Am gătit o vrăbioară de vită Black Angus groasă de 6 cm

Asta-i cea mai groasă carne pe care am pus mână. That’s what she said.

Serios vorbind, este o vrăbioară (sau New York Strip, cum i-ar spune yankeii) de Black Angus, cumpărată de mine de la galantarul restaurantului Vaca Muuu (uuuu…) în noiembrie și mâncată tot atunci și postată abia acum pe blog. A costat mult, mai bine nu zic cât. Am sărbătorit 2 luni de Alice și încheierea Black Friday cu ea, așa cum fac de obicei.

Bucata a avut cam 6 cm grosime. Așa am vrut eu să o taie. Am dat-o cu sare grunjoasă și piper, am pus-o cu grăsimea inutilă în jos pe o farfurie și am introdus-o așa peste noapte în frigider. Aerul din frigider mai usucă suplimentar carnea.

A doua zi am pus-o la sous vide pentru 90 de minute, apoi crustă în fontă încinsă. Ca să-l supăr pe Paco, i-am dat crusta în ulei de măsline, odată ce-am aflat că-i bun pentru asta, și a ieșit extraordinar. Cele pe care le găteam în floarea soarelui parcă rețineau un pic de aromă neplăcută de acolo. Culoare plăcută pe exterior, un pic de crocănțeală, iar per total cea mai bună friptură mâncată până acum acasă, moale de se topea în gură și foarte gustoasă. Angus-ul ăla american este bun de tot.

Mi-a schimbat și părerea despre vrăbioară, credeam că-i mult inferioară unui rib-eye pentru că lipsa de marmorare înseamnă lipsă de arome suplimentare. Uite că nu-i chiar așa, câtă vreme pornești cu o carne bună.

Am mâncat-o alături de un vin FN14. L-a primit Matilda la începutul anului trecut, dar nu l-am desfăcut când era gravidă. Acum, însă, i s-a dat gaură. A fost la fel de bun precum i se dusese vestea. Aftertaste lung de nu se mai termina, foarte echilibrat, taninos exact cât să simți că bei vin roșu, dar nu să te deranjeze.

A fost o seară bună.