►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am zis anterior că 2021 a fost un an plin, un an cu de toate, în ciuda limitărilor impuse de alți factori. Pentru noi chiar a fost un an care ne-a ținut mereu în priză și a adus foarte multe noutăți.
Sarcina Matildei a fost principalul motiv, desigur. Ianuarie–septembrie, treabă asigurată! Vizite la medici, analize, tratamente, din nou analize, a fost tot pachetul acolo. La un moment dat cred că săptămânal aveam câte un astfel de drum de făcut la medici. Cel mai urât moment al lor a fost așteptarea. Am așteptat-o de atâtea ori pe Matilda în fața unor centre medicale, așteptând să iasă de acolo și să-mi spună dacă ecografia arată că totul este bine sau nu, dacă morfologia a ieșit bine, dacă glicemia, dacă…
Am stat cu suspans și la testele genetice NIPT. Ți se ia sânge și apoi vreo 10 zile aștepți să vezi dacă copilul tău are sau nu niște boli destul de groaznice, dintre care majoritatea fac imposibilă ducerea sarcinii la final sau supraviețuirea pentru mai mult de 1-2 ani. După naștere am avut un alt asemenea moment când așteptam rezultatele de la un test de fibroză chistică și de SMA. Din fericire au fost toate negative, dar mi-a stat un pic inima când am deschis PDF-ul cu rezultatele primite pe email.
Și peste tot limitări. Limitări de dietă, de călătorii, de văzut cu alți oameni șamd.
Nașterea a fost o altă aventură. Am scris aici în detaliu, dar pe scurt cu o zi înainte s-a lăsat cu test covid pozitiv pentru Matilda, din fericire un fals pozitiv. Apoi am trecut printr-o experiență memorabilă, am asistat la cezariană, mi-am văzut fiica încă din primele momente de viață. M-au întrebat diverși de ce am asistat la naștere. Pe scurt: nu-mi place ideea de a aștepta să fiu sunat de cineva ca să mi se spună ce s-a întâmplat. Am preferat să fiu chiar eu acolo, să văd direct ce și cum se întâmplă. Am anxietate de așteptare.
Și apoi—na, copil de crescut. Septembrie–decembrie a fost o altă aventură legată de acest subiect, că nu prea ai multe momente libere, iar schimbările de comportament sunt dese. A fost cu oboseală multă, dar îți mai trece când îți zâmbește “ăla mic”, când vezi că este bine și crește cum trebuie. Aveam dreptate că atașamentul de copil nu se formează în prima zi, când îl primești în grijă, ci apoi în timp, pe măsură ce-l ții în brațe, pe măsură ce-l plimbi, îl legeni, îl vezi cum zâmbește și cum descoperă lumea din jurul său.
2021 a fost, apoi, anul vaccinurilor. Am învățat mai multe despre ele decât îmi doream vreodată. A fost și un an stresant din acest punct de vedere. N-aș fi crezut vreodată că va exista un moment în care să stau seara la ușa unui centru de vaccinare, sperând să prind o doză la loteria vaccinurilor, dar asta am făcut de câteva ori. Experiențe noi, nu?
Știți ce mulțumire am în acest an? Că am ajutat niște oameni să se vaccineze mai repede. Asta poate că sună prea pompos. Am scris însă multe articole despre noi centre de vaccinare, despre modificări în listele de așteptare din platforma oficială, loteria dozelor rămase seara și altele. Am fost foarte încântat de câte ori am primit apoi mesaje de la oameni care-mi spuneau “mulțumesc de informație, m-am mutat pe altă listă și am primit SMS că joi mă vaccinez” sau altele asemenea. Mă gândesc că poate le-am micșorat unora stresul pe care-l simțeam și eu apropo de asta.
Eram sigur că, prin vaccinare, vom evita un val 4. Nu doar că nu s-a întâmplat asta, dar avem acum valul 5. Nici nu știu dacă să îndrăznesc să sper că 2022 va fi ultimul an de acest tip.
Așadar, sarcină-naștere și vaccinare, cele două mari subiecte ale anului pentru noi. Multe experiențe noi datorită lor. Pe final de an chiar am slăbit 6 kilograme, probabil din oboseală și pentru că am mâncat mai puțin. Am ajuns la 87 kg, deși acum după sărbători am revenit la 89 kg.
Am și călătorit un pic. Am fost în Creta la început de iunie și a fost un concediu frumos, la un hotel bun, ba chiar am vizitat și câte ceva pe insulă. Am fost apoi în Munchen pentru o săptămână, am vizitat orașul și împrejurimile, am mâncat ciolan, ne-am suit în turn, am băut bere și Matilda suc. Frumos oraș, foarte multi-cultural, foarte bine pus la punct. Mai are și poziția aia din centrul Europei, aeroport uriaș, distanțe mici până în munți și țările vecine. Au viața bună acolo, plus covrigi cu unt.
În acest an am fost și nași de botez, încă o experiență nouă. Am folosit ocazia pentru a ne lepăda din plin de Satană.
Îmi pare rău că n-am văzut nici un film la cinematograf în acest an. Am trăit însă mai intens Formula 1, duminică. Să fie sănătoși cei care au făcut Drive to Survive pentru Netflix, că de când l-a văzut Matilda a început și ea să fie pasionată de Formula 1 și a devenit o activitate de cuplu, ceea ce mă bucură mult. Tot la experiențe inedite sportive mă bucur că am dus-o pe Matilda pe Arena Națională pentru meciul Franța-Elveția de Euro 2020. Voiam de mult să o duc pe stadion la un meci bun, iar acesta a fost perfect din toate punctele de vedere, inclusiv până la multele goluri văzute din tribune. Nu mai știu cine mi-a arătat că se pot cumpăra bilete de pe o listă specială, dacă ești vaccinat, dar mulțumesc mult!
Am citit mai puțin. Au fost vreo 3 luni când n-am mai citit nimic seara, dar prin decembrie acum am reînceput să fac asta. M-am jucat mai mult pe calculator. Mi-am și construit cel mai puternic computer pe care l-am avut vreodată. Este prima oară când am un model performant, că de obicei am oscilat între “tehnologia de acum 8 ani pe care abia merge ceva” și “mediu”. Acum însă totul duduie la acest capitol, practic mi-am împlinit visul din copilărie.
Am făcut mai mult video pentru canalul de YouTube. Crește lent canalul, practic am început să lucrez la el la spartul târgului și nici nu sunt cea mai carismatică persoană. Teoretic voiam să fac un canal pe aceleași subiecte ca și blogul. Practic am făcut mai multe review-uri video la diverse produse care mi-au trecut prin mână, că a fost genul acela de an. Nici nu cred că este o idee bună, de fapt, să fie un canal “cu de toate”, că Algoritmului nu-i place asta prea mult.
N-am reușit să mă țin de postat pe Instagram, din păcate, deși aplicația o folosesc des pentru a-i urmări pe alții. Și TikTok rămâne un mister.
Pe blog m-am ținut de treabă în același ritm, poate chiar și mai mare. Am chef în continuare și asta contează. Sunt multe lucruri de îmbunătățit, comentariile fiind primele pe listă, dar lucrez la asta.
Per total, însă, cam acesta a fost anul. Copil pre- și post-naștere și vaccinare pentru a trece mai repede prin pandemie. Pare simplu, dar am simțit că n-am stat o zi degeaba, că n-au fost momente moarte, ba chiar multe griji, periodic altele. Din fericire s-au rezolvat toate bine. Dacă n-ar fi fost pandemia, ar fi fost un an excelent, având în vedere că l-am trecut cu bine pe toate planurile.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
14 comentarii
05/01/2022 la 8:43 AM
Practic, trebuie sa renunti la “practic” :)
Anda(Citează)
05/01/2022 la 10:45 AM
Nu pot, îmi place să fiu… practic.
nwradu(Citează)
05/01/2022 la 9:35 AM
Să ai un 2022 plin de experiențe noi și frumoase, să fiți sănătoși și să duduie blogul mai tare decât economia lui Câțu!
motanes(Citează)
05/01/2022 la 11:48 AM
Motocicleanu era cu ”duduie economia”… cînd de fapt era Mobra de sub el.
marinel(Citează)
05/01/2022 la 10:39 AM
Nu prea ai fost atent la botez: tu/voi ca si nasi ati spus in locul celui botezat.
Voi teoretic v-ati lepadat la botezul vostru…
Succes si in 2022.
cineva(Citează)
05/01/2022 la 10:45 AM
Pff credeam că suntem satana-free acum. Chiar mă bucuram că mai ies dracii din Matilda!
nwradu(Citează)
05/01/2022 la 1:48 PM
Nevah!
Matilda(Citează)
05/01/2022 la 11:03 AM
Apropo de vaccin. Grija mare la Omnicron. Ca se ia foarte usor. Sunt acum in Danemarca si am inhatat toata familia, inclusiv copilul de 6 luni. Toti adultii vaccinati. Foarte multa lume bolnava pe aici. Eu si sotia pe langa vaccin am avut si covid in trecut. Simptomele usoare, fix de raceala. Dar e super stresant sa planga copilul si sa nu stii ce il doare.
Alex(Citează)
05/01/2022 la 1:49 PM
Aveți și booster cumva? Am văzut și noi statisticile, într-adevăr pare ca Omicron asta creste într-o zi cât alții în 7, cum ar spune povestea.
Matilda(Citează)
05/01/2022 la 4:03 PM
Booster noi nu avem. Dar in cercul celor infectati erau si cu booster. Sau persoane vaccinate acum 2-3 luni, deci destul de recent. Culmea, nu a facut cineva vaccinat cu J&J.
Alex(Citează)
05/01/2022 la 12:56 PM
Radule, dar poza la articolul asta de pe fb, cu tine ținând mainile asemănător cu Al Bundy când se lauda el cu nu știu câte touchdowns..
Tano(Citează)
05/01/2022 la 2:37 PM
E bună, nu?
nwradu(Citează)
05/01/2022 la 4:40 PM
ma amuza vorba ca ai invatat despre vaccinuri..yeah sure
happy new year
victor(Citează)
07/01/2022 la 4:08 PM
Radu vezi ca in continuare faci aceeași gafă și povestești in gura mare cum a fost încălcata legea de către tine si un furnizor de servicii medicale care dorea sa-ti ia banii. Spui singur ca ”înțeleg că așa este legea”. DAA, legea chiar este așa si NU PREVEDE retestare. Stiu caz concret recent de pacientă gravidă cu 1 test pozitiv urmat de 3 (trei) tastari ulteriore negative și nu a contat, a ramas pe sectie covid pana la finalizarea izolarii.
EGO(Citează)