State of nwradu – ediția de noiembrie 2021

Începutul lunii a adus oboseală mare. Două-trei treziri în fiecare noapte, plus gălăgia zilei cu un bebeluș în casă, și-au făcut simțite tot mai puternic efectul. Au fost dimineți în care m-am trezit epuizat de parcă aș fi dormit 3 ore. Țin minte o seară în care făceam un duș fierbinte și cumva tremuram de frig în același timp, în cadă, ceea ce tot pe seama oboselii aș pune.

Lucrurile s-au mai îmbunătățit ulterior. Alice a trecut printr-un puseu de creștere și a redevenit mai liniștită. Au fost și vreo 3 nopți legendare în care s-a trezit o singură dată, dormind buștean reprize de câte 6 ore. Ah, ce nopți minunate!

A fost o lună aglomerată. De obicei așa este noiembrie. Culmea este că-mi doresc mai mult timp liber pentru activități atipice, ca să le zic așa. Mi-a expirat permisul de conducere, de exemplu. Nu expirat propriu-zis, că se prelungește automat pe perioada stării de alertă și încă 90 de zile după aceea, dacă am reținut bine, dar vreau să-l scot acum pe cel nou și n-am avut timp să merg la medicul de familie după nu știu ce adeverință pentru asta, iar apoi la vreo 2-3 ore de controale medicale la o clinică. O voi face în curând.

Apoi, am balconul prea plin de reciclabile pe care n-am apucat să le duc la coșurile speciale din cartier. De obicei le duc când plecăm de acasă undeva cu mașina. În ultima perioadă, însă, am plecat mereu și cu copilul și n-am avut mâini libere ca să mai cărăm și cartoane și plastice. O să rezolv și asta, treptat, poate odată cu schimbarea anvelopelor pe cele de iarnă. Ah da, trebuie să schimb anvelopele…

Mi-am luat GoPro Hero10. Multe mulțumiri unui cititor al blogului care s-a oferit să mi-l cumpere folosind un cod de discount pe site-ul oficial, așa că am plătit un preț foarte bun pe cameră. La prima vedere, este excelentă, abia aștept să o folosesc mai mult.

A fost Black Friday. Pentru prima oară, nu mi-am cumpărat nimic la prima oră. În mod normal m-ar fi interesat acea dronă DJI Mini 2, mai ales că voiam să o cumpăr la lansarea ei. În cele din urmă a învins logica în fața emoționalului. Mi-am dat seama că vine iarna și nu o voi folosi oricum, că nu ies mult din casă, că și dacă ajung într-un loc frumos, întâi să-l filmez eu de la nivelul solului și apoi să apară nevoia de a-l vedea și de sus.

Am dat oricum vreo 7 comenzi, că na… se întâmplă. Sunt foarte încântat de Google Nest Hub-ul achiziționat. Am făcut în Google Photos un album cu cele mai bune fotografii ale noastre și rulează ca screensaver pe ecranul său de 7 inci. Se schimbă la fiecare 30 de secunde. L-am pus pe hol, în centrul casei, și nu există moment să nu trecem pe lângă el și să nu spunem “whaa uite fotografia aia de acum 3 ani din….”. Tot nu-mi vine să cred că un astfel de Nest Hub, conectat la Internet, cu sunet și video și Google Assistant, este mai ieftin decât o ramă foto digitală simplă.

Am profitat de câteva zile plăcute de toamnă și am mai stat pe afară. Am descoperit Sera Eden, un local plăcut, cu mult spațiu în aer liber. Este ca grădina clasică Eden, același meniu, aceiași oameni în spatele său, dar un pic mai aranjat, însă cu mai puține mese cu încălzitor dedicat. Am mai mers și la 5ensi, unul dintre restaurantele mele preferate pentru că aproape orice preparat este foarte bun.

Am pus de vin fiert. Oficial a venit toamna, cum ar fi.

Am învățat să fac orez. Nu pilaf sau vreo mâncare complicată, ci orez simplu, pufos. Voiam de mult să aprofundez această problemă și acum am descoperit combinația satisfăcătoare de oală, apă, abur și metodă de a le combina pentru un rezultat bun. Orezul în sine este util pe lângă altă mâncare. Fac un pui foarte bun cu sos cremos și ușor picant și în el intră perfect niște orez pentru a-l absorbi. Am făcut și orez ulterior prăjit, cu legume și sos de soia, și a ieșit ceva asemănător orezului chinezesc.

Dacă vă întrebați de ce nu cumpăr un rice cooker ieftin precum cel Xiaomi sau alt model similar, este pentru că nu vreau să am electrocasnice de la un capăt la altul al bucătăriei. Pot face orez și la oală, pe foc, fără vreun mare efort suplimentar, mai ales că îl gătesc totuși destul de rar, nu sunt vreun kung fu panda.

Am citit aproape în întregime seria Farseer a lui Robin Hobb, trei cărți fantasy. Assassin’s Apprentice, Royal Assassin și Assassin’s Quest. Sunt bunicele, cu tema destul de des întâlnită a unui regat atacat de pirați misterioși, dar și cu lupte interne pentru tronul regatului, trădări și alte interese. Personajul principal este antrenat în secret să fie asasinul casei regale. Cărțile sunt destul de realiste, uneori chiar dure în descrierile lor, dar în același timp destul de puerile. Este ca și cum personajele bune refuză să ia măsuri în timp ce totul se prăbușește în jurul lor, dar ele nu observă asta din prea multă naivitate sau ceva așa.

În plus, cărțile mai suferă și de un alt tip de problemă: 90% din carte totul se duce naibii, apoi la final, în câteva pagini, se rezolvă majoritatea problemelor pe repede-înainte. Nu sunt rele, dar nu le-aș recomanda de citit înainte altor cărți fantasy mult mai bune. Mai am vreo 30% din volumul 3 și apoi însă pot trece la cele serioase.

Mă cam sperie gândul că în curând apare întrebarea “ce faci de Revelion?”. Nu vreau să mă gândesc la asta.