►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Aici este o listă de gadgeturi sau dispozitive inedite, poate de nișă, care uneori doar demonstrează niște tehnologii, dar nu musai le și impus pe piață. Despre cele mass-market—televizoare, routere, laptopuri inedite—am scris aici.
SmartSlydr sunt ferestre glisante motorizate, se deschis și se închid singure. Mie îmi place mult ideea aceasta pentru că aș vrea și la mine în casă ferestre care să se închidă și să se deschidă singure, de exemplu câte 20 de minute de 3 ori pe noapte pentru aerisirea și răcorirea camerei sau atunci când suntem plecați de acasă.
Cele de la Smart Slydr sunt glisante, se potrivesc mai degrabă caselor americane. Îmi place însă că există așa ceva.
Chipolo Card Spot este un gadget pe care-l ții în portofel. Dacă-l pierzi, îi poți afla poziția. Card Spot arată ca un card de credit, este subțire pentru a încăpea în portofel, iar bateria ține vreo 2 ani. Important este și că este compatibil cu tehnologia și rețeaua Apple Find My, adică alte dispozitive Apple îi vor raporta poziția atunci când îl detectează în jurul lor.
De fapt Chipolo vindea și până acum trackere în formă de card bancar, modelul Card normal, se găsește și la eMAG. Card Spot este utilizabil doar pe Apple Find My și se controlează de acolo. Problema dispozitivului este că nu înțeleg de ce nu ai lua direct un Apple AirTag.
Samsung Freestyle 550 este mic, ușor de transportat și poate fi chiar și înșurubat în lustră pentru a fi alimentat de la o dulie E27 sau de la o baterie externă de putere mai mare.
Freestyle 550 are ieșire 1080p, cântărește cam un kilogram și integrează și un difuzor. Este gândit pentru prezentări ad-hoc, privit un film în camping sau la cort, transformat orice perete într-un monitor de maxim 100 de inci pentru telefonul sau laptopul tău. Nu-i rău ca idee, este doar scump la un preț anunțat de 900 de dolari.
Treaba cu dulia E27 nu-i chiar așa utilă, zic eu. Accesoriul respectiv, care se achiziționează separat, se fixează direct pe proiector. Proiectorul practic devine un soi de bec, util în unele situații, dar și mai util era dacă ar fi existat un cablu pe care să-l înșurubezi în dulia din tavan. Nu că te-ar împiedica cineva să faci chiar tu unul, de fapt, cu o dulie luată de oriunde.
Becurile cu control de la distanță sunt uneori prezentate ca o soluție de păcălit răufăcătorii că este cineva acasă. Se pot aprinde și stinge singure, ca și cum ar fi cineva prin acele camere.
Homeshadows merge mai departe. Dispozitivul variază lumina din cameră ca și cum s-ar plimba cineva prin ea. De afară, privind doar perdelele, pare că umbra unei persoane se plimbă de la stânga la dreapta prin cameră.
Tech-break este un fel de seif pentru părinții care vor să încuie telefonul, tableta sau tastatura copilului pentru o vreme. Are mai multe sertare, poți regla pentru fiecare un număr de ore de blocare sau un program zilnic de deschidere.
De ce nu un seif normal sau o cutie închisă cu cheie? Eh… poate că unii vor automatizarea problemei.
O mașină BMW a fost acoperită cu paneluri eInk, așa că își schimbă culoarea de la alb la negru sau în tonuri de gri. Tehnologia este subțire și arată natural pe mașină, iar efectul este foarte plăcut vizual.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
19/01/2022 la 2:52 PM
Asta cu bmw imi aminteste de filmul doua lozuri. Cine nu stie sa caute pe youtube “ce culoare are mașina asta?”
Petro V(Citează)
19/01/2022 la 2:55 PM
Există dispozitive ieftine care simuleaza TV-ul aprins
Ovidiu(Citează)
19/01/2022 la 3:19 PM
Interesant gadgeturile prezentate anul acesta la CES .
Cel mai spectaculos este de departe BMW-ul care își schimbă culoarea.
Stefan(Citează)
19/01/2022 la 3:39 PM
oare e legal sa schimbi culoarea masinii? Mai adaug si o placuta deaia sa schimb numarul si e numa bun de anumite activitati.
D4n(Citează)
19/01/2022 la 4:35 PM
La noi nu știu dacă e legal, probabil nu, că e trecută în acte. La străini s-ar putea să fie alte legi.
nwradu(Citează)
20/01/2022 la 2:09 AM
Se trece Alb-Negru
Ady94(Citează)
19/01/2022 la 3:52 PM
SmartSlydr ala nu sunt “ferestre automatizate”, ci e vorba un motoras care misca ferestrele, la fel cum exista deja de mult timp motorase care misca storurile sau jaluzelele etc
nu mi se pare mare branza, e mai mult un nice to have, si evident problema este daca se poate integra in alte sisteme, ca sa faci automatizari, altfel este absurd sa deschid fereastra de pe telefon
ar avea un use case:
– pentru cand ploua afara si nu esti acasa, sa se inchida automat fereastra
– iarna/ vara, sa aeriseasca automat periodic, fara sa pierzi multa caldura sau racoare, si evident sa opreasca centrala sau AC-ul cat timp e deschisa
in rest nu prea le vad utilitatea
Marean(Citează)
19/01/2022 la 4:12 PM
Bonus pentru Bucuresti si Beijing: sa urmareasca nivelul de poluare si sa deschida cand e minim. Sau cand se schimba directia vantului la groapa de gunoi.
Sorin(Citează)
19/01/2022 la 4:18 PM
Da si asta, am uitat sa scriu. Eu am deja automatizare care ma notifica daca e poluare mare (airly, prin homeassistant, notificare tts pe google home, ca sa auda toata familia)
Marean(Citează)
19/01/2022 la 4:36 PM
@Marean: tu folosești adresa de email cu care comentezi sau e pusă la mișto? Că trebuie să-ți trimit un voucher pe ea.
nwradu(Citează)
19/01/2022 la 4:41 PM
Cât despre ferestre, așteptarea mea este că se pot integra într-o soluție smart home. Pe mine mă interesează scenariul tău de aerisire periodică. Aș vrea de ex noaptea să se deschidă câte 15 minute de 3 ori pe noapte, cât să aerisească fără a răcori prea mult camera. Dorm mult mai bine cu aer proaspăt. Similar și când plecăm de acasă o vreme.
Intenția mea nu este să le deschid din telefon în loc de la mâner și atât.
nwradu(Citează)
19/01/2022 la 11:52 PM
Există senzori de umiditate care să acționeze închiderea ferestrei.
Sly(Citează)
19/01/2022 la 5:20 PM
E pusa la misto bineinteles, nu folosesc niciodata o adresa reala cand comentez pe bloguri :-))
La acest comentariu insa e cea reala. Multumesc frumos!
Am vazut cand ai scris de voucher dar ma gandeam sa il refuz, ca am eu o regula ca nu ma bag la lucruri moca le net, dar acum ma gandesc ca pot face o exceptie, ca vorba aia, am muncit pt voucher :-))
Marean(Citează)
19/01/2022 la 5:29 PM
Done.
nwradu(Citează)
19/01/2022 la 6:57 PM
Multumesc si eu!
Andrei G(Citează)
19/01/2022 la 5:41 PM
Primit, thank you!
Marean(Citează)
19/01/2022 la 6:41 PM
Ce vremuri, cand ne uitam la Knight Rider si filme cu James Bond, iar masina isi schimba culoarea sau raspundea la comenzi vocale. Acum poti sa iti iei masina cu de toate direct de la dealer.
Eu as vrea niste jaluzele care sa se traga singure cand rasare soarele sau cand vine pisica sa se uite pe geam in timpul zilei…
Gaelex(Citează)
19/01/2022 la 6:58 PM
Viper a fost un serial misto (pentru vremea aia si mintea mea de copil) cu o masina ce se transforma.
D4n(Citează)
19/01/2022 la 9:15 PM
Există schimbătoare de aer care iti permit sa ai aer proaspăt tot timpul, mențin presiunea pozitivă in casa si fac asta fara pierderi de căldură. De ce nu ai folosi asa ceva si ai pune o automatizare să îți deschidă ferestrei noaptea?
Doru Vlad(Citează)
20/01/2022 la 6:33 AM
Pentru ca schimbatoarele astea au nevoie de o gaura in perete si de alimentare electrica si poate nu toata lumea vrea sa faca modificarile acestea (semi-)permanente.
Vlad(Citează)
20/01/2022 la 9:18 AM
@Vlad, spre deosebire de sistemele smart de deschidere a ferestrei care implica gauri in perete pentru montarea dispozitivului. Si pe langa alimentare electrica au nevoie si de o conexiune permanenta la internet. Eu tot ca pe o modificare semi-permanenta o vad.
Andrei G(Citează)
20/01/2022 la 8:36 AM
Cum ai reusit? Cativa pasi, pls! Am sapat vreo 30min si nu mi-am dat seama. Multumesc!
AlexD(Citează)