Ziua de mâine sau despre viața normală în vreme de război

Știți ce mi se pare deprimant la situația curentă? Că nu avem ce face, ba chiar de mâine cel mai probabil ne vom continua viața normală de zi cu zi, în timp ce țara vecină este invadată pe nedrept de rușii cu mentalitate demnă de evul mediu.

Am simțit un gol în stomac citind știrea despre invazia aeropurtată din Kiev. Văzând imaginile cu elicopterele rusești care zboară nestingherite în toate părțile. Văzând harta pe care se desenează cum Ucraina este încolțită ca de tâlhari din 3 părți și, orice ar face, este clar că țara nu poate ieși victorioasă din războiul acesta. Sau văzând că foarte probabil prima victimă de astăzi a războiului a fost un copil care mergea pe bicicletă atunci când o rachetă a căzut prea aproape.

Sunt lucruri care se întâmplă chiar dincolo de granița noastră. Nu în Myanmar sau Siria sau Banda Aceh sau alte zone greu de indicat pe hartă, ci la o zi de condus de București, într-o țară vecină cu care avem relații bune. O țară care de ani de zile se luptă pentru a scăpa de influența rusească și pentru a intra în comunitatea europeană din care România are norocul să facă deja parte. Și rușii tocmai au venit să le arate, pe un pretext inventat, că ei smulg cu arma ceea ce-și doresc și că acesta este nivelul Rusiei de civilizație în anul 2022.

Dar ce poți face dincolo de a simți asta? Te uiți la știri și regreți că aceasta este lumea actuală, știind că am putea trăi cu toții bine și în pace cu resursele pe care le avem în Europa. Pe planetă, însă, este în continuare plin de megalomani și bullies cu alte planuri.

La un moment dat însă oamenii vor închide și aceste știri și vor deschide Netflix sau Elden Ring. Vor merge din nou la muncă, poate cu un nou subiect de discutat la țigară. Se vor uita pe TikTok, iar influencerii vor face în continuare reclame la cosmetice. Eu voi scrie despre un nou telefon prezentat tot astăzi. Alții vor filma o mașină nou-lansată. Covid-ul va face victime. Televiziunile vor difuza emisiunile uzuale de divertisment. Traficul va fi aglomerat. Se vor lua credite. Se vor lansa televizoare noi.

Totul în timp ce dincolo de granița noastră sunt milioane de oameni care plâng pentru că nu știu ce le rezervă ziua de mâine, pentru că își văd planurile distruse și țara dezmembrată. Dincolo de gestul decent de a-ți exprima regretul pentru soarta lor, nu putem face nimic în plus sau eu cel puțin nu văd vreo altă variantă.

Și de altfel așa funcționează corpul uman. Mi se pare normal să regreți o situație, să te întristeze tragedia altora, să ai empatie pentru drama lor, dar să-ți vezi mai departe și de viața ta. Este o modalitate a creierului de a se apăra de blocaj, de șocuri. La câte nenorociri se întâmplă zilnic în lume, singura metodă pentru a nu trăi într-un permanent doliu este să-ți vezi de viața de zi cu zi și să speri la una mai bună și pașnică pentru toată lumea. Dar parcă un pic îmi este și rușine că așa vor sta lucrurile.

Îi invidiez însă pe cetățenii din țările conduse de lideri competenți, de parlamentari și miniștri care nu vor doar să fure, ci și să muncească intens pentru țara lor. Îi invidiez pentru că trebuie să fie foarte reconfortant să îți poți vedea de viața ta normală știind că cei de la putere lucrează pentru tine, că sunt ei atenți la securitatea țării și politica externă și relația cu aliații și planuri pentru orice situație. În România n-am simțit niciodată acest lucru. Dar ziua de astăzi, însă, ne aduce aminte că se poate chiar și mai rău.