un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestorePC GarageFlipSecomAltex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Înregistrarea conferinței Microsoft Tech Day este disponibilă online (și date despre ce-a fost acolo)

17 Dec 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

1 comentariu

Microsoft a trimis un comunicat despre conferința Tech Day din noiembrie, spunând că 1.300 de profesioniști români s-au înregistrat pentru a participa la conferința Tech Day de la final de noiembrie.

Majoritatea au fost dezvoltatori de software, administratori de baze de date, analiști și experți în domeniul datelor, ceea ce nu mă miră. Evenimentul a fost axat pe aplicații cloud-native, inteligență artificială, big data și dezvoltarea de aplicații end-to-end cu astfel de tehnologii.

Mi se pare în continuare foarte tare că astfel de evenimente sunt disponibile gratuit. Mă gândesc că este un avantaj foarte mare pentru studenți pasionați de astfel de tehnologii. Pentru angajați, uneori plătește compania biletul (dar rar, și pentru aceștia este un avantaj, în special dacă își dezvoltă singuri astfel de abilități pentru a crește în carieră). Pentru studenți și pasionați de tehnologie, însă, faptul că există conferințe gratuite (și cursuri cu certificare, cum arătam zilele trecute) mi se pare o mare evoluție în liberalizarea acestor tehnologii și un pas mare în față pentru dezvoltarea IT-ului în România spre noi culmi.

Astfel de evenimente contribuie la ridicarea IT-ului spre high-tech. Opinia mea este că, deși în statistici România apare că stă foarte bine în industria IT, o mare parte din ea este dedicată pe suport tehnic și treburi low-level, dar se vede de la an la an (cel puțin văd eu, că primesc diverse astfel de comunicate, chiar dacă scriu rar despre el) cum apar noi centre de dezvoltare ce lucrează în avangarda tehnologiilor de tip AI, cloud șamd.

Mi-ar fi plăcut, ca student, să am acces gratuit la așa ceva. Poate că acum aș fi lucrat în alt domeniu. Cursurile de la facultate nu erau niciodată la zi cu astfel de tehnologii și mereu le-am considerat un fel de introducere în domeniu. Tot ce-i nou, de ultimă oră, trebuie de obicei să înveți chiar tu și de multe ori este nevoie să ai acces la experți, să ți se arate ce înseamnă o tehnologie nouă, ce se poate face cu ea și cine o utilizează în prezent. Asta ajută mult să te dezvolți.

Vestea bună din comunicat este că întreaga conferință Tech Day este disponibilă online, dacă vreți să o vedeți acum. Toate sesiunile pot fi accesate gratuit. Sunt sesiuni precum Analytics pentru Microsoft Azure, end-to-end machine learning, un studiu de caz privind recunoașterea de obiecte cu Azure Percept sau cum să folosești analiză de text și voce în aplicații (o tehnologie numită Conversational AI).

Printre speakeri este și cineva de la UiPath care va vorbi despre suita lor de automatizări. Alt vorbitor vine de la Footprints for Retail, un startup românesc care folosește algoritmi AI pentru analiza spațiilor comerciale de vânzare și cum pot fi crescute vânzările când știi ce vor oamenii și cum se mișcă ei.

Un altul este de la XVision, un startup care propune o soluție AI pentru analiza radiografiilor. Pe 15 decembrie am primit un alt comunicat de presă care spunea că rețeaua Regina Maria va fi prima ce va implementa în toate centrele de imagistică un soft de inteligență artificială de la XVision pentru depistarea anomaliilor pulmonare. O astfel de soluție crește acuratețea diagnosticului pentru că, de fapt, elimină riscul ca medicul să fie neatent și atrage atenția asupra unor porțiuni mici din radiografie sau tomografie, care poate ar scăpa analizei ochiului uman. Un computer are practic timp nelimitat să studieze astfel de imagini.

Cum spunea un articol recent din ZF: următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani. Probabil se va baza pe astfel de idei și tehnologii.

asus s5507

    1 comentariu

  1. Multe conferințe importante se găsesc acum online, nu trebuie sa fie neapărat de la Microsoft.

    Când eram eu student, abia se băgase internet în căminul Leu, de la ROEDU, ce acces sa avem la asemenea conferințe? Plus că nu erau toate acestea publice, și nici transmise online.

    Ele au existat dar în anumite domenii, profesorii și elevii eminenti mai plecau pe afara la ele.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus