un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cum a evoluat piața europeană de telefoane în trimestrul 3 din 2021

4 Nov 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

22 comentarii

Ia uitați ce tabel interesant a scos Counterpoint Research:

Ce arată acesta: Samsung a vândut cel mai bine, 30,4% cotă de piață, dar în scădere față de același trimestru al anului anterior. Raportul spune că Samsung a mers bine pentru că n-au mai avut probleme cu stocurile, iar Z Flip3 s-a vândut peste așteptări în vestul Europei.

Xiaomi/Redmi/Poco a crescut foarte mult, are 23,6% cotă de piață în trimestrul iulie-septembrie 2021 și suflă în ceafă celor de la Samsung. Creșterea anuală este impresionantă, 51% YoY, este clar că Xiaomi este pe val și ia exact din clienții Samsung, probabil din zona mai ieftină.

Apple a avut un trimestru foarte bun după lansarea iPhone 13, probabil cel mai bun telefon al lor de până acum. Oppo integrează și cifrele pentru OnePlus, așa că nu e clar de unde a venit acea creștere, dar sunt pe locul 4. Realme și Vivo au avut o intrare bună în Europa având în vedere creșterile de 160% si 238% YoY. Huawei și Honor s-au prăbușit rău, iar Motorola și Nokia or fi avut creșteri mari în procente, dar tot în jur de 1% din vânzări oscilează.

În categoria Others și cu o cotă de sub 0,5%, prin urmare, se situează Google Pixel, Asus Zenfone, Lenovo și Sony. Personal nu înțeleg de ce Sony mai încearcă în această piață, mai ales că vine cu modele de 2.000 de euro.

Counterpoint dă și evoluția pe luni, iată graficul:

Xiaomi a avut o prăbușire neașteptată în luna septembrie, probabil din cauză că n-au lansat ceva nou.

sursa: Counterpoint.

asus s5507

    22 comentarii

  1. Apple a prins doar 6 zile din Q3 cu iPhone 13.

    Samsung & Xiaomi au cotă de piață pentru că au produse ieftine. Dacă te uiți la piața premium, Apple are o cotă de piață de peste 80%.

    Sunt foarte puțini care cumpără S20 Ultra, S21 Ultra și așa mai departe. De fapt, nu există nici un producător de Android care să aibă un smartphone premium în top 10 smartphone-uri vândute. Și asta spune tot.

      (Citează)

  2. E foarte funny cum la fiecare lansare de iPhone se explica triumfalist: “e cel mai bun iPhone de pana acum”.

    Oare cum sa fie, mai prost decat generatia anterioara? L-ai mai fi lansat daca era? :)

    In rest tot ce a fost Huawei s-a mutat la Xiaomi si Oppo.

      (Citează)

  3. Doru Vlad: Ție proști dar mulți nu îți spune nimic, nu?

    Telefoanele premium in general sunt cumparate de oameni cu bani. Consideri ca sunt prosti oamenii care au bani, in principiu oamenii capabili sa faca bani ? Nu toti isi vand rinichii sa isi ia un telefon sau fac rate pentru el. Traiesc de ceva vreme intr-o tara nordica. Aici 8/10, daca nu 9/10, au telefoane Apple. Avand in vedere ca tara respectiva e in top 3 (sau 5) in lume ca civilizatie (by the way, la vaccinare sunt nr 1 in lume, sau erau acum 2 saptamani), chiar crezi ca sunt prosti ? “Prosti dar multi” nu este aplicabila oricand si oricum.

      (Citează)

    • În RO oamenii trebuie să se facă proști unii pe alții, n-are farmec viața altfel. Vezi că telefoanele premium sunt ălea de câteva mii de euro, nu aifonul și galaxiile de 4 mii de lei. Nu orice costă mai mult e premium, aia înseamnă altceva.

      Telefoane mai scumpe poate cumpăra oricine, ce treabă au oamenii cu bani? Băiatul care îmi spăla mașina, puștii la școală, blogări, frizeri, vânzători, bisnismeni, toți ăștia au telefoane scumpe și e treaba lor ce fac cu banii. Dar înainte să cazi pe spate că e o mie de euro un telefon, 4-500 dai pe o pereche bună de căști sau chiar pe o geacă bună de iarnă.

      Apropo, așa identificăm acum deștepții, după vaccinare?

        (Citează)

    • Nivelul de inteligenta al unui om nu poate fi analizat in functie de modelul de telefon pe care il cumpara. Poate este cineva cu foarte multi bani care are nevoie de un telefon basic de 200 de euro doar ca sa vorbeasca la el. Poate aceleasi persoane cu bani nu au nevoie de un telefon de peste 1000 de euro, dar suma asta reprezinta doar un mic procent din salariu si nu ii afecteaza.
      Deasemenea sunt si oameni cu venituri medii, dar care se folosesc de telefon pentru a-si desfasura activitatea si atunci se justifica un model de top (exemplu: bloggeri, creatori de continut, analisti media, jurnalisti, etc.).

      @dam167, alea de cateva mii de euro sunt “luxury phones”.

        (Citează)

  4. Claudiu:
    Apple a prins doar 6 zile din Q3 cu iPhone 13.

    Samsung & Xiaomi au cotă de piață pentru că au produse ieftine. Dacă te uiți la piața premium, Apple are o cotă de piață de peste 80%.

    Sunt foarte puțini care cumpără S20 Ultra, S21 Ultra și așa mai departe. De fapt, nu există nici un producător de Android care să aibă un smartphone premium în top 10 smartphone-uri vândute. Și asta spune tot.

    Pentru ce sa fie? Sincer?
    Sa dau aprox 1000 Eu pentru un gadget care e comparabil cu unul cu 400 Eu?
    Ia Poco X3 Pro ca exemplu.. În afara de cameră mediocră, are Tot ce ii trebuie unui telefon la 300 Eu…
    Și asa la ecosistemul Android, mai mult de max 2 ani nu primești update-uri
    Iar Apple is OK, dacă te obișnuiești cu ele.. Și apoi și alea trebuie schimbate o data la 3 ani ca le reduce Apple viteza

      (Citează)

    • Si o dacie e comparabila cu o skoda..totusi per total, skoda e mai buna…cam asa si aici

        (Citează)

    • Îți raspund de pe un iPhone 7. Nu reduce nimeni nimic. 😉 După ce i-am schimbat bateria cu una noua originala, zbarnaie ca in prima zi. I-a zi ce telefon cu Android mai poate fi folosit după 5ani?

        (Citează)

    • @Dan: cum să nu reducă viteza? au citit toți pe internet, gata, s-a aflat, nu se lasă ei păcăliți.

        (Citează)

    • @Dave, modelele noi de Android (flaship) primesc acum cate 3 update-uri majore de sistem de operare (adica 3 ani) si 4 ani de update-uri de securitate.

      @Dan, iti spun eu ce telefon cu Android poate fi folosit fara probleme dupa 5 ani. Tatal meu are un Samsung S7 Edge si ii functioneaza fara probleme. Ar vrea sa-si cumpere alt telefon cu display mai mare, dar ii pare rau sa renunte la un telefon care functioneaza la fel ca in prima zi.

      @dam167, imi place cum Apple recunoaste ca uneori reduce frecventa procesoarelor pentru modelele mai vechi de 2 ani pentru ca bateria nu face fata, dar veniti voi astia din fan club si spuneti ca nu este adevarat.

        (Citează)

    • @dam167 a fost o perioada scurta in care au făcut asta pana la următorul update când reducerea vitezei a devenit o recomandare in setările bateriei…opțiunea de reducere a performantei are loc atunci când viața bateriei scade sub un anumit procent și are rolul de ai ii lungi durata de viața…in prezent nu se reduce nimic by default…

        (Citează)

    • @Andrei G Samsung s7 Edge nu mai primește update-uri din 2020! iPhone 7 încă e la zi!

        (Citează)

    • @Dan, aici ai dreptate, S7 Edge nu mai primeste update-uri. Dar telefonul in sine se misca la fel ca in prima zi (cum va place voua posesilor de iPhone sa spuneti).

        (Citează)

  5. .. voi, ăștia Apple vs. Androizi sunteți ca vacciniștii vs. antivaxxeri .. niciodată nu o să cădeți de acord .. așa că, nu e mai bine ca fiecare să facă ce vrea / să își cumpere ce îi place și ce își dorește ?! .. că altfel, numai de jigniri o să stați ! .. zău !

      (Citează)

  6. Doru Vlad:
    Ție proști dar mulți nu îți spune nimic, nu?

    Da, mă mir și eu că mai sunt proști care dau 1000 usd pe un telefon android care se va devaloriza cu 80% în 2-3 ani, nu mai primește nici un suport de la producător, nici un update și devine relativ inutil.

