la arme ca indeplinesc conditiile. Si clar ca o sa fac tot posibilu sa ma fofilez, ptr ca nu prea ma incearca sentimente patriotice si n-am de gand s-o mierlesc ptr a face jocurile unora.

      (Citează)

    • Cred că problema cu pașapoartele se referă la copiii care nu au buletin sau pașaport. Adulții pleacă în UE doar cu buletin, la o adică.

        (Citează)

  23. Mda,

    Nu exclud ca Romania sa fie afectata direct de conflict intr-o masura mica.
    Ca vor fi rachete si bombe de aviatie ‘ratacite’ din zona Odessa-Izmail (apropos, patrule rusesti in nave rapide circula regulat de vreo 3 zile in zona bratului chilia si cea predeltaica a ucrainei) poate fi o posibilitate.
    Ca Nato inchide cerul ucrainei si atunci se isca niste incaierari care ajung sub forma de rachete peste niste obiective militare si la noi (cel mai probabil Dobrogea) ar fi o alta posibilitate. Cea la care sper pentru ca va aduce o escalare rapida a conflictului urmata de colapsul total rusesc si konetz filma. Sper pentru ca nu exista cale diplomatica in acest conflict care sa impace realist partile. Nu cred nici o secunda in scenariul nuclear de anihilare reciproca. Posibil insa ca Putin sa arunce 1-2 tactice mici pentru a pulveriza niste orase care-l costa timp si veti in exces si pentru a arata ca nu se joaca. Dar nu va atinge butonul nuclear “ala mare” pentru ca nu e sub controlul lui.

    Deci ceva deranj va exista. Cu cat mai repede, cu atat mai bine pentru toata lumea.

    Asa ca are sens sa ai la usa un minim de 2-3 genti cu strictul necesar (acte personale, actele proprietatilor in copie pe hartie si in cloud si original, procuri pentru copii, bani, medicamente trusa prim ajutor, hrana rece neperisabila, termos, cafea solubila, apa, imbracaminte groasa, cutit/maceta, lanterne, bricheta/amnar, arma de vanatoare cine are, paturi termice si normale, foaie cort, acumulatori full, 5-15k euro cash depinde cati sunteti sa ajunga macar 3 luni, rezervorul plin, o canistra suplimentara plina, becuri, stingator, lopata, sigurante de schimb pt masina, cauciucurile de iarna cu rezerva pe masina).
    Traseul ales, verificat regulat (meteo, vami, distributie carburant, etc).
    Stabilesti un eveniment “cue point” (de preferat nu acela la care e de presupus ca toata lumea va reactiona pentru ca defeats the purpose of it all) la care daca se ajunge, in 60 min ai inchis gaze, apa, curent, ai pus totul in masina si ai dat talpa.

    In rest da, investitiile se cam duc pe plua in perioada asta. Inca nu sunt la nivelul gaurii din 2009-2011 dar ma apropii. Atata vreme cat nu se duc la zero, stiu ca vor bounce back, eventually. It’s just money.
    Niciodata nu am bagat bani in imobiliare in RO si se dovedeste din nou decizia corecta.
    Una e sa te trezesti cu investitia o gramada de moloz din care nu mai scoti nimic si alta e sa scada cu 35-50% si in 3 ani sa fii inapoi de unde ai plecat.

    Oricum. lunga sau scurta nu stim, dar generatia mea are parte de o viata indiscutabil interesanta. De la Praga la Kiev, goin’ full fuckin’ circle and the show keeps unfolding.

      (Citează)

  24. De unde va luati stirile fratilor, care razboi in Romania cand astia nu sunt in stare nici sa termine Ucraina.

      (Citează)

  25. nwradu:
    Panică extremă? Când? Mi se pare că am urmat pașii normali de protejat cum se poate, călătorit pe unde s-a putut, vaccinat și văzut de treabă.

    Aici https://www.nwradu.ro/2020/03/planul-in-continuare/

      (Citează)

    • Da, acela este un plan. “O să port mască, o să mă spăl pe mâine” și restul recomandărilor de la specialiști. Te informezi, iei măsuri, aștepți vaccin, micșorezi contactul. Plan. Logică.

      Panică înseamnă să umpli debaraua de fasole, să te muți la țară și să plângi necontrolat că vine virusul și murim toți.

        (Citează)

  26. Cipper:
    Pai daca salariul e prost, ce nivel de trai vei avea ntr-o tara mia scumpa lucrand remote pentru aceeasi firma?

    Aceasta este și problema mea. Salariul actual este decent pentru România, dar nu as putea trai decent cu el dacă ar fi sa plec în Vest.

      (Citează)

  27. Oameni buni ,dacă pornește război nuclear nu mai aveți unde sa fugiți va fi pe tot globul pământesc la asta vati gândit

      (Citează)

  28. probabil stiti (sau ar trebui sa stiti) ca pastilele alea cu iod, va protejeaza tiroida, in rest corpul absoarbe lejer radiatiile :)
    deci o sa fiti radiati complet minus tiroida :D

    asta la emisii de iod, daca e si ceva cesiu, mai bine bagat alcool :))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus