►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mi-am dat seama recent că unul dintre marile beneficii atunci când ai un copil, pe lângă faptul că te trezești mai des noaptea și asta te ține în formă, este că poți să retrăiești plăcerile copilăriei alături de el. În cazul nostru, alături de ea, de Alice.
De exemplu, sunt vreo 15 ani de când îmi spun că voi învăța să merg pe role. Am role, sunt bine ascunse în balcon, am și încercat să învăț, pot merge (rula?) în linie dreaptă, dar nu-mi iese să virez și să frânez. Două probleme importante, cum ar fi. Am abandonat încercările pentru că-mi lipsea și voința de a avea julituri pe toate părțile, dar la ultima plimbare prin parc cu căruciorul și Matilda i-am spus că probabil peste vreo 3 ani vom fi acolo, dar cu role, cu Alice făcând cercuri în jurul nostru, care vom arăta ca doi zombie pe role de adulți.
(Situația este asemănătoare și la patinajul pe gheață. Am fost de două ori la patinoar, ca să impresionez niște fete, dar nu reușeam să frânez și la un moment dat te saturi să te oprești doar în parapet.)
N-am avut niciodată Lego. Nimic, nici un bloc sau pătrățică sau cum se numesc ele. Existau, când eram eu mic, niște clone rusești (cred), dar n-am făcut niciodată ceva de amploare din ele. Mă uitam că în toate campaniile recent de reduceri de la eMAG sunt oferte bune la Lego Friends și alte seturi foarte mișto și abia aștept ca Alice să se joace cu așa ceva și eu alături de ea. Recuperez atunci ce n-am făcut în copilăria mea. O să-i placă alea cu nave spațiale.
Am ascultat recent un episod din Mind Architect care zice de ce este important să le dai copiilor și jucării normale, nu doar să-i pui în fața televizorului sau a unei tablete. Exemplul cel mai bun a fost dat fix cu lego: niște piese îmbinate devin în mintea copilului dragon, castel, mașină sau navă spațială, îi pun în funcțiune imaginația și gândirea. Mi s-a părut perfect zis pentru că mi-am adus aminte de când eram eu copil și felul în care o colecție de jucării sau piese erau în mintea mea garaj de mașinuțe, pupitrul din Millenium Falcon sau țeava unui tanc.
Dacă nu mă înșală memoria, în vitrina showroom-ului eMAG din Băneasa este un stormtrooper din Star Wars, făcut din Lego, înalt de vreo doi metri. Vreau să somez oficial eMAG pe această cale că, dacă vreodată vrea să-l arunce pentru că renovează sau ceva, îl iau eu. Free stormtrooper! Îi găsesc eu un loc în casă!
Abia aștept să o duc și la Disneyland. Să alergăm pe străzile cu muzică de acolo, să-l tragem de urechi pe Mickey Mouse și să ne dăm în rollercoasterele lor, ea probabil ieșind încântată și eu ieșind mai verde la față, dar bucuros că am avut din nou motiv să ajung acolo. Să jucăm un Overcooked pe consolă. Să recitesc Harry Potter. Din astea.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
10/12/2021 la 11:23 AM
Tot trec pe langa Lego store si ma uit la racheta discovery care e vreo 700 ron.
Ma abtin sa o cumpar dar cred ca o sa cedez si o sa Yolo :)
andreiexe(Citează)
10/12/2021 la 11:34 AM
Ce-ai face cu asa ceva? sa te lauzi la amici, sau ce?
Kopa_Kopan(Citează)
10/12/2021 la 11:34 AM
Copiii de la tara n-au astfel de aspiratii, pentru ei si-o punga de pufuleti reprezinta o minune de Craciun.
Kopa_Kopan(Citează)
11/12/2021 la 7:21 PM
Si ce ar trebui Radu sa faca? Sa isi priveze copilul de ceva ce ii poate oferi? Poate el chiar doneaza si pentru cadouri pentru copii defavorizati(sunt multe campanii acum). Sau poate nu face asta, dar iarasi nu e treaba noastra.
Alex(Citează)
10/12/2021 la 11:50 AM
Exista si pe vremea noastra Lego dar era scump ca naiba. Se gaseau la magazinul copiilor, ala din fata de la Casa Armatei. Tin minte ca varul meu aeva corabia de pirati si incerca sa ma convinga sa le cer alor mei ceva Lego de Craciun doar ca nu era vazut ca fiind de fete si am primit o fake Barbie cu parul brunet.
Acum ca am baieti, am medalie de aur la construit Lego si prevad inca o vacanta cu montat. Sa vezi ce misto e Lego Boost care se programeaza.
Avem si playmobil, care sunt parca mai bune la creat povesti.
ioana(Citează)
10/12/2021 la 12:08 PM
Am ajuns și noi de vreun an la asamblat de Lego. Îmi pare rău că nu mi-am cumpărat mai de mult!
Și mai tare mi se pare când ne facem jocuri imaginare. Cel mic a descoperit Minecraft și-i place atât de mult că ne jucăm și în pat, înainte de culcare, cu lumina stinsă. Sunt uimit de câte poate crea mintea lui și cum le poate descrie!
Dacă nu fascem asta, citim câte o carte de copii. Mă pune să citesc eu sau mama lui, că el nu știe să citească (are aproape 6 ani). Și ne corectează când greșim sau sărim câte un cuvânt!
Câteodată am impresia că mă învață el mai multe decât îl învăț eu pe el.
Să vă bucurați de a doua copilărie, trece prea repede!
Adrian Enache(Citează)
10/12/2021 la 12:26 PM
Copilarie retraita, adevarat. La 30 de ani am invatat cantece de copii, jocuri, desene animate, ba chiar am cantat si dansat pe “muzica” lui Alex Velea vreo doi ani, cand ii placea si fiica-mii de el. Enjoy this, ca la un moment dat devii un mos in ochii copilului (ceea ce e normal si oarecum adevarat).
Silviu(Citează)
10/12/2021 la 12:38 PM
iti vei retrai copilaria daca vei avea baiat, ca nu te jucai cu papusi si caluti cand erai tu mic, Radu.
Alex(Citează)
10/12/2021 la 1:28 PM
Lasă că și-o retrăiește Matilda cu păpușile. Eu o să învăț fetița să se joace și cu ce știu eu.
nwradu(Citează)
10/12/2021 la 12:55 PM
Apropo de Lego si adulti…
Fiu-meu a avut o colectie faina de Lego Technic pana pe la vreo 16 ani cand s-a decis sa le dea. Am gasit un forum dedicat pasionatilor de Lego si le-am pus acolo la vanzare. Spre marea mea uimire, a inceput sa sune telefonul imediat. TOTI erau adulti care voiau Lego-urile pentru ei. Nu a negociat niciunul la pret, drept pentru care le-am dat pe toate in 2 saptamani si cu banii luati fiu-meu si-a cumparat un MacBook Pro nou.
Adevarul este ca unele Lego nu se mai fabricau si erau la mare cautare printre pasionati/colectionari.
Stiti vorba aia, diferenta dintre baieti si barbati este pretul jucariilor :)
MacAndrew(Citează)
10/12/2021 la 12:58 PM
https://www.nwradu.ro/2021/12/retrait-copilaria/#:~:text=Am%20ascultat%20recent,imagina%C8%9Bia%20%C8%99i%20g%C3%A2ndirea.
uite:
https://i.pinimg.com/originals/72/92/d0/7292d041788f8ac44cd7cc286a46e7ad.jpg
Andrei(Citează)
10/12/2021 la 1:00 PM
Așa ziceam și eu cu Lego la început…ca o sa ma joc cu ei dar cu 3 copii acum abea am timp sa mai fac câte un dus. Norocul e ca lucrez de acasă…ii duc la activitati(înot, fotbal, șah) si nu prea mai rămâne timp de altele…de regula in timp ce ei se joaca cu lego sau jucării prefer sa îmi recreez creierul, sa dorm sau sa fac treburi casnice…diferenta de la unul la 2 copii e cam de 4 ori mai greu, iar de la 1 la 3 e cam de 10 ori mai greu…mulți zic, inclusiv eu gândeam așa, ca deja ai experiența de la primul si nu are cum sa fie mult mai greu…nu e deloc așa…
Dan(Citează)
10/12/2021 la 1:31 PM
Agree 100%.
Okochea(Citează)
10/12/2021 la 3:01 PM
Cand vad cutiile de lego rasturnate inebunesc, sau cand desface o mașină lego să scoată o piesa serigrafiată cu sigla politiei… Chiar si așa este o experiență plăcută :)
PS: Radu o să incepi cu Duplo, si cand o să ai o colectie masivă le schimbi cu cele normale. Off
Valentinul(Citează)
10/12/2021 la 1:02 PM
Si eu imi cumpar Lego copilului. Are doar 4 ani :)
Mirela(Citează)
10/12/2021 la 1:45 PM
+1
CristiX(Citează)
10/12/2021 la 2:28 PM
“de ce este important să le dai copiilor și jucării normale, nu doar să-i pui în fața televizorului sau a unei tablete” – dimpotrivă, televizorul și tableta sunt cele mai proaste opțiuni. Aș mai adăuga ceva: citiți-i fetiței cât mai devreme, sunt o grămadă de cărticelele pe grupe de vârstă. Citiți-i inclusiv în engleză, veți vedea beneficiile mai târziu.
Deea(Citează)
10/12/2021 la 3:39 PM
Imi provoaca bucurie sa o vad! In loc de un tablou spre exemplu.
andreiexe(Citează)
10/12/2021 la 5:03 PM
“Să jucăm un Overcooked pe consolă. Să recitesc Harry Potter.”
As adauga aici : “Sa gatiti un rib eye cinstit impreuna” :D
Saiman(Citează)
10/12/2021 la 5:10 PM
https://img-9gag-fun.9cache.com/photo/avAnBvb_700bwp.webp
Olivian Breda(Citează)
10/12/2021 la 11:34 PM
Radu a uitat sa spună ca m-a și trimis în magazin sa întreb cât costa storm trooper ul. Nu îl vindeau. Dezamăgirea a fost maxima.
Matilda(Citează)
11/12/2021 la 6:59 AM
Tata îmi citea când eram mic, orice, eu țin minte Aventurile lui Habarnam câteva pagini în fiecare zi. Prima carte citită singur a fost O poveste cu un hobbit, urmată de Jules Verne.
Aveam ceva similar Lego prin casă, piese care făceau un camion de tir cred în original sau ceva care semăna cu un pistol în creația mea. Tata mi-a adus din Germania mai multe seturi de construcție, inclusiv legendarul CO4.
Eu creditez și pe acesta printre motivele principale pentru care sunt evident superior ca inteligență și creativitate celorlalți din generația mea.
Gaelex(Citează)