►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Începutul lunii a adus oboseală mare. Două-trei treziri în fiecare noapte, plus gălăgia zilei cu un bebeluș în casă, și-au făcut simțite tot mai puternic efectul. Au fost dimineți în care m-am trezit epuizat de parcă aș fi dormit 3 ore. Țin minte o seară în care făceam un duș fierbinte și cumva tremuram de frig în același timp, în cadă, ceea ce tot pe seama oboselii aș pune.
Lucrurile s-au mai îmbunătățit ulterior. Alice a trecut printr-un puseu de creștere și a redevenit mai liniștită. Au fost și vreo 3 nopți legendare în care s-a trezit o singură dată, dormind buștean reprize de câte 6 ore. Ah, ce nopți minunate!
A fost o lună aglomerată. De obicei așa este noiembrie. Culmea este că-mi doresc mai mult timp liber pentru activități atipice, ca să le zic așa. Mi-a expirat permisul de conducere, de exemplu. Nu expirat propriu-zis, că se prelungește automat pe perioada stării de alertă și încă 90 de zile după aceea, dacă am reținut bine, dar vreau să-l scot acum pe cel nou și n-am avut timp să merg la medicul de familie după nu știu ce adeverință pentru asta, iar apoi la vreo 2-3 ore de controale medicale la o clinică. O voi face în curând.
Apoi, am balconul prea plin de reciclabile pe care n-am apucat să le duc la coșurile speciale din cartier. De obicei le duc când plecăm de acasă undeva cu mașina. În ultima perioadă, însă, am plecat mereu și cu copilul și n-am avut mâini libere ca să mai cărăm și cartoane și plastice. O să rezolv și asta, treptat, poate odată cu schimbarea anvelopelor pe cele de iarnă. Ah da, trebuie să schimb anvelopele…
Mi-am luat GoPro Hero10. Multe mulțumiri unui cititor al blogului care s-a oferit să mi-l cumpere folosind un cod de discount pe site-ul oficial, așa că am plătit un preț foarte bun pe cameră. La prima vedere, este excelentă, abia aștept să o folosesc mai mult.
A fost Black Friday. Pentru prima oară, nu mi-am cumpărat nimic la prima oră. În mod normal m-ar fi interesat acea dronă DJI Mini 2, mai ales că voiam să o cumpăr la lansarea ei. În cele din urmă a învins logica în fața emoționalului. Mi-am dat seama că vine iarna și nu o voi folosi oricum, că nu ies mult din casă, că și dacă ajung într-un loc frumos, întâi să-l filmez eu de la nivelul solului și apoi să apară nevoia de a-l vedea și de sus.
Am dat oricum vreo 7 comenzi, că na… se întâmplă. Sunt foarte încântat de Google Nest Hub-ul achiziționat. Am făcut în Google Photos un album cu cele mai bune fotografii ale noastre și rulează ca screensaver pe ecranul său de 7 inci. Se schimbă la fiecare 30 de secunde. L-am pus pe hol, în centrul casei, și nu există moment să nu trecem pe lângă el și să nu spunem “whaa uite fotografia aia de acum 3 ani din….”. Tot nu-mi vine să cred că un astfel de Nest Hub, conectat la Internet, cu sunet și video și Google Assistant, este mai ieftin decât o ramă foto digitală simplă.
Am profitat de câteva zile plăcute de toamnă și am mai stat pe afară. Am descoperit Sera Eden, un local plăcut, cu mult spațiu în aer liber. Este ca grădina clasică Eden, același meniu, aceiași oameni în spatele său, dar un pic mai aranjat, însă cu mai puține mese cu încălzitor dedicat. Am mai mers și la 5ensi, unul dintre restaurantele mele preferate pentru că aproape orice preparat este foarte bun.
Am pus de vin fiert. Oficial a venit toamna, cum ar fi.
Am învățat să fac orez. Nu pilaf sau vreo mâncare complicată, ci orez simplu, pufos. Voiam de mult să aprofundez această problemă și acum am descoperit combinația satisfăcătoare de oală, apă, abur și metodă de a le combina pentru un rezultat bun. Orezul în sine este util pe lângă altă mâncare. Fac un pui foarte bun cu sos cremos și ușor picant și în el intră perfect niște orez pentru a-l absorbi. Am făcut și orez ulterior prăjit, cu legume și sos de soia, și a ieșit ceva asemănător orezului chinezesc.
Dacă vă întrebați de ce nu cumpăr un rice cooker ieftin precum cel Xiaomi sau alt model similar, este pentru că nu vreau să am electrocasnice de la un capăt la altul al bucătăriei. Pot face orez și la oală, pe foc, fără vreun mare efort suplimentar, mai ales că îl gătesc totuși destul de rar, nu sunt vreun kung fu panda.
Am citit aproape în întregime seria Farseer a lui Robin Hobb, trei cărți fantasy. Assassin’s Apprentice, Royal Assassin și Assassin’s Quest. Sunt bunicele, cu tema destul de des întâlnită a unui regat atacat de pirați misterioși, dar și cu lupte interne pentru tronul regatului, trădări și alte interese. Personajul principal este antrenat în secret să fie asasinul casei regale. Cărțile sunt destul de realiste, uneori chiar dure în descrierile lor, dar în același timp destul de puerile. Este ca și cum personajele bune refuză să ia măsuri în timp ce totul se prăbușește în jurul lor, dar ele nu observă asta din prea multă naivitate sau ceva așa.
În plus, cărțile mai suferă și de un alt tip de problemă: 90% din carte totul se duce naibii, apoi la final, în câteva pagini, se rezolvă majoritatea problemelor pe repede-înainte. Nu sunt rele, dar nu le-aș recomanda de citit înainte altor cărți fantasy mult mai bune. Mai am vreo 30% din volumul 3 și apoi însă pot trece la cele serioase.
Mă cam sperie gândul că în curând apare întrebarea “ce faci de Revelion?”. Nu vreau să mă gândesc la asta.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
19 comentarii
24/11/2021 la 6:54 AM
Nu o sa faci prea multe de Revelion. Pentru Alice e doar o noapte oarecare. Atentie la artificii si toate bubuiturile de atunci. Bebelusii au tendinta sa se sperie mult daca aud. Gandeste positiv, primul revelion in 3.
Adrian(Citează)
24/11/2021 la 8:09 AM
La noi bebelușii au dormit bustean cu toate bubuielile. Si in anii aia se gaseau adevărate bombe la piața sudului.
Coco(Citează)
24/11/2021 la 6:56 AM
Pff. Se uita si doamna dupa rama foto. Am pus nestul ala in cos. Mersi.
add(Citează)
24/11/2021 la 8:08 AM
Daxa ai pozele in Google Photos, rama foto se poate inlocui si cu un Chromecast infipt in spatele TV-ului. Boom, rama foto de 100+cm. Ai si o setare ca la pozele verticale sa puna cate 2 paralel pe ecran. Combinat cu random vezi niste Before and After geniale.
GabiD(Citează)
24/11/2021 la 8:26 AM
Nu cumpăr produse google ne-suportate oficial în țara mea. Dacă banii mei nu sunt buni, nu îi dau unor companii jegoase.
Gaelex(Citează)
24/11/2021 la 8:31 AM
S-ar zice ca… nu le suporti? Ba Dum Tiss
GabiD(Citează)
24/11/2021 la 8:57 AM
Uncle Roger says you gotta buy rice cooker.
Marean(Citează)
24/11/2021 la 9:04 AM
Pentru permis: medicul de familie poate trimite adeverința aia și pe mail, o acceptă la clinici. Fișa medicală e valabilă 1 an. Taxa de permis de 85 de lei o poți plăti și la automatele CEC din malluri, eu așa am făcut, cred că merge și online. Fă-ți programare pe site la permis, e liber, eu am fost singurul programat pe tot etajul ăla. O fi așa de liber pentru că e nevoie de certificat verde? Permisul vine prin poștă în 2 zile.
Emil Toma(Citează)
24/11/2021 la 9:41 AM
Eu am plătit taxa online pe ghișeul.ro și am tipărit dovada și am pus-o la dosar.
Andrei(Citează)
24/11/2021 la 9:43 AM
Ce versiune de Google Nest Hub ai luat? Cam ce poti sa faci util cu el?
Okochea(Citează)
24/11/2021 la 9:56 AM
am si eu google nest.. e legat la TV, 3 becuri si 2 prize smart la care se adauga aspiratorul robot si purificatorul de aer. in casa doar hello google se aude :)))
Totusi eu l-as vrea pe ala mai mare care vine si cu camera video. Eu prin Nest am descoperit aplicatia Google Duo iar apelurile video sunt super smechere. Jucaria asta se poate folosi si ca telefon fix si de asta zic eu ca o camera video merge beton.
eBogdan(Citează)
24/11/2021 la 11:41 AM
Salut!
Daca tot zici că ai Google Nest, poți să descrii in citeva cuvinte ce mai poți face pe ea? Nu înțeleg din descriere ce se poate pe partea de video, văd în imaginile de reclamă că apare YouTube și Netflix. Deci poți vedea conținut video, dar cum anume? Instalezi aplicația pe Nest, sau trimiți din alt dispozitiv către Nest? Nu e chiar clar ce și cum.
finch(Citează)
25/11/2021 la 9:22 AM
Băi asta e de departe cel mai bun răspuns!
Cautam o metodă pentru un telefon fix, am rezolvat problema acum. Saru mâna!
Doru Vlad(Citează)
24/11/2021 la 10:27 AM
De problema asta sufera si Mark Lawrence in toate seriile lui. Am citit The Broken Empire, The Red Queen’s War si The Book of the Ancestor, 9 carti cu totul si toate sunt fix la fel, in ultimele pagini din carte eroul rezolva problema printr-o solutie super simpla si previzibila.
Pacat, ca sunt idei faine in cartile astea si reuseste sa creeze niste lumi misto dar ramai cu un gust amar dupa ce termini fiecare carte, speri la mai mult.
Catalin(Citează)
24/11/2021 la 11:08 AM
Ieri am fost la drpciv pentru schimbare permis, cu programare, a durat maxim 10 minute. Putina lume si ordine facuta de jandarmii care controlau certificate. Acum 2 ani pentru o inmatriculare am asteptat 4 ore intr o nebuloasa de oameni.
La controlul medical nici nu i a interesat adeverinta de la medicul de familie, nu o cereau nimanui, a durat si acolo maxim 1 ora. Iar taxa platita la selfpay intr-un profi pe drum spre drpciv. M-am super mirat de cum s-au desfasurat lucrurile overall.
Robert(Citează)
24/11/2021 la 7:25 PM
Este unul dintre putinele lucruri pe care le-a rezolvat Dacian Ciolos in scurta lui perioada de “domnie”.
Andrei G(Citează)
24/11/2021 la 12:44 PM
De garanție nu ai auzit?
Taxe transport?
Lipsa service?
Lipsa accesorii?
Lipsa alte servicii specifice acelui model …
Mai continui sau ai in continuare chef de glume ieftine?
Ionel(Citează)
24/11/2021 la 5:10 PM
In principiu, ai dreptate. In realitate, personal, am 5 produse Google Home enabled de la Google. 3 Home Mini, 1 Home, 1 Home Hub, pe care le folosesc de cativa ani. Toate luate de la emag. Nu am avut nevoie de garantie (service), merg perfect, iar accesorii se gasesc pe Amazon. Fiind luate de la emag, mi-e greu sa cred ca daca in garantie ar crapa unul, va trebui sa-l arunc.
zetanu(Citează)
25/11/2021 la 3:05 AM
Am inteles ca ai luat de pe site-ul Gopro unde vad acum ceva Black Friday 429 euro cu accesorii si abonament de 1 an.
Cat te-a costat livrarea si daca ai platit taxe vamale ?
Multumesc.
SW(Citează)