State of nwradu – ediția de februarie 2022

De obicei începutul lui februarie este momentul când mă gândesc “wow, deja a trecut o lună din acest an, păi să mă apuc mai serios de muncă”. N-a fost diferit nici în acest an, am simțit același lucru.

Februarie este luna în care mă apucă și anxietatea legată de venituri. Ianuarie este tradițional o lună fără venituri și proiecte, că abia își revin oamenii după vacanțe și încep să se gândească la asta. Așa că la început de februarie încep să mă gândesc dacă anul acesta voi câștiga vreun ban. Uneori perioada aceasta de “secetă” ține și în februarie. Sper să nu fie cazul acum.

În mod total ironic față de această idee, am dat ieri noapte precomandă de S22 Ultra, varianta de 256 GB. Am trecut de la compact la cel mai mare telefon Samsung, dar vreau ca un an sau doi să am cea mai bună cameră foto, iar zoom-ul acela de 10x m-a prins în cârlig imediat ce l-am văzut. Mi-am făcut un cadou pentru ziua mea, care va fi la final de lună. Să sperăm că se livrează mai rapid de atât. Scump rău, dar îmi spun că, dacă-l țin doi ani, ies mai bine decât dacă aș fi schimbat anual telefonul, cum am făcut pentru foarte mulți ani.

Alice cred că a atins în săptămâna anterioară maximul saltului 4 de creștere. Saltul 4 = somn prost, agitație. La apogeul acestuia, Alice dormea câte 10-20 de minute ziua, de trei ori, departe de măcar o oră de somn precum înainte, iar noaptea era mai agitată, cu somn mai iepuresc. N-a fost deloc o perioadă ușoară pentru Matilda, care a dus greul ei. Acum, în ultimele zile, pare că suntem dincolo de vârful ei și lucrurile merg spre mai bine. Sunt departe de bine, dar aceea pare a fi direcția pe care o indică busola bebelușească.

Mie a început foarte mult să-mi placă să o țin pe Alice la piept, în ham de copii sau cum se cheamă acela. Avem un Lenny Lamb tocmai bun pentru asta. De obicei Alice urlă ca din gură de șarpe când o punem în el, dar se liniștește după ce merg câteva sute de metri cu ea și adoarme. Pentru a o obișnui mai mult cu hamul am început să o scoatem mai mult la plimbare în acest mod. Ne-am plimbat pe Calea Victoriei acum vreo două săptămâni și a dormit dusă. În weekendul trecut am făcut cu ea la piept o tură de lac în Herăstrău, vreo 12.000 de pași cu totul în acea zi pentru mine. Ne-am mai plimbat de câteva ori și prin cartier așa, la prânz.

Sentimentul este grozav. Îți cari copilul la piept, îl simți cald pe tine. De obicei adoarme imediat și parcă mă simt și mai bine când văd că se simte bine acolo și se relaxează și trage un pui de somn agățată ca un koala de tatăl ei. A început și să râdă mai mult, după cum se vede în clipul de mai jos filmat zilele trecute:

Mi se pare drăguț când lumea spune că seamănă cu mine, dar eu pur și simplu nu văd unde. Când râde, însă, ne bucurăm atât de mult încă nici nu mai contează cu cine seamănă.

Cândva în perioada următoare o să dăm o fugă la munte, la o pensiune. Sper să fie zăpadă pe jos cât să dea niște alb scenei, dar în rest nu vreau să îngheț prea tare în drum până la jacuzzi și înapoi (hăhăhă… dar vorbesc serios, de asta mergem acolo). Poate va fi relaxant.

La final de ianuarie a fost și ziua de naștere a Matildei. Se vede că ea este cea sociabilă din familia noastră. Anul acesta parcă mai mult ca niciodată i-a tot sunat telefonul și au venit o mulțime de curieri cu flori sau cadouri. Prieteni de-ai ei, colegi, alți colegi, alți prieteni, alți colegi—la un moment dat nu mai aveam unde să punem florile primite. Prin comparație, eu mi-am scos de mult ziua de naștere din toate rețelele sociale și aș prefera să nu mă sune nimeni (I usually get my wish).

Mi se pare că suntem pe un vârf al pandemiei și fix acum nu mai are nimeni chef să discute despre asta. Nici nu mai țin minte de câtă vreme nu mi s-a mai cerut certificatul acolo unde ar fi trebuit să se întâmple asta. Fix acum pare să se atingă și vârful lehamitei pentru sănătate. Vremuri ciudate, prieteni, vremuri ciudate!

Am citit Termination Shock, un nou roman de Neal Stephenson. Climate change, ceva politică, interesant până la capăt pentru că autorul are un stil foarte plăcut de a îmbina ficțiunea cu hard science. În plus, cartea este atât de nouă încât introduce și scurte vorbe despre covid, contact tracing, deepfakes șamd. Sunt curios dacă multe cărți SF din viitor vor fi așa. Oricum, romanul nu este nimic remarcabil, e de citit doar dacă nu aveți altceva mai bun în coada de așteptare. Anathem rămâne romanul său remarcabil, deși sunt curios să citesc și Snow Crash, scris acum multă vreme, unde a apărut prima oară termenul metaverse pe care acum l-a scos Zuckerberg la iveală.

Acum am început să citesc din nou Ringworld de Larry Niven. Nu știu de ce. După ce am recitit Rama săptămânile trecute, mi s-a făcut dor de un alt mare clasic de tipul first contact. Am citit Ringworld acum mulți ani și în română, voi fi curios să-l redescopăr acum în engleză, mai ales că nu mai țin minte mare lucru din carte, dincolo de ideile ei principale.

Ne-am uitat la Ozark. A devenit plictisitor după două sezoane și l-am abandonat. Primele două sezoane sunt bune, e un serial inteligent. Apoi devine unul cu scenariu stupid și persoane care acționează stupid, de parcă producătorii n-ar mai fi avut idei pentru a-l continua la același nivel. În prezent ne uităm la Ecaterina pe HBO, care-i amuzant și totuși destul de ciudățel, dar atrăgător tocmai pentru asta, și la Brooklyn 9-9, care este printre cele mai bune seriale de comedie făcute vreodată.

Am mâncat supă și noodles de la TukTuk cu livrare. Foarte bună. Supele acelea asiatice concurează oricând cu pho bo, iar tăițeii sunt foarte gustoși. Savarinele de la Liberté sunt și ele foarte bune.

Eu tot aștept iarna. Nu cu plăcere, dar cu îngrijorare că perioada asta frumoasă se va termina și va urma vreo lună întreagă de viscol, ger, mocirlă, nori.

Pentru voi cum a fost luna aceasta?