    Dar hey, ce cool suntem noi anti-apple :))

      (Citează)

    • @manu144x, ce? Cum? Ce telefon devine relativ inutil dupa 2-3 ani?
      Nu stiu ce faceti voi in general pe telefoane, dar eu nu am vazut pana acum niciun flagship cu Android sa devina inutilizabil dupa 3 ani. Am zis flagship pentru ca am presupus ca nu comparam telefoane de 200 de euro cu modele de 1000 de euro si ne asteptam sa fie la fel de bune.

        (Citează)

  7. E normal ca Xiaomi sau Samsung sa vândă mai multe terminale decât Apple pentru ca acoperă mult mai bine segmentul de entry, de care Apple nu se arată interesat(se zvonește ca la anul vor elimina și mini). Oricum, bani se împart între cei 2 producători momentan, Samsung și Apple…Samsung le dau ecrane, Apple posibil sa le dea procesoare…

      (Citează)

  8. Cătălin Tănase

    05/11/2021 la 10:23 AM

    Dacă oamenii ar vedea telefonul doar ca pe o unealtă, ar scădea vânzările celor care costa 1000 de euro. Daca ar analiza ce fac cu un smartphone pe parcursul unei zile, unii și-ar da seama că nu au nevoie de un telefon de 6000 de lei și că pot face același lucruri și cu unul de 2500.

    Știu, alea mai scumpe sunt mai bune, dar nu cu atât mai bune încât să justifice diferența de preț de la 2500 la 6000, în condițiile în care telefonul mobil e un consumabil

      (Citează)

    • E fix invers, cine vede telefonul ca pe o unealtă dă foarte ușor o mie de euro pe un telefon, și încă destul de des (probabil la 1-2 ani). Atunci când ceva e o unealtă de care ai nevoie pierzi mai mult dacă n-o poți folosi cum trebuie decât costul inițial. Telefonul e o unealtă importantă pentru oricine are nevoie de mobilitate și/sau conținut media. Când știi că te poți baza pe telefon pentru un b-roll de câteva secunde, poți înregistra ceva sau pur și simplu n-ai probleme cu el e no brainer. Poate într-un film vezi 3 secunde filmate cu un telefon sau într-un album asculți melodii care au plecat, ca idee și producție, de pe un laptop sau chiar de pe un telefon. Oamenii ăștia lucrează cu echipament foarte scump, nu se împiedică nimeni de câteva sute de dolari pentru ceva esențial în munca lor. Ca să nu mai zic de BTS, practic clipuri filmate cu telefonul ajung pe internet și se fac bani din asta – e definiția profesionistului dacă stai să te gândești.

      Chiar și atunci când ai o afecere și ești pe drum, primești telefoane, mailuri și contracte, chinuie-te tu cu un telefon de 1500 de lei. Nici măcar nu e vorba de iPhone aici, cine nu vrea să riște bătăi de cap nici nu stă pe gânduri înainte să caute modelele de top.

      Cine nu-l vede ca pe o unealtă zice exact ca tine sau ca Dave (mai sus), de ce să dau atâția bani în plus pentru niște funcții care nu prea îmi trebuie. În rest, mai sunt și cei care nu creează absolut nimic, care n-au încercat nici măcar să-și monteze clipuri din concediu – ăștia sunt în general cei care mai cred că un telefon de o mie de euro în 2021 are vreo legătură cu imaginea.

        (Citează)

    • Cătălin Tănase

      05/11/2021 la 11:25 AM

      @dam167 eu vorbesc de oamenii obișnuiți, tu imi zici de profesioniști care au nevoie să tragă rapid niște cadre “b-roll” :)

      “Chiar și atunci când ai o afecere și ești pe drum, primești telefoane, mailuri și contracte, chinuie-te tu cu un telefon de 1500 de lei”

      Unde e chinuiala? Până și telefoanele de 800 de lei au ajuns să se miște bine pentru chestii de bază, precum apeluri și messaging, nu mai zic de alea de 2500 din exemplul meu.

      Cei mai mulți oameni (că despre asta vorbeam), folosesc telefonul pentru apeluri, browsing, facebook, waze, etc. Nu fac producție video profesională, ca în exemplul tău. Faptul în sine că încerci să demontezi generalizarea descrisă de mine, folosind cazuri nișate nu face decât să întărească ce am scris: nevoile celor mai mulți oameni pot fi satisfăcute foarte ok de telefoane medii

        (Citează)

  9. dam167: Apropo, așa identificăm acum deștepții, după vaccinare?

    Nu toti oamenii care se vaccineaza sunt inteligenti dar cu siguranta cei care nu o fac au o problema de gandire. Ii putem numi “inteligenti asimptomatici” sau pur si simplu imbecili.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